News Flash:

Cetatea dacica de la Pietrele lui Solomon incepe sa-si dezvaluie secretele

20 Ianuarie 2014
7165 Vizualizari | 0 Comentarii
Aproape necunoscuta brasovenilor si studiata prea putin de arheologi, fortificatia antica pare sa insemne mai mult decit un sistem defensiv, daca punem la socoteala recenta descoperire a unui brasovean. Pasionat de istorie si arheologie, inginerul Cristian Pintilie a facut o incursiune in pesterile sapate in stinca. Intr-una dintre ele a gasit o portiune zidita. A sapat, delimitind astfel o formatiune boltita. Ce se afla in spatele ei, cine si de ce a inchis alveola din inima muntelui, ce vechime are sint intrebari la care nu se poate raspunde inca, insa cu siguranta zidul a fost ridicat pentru a bloca o intrare spre ceva despre care nu s-a stiut nimic pina azi. Numai specialistii ne pot spune daca sintem in fata unei mari descoperiri. Pina cind vor strapunge zidul gros si vor scoate la lumina vestigiile din ceea ce banuim ca ar fi o incapere de piatra, Cristian a lansat citeva ipoteze cu privire la destinatia acelui spatiu subteran. Cel mai probabil, acolo a fost inmormintata o mare capetenie daca, scrie monitorulexpres.ro. Sau sa fie locul de taina in care dacii din Tara Birsei au ascuns o comoara?

Vezi si 
Cum aratau cu adevarat dacii? 
Cetate cu ziduri groase de 6 metri 
In zona de la Pietrele lui Solomon se afla situl arheologic „Pietrele lui Solomon“, descoperit in 1913 si studiat de doua ori in anii comunismului. Este vorba de o asezare fortificata din Epoca Bronzului, secolul II I.H. Ceea ce se stie cu siguranta este ca in anul 106 d.H., cetatea a fost distrusa, in timpul ultimului razboi daco-roman. Istoricii spun ca in aceasta cetate se adapostea populatia daca din imprejurimi atunci cind navaleau dusmanii. Primele sapaturi le-a facut cronicarul sas Julius Teutsch (1867-1936), acum un secol. Geograful Erich Jekelius nota si el ca, in trecut, locului i se spunea Cetatea lui Solomon. Alte lucrari au fost facute in anii ’50 si ’80. S-a constatat o continua locuire a cetatii pe intreaga durata a neoliticului, epocii bronzului si a fierului. Este greu astazi sa identificam contururile cetatii si elementele care o compuneau, dar, cu putina imaginatie si cu ajutorul lui Cristian, putem vedea cu ochii mintii faimoasa cetate antica. Se stie ca era compusa dintr-o incinta imprejmuita cu ziduri, val de pamint si palisade, pe care isi faceau rondul strajile si unde se organizau lupte. Zidurile sint impresionante. Conform „Repertoriului arheologic al judetului Brasov“ intocmit de Florea Costea, „in total, zidul are o grosime ce depaseste sase metri“. Numai stratul care inconjoara umplutura are 1,5 metri. 
Sistem defensiv ingenios 
S-au mai gasit si urme de stilpi de lemn verticali, grosi de 20-25 cm, care constituiau parapete duble. Cristian explica structura fortificatiei din busteni. „Trecerea era blocata de palisade din trunchiuri de copaci de dimensiuni mici si medii, aliniate vertical, fara spatii intre ele. Trunchiurile erau infipte in pamint si erau intarite cu scinduri spre interiorul si exteriorul cetatii. Inaltimea lor era de peste trei metri. Apa piriului se strecura pe sub palisada in interiorul cetatii“. Capetele palisadelor erau prinse de stinci, astfel ca, in fata unei asemenea bariere, orice atacator s-ar fi lasat pagubas. „In peretele stincii dinspre Sud, se pot observa lacasurile in care erau incastrate scindurile, pina la o inaltime de peste trei metri, pe doua rinduri, in perechi“, spune Cristian. Aceste amanunte nu sint descrise in nicio lucrare stiintifica si, probabil, le-am vazut si noi de multe ori, dar nu am stiut ce reprezinta. In cazul in care asediatorii ar fi oprit apa piriului sa mai patrunda in incinta, viata in cetate n-ar fi fost afectata. Istoricul Florea Costea arata ca, „in stinga piriiasului, pe pantele sudice, se vad clar «cisterne» sapate in roca, probabil locuri de depozitare a rezervelor alimentare pentru ca de apa nu era nevoie a se crea rezerva, piriul si numeroasele izbucuri permanente fiind suficiente pentru a se rezista la asedii oricit de lungi“. 

Vezi si 
Pestera Limanu, un oras imens in care si-au gasit adapost geto-dacii 
Turnuri de veghe si lacuri artificiale 
Stincile erau obstacole naturale, astfel ca era nevoie de fortificatii mai ales inspre Schei (Nord). „Pentru locuitorii cetatii, stincile erau pozitionate cum nu se putea mai bine, exact in punctele cardinale. Stinca de la Nord reprezinta o adevarata fortareata. Acelasi lucru se poate spune si despre stinca de la Vest, strajerii avind la dispozitie o multime de cavitati unde se puteau adaposti de vremea rea sau de sagetile dusmanilor“, spune Cristian care este de parere ca trecerea ingusta prin defileu a fost blocata cu bolovani mari, iar spatiile dintre ei au fost completate cu piatra sparta. „Zidul era supravegheat la interior dintr-un turn ingust a carui baza e ingropata sub o gramada de bolovani. Zidul inalt de 4-6 m era strapuns la partea inferioara de piriul care iese din cetate. Resturi din zid se pot observa si azi“. Cristian crede ca au mai existat cel putin inca doua turnuri, unite intre ele prin zid gros de 1 metru. „La baza unuia dintre turnuri se poate observa modul admirabil in care pietrele masive au fost imbinate ca piesele unui puzzle, fara a se folosi mortar“. Iar intr-una din stincile de linga turnuri, se pare ca a fost sapata o mica incinta, ceea ce-l duce pe Cristian cu gindul la un truc ingenios. „Nivelul suprafetei incintei cetatii coboara constant pina la baza acestui zid astfel ca, in caz de asediu, acest zid se putea securiza si apa se acumula pe o suprafata de aproximativ 200 mp“. Daca vreun asediator reusea sa escaladeze zidul, nimerea intr-o balta adinca de citiva metri. „Stinca dinspre Sud era un veritabil turn de aparare. Partea superioara este crenelata natural, oferind protectie avansata pe un segment important din drumul care duce spre trecerea dintre stincile de la Sud si Est. In plus, lipit de piatra stincii, a fost ridicat un masiv turn-locuinta, care supraveghea latura de sud-vest a cetatii“, sustine iubitorul de enigme arheologice. 
Grote-adaposturi 
Drumul de straja era plasat la inaltime, astfel incit santinelele sa poata face observatii in afara cetatii, mai ales catre vechiul Drum al Poienii, „singurul care functiona si in vechime“, dupa cum precizeaza Florea Costea. Pentru Cristian, cea mai interesanta este stinca estica. „Are o forma piramidala si prezinta o multime de fortificatii naturale: grote, adaposturi, iar partea din virf e un veritabil turn de observatii. Partea dinspre interiorul cetatii se prezinta sub forma unui perete aproape vertical pe care sint amplasate trei grote. Cea aflata la inaltime este amintita in lucrarea «Pesteri din Romania», ca fiind o pestera de dimensiuni reduse, care nu prezinta importanta stiintifica sau turistica prea mare. Insa, la o privire mai atenta, se observa faptul ca intrarea in grota a fost amenajata pentru a trece neobservata“, precizeaza Cristian, caruia nu-i scapa niciun amanunt. A mai descoperit ca in fata grotei sint doua placi de piatra, care cindva o ascundeau privirilor indiscrete. Cristian a mers in grota scunda pe genunchi, vreo sase metri. Apoi a ajuns intr-o incinta care „asigura conditii prielnice locuirii“. „Focul ar fi incalzit repede spatiul, iar intrarea strimta ar fi pastrat caldura in interior. De altfel, peretii grotei, in portiunea superioara, sint afumati pe intreaga lungime a grotei, mai ales in portiunea destinata locuirii“. 

Vezi si 
Continuitatea statala din Muntii Sureanu 
Doua intrari catre aceeasi incapere? 
