News Flash:

Cercetatorii NASA fac dezvaluiri uimitoare

16 Iulie 2014
1809 Vizualizari | 0 Comentarii
Agentia spatiala americana sustine ca oamenii vor gasi forme de viata extraterestre in urmatorii 20 de ani, iar acestea au cele mai mari sanse sa se afle in afara Sistemului Solar, informeaza Mediafax.
Cu ocazia unei discutii publice organizate luni la Washington, NASA si-a prezentat programul de cautare a vietii extraterestre in Univers prin intermediul unor telescoape actuale si viitoare.
"Vreti sa stiti daca noi, cei de la NASA, credem ca exista viata dincolo de Terra?", a spus Charles Bolden, fost astronaut si actualul director al NASA.
"M-as aventura sa spun ca cei mai multi dintre colegii mei prezenti astazi aici sunt de parere ca este improbabil ca in vastitatea nelimitata a Universului oamenii sa fie singuri", a adaugat el.
Marte si mai multi sateliti naturali ai unor planete din Sistemul Solar au reprezentat punctele asupra carora s-au concentrat programele de cautare a vietii extraterestre din ultimele decenii.
De exemplu, astronomul Kevin Hand a sugerat de curand faptul ca viata extraterestra ar putea sa existe pe Europa, unul dintre satelitii planetei Jupiter.
Cu toate acestea, savantii de la NASA au vorbit exclusiv despre programele de monitorizare a planetelor care orbiteaza in jurul altor stele, in afara Sistemului Solar.
"Candva, in viitorul apropiat, oamenii vor putea sa arate o stea si sa spuna: «Acea stea are o planeta care seamana cu Terra»", a declarat Sara Seager, profesor de fizica si stiinte planetare la Massachusetts Institute of Technology (MIT).
"Astronomii cred ca este foarte probabil ca fiecare stea din galaxia Calea Lactee sa aiba in jurul ei cel putin o planeta", a adaugat ea.
NASA a inceput sa studieze sistemele planetare din jurul altor stele utilizand la inceput telescoape terestre.

Vezi si Cea mai misterioasa TEORIE a omenirii, confirmata de un responsabil de la NASA 
Apoi, agentia spatiala americana si-a extins granitele explorarilor sale prin intermediul unor dispozitive spatiale: telescopul spatial Hubble, telescopul spatial Spitzer si telescopul spatial Kepler.
Aceste telescoape pot sa determine daca o planeta se afla la o distanta potrivita de steaua ei pentru a contine la suprafata apa in forma lichida, un ingredient-cheie pentru a intretine viata, asa cum aceasta este cunoscuta de oameni.

Vezi si Noi dezvaluiri despre PLANUL SECRET AL NASA 
NASA spera sa lanseze cu bine Transiting Exoplanet Surveying Satellite (Tess) in 2017 si, apoi, telescopul spatial James Webb, in 2018, si Wide Field Infrared Survey Telescope - Astrophysics Focused Telescope Assets, la inceputul deceniului viitor.
Telescopul spatial Kepler a descoperit deja multe exoplanete interesante, inclusiv planeta Kepler 296-f, supranumita "super-Terra", intrucat este de doua ori mai mare decat planeta noastra si se afla in zona locuibila din jurul stelei sale, fapt ce permite existenta apei in stare lichida la suprafata ei.
"Aceasta tehnologie pe care o folosim pentru a explora exoplanete este cat se poate de reala", a spus John Grunsfeld, astronaut si administrator asociat al Science Mission Directorate pe care NASA il detine la Washington.
"Telescopul spatial James Webb si celelalte proiecte «se intampla» chiar acum. Acestea nu sunt vise - sunt lucrurile pe care noi le cream aici, la NASA", a adaugat el.
In timpul unei sesiuni de intrebari si raspunsuri cu publicul, un internaut care a urmarit pe o retea de socializare conferinta de presa organizata de NASA a intrebat: "Daca oamenii de stiinta vor descoperi forme de viata pe o alta planeta, guvernul american va comunica acest lucru populatiei?".
Ellen Stofan, cercetator la NASA, a raspuns imediat: "Bineinteles ca asa vom face!".
"Ar fi ceva extrem de interesant. Vom incerca sa prezentam informatia publicului larg cat mai repede. Am vrea sa impartasim entuziasmul nostru cu lumea intreaga", a adaugat ea.
Descoperirea unor exoplanete mai mici decat Terra este mai dificila, intrucat aceste corpuri ceresti genereaza semnale luminoase mai slabe.
Tehnologia de detectare a exoplanetelor care seamana cu Terra este dezvoltata chiar in aceasta perioada si va fi folosita de urmatoarea generatie de telescoape spatiale. Posibilitatea de a detecta forme de viata extraterestra ar putea sa se afle inca la cativa ani distanta.
"Imaginati-va momentul in care vom gasi semnale potentiale de viata extraterestra", a spus Matt Mountain, directorul programului spatial James Webb si cercetator la Space Telescope Science Institute din Baltimore.
"Imaginati-va momentul in care lumea se va trezi si rasa umana va intelege ca indelungata ei singuratate in timp si spatiu a luat sfarsit si va deveni constienta de posibilitatea ca noi, oamenii, nu mai suntem singuri in Univers", a adaugat profesorul american.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

viata extraterestre sistemului solar univers nasa kevin hand mit tess
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1389 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019339 (s)