News Flash:

Cei mai mari scriitori ai lumii - William Makepeace Thackeray

22 Mai 2013
2872 Vizualizari | 0 Comentarii
Thackeray este un titan... Exista un sarm si o maiestuozitate retinuta in cele mai mari eforturi ale lui; nu are nimic febril, nu manifesta niciodata energia delirului - energia lui este sanatoasa, deliberata, ganditoare. (Charlotte Bronte intr-o scrisoare adresata lui W. S. Williams, 1847)

In 1848, dupa o cautare lunga si adesea dezamagitoare a profesiei si vocatiei, Thackeray putea sa se laude in sfarsit in fata mamei sale ca devenise pe neasteptate “un fel de om mare... chiar in varful copacului: intr-adevar, se stia ca acolo sus se lupta cu Dickens". Indelung asteptata satisfactie era justificata de succesul romanului sau foileton Balciul desertaciunilor. Recunoasterea lui Thackeray se producea intr-una din cele mai remarcabile perioade din istoria romanului, o perioada in care, pe parcursul catorva luni aparusera nu numai Balciul desertaciunilor, ci si Jane Eyre de CHARLOTTE BRONTE , La rascruce de vanturi de EMILY BRONTE, Dombey si fiul si David Copperfield de DICKENS .

Era o perioada de mare avant pentru romanul victorian, iar Thackeray reusise dintr-o singura lovitura sa se afirme drept principal rival al lui Dickens la titlul de cel mai mare romancier al secolului si in acelasi timp sa schimbe natura si caracterul romanului la fel de radical cum avea s-o faca JOYCE prin publicarea lui Ulise in secolul al XX-lea. Subtitlul romanului Balciul desertaciunilor, si anume “Roman fara erou", este cel care a marcat diferenta acestei lucrari fata de celelalte romane, pentru ca oferea cititorilor un portret al societatii engleze despuiat de idealizarile care se asteptau de la roman. Adeptii romantismului, Amelia Sedley si George Osborne, sunt pusi in antiteza cu opusul lor, Becky Sharp si William Dobbin, si prezentati ca niste persoane nepotrivite cu epoca. Transformarea mult asteptata a lui George in erou este zadarnicita pe campul de lupta de la Waterloo in prima jumatate a romanului. Casatoria, scopul suprem din cele mai multe romane anterioare, nu este decat punctul de pornire pentru amplul studiu efectuat de Thackeray asupra realismului domestic si asupra criticii societatii. Standardul de realism al romanului, distrugerea falsificarilor de sub aparente au orientat romanul catre scopul serios conferit de GEORGE ELIOT si GUSTAVE FLAUBERT ca instrument al adevarului. Dickens, influentat de exemplul lui Thackeray, si-a elaborat propria sinteza intre pretentiile de ideal si real in formula sa de literatura beletristica pe care a anuntat-o in prefata la Casa fantomelor drept “latura romantica a lucrurilor familiare".

Dintre marii romancieri ai epocii victoriene probabil ca Thackeray este cel mai putin citit astazi. Amplele lui fresce sociale nu si-au gasit admiratori pe fundalul esteticii promovate de Flaubert si HENRY JAMES. Romanele lui sunt strans legate de epoca sa, care se indeparteaza tot mai mult de a noastra. Detaliile de suprafata necesita o documentare din ce in ce mai ampla pentru a le aprecia referirile, iar valorile lui sociale si rasiale sunt discutabile. In pofida neajunsurilor sale, Thackeray este unul dintre cei mai mari inovatori ai romanului, al carui mesaj fundamental de compasiune si de toleranta lipsit de falsitate si schematism face din autorul sau unul dintre cei mai mari artisti literari ai lumii. Evenimentele din viata sa l-au impiedicat pe Thackeray sa-si asume rolul de gentleman multumit de sine - asa cum fusese educat sa devina - si de snob pe care l-a satirizat. S-a nascut la Calcutta, in India, fiind singurul fiu al unui distins membru al corpului functionarilor publici din India. Copilaria timpurie, cand a crescut in lux ca un mic print, s-a incheiat la varsta de cinci ani, moment in care a fost trimis in Anglia la scoala.

Prin analogie cu trauma suferita de Dickens atunci cand i s-a cerut sa munceasca in fabrica, necazurile scolare ale lui Thackeray si-au pus o amprenta de nesters pe imaginatia sa. A inceput sa vada viata ca o dihotomie intre caldura cercului familial si brutalitatea si indiferenta lumii exterioare. La scoala publica din Charterhouse, lumea s-a impartit mai departe in escroci si natarai, in “calai" si victime (el facand in mod clar parte din a doua categorie), acesta reprezentand principalul contrast din scrierea lui satirica Balciul desertaciunilor. Thackeray a frecventat Cambridge doi ani inainte de a beneficia de educatia unui gentleman, respectiv de a calatori in Europa, din care a vazut Germania si Franta. Jocurile de noroc si esecul in afaceri l-au costat pe Thackeray aproape intreaga mostenire lasata de tatal sau si mijloacele necesare pentru a duce viata de trandavie si huzur i spre care parea sa manifeste inclinatii.

