News Flash:

Cine sunt hutulii?

29 Noiembrie 2013
4035 Vizualizari | 0 Comentarii
Hutulii, asemenea celorlalti munteni din Carpatii Nordici (boiki, lemki, goralii, valahii din Moravia), sunt urmasii dacilor liberi (carpii, costobocii). Popoarele migratoare slave, in expansiunea lor spre vest, au ajuns in Muntii Carpati si au dat de populatia munteana, care, in ciuda greutatilor intampinate in cursul anilor, si-a pastrat identitatea pana astazi.
Potrivit unor cercetatori, aceasta populatie formeaza o etnie de sine statatoare in Carpatii Orientali si Nordici, un soi de oameni ai nimanui, fara o tara a lor. Nomazi stabiliti intr-un loc sau altul, in functie de conditiile de viata care le putea permite un trai decent, lor si animalelor pe care le aveau ca avere, scrie ziarullumina.ro.
Alte studii si cercetari confirma originea hutulilor: „Istoricii au observat si concluzionat ca hutulii se aseamana cu rutenii la vorba, limba si unele obiceiuri, dar se deosebesc neindoielnic de acestia prin fizionomie, religie (sunt in exclusivitate ortodocsi), au in limba lor o anumita bogatie de elemente romanice.“ (Mihai Iacobescu, Din istoria Bucovinei)
Intr-una din numeroasele lui calatorii prin Bucovina, Mihai Eminescu scrie despre hutuli: „Din contra, romanii le pricep limba lor fara s-o poata vorbi, si ei pricep pe cea romana. E cel mai ciudat fenomen de a vedea pe taranul roman de bastina cum asculta cu atentie la ceea ce-i spune oaspetele sau, cand se scoboara la campie. Si acest oaspete vine poate din muntii Tatrei, de cine stie unde, si pricepe romaneste, fara sa fi vorbit vreodata un cuvant“.
„Cat despre istoricii romani si ucraineni din Bucovina ultimului secol - spune Ion Dragusanul, in Hutanii de pe valea Moldovei, Lumea Carpatica, vol. I - acestia si-i disputa cu atata incrancenare incat i-ai putea suspecta ca sunt pur si simplu fascinati de acest neam de munteni vrednici si de o frumusete care aminteste de cea a muntilor. Interesul acesta exagerat al istorico-politicienilor nu conteaza nici cat praful de pe toba in ochii hutanilor, care au convingerea ca neamul lor s-a nascut odata cu muntii si ca numai muntii, nu si neamurile lumii, au dreptul sa-i revendice…“.
In prezent, hutulii pot fi gasiti in Ucraina, pe cursul Tisei Albe si celei Negre (Zacarpatia), valea Prutului si a Ceremusului Negru (Ivano-Francovsk) si Cernauti, de-a lungul cursului Ceremusului Alb. De asemenea, in nord-vestul jumatatii sudice a Bucovinei istorice, ceea ce, in mare, corespunde cu judetul Suceava de astazi. Asadar, hutulii se pot departaja, dupa locul unde s-au stabilit in perioada lor nomada, in transcarpatici, galitieni si bucovineni.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

hutulii carpatii nordici
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1696 (s) | 34 queries | Mysql time :0.017105 (s)