News Flash:

"Cel ales", de Cristian Comeaga, a primit patru premii la Los Angeles Cinema Festival of Hollywood

9 Aprilie 2015
903 Vizualizari | 0 Comentarii
Cristian Comeaga
Lungmetrajul "Cel ales", produs si regizat de Cristian Comeaga, a primit patru premii la editia din 2015 a Los Angeles Cinema Festival of Hollywood, printre care si cele pentru cel mai bun film narativ si pentru cel mai bun regizor.

Premiul pentru cel mai bun film narativ si premiul pentru cea mai buna regie au fost acordate producatorului si regizorului Cristian Comeaga, premiul pentru cea mai buna imagine i-a revenit directorului de imagine Gabriel Kosuth, iar premiul pentru cea mai buna muzica originala a fost acordat compozitorului Marius Leftarache, informeaza un comunicat remis MEDIAFAX.

Vezi si Lungmetrajul "Cel ales", de Cristian Comeaga, in selectia Festivalului North Hollywood Cinefest

"Dintotdeauna, mi-am imaginat un film bun ca pe o pledoarie reusita. Spectatorii sunt jurati, iar eu, asemeni unui avocat dibaci, il port pe fiecare dintre ei acolo unde vreau. Incerc mereu sa-l impresionez, sa-l emotionez pe cel din bezna, sa-l fac sa ma urmeze si pornesc mereu cu gandul ca spectatorul generic pe care-l iau cu mine la drum e cel mai sceptic dintre toti. Ii spun intotdeauna o poveste; mai grav, mai zambitor, mai romantic sau mai crud, incerc sa il surprind, sa-l fac curios si ii cer replica, raspuns", a declarat regizorul Cristian Comeaga.

Regizat de Cristian Comeaga si avandu-i in rolurile principale pe Bogdan Stanoevici, Laura Cosoi, Nicodim Ungureanu si Olimpia Melinte, filmul "Cel ales" urmeaza sa fie lansat in cinematografele din Romania pe 24 aprilie.

Lungmetrajul este produs de Domino Film, companie care s-a ocupat de trei dintre filmele lui Nae Caranfil - "Asfalt tango", "Filantropica" si "Restul e tacere" -, dar si de comediile "Tache" si "La bani, la cap, la oase", si distribuit de InterComFilm Distribution.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

lungmetrajul cel ales cristian comeaga premiul marius leftarache
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2051 (s) | 34 queries | Mysql time :0.054244 (s)