Dupa casatoria cu Isabella Shaw in 1836, a fost nevoit sa-si castige existenta pentru a-si intretine familia. Dupa ce a incercat fara succes sa devina artist plastic - i s-a respins printre altele oferta de a ilustra cartea lui Dickens Documentele clubului Pickwick - Thackeray a inceput “sa scrie ca sa traiasca". A semnat articole de ziar, schite, povestiri cu diverse pseudonime ca Michael Angelo Titmarsh, Yellowplush, Ikey Solomon, Fitzboodle si Dl. Snob. Printre lucrarile lui de beletristica din aceasta perioada se numara Norocul lui Barry Lyndon si Snobii din Anglia, portrete aspre ale slabiciunii umane si ale ambitiei cinice. In viata particulara, Thackeray a inceput sa-si revizuiasca atitudinea fata de valorile umane din cauza suferintelor provocate de moartea celei de-a doua fiice si de cel de-al saselea an de cand sotia sa isi pierduse sanatatea mintala.

Din 1846, boala devenind incurabila, a fost nevoie sa i se angajeze o asistenta permanenta. Din nou Thackeray s-a vazut lipsit de un punct de sprijin solid in viata de familie, si aceasta experienta l-a maturizat. A renuntat la infumurarea si cinismul de mai inainte si a inceput sa vada lumea ca un amestec de oameni expusi suferintei care merita si simpatie, nu numai sa fie obiectul satirei sale. Aceasta este dispozitia sufleteasca in care scrie Balciul desertaciunilor, facand din aceasta lucrare o prezentare completa a experientei umane, si nu o alta galerie de portrete de snobi. Dupa Balciul desertaciunilor, Thackeray a mai scris trei romane importante. Primul, Pendennis, a aparut sub forma de fascicule intre 1848 si 1850. Henry Esmond (1852), o incercare a lui Thackeray de a demonstra criticilor ca este capabil sa scrie un roman cu intriga si structura elaborate, reprezinta o remarcabila reconstituire a secolului al XVIII-lea. Noii veniti (1853-l855) este o ambitioasa revenire la Balciul desertaciunilor si prezinta o complexa panorama sociala cu caracterizari elaborate, dar cartea nu are un punct central de interes si este lipsita de dramatism. In ultimul deceniu al vietii sale, Thackeray a fost o celebritate literara, editorul revistei Cornhill, care a modelat in mare masura gustul victorian, fiind considerat simbol al acesteia. insa ultimele lui romane cu un pronuntat caracter dezlanat, au fost eclipsate de lucrarile altor romancieri, ca GEORGE ELIOT  si ANTHONY TROLLOPE, care au construit mai departe pe fundamentul realist edificat de Thackeray. Balciul desertaciunilor ramane insa unul dintre romanele esentiale ale literaturii mondiale prin sfera sa de cuprindere si portretul nuantat al vietii si societatii.

Povestirea incepe in perioada Regentei cu cele doua eroine pereche, Amelia Sedley si Becky Sharp, care abandoneaza scoala si intriga urmeaza evolutiile lor divergente pe piata matrimoniala, unde Becky, in semn de protest impotriva conceptului conventional de eroina pasiva si supusa, arunca exemplarul din Dictionarul lui Samuel Johnon pe geamul trasurii si striga cu curaj: “Vive la France! Vive l'Empereur! Vive Bonaparte!". Cu un amestec de fascinatie si de oroare, cititorul urmareste campania lui Becky pentru a-si cuceri oponentii usor de pacalit prin flatare si subterfugii. Povestea Arneliei evolueaza in directie opusa. Urmand tiparul eroinei conventionale, se casatoreste cu insignifiantul George Osborne si se izoleaza intr-o vaduvie lunga dedicata imaginii false a acestuia, sustinand in acelasi timp ca este fidela nobilului Dobbin, barbat de nadejde, dar cam sarac cu duhul.

Cand Regenta cedeaza locul epocii victoriene, o perioada determinate de sentimentalism casnic, Becky Sharp intampina mari dificultati pentru a supravietui. Prabusirea ei finala este prezentata in paralel cu recunoasterea de catre Amelia a tradarii lui George si a valorii morale a lui Dobbin. In incheierea romanului, se introneaza o atmosfera de fericire muta, dubla viziune a lui Thackeray de simpatie si cinism fiind clar exprimata: Iata - acesta este apogeul, finalul - ultima pagina a volumului al treilea. La revedere, colonele - Dumnezeu sa te binecuvanteze, cinstite William! - Adio, draga Amelia - sa cresti verde din nou, mic parazit dragalas, in jurul stejarului aspru de care te-ai agatat!... Ah, Vanitas Vanitatum! Cine este fericit in aceasta lume? Cine dobandeste ceea ce isi doreste? Sau cand dobandeste, este satisfacut cu ce are? Haideti, copii, sa inchidem lada cu papusi, caci ultima piesa s-a jucat.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

thackeray balciul desertaciunilor amelia sedley george osborne
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1584 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013556 (s)