News Flash:

Cetatea din Romania care nu a fost cucerita niciodata

17 Aprilie 2016
2284 Vizualizari | 0 Comentarii
Cetatea Deva
Cetatea Deva este singura din tara noastra care fost ridicata fara fundatie! Iar de doua saptamani este redeschisa vizitatorilor.

Dupa trei ani de lucrari, Cetatea Deva a fost reintrodusa in circuitul turistic la inceputul lunii aprilie. Pentru prima data, vizitatorii se vor putea plimba prin toate incintele. In beciuri au fost amenajate spatii speciale unde turistii pot vedea cum a fost ridicata cetatea direct pe stanca.

Alexandru Gruian, director Centrul Cultural Castrum Deva: „Oamenii ar trebui sa vina sa vada cetatea asta pentru ca este foarte spectaculoasa. Sunt multe cetati in Transilvania, dar putine care sa arate acum atat de bine cum arata Cetatea Devei si sa fie plasate pe un fost con vulcanic. Pe la 1200 si ceva oamenii au construit aceasta cetate pentru ca permite o vizibilitate fantastica in jur. Puteai vedea orice armate care se apropiau”.

Vezi si Cetatea Alba - scurt istoric - FOTO

Alexandru Gruian: „A avut o istorie destul de agitata cetatea asta. A fost garnizoana, la un moment dat a fost Societatea Regala a Devei. Cetatea a apartinut si lui Iancu de Hunedoara, care a avut Castelul Corvinilor. In 1849 practic era o incapere in care se pastra munitia. Era praf de pusca si intr-o noapte a sarit in aer. Practic, in 1849 s-a terminat prima parte a istoriei cetatii. Ea a ajuns in ruina, daramaturile au acoperit zidurile. O mare parte din incaperi au fost distruse. In asa fel incat pana in zilele noastre, pana acum o saptamana au fost nevoie de lucrari de restaurare si a scoaterii cetatii din pamant.

Vezi si Reincep lucrarile de reabilitare la Cetatea Feldioarei


La Cetatea Deva intrarea este libera. Singura taxa pe care vizitatorii trebuie sa o plateasca este urcarea cu telecabina, 6 lei pentru adulti si 3 lei pentru copii si elevi.

Alexandru Gruian: Copiii ar trebui sa stie ca este o cetate care nu a fost cucerita niciodata! Ca ea dateaza de peste 700 de ani (...) In timpul rascoalei lui Horea, Closca si Crisan nobilii din Deva amenintati de rasculatii lui Crisan s-au refugiat aici in cetate. Au incercat sa cucereasca cetatea, dar nu au reusit”.

Si, fara nicio legatura cu basmele, administratorii Cetatii din Deva promit ca in curand turistii vor avea parte de nenumarate surprize: „In curand vor avea posibilitatea sa vada si lupte medievale, concerte de jazz, de muzica clasica, poate folclorice, evenimente fotografice. Deci foarte multe evenimente care sa dea viata Cetatii”.

In municipiul Deva sunt peste 20 de hoteluri, vile sau pensiuni. Pretul unei nopti de cazare variaza intre 100 si 300 de lei, pentru o camera de doua persoane. Din municipiul judetului Hunedoara se ajunge usor la alte obiective turistice importante: Castelul Corvinilor, Sarmizegetusa, Rezervatia de Zimbri de la Hateg, Pestera Bolii sau Parcul National Retezat. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cetatea deva redeschisa circuitul turistic lunii aprilie horea closca
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1915 (s) | 23 queries | Mysql time :0.045842 (s)