News Flash:

Cine a adus la Targoviste capul lui Mihai Viteazul?

23 Februarie 2016
1709 Vizualizari | 0 Comentarii
Mihai Viteazul
In 1601,in zorii zilei de duminica 19 august, pe campia Turzii , a fost asasinat miseleste, din ordinul generalului Basta, Mihai Viteazul. Despre actul odios de pe campia Turzii au fost trimise relatari la Viena si Praga iar de acolo raspandite la toate curtile europene, folosindu-se felurite versiuni, mai mult sau mai putin supuse unei analize critice prealabile, povestindu-se in fel si chip asasinarea invingatorului de la Calugareni. Autorul acestei crime se cunostea : generalul imperial Basta.

El insusi recunoaste acest lucru in scrisoarea trimisa arhiducelui Matias , viitorul imparat , la 23 august 1601, din tabara de la Turda : „ a fost ucis conform cu porunca data de mine celor insarcinati cu executarea“. Un fapt trecut cu vederea de cercetatorii epocii respective este numarul mare de trupe trimis de generalul Basta spre tabara lui Mihai. Stefan Szamoskozy si G. Beduccino, contemporani ai evenimetelor relateaza pe larg despre sfatul tinut de generalul Basta cu capitanii sai,in noaptea de sambata 18 august, despre planul desfasurarii trupelor stabilit pentru a doua zi. Scrisoarea lui Ieremia Movila, din 28 august , afirma ca s-a ajuns chiar la o lupta inversunata intre cele doua tabere.

Daca despre asasinarea lui Mihai Viteazul s-au trimis relatari la curtile europene, daca numeroase izvoare narative si o bogata literatura istorica au povestit evenimentul in fel si chip nu acelasi lucru se poate spune despre soarta ramasitelor pamantesti ale lui Mihai Viteazul.
Relatarile provenite din tabara imperiala de pe campia Turzii, informatiile ambasadorilor straini acreditati la Praga, raportul trimisului lui Rudolf al II-lea si cele ale capitanilor imperiali din Ungaria Superioara nu amintesc aproape nimic despre soarta ramasitelor lui Mihai Viteazul.

Acuzand sau scuzand fapta generalului Basta, ele inregistreaza doar actul in sine si consecintele politice , refuzand , parca intr-o intelegere tacita, dezvaluirea detaliilor legate de comportarea ulterioara a lui Basta si a imperialilor fata de acel asasinat. Aceste aspecte sunt relatate de Ieremia Movila intr-o scrisoare adresata la 1 septembrie 1601 cancelarului lituan Leon Sapieha prin care acesta era instiintat „cu siguranta , cum ca Mihai voda pieri la Turda in 19 a lui august, ucis din ordinul lui insusi Gheorghe Basta , dintai fu impuscat , apoi i se taie capul, si corpul s-a expus pe camp deasupra unui cal mort si Gherghe Basta nu permise a-l inmormanta “.

Vezi si Cronica uciderii lui Mihai Viteazul


Relatarea nu poat fi pusa la indoiala deoarece ea provine de la un dusman al lui Mihai al carui frate lupta in Tara Romineacsa impotriva boierilor celui ucis si ea corespunde cu insemnarile lui Stefan Szamoskozy. In versiunea acestuia ucigasii au tirat trupul lui Mihai afara din cort „si a zacut trei zile gol la marginea drumului. Capul cu barba cu tot a fost pus pe hoitul unui cal…. In cele din urma … l-au inmormantat niste sarbi intr-o groapa mica“.

O versiune total diferita a celor intamplate dupa uciderea lui Mihai voda prezinta Ciro Spontoni secretarul lui Basta si redactorul memoriilor sale sub titlul Historia della Transilvania, Venetia, 1638. Pe aceasta scriere se bazeaza multi dintre istorici cand analizeaza evenimanetele din acea perioada . Astfel conform acestei scrieri , dupa asasinarea lui Mihai Viteazul , la consiliul care a urmat au participat conducatorii ambelor armate (imperiala si romana) care au declarat supunere fata de ordinele generalului Basta. S-a hotarat trimiterea capului Voievodului in Tara Romaneasca socotindu-se ca altminteri boierii nu ar alege alt domnitor.

Vezi si Cum arata in realitatea Mihai Viteazul?