Cam aceasta este cetatea de la Pietrele lui Solomon. Junii au mai modificat peisajul, mutind pietrele dacice ca sa amenajeze spatiul necesar desfasurarii traditionalelor serbari. Iar locuintele dacice de pe terasele din apropierea cetatii au fost distruse la mijlocul secolului XIX. Totusi, bolovanii pe care calcam azi nu sint simple pietre, ci resturi de fortificatii pe care numai un ochi priceput le poate asambla intr-un plan arhitectural imaginar. In urma cercetarilor din anii 1960 si 1984, aici s-au descoperit obiecte din metal, piese din import greco-romane si imitatii ceramice. Ceramica e comuna, dar si de lux, vasele fiind vopsite cu alb sau cu rosu, cu motive geometrice. Cristian Pintilie a avut curaj sa mearga mai departe de ceea ce se vede. Masurind distanta dintre cele doua grote sapate la baza stincii din incinta cetatii, s-a intrebat ce destinatie puteau sa aiba si daca nu cumva comunica intre ele, deschizindu-se, poate, intr-o incinta cu o lungime de circa 6 metri. „Nu au fost sapate pentru a indeplini functia de silozuri, ar fi avut nivelul in interior mai coborit, ca sa asigure o protectie eficienta a alimentelor. Nu au fost sapate nici pentru a fi locuite. S-ar putea spune ca au fost incepute cu un scop, dar n-au mai fost finalizate“, conchide el. Intr-una din grote, Cristian a descoperit ceva ce pare a fi o poarta catre inima muntelui. 
Mormintul din stinca 
Iata cum descrie el ceea ce a vazut in grota: „O portiune de perete are o culoare mai inchisa. Si alta structura. Este evident ca reprezinta o portiune zidita, alcatuita din pietre prinse cu mortar, iar dupa aspect, este o zidarie foarte veche. Zidul inchide o cavitate boltita, care are o inaltime suficienta pentru a permite accesul persoanelor in pozitia ghemuit“. Nu era o pozitie tocmai comoda, deci acea incinta nu era o locuinta. Dar atunci ce trebuia sa fie depozitat aici? Si de ce pentru totdeauna, din moment ce intrarea a fost zidita? „Dupa aspect, pare compozitia clasica a mortarului dacic: var, nisip, lut, paie si apa. Se poate observa ca a fost adaugata si o importanta cantitate de roca sedimentara sfarimata. Cert este ca si acum, dupa mai bine de 2.000 de ani, rezista uimitor de bine“, observa Cristian, banuind ca aici a fost inmormintat un print dac, „din vremea lui Burebista sau chiar anterior. Si, de ce nu, poate reprezinta chiar mormintul conducatorului dac Rubobostes, a carui formatiune politico-militara se intindea pina in apropierea Sibiului si a carui capitala se presupune ca era in cetatea de la Pietrele lui Solomon“. O alta ipoteza ar fi ca in grota se afla inmormintat un mare preot dac, pentru ca „Pietrele lui Solomon erau si atunci un loc cu mare incarcatura spirituala, un loc magic pentru daci“. Ipoteza ar explica de ce nu a fost zidita si gura grotei: antecamera mormintului era locul unde puteau fi lasate ofrandele pentru preotul venerat. 
