News Flash:

Cei mai mari scriitori ai lumii - Thomas Stearns Eliot

5 Iunie 2013
1934 Vizualizari | 0 Comentarii
Cand s-a raspandit vestea mortii lui Eliot, televiziunea comerciala tocmai facuse o succinta prezentare a lucrarii lui Middleton Copilul schimbat. Urmarind-o, mi-am spus ca aceasta nu s-ar fi putut intampla niciodata daca Eliot nu ne-ar fi deschis ochii in legatura cu maretia iacobinilor. Spike Milligan, intr-un spectacol comic de la televiziune, remarcase: “Nu cu un bubuit, ci cu un fasait", iar publicul a inteles imediat. Prezentatorii buletinelor meteo glumeau spunand ca luna aprilie n-a fost niciodata asa cumplita. Demagogii citau din John Donne, iar scriitorii isi intitulau romanele inspirandu-se din poemele lui Donne sau meditatiile religioase. Poetii metafizici, inca inaccesibili si ilizibili pe vremea cand eram eu la scoala, au devenit un material de referinta. Si, desi nu toata lumea manifesta austeritatea lui Eliot in privinta anglicanismului, regalismului si clasicismului, importanta pe care a acordat-o traditiei a fost recunoscuta chiar si de catre avangarda. Caci la Eliot trecutul nu era un stramos posac si venerabil, ci o forta vie care modifica prezentul, fiind, la randul sau, revizuit de acesta. Timpul nu era o armata de legi imuabile; timpul era bland ca o ectoplasma. (Anthony Burgess, Exemplar urgent)

Mai mult ca oricare alta personalitate a secolului al XX-lea, poate doar cu exceptia lui JAMES JOYCE, T. S. Eliot a dominat lumea literara din perioada interbelica si a provocat o revolutie in materie de gust poetic si critica. Publicarea lucrarii Prufrock si alte observatii in 1917 a fost comparata cu aparitia in 1798 a Baladei lirice a lui WORDSWORTH si Coleridge. Ambele evenimente semnalau instaurarea unei noi ere poetice. In Paragina, Eliot a sesizat spiritul vremii sale, exprimand deziluziile si eforturilor contemporanilor sai de a descoperi repere morale si spirituale, precum si nevoia de a statornici o noua traditie care sa inlocuiasca golul cultural ramas dupa marele razboi. Cariera lui Eliot ilustreaza incercarea scriitorului de a defini aceasta traditie si, daca raspunsul lui nu e satisfacator, identificarea problemelor si a metodelor de sesizare a complexitatii si ambiguitatii experientei moderne este cu totul remarcabila.

La fel ca si Joyce in romanul secolului al XX-lea, Eliot este un poet modern primar ale carui lucrari ilustreaza cel mai bine momentul contemporan si continua sa faca acest lucru si in prezent. Eliot, care avea sa se autodefineasca drept un “clasic in literatura, regalist in politica si anglo-catolic in religie", si-a inceput calatoria initiatica menita sa-i ofere certitudinea ortodoxa in St. Louis, Missouri. Bunicul sau venise in vest de la Scoala religioasa din Harvard si infiintase in St. Louis prima biserica Unita si Universitatea Washington. Tatal lui Eliot era un fabricant prosper de caramizi, iar mama lui o femeie pasionata de literatura. Eliot a urmat colegiul in partea de est a tarii, absolvind Universitatea Harvard in numai trei ani. Obtinand o bursa de studiu, a calatorit in Europa, unde a audiat prelegeri tinute de Henri Bergson la Sorbona, dupa care s-a dus la Oxford, unde intentiona sa-si termine teza de filozofie sub indrumarea lui F. H. Bradley.

Deoarece nu a reusit sa obtina licenta, a renuntat la cariera academica optand pentru profesia de ziarist in Anglia. In 1915 Eliot s-a casatorit cu Vivien Haigh-Wood, o femeie labila psihic, iar mariajul lor care a durat saptesprezece ani a fost pentru Eliot un test al fortei sale emotionale si fizice. Si-a castigat existenta dand lectii la o scoala primara, tinand prelegeri si scriind recenzii literare. A ocupat, de asemenea, un post la o Banca Lloyd timp de opt ani. Mai multi prieteni, la initiativa lui Ezra Pound, au incercat sa faca rost de bani pentru a-l scoate de la Lloyd, dar Eliot s-a impotrivit. ii placea munca de acolo, desi ii rapea timpul pe care ar fi vrut sa il dedice scrisului; ii conferea in schimb o anume stabilitate care il ajuta sa faca fata vietii familiale haotice si luptei sale cu poezia. Exigent si rezervat, Eliot a suferit o depresie in 1921 si a urmat un tratament la Lausanne, in Elvetia.

In 1922 a publicat poemul Paragina, care i-a uimit pe critici si a creat senzatie, mai ales printre tinerii ce vedeau in Eliot un avatar al epocii moderne, o icoana literara, ale carui tehnica poetica, viziune si sensibilitate artistica exercitau un puternic impact. Cu o sfidare ce ii era caracteristica, a respins rolul care i se atribuia, si anume acela de purtator de cuvant al epocii sale. In 1925 a plecat de la Lloyd si s-a angajat pe post de redactor la Faber and Faber, unde a ramas tot restul vietii. A devenit cetatean britanic si s-a convertit la anglicanism. Eforturile lui creatoare s-au reorientat catre drama, in piesele sale, dintre care cele mai remarcabile sunt Crima in catedrala (1935), Intilnirea de familie (1939) si Cocktail Party (1950), autorul modeleaza un nou tip de drama poetica marcata de cautarea semnificatiei spirituale evidente in poezia sa. in critica, Eliot a influentat redefmirea gustului literar, reafirmarea unor poeti metafizici precum John Donne si remodelarea cadrului critic pentru un nou clasicism modern care avea sa inlocuiasca stilul moralizator al victorienilor. Ultimul lui volum important de poezie, Cele patru cvartete, a aparut intre 1934 si 1943, fiind considerat de multi specialisti drept cea mai impresionanta declaratie poetica a lui Eliot. Poemele lui sunt meditatii asupra puterii memoriei si experientei particulare in atingerea unei forme de transcendenta spre care tind toate operele lui Eliot. Poezia engleza pe care a mostenit-o Eliot era in mare masura epuizata si muribunda.

Inovatia explorarii personale a romanticilor se atrofiase in cadentele aspre si moralizatoare ale victorienilor si devenise ceva mai mult decat o poza lipsita de semnificatii si un set de traditii occidentale invalidate de experienta marelui razboi. Poezia engleza avea sa fie revigorata de un irlandez, W. B. YEATS [67], si de doi americani, Ezra Pound si T. S. Eliot. In esenta, poezia lui Eliot isi propunea sa gaseasca in limba noi mijloace de sesizare a experientei moderne. Concludent in acest sens este eseul sau Poetii metafizici, in care autorul remarca: “Civilizatia noastra se caracterizeaza printr-o mare varietate si complexitate, si acestea, actionand asupra unei sensibilitati rafinate, trebuie sa genereze rezultate variate si complexe. Poetul trebuie sa devina tot mai comprehensiv, mai aluziv, mai indirect pentru a forta, pentru a dizloca la nevoie limbajul impunandu-i o anume semnificatie".

Pentru a desprinde o semnificatie din complexitate, Eliot a aplicat o strategie preluata de la simbolistii francezi si imagisti, si anume dizlocarea si spargerea unitatii cu imaginea ca element de baza sau ceea ce numea Eliot “corelativul obiectiv", un detaliu concret care evoca gandirea si sentimentul. Primul mare poem al lui Eliot, Cantecul de dragoste al lui Alfred Prufrock, scris in 1910, dar publicat abia in 1915, ilustreaza metoda sa poetica. Confruntandu-se cu scena moderna in toata vulgaritatea sa si incercand sa sondeze profunzimea propriilor simtiri, Eliot creeaza un monolog dramatic in care Prufrock isi dezvaluie constiinta intr-o serie de imagini uimitoare ale unei minti ratacite, prinse in capcana propriei inadaptabilitati. Eliot utilizeaza o tehnica cinematografica in prezentarea scenelor, scanand peisajul nevrozelor lui Prufrock nu prin analiza, ci prin imagini care ilustreaza temerile cele mai profunde. Paragina aprofundeaza si extinde abordarea lui Eliot. Din nou, esenta este de natura dramatica, exploatand capacitatea mimetica a lui Eliot si in acelasi timp fragmentara, deoarece fragmentele de aluzii si referiri culturale sunt asociate si puse in antiteza cu sterilitatea experientei moderne raportata la traditia eroica anterioara a miturilor si valorilor durabile.

Efectul este o simfonie de voci, scene si imagini care adera in jurul chestiunii centrale: in ce anume poti sa crezi in absenta posibilitatii de a crede. Cu ajutorul lui Ezra Pound, Eliot a indepartat o mare parte din urzeala naratiunii lineare si a creat o serie de momente de mare tensiune in care cititorului ii revine raspunderea de a reasambla “gramada de imagini sparte" si “fragmentele ruinelor mele" intr-un tot unitar si coerent. In Paragina, ilustreaza puterea combinata a intensitatii lirice si implicatiile sociale mai ample ale epicii. Paragina lui Eliot este una din pietrele de hotar ale literaturii secolului al XX-lea, o lucrare de temelie pe care au continuat apoi sa construiasca poetii de dupa el. Ca si Ulise al lui James Joyce, Paragina a avut un impact atat de puternic incat ne asteptam oricand ca un alt Joyce sau Eliot sa produca o noua mutatie importanta in constiinta artistica.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

coleridge paragina universitatea washington henri bergson john donne
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1656 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013349 (s)