Capul a fost deci imbalsamat si incredintat comisului lui Mihai care „il ceru cu multa staruinta“. Spontoni nu spune in scrierea sa daca comisul a luat si capul lui Mihai cu sine alaturi de scrisorile catre boierii romani prin care sunt indemnati sa-si aleaga alt domn. Numele acestui comis nu este pomenit de cronica. Alta Istorie a Transilvaniei , ramasa in manuscris, scrisa de italianul G. Beduccino , originar din Parma, spune ca acest comis se nume Leca , albanez de origine , care indeplinise diferite solii ale lui Mihai pe langa imperiali si care alaturi de aga Leca , de acelasi neam , il tradeaza , trecand de partea lui Basta , potrivit unor consemnari ale lui st. Szamoskozy.

Dar acest Leca nu trebuie confundat cu Leca din Patroaia, cumnatul banului Udrea Baleanu, viitor mare postelnic al lui Radu serban , care atunci se afla in tara. Daca Beduccino ne spune numele comisului nu aminteste insa nimic de incredintarea capului lui Mihai Viteazul comisului Leca pentru a fi dus in tara.

Scrierile franceze contemporane evenimentelor din august 1601 vorbesc si ele despre asasinarea lui Mihai Viteazul. Astfel Istoria lui Iacob de Thou spune ca „trupul dezbracat fu aruncat sa zaca spre ororae la malul raului, pana de cu seara , inrtr-un mod nedemn. Iar de noapte fu inmormantat in acel loc din ordinul lui Ioan Schneckenhaus , tribun al militiei sileziene “. La fel socoteste si Chronologie Sdeptenaire, Paris, 1605, cum ca trupul voievodului roman , ucis miseleste de aliatii sai a zacut neingropat o zi intreaga.

Vezi si Stiati ca... steagul secuiesc a fost invetat de Mihai Viteazul

Izvoarele grecesti, poemele inchinate lui Mihai Viteazul de Vistierul Stavrinos in 1601 si Gh. Palamede in 1607 inregistreaza si ele soarta ramasitelor lui Mihai Viteazul. Relatarea celui din urma spune ca trei zile si trei nopti capul a ramas pe un cal ucis in invalmasleala luptei, timp in care trupul a ramas neingropat. La aceasta stire se adauga insa o alta semnificativa care nu apare in alte scrieri si anume ca multi „se strangeau acolo, priveau cu jale“ si „criticau aspru pe Basta“. „Iar dupa trei zile si trei nopti , tot niste ostasi din vechii slujitori ai lui Mihai, l-au ingropat noaptea pe ascuns si multi l-au plans cu prisosinta“.

Aceasta informatie este deosebit de pretioasa pentru ca se va dovedi ca tocmai unul dintre acesti osteni ai lui Mihai a adus capul domnului sau in tara.

Intre izvoarele posterioare evenimentelor, cronica sarbeasca a lui Brancovici prezinta relatari demne de retinut. Acesta a petrecut multi ani la mitropolia romana din Alba Iulia, iar intre anii 1680-1689 a locuit in Tara Romaneasca, avand astfel legaturi cu multe persoanalitati ale vremii. Din Alba Iulia a cules informatia ca dupa uciderea lui Mihai , cu ingaduinta lui Basta capul si trupul au fost ingropate iar dupa un timp capul a fost dus si inmormantat la mitropoloia din Babgrad“.

De la munteni insa a cules stirea care circula in tara, dupa care „capul ascuns a fost dus in mare taina, de un oarecare capitan, numit iuzbusa, in manastirea de la Targoviste , ce se afla pe o colina ridicata , numita manastirea din Deal si a fost inmormantat acolo“ . In ciuda confuziei intre cele doua grade ( capitan si iuzbusa) acest pasaj dovedeste ca cel putin pana in 1689 in Tara Ramaneasca circula versiunea aducerii capului lui Mihai Viteazul de catre unul din ostenii sai, si inmormanat la Manastirea Dealul.

In 1675 apare istoria iezuitului I. Bisselius, care scrie insa de pe pozitii proimperiale. Conform acestei scrieri capul voievodului roman a fost dus la Basta care in timpul sedintei consiliului astepta „cu mare neastampar rezultatul intreprinderii sale“ iar corpul a ramas neingropat o zi intreaga.

Izvoarele unguresti tarzii, dar care folosesc scrierile de la inceputul secolului 17, deci contemporane evenimetelor, mentioneaza ca trupul lui Mihai a fost dus in biserica romaneasca de la Alba Iulia. In scrierile turcesti ale vremii cu exceptia lui Kara Celi-Zade, nu se aminteste nimic despre uciderea lui Mihai , deci o dovada ca acesta nu era in legatrui directe cu turcii asa cum fusese acuzat de Basta.

Sa vedem insa ce spun cronicile romanesti ale vremii. Letopisetul lui Miron Costin , consemnand spusele unor oameni batrani de pe acea vreme, afirma ca lui Mihai i-au taiat capul, iar trupul a stat trei zile neingropat, in vazul tuturor , iar ostile sale au fost „slobozite“ din tabara. Relatari despre soarta osemintelor lui Mihai au circulat pana la inceputul secolului al XIX-lea desi cronicile romanesti nu prea vorbesc despre asta.

Trebuie subliniat straduinta lui Gh. sincai de a combate „minciunile ce le-au scornit Gherghe Basta si Talianul Spontoni , prietenul lui Basta“. De asemena M. Cantacuzino inregistreaza in Istoria Tarii Romanesti , tiparita in 1806 , versiunea dupa care corpul lui Mihai a fost inmormantat pe campia Turzii , iar capul „luandu-l boierii si aducandu-l la Targoviste , l-au ingropat la Manastira Dealului“. Sursa acestei relatari se afla in cateva manuscrise ale Letopisetului Cantacuzinesc , care indica si numele celui care a adus capul lui Mihai Viteazul in tara. Acesta a fost
Turturea postelnic.

Astfel pe filele ingalbenite ale uneia dintre multele verisuni ale cronicii , un anonim a adaugat la sfarsitul capitolului despre „Istoria lui Mihai Viteazul “ o relatare deosebita: „De aicea sa povestim de un boer care au fost la Mihai voda , anume Turturea postelnicul. Atuncea au fost legat Mihai voda cu Turturea postelnicul juramant tare si mare cum sa se caute unul pre altul pana la moartea lor. si de se va prinde lui Mihai voda sa pieie prin alta tara , sa nu-i lase oasele acolo , ci sa le aduca in Tara Romanesaca. Iar de se va prinde sa pieie acest postelnic Turturea intr-alta tara , sa nu-i lase Mihai voda oasele , ci sa le aduca in Tara Romaneasca sa le ingroape. “

Astfel , in continuare, autorul anonim povesteste cum Turturea postelnicul pentru a-si respecta juramantului , dupa asasinarea voievodului roman , s-a struduit mult ca sa aduca ramasitele pamantesti in tara. Dar nu a putut face acest lucru asa ca a luat numai capul pe care l-a adus in Tara Romaneasca si l-a ingropat la Manastirea Dealul.

Considerata o simpla legenda, asemanatoare „cuvintelor “ lui Neculce , povestea lui Turturea a cunoscut o mare raspandire in secolele XVII—XVIII, si in prima jumatatea a secolului XIX, circuland de asemnea si in Moldova. Apare astfel intr-o copie moldoveneasca a Letopisetului Canatacuzinesc din 1718, si apare de asemenea si intr-o alta copie din 1777, precum si in cea a ieromonahului Ghelasie , cantaret la biserica Argesului in 1830. Uitata apoi sau neluata in consideratie de critica istorica, confirmarea documentara dovedeste , ca si la multe din legendele lui Neculce, ca traditia populara sau cronicareasca are la baza un fapt real.

Astfel Turturea a existat si aceasta o dovedeste un hrisov prin care Radu Mihnea , la 7 decembrie 1612, la 11 ani de la moartea lui Mihai Viteazul, intareste lui Turturea paharnic satul Gauriciul, cumparata de Mihai voda in timpul domniei si daruit apoi lui Turturea pentru „ multa si buna si credincioasa slujba cu care a slujit domniei lui multa vreme neancetat , cu multa truda , inca si in alte tari straine, pana in Tara Nemteasca“. Documentul , scris in slavona este bine conservat si este prima mentiune despre Turturea.

Apoi documentul continua cu relatarea despre fapta lui Turturea si anume ca dupa asasinarea lui Mihai, „ sluga domniei sale mai sus zise, … el a furat capul si l-a adus aici in tara , de l-a slujit si l-a ingropat cu mare cinste , ca pe un domn“. Documentul de la Radu Mihnea este insa laconic in descrierea peripetiilor prin care a trecut destoinicul ostean pentru izbandirea faptei sale. In sprijinul celor scrise, Radu Mihnea mentioneaza cartea de miluire a lui Mihai Viteazul si cele de intarire ale lui Simion Movila si Radu serban.

Asadar Turturea paharnic l-a insotit pe Mihai „in Tara Nemeteasca“ in toamna anului 1600 , fiind unul din cei 30 de apropiati cu care a sosit la Viena si la care se refera la 27 decembrie 1600 , arhiducele Matias si cronicarul Johan Gradelehnus. Se stie ca atunci marii boieri paminteni in frunte cu fratii Buzesti , au ramas atunci in tara. Dintre cei pe care Mihai i-a intalnit la Viena si au ramas alaturi de el pana la asasinarea sa, documentele vremii mentioneaza pe banul Mihalcea, ucis in acelasi timp, aga Leca, Leca comisul, capitanul Marza. Numele lui Turturea nu este mentionat.

si totusi el a fost cel care a luat capul domnului sau si l-a adus pe furis in tara, unde l-a ingropat cu mare cinste la Manastirea Dealul daruind manastirii „mila mare care au fost lasat Mihai voda sa le dea“. De asemenea tot el este cel care a ingropat noaptea pe ascuns trupul lui Mihai Viteazul .
stirile din versiunile Lotopisetului Canatacuzinesc si actul din 1612 se impletesc si se completeaza reciproc.

Nu se stie daca Turturea a fost vreodata postelnic, dar din actele care-l mentioneaza rezulta ca paharnicul Turturea era nepotul banilor Dragan si Petru din Glina. Acestia stapaneau mosii langa Bucuresti, paduri si livezi cu pomi precum si apa Dambovitei. Numele lui Turturea apare in continuare in documentele vremii datorita proceselor pe care le poarta timp de un sfert de secol pentru diverse pricini legate de pamant si alte acareturi.

Ultima oara apare intr-un document semnat de domnitorul Matei Basarab , tot pentru judecarea unei probleme legate de mosie, in anul 1646. Deci la acea data Turturea paharnic mai traia. Dupa aceasta data numele sau este numai mentionat la 20 iulie 1648 cand domnul Tarii Romanesti intareste manastirii Balteni partea din satul cu acelasi nume cumparata de un anume Hrizea vornic , ctitorul acesteia, de la Turturea paharnic.

Mihai Viteazul a murit in plina glorie , la numai 43 de ani, ucis miseleste chiar de cei pe care ii considera aliati. El ramane „barbat stralucit in norocire ca si in nenorocire , dupa chiar judecata inamicilor sai“ dupa cum spunea croniarul francez Jacob de Thou, care il mai numeste „neinfricatul erou al crestinatatii“.

Cand vremurile s-au mai linistit, cand Serban, marele paharnic al lui Mihai voda a devenit domnul tarii, sotii Radu si Preda Buzescu s-au ingrijit de osemintele marelui voievod, aduse de Turturea paharnic.

Deasupra ramasitelor sale de la Manastirea Dealul , sotii Radu Buzescu si Preda, fiica banului Mihalcea, ucis odata cu Mihai Viteazul, au asezat o piatra funerara amintind ca : „ aici zace cinstitul si raposatul capul crestinului Mihail marele voievod , ce au fost domn al Tarii Romanesti si Ardealului
si Moldovei ; cinstitul trup zace in campii Turzii „. … “aceasta piatra o au pus-o jupan Radu Buz[escu] i jupanita eg[o] Preda“.

Stradania lui Turturea paharnic, cel care a adus pe ascuns capul domnitorului in tara, a facut ca macar o parte din trupul eroului de la Calugareni, marele voievod Mihai Viteazul, cel care a unit pentru prima data cele trei tari romane , sa odihneasca alaturi de tatal sau in necropola voievodala de la Manastirea Dealul.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

campia turzii asasinat miseleste basta mihai viteazul viena praga
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2457 (s) | 34 queries | Mysql time :0.059851 (s)