In asteptarea rezultatelor de laborator 
A doua ipoteza ar fi ca, intre cele doua grote si cea aflata la inaltime, pe partea opusa a stincii, exista un tunel catre exteriorul cetatii. Pentru evacuarea oamenilor sau pentru a transfera armata intr-un punct surpriza pentru inamic. „Lungimea tunelului ar fi de 50-60 m, iar diferenta de nivel intre intrare si iesire este de circa 30 m. Intrarea in tunel a fost zidita, probabil dupa caderea cetatilor din Muntii Orastiei si apropierea trupelor romane, ca masura de siguranta“, crede Cristian care nu exclude nici posibilitatea ca acel zid ascuns in grota sa fie o constructie a naturii, care a asezat bolovanii intr-o formatiune uimitor de regulata. Stelian Cosulet, seful sectiei de Arheologie a Muzeului de Istorie Judetean Brasov, a vazut citeva imagini cu misteriosul zid si crede ca este vorba despre ceva facut de mina omului. „Pare o interventie antropica, natura nu lucreaza cu forme regulate. La ce servea, e greu de spus“, spune istoricul. Ceea ce stim cu siguranta e ca fortificatia de la Pietrele lui Solomon avea caracter militar, politic, administrativ si religios, ocupa mai bine de 3 hectare si adapostea cel putin un detasament de militari, de 250-300 de soldati. In jurul fortaretei locuiau civilii. Acum 2.000 de ani, la Pietrele lui Solomon a inflorit o asezare daca puternica, cu atit mai mult putem sa ne asteptam la masuri speciale de securitate, pe care le cunosteau doar militarii. Descoperirea lui Cristian Pintilie ar putea fi intrarea intr-un buncar, intr-un mormint al unui comandant sau o camera de tezaur. Norocosul arheolog amator a luat probe de mortar din grota, ca sa le trimita la analize, la Cluj. Daca se va dovedi ca zidul are o vechime considerabila cu conotatii istorice, arheologii vor darima zidul si vor patrunde in camera secreta din stinca. Ceea ce va fi, speram, descoperirea, secolului pentru istoria romanilor. (Fotografii din colectia Cristian Pintilie) 
Morminte speciale pentru nobilii daci 
Dacii nu credeau in moarte, nici macar in reincarnare, erau convinsi ca sint nemuritori. „Credinta lor este ca nu mor, ci ca acela care piere se duce la Zalmoxis“, spunea Herodot. Ca ritual de inmormintare, dacii au practicat incinerarea in perioada veche a fierului. Dupa trei zile de ospat, corpul era ars in cuptoare speciale sau pe locul inmormintarii. Mai tirziu, in secolul I i.Hr., au inceput sa-si inhumeze mortii, dar numai copiii si persoanele cu statut social important (tarabostes). Urna cu cenusa sau corpul decedatului erau asezate intr-o groapa alaturi de vase cu mincare, animale si diferite obiecte folositoare celui inmormintat in viata de apoi: arme, bani, podoabe. Daca defunctul era razboinic, preot sau aristocrat, peste groapa se ridica o movila de pamint (tumul). Deasupra, se spargeau vasele folosite la ceremonial. Un astfel de mormint descoperit la Agighiol, Tulcea, are trei incaperi: una pentru barbat, cealalta pentru femeia lui (care, uneori, putea fi ingropata de vie) si a treia pentru calul decedatului. Au fost descoperite sute de morminte dacice, insa cele din perioada preromana sint extrem de putine. Cu atit mai mult, daca grota de la Pietrele lui Solomon ascunde un mormint, acesta e extrem de valoros pentru istorici. 
Enigma comorii lui Decebal 
Unul dintre cele mai cautate si mai enigmatice tezaure antice este cel al regelui Decebal. Legenda spune ca, atunci cind Decebal a inteles ca a pierdut razboiul, si-a ascuns bogatiile, ca sa nu cada in mina romanilor. Cu ajutorul a mii de prizonieri, a deviat cursul riului Sargetia (azi, Strei), a sapat gropi lungi de 35,5 m si adinci de „doua staturi de om“ si a ingropat aici sute de lazi din lemn masiv de fag, cu balamale de bronz, in care a ascuns circa 3,2 tone de aur, 6,5 tone de argint si o multime de pietre pretioase. Gropile le-a plasat la 2 kilometri distanta unele de altele, le-a acoperit cu bolovani, apoi a readus riul in albia originala si a omorit toti prizonierii. Istoricul grec Dio Cassios scria ca un prizonier roman, Bicilis (de unde ar proveni si cuvintul bicisnic), a supravietuit, destainuindu-i imparatului Traian locul unei singure gropi, deoarece nu stia unde sint celelalte. Cronicile vremii spun ca, intr-adevar, romanii au pus mina pe comoara, dar celelalte lazi n-au fost niciodata gasite. Multi cautatori de comori au sapat dupa ele, in toate timpurile, inclusiv nazistii si rusii. Legenda mai spune ca Decebal a ascuns o parte din tezaur departe de Sarmizegetusa, in pesteri, dar nu exista niciun indiciu in care parte a Carpatilor.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

arheologi descoperire cristian pintilie pesterile vezi si
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1819 (s) | 23 queries | Mysql time :0.024503 (s)