News Flash:

Centrul Dramatic National din Spania deschide stagiunea internationala cu spectacole romanesti

18 Octombrie 2016
356 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7204 RON (-0.0027)
USD: 4.2231 RON (+0.0128)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
scena teatru 1
Centrul Dramatic National din Spania a invitat in stagiunea 2016-2017, in cadrul ciclului Una mirada al mundo atat productii nationale, cat si productii internationale din Argentina, Canada si Franta, Cuba si Romania.

Editia din 2015 a stagiunii internationale propuse de teatrul spaniol a insemnat invitarea unor productii semnate de nume precum Declan Donnellan – Cheek by Jowl si  The Barbican (Marea Britanie); Oskaras Koršunovas cu Oskaras Korsunovas Theatre (Lituania) si Jung-Ung Yang impreuna cu Yohangza Theatre Company (Coreea de Sud), pentru a enumera doar cateva nume.

Proiectul concretizat, in principal, prin invitarea spectacolelor romanesti in Spania a luat nastere in 2015 la initiativa Institutului Cultural Roman de la Madrid, care a propus initierea unei colaborari cu Centrul Dramatic National prin sprijinirea deplasarii in Romania a unui reprezentant al celei mai cunoscute scene dramatice spaniole in vederea selectionarii unor spectacole din Romania.

Prezenta teatrului romanesc cu o microstagiune in cadrul ciclului international Una mirada al mundo, organizat de Centrul Dramatic National incepand cu 20 octombrie, insumeaza opt reprezentatii ale spectacolelor Contra democratiei in regia lui Alexandru Dabija si De vanzare/For Sale de Gianina Carbunariu, produse de Teatrul Odeon.

Programul include spectacole de teatru dar si alte activitati complementare precum intalniri cu publicul si presa, ateliere de regie si scriere dramatica oferite de Gianina Carbunariu.

Contra democratiei scrisa in 2010 de dramaturgul spaniol Esteve Soler face parte dintr-o trilogie care mai cuprinde piesele Contra progresului si Contra iubirii. Trilogia a fost deja tradusa in numeroase limbi si aproape 50 de regizori au montat-o in Germania, Anglia, Statele Unite, Franta, Grecia, Venezuela, Romania, Elvetia, Italia, Austria si Chile. Contra democratiei a fost distinsa cu Premiul Serra d'Or pentru cea mai buna piesa de teatru a anului.

Din distributia spectacolului prezentat de Teatrul Odeon fac parte Oana Stefanescu, Alina Berzunteanu, Mugur Arvunescu, Mihai Smarandache, Silvian Valcu, Richard Bovnoczki, Coca Zibilianu si Dan Nastase. Contra democratiei a participat la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, septembrie 2015 (Premiul pentru cea mai buna actrita acordat Oanei Stefanescu), Festivalul International de Teatru Nou, Arad, mai 2015 si Festivalul International de Teatru Reflex3, Sfantu Gheorghe, martie 2015.

De vanzare/For Sale
Cu: Alina Berzunteanu, Antoaneta Zaharia, Marius Damian, Gabriel Pintilei, Alexandru Potocean, Gabriel Rauta, Mihai Smarandache

Opera Gianinei Carbunariu, care aduna marturii, perspective si intrebari legate de tema acapararii de terenurilor din Romania, a fost prezentata in nenumarate festivaluri si i-au fost decernate urmatoarele premii: Premiul Uniter pentru cel mai bun spectacol din 2015, Premiul pentru cel mai bun actor in rol principal pentru Mihai Smarandache la Festivalul Comediei Romanesti FestCO 2015 si Premiul pentru cel mai bun scenograf pentru Andu Dumitrescu la Festivalul Comediei Romanesti FestCO, 2015.

Spectacolul este produs in cadrul proiectului Hunger for Trade, proiect finantat prin programul Cultura al Uniunii Europene, organizat de Deutsches SchauSpielHaus din Hamburg (Germania), in parteneriat cu teatre din Belgia (Koninklijke Vlaamse Schouwburg), Marea Britanie (Royal Exchange Theatre), Africa de Sud (South African State Theatre), Brazilia (Cia do Tijolo), India (Indian Ensemble Bangalore), Burkina Faso (Theatr'Evasion) si Elvetia (Konzert Theater Bern).
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

spania argentina canada franta cuba romania stagiunii internationale
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1782 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013785 (s)