News Flash:

CIUMA DANSULUI: sau misterul care a speriat Europa secolului al XVI-lea

4 Martie 2016
820 Vizualizari | 0 Comentarii
CIUMA DANSULUI
Candva, la mijlocul verii anului 1518, in cetatea Strasbourg-ului, o femeie a iesit pe o straduta pietruita a citadelei si a inceput sa danseze frenetic si spasmodic. Ceea ce parea la inceput un caz izolat de nebunie sau mai degraba posesiune diavoleasca, conform credintelor vremii, a luat o amploare nebanuita transformandu-se rapid intr-un fenomen de masa. Disparut aproape la fel de repede cum aparuse, „Ciuma Dansului”, cum au numit fenomenul atat clerul, cat si autoritatile vremii, continua sa suscite interesul si astazi, alimentand controversele din randul istoricilor, psihologilor, psihiatrilor si sociologilor care cerceteaza acest caz istoric.

Cei ce dansau pana mureau

Totul a inceput intr-o aparent banala zi de vara din mijlocul lui iulie, anul 1518. Atunci, sub ochii mai mult decat mirati ai vecinilor sai, Frau Troffea, o femeie de varsta medie, a inceput sa danseze convulsiv si fara control pe strazile inguste ale cetatii Strasbourg, Franta (pe atunci asezarea facea parte din Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana).

Vezi si Anii blestemati cu ciuma


Nu se auzea nicio muzica, iar grimasele, privirea fixa si expresia fetei sale, nu aratau niciun semn de veselie sau fericire. Gandurile care fermatau in capetele multimii care se aduna tot mai speriata si banuitoare se invarteau in jurul banuielilor de nebunie sau posesiune diavoleasca, singurele explicatii din acele vremuri pentru o asemenea iesire bizara cum avea Frau Troffea. Femeia nu parea capabila sa se opreasca din dans, sau ceea ce parea dans, si incepea sa-i inspaimante tot mai mult pe privitori.

Documentele istorice de atunci care au inregistrat cazul din Strasbourg sustin ca femeia ar fi dansat incontinuu intre patru si sase zile, dupa care s-ar fi prabusit fara suflare, rapusa fara indoiala de efort si epuizare.

Vezi si Domnitorii rapusi de ciuma


Ceea ce parea un caz, fara indoiala bizar de nebunie fara motiv, avea insa sa se transforme intr-un fenomen terifiant pentru locuitorii cetatii. Caci spre sfarsitul acelei saptamani, alti 34 de oameni au inceput sa prezinte aceleasi simptome.

In decursul saptaminii urmatoare, numarul acestor dansatori aflati in ceea ce parea o transa incontrolabila s-a ridicat la 100, cu totii murind dupa alte cateva zile din cauza infarcturilor survenite, a deshidratarii si a epuizarii terminate in stop cardio-respirator.

Autoritatile erau pe buna dreptate socate. Nici clasa nobiliara conducatoare, nici clerul nu se mai intalnisera cu ceva asemanator.

Lucrurile mergeau din rau in mai rau, caci intr-un interval de o luna de zile, numarul celor care se apucau din senin sa danseze, sa topaie si sa sara pe loc pana cadeau rapusi de epuizare, depasise cifra de 400 de persoane. Medicii din acele vremuri s-au declarat cu totii neputinciosi, caci nefericitii care dansau erau parca intr-ala lume, nemai fiind capabili sa comunice cu cei din jur. A venit in scurt timp randul preotilor sa-si declare ineficienta, dupa ce slujbele si sedintele de exorcizari s-au dovedit la fel de ineficiente. Si unii, si altii, la fle ca nobilii si oamenii de rand, si-au dat seama curand ca dansatorii fara voie nu dansau din proprie initiativa, fapt care a alimentat parerea care viza amestecul Necuratului…

Totusi, din motive ramase insexplicabile si in prezent, autoritatile d epe atunci ale orasului Strasbourg au hotarat ca singurul leac pentru dansatorii spasmodici fara motiv ar fi fost…inca mai mult dans!

Probabil credeau ca intr-un final, victimele se vor satura de dansat si se vor linisti de la sine. In aceasta directie, nobilimea a ordonat construirea urgenta a unei uriase scend publice de dans, realizata din lemn. Au fost angajati si muzicieni care trebuiau sa bata din tobe si sa sufle in fluiere si cimpoaie. Doar ca in zilele care au urmat, au inceput sa moara primele victime. Cei in varsta sau cu inimi mai slabe…

Cum numarul dansatorilor fara voie se inmultea si era gata sa atinga cifra de 400 de oameni, autoritatile s-au temut ca vor muri cu totii pe scena si au hotarat sa-i incarce in carute si sa-i duca spre spitale de campanie amenajate in jurul cetatii. Insa, la fel de subit cum incepuse, isteria dansului nebunesc avea sa se termine. Deja la sfarsitul lui septembrie 1518, cei peste 400 de oameni au murit cu totii, lasand o populatie uluita si inspaimantata, precum si un mister care dureaza de aproape o jumatate de mileniu.

Nici macar nu fusese prima epidemie de dans convulsiv in Europa. De fpat, pe baza evidentelor istorice, fusesera zece astfel de evenimente inainte de anul 1518, cel din anul 1374 cuprinzand mai multe sate din Belgia de astazi, nord-estul Frantei si Luxemburg. Doar ca evenimentul din anul 1518 a fost cel mai bine documentat dintre ele. Nu a fost deci prima epidemie de dans convulsiv fara motiv, dar a fost cu siguranta ultima din Europa.

Motive si explicatii

Cum se pot explica astfel de fenomene bizare? O idee populara in decursul timpului sugera ca victimele dansului mancasera cornul secarei (Claviceps purpurea), o ciuperca parazit care creste deseori pe boabele de secara, o cereala foarte populara pe atunci. Se pare ca acel consum involutar de secara infestata ar fi dat nastere unor stari psihotropice vinovate de dansul convulsivo-fatal. Dar se pare ca nu-i chiar asa. Ergotismul sau intoxicatia cu alcaloizi din cornul secarei provoaca stari de anxietate si spasme, dar duce si la scaderea fluxului sangvin spre extremitatile corpului, ceea ce duce la imposibilitarea miscarilor coordonate.

Alte explicatii ale vremii sustineau ca bolnavii ar fi fost membrii ai unui cult eretic, fapt iarasi improbabil, caci in cele din urma nici reprezentantii Bisericii Romano-Catolice trimisi la fata locului nu i-au catalogat drept eretici, constienti ca sunt victime ale acelor trairi. Ultima explicatie ia in considerare posibilitatea unui caz extins de isterie in masa, care in acele vremuri putea fi un fenomen mult mai puternic decat in prezent.

Pare plauzibil, cu atat mai mult cu cat in anul 1518, saracimea din Strasbourg suferea de foamete generalizata, boli si depresii preluate din generatie in generatie. Ipoteza aceasta este sustinuta si de istoricul John Walker, care in lucrarea sa dedicata „Ciumei Dansului”, intitulata „A Time to Dance, A Time to Die: The Extraordinary Story of the Dancing Plague of 1518”. John Walker crede ca afectiunile psihice de tipul isteriei generalizate in masa ar fi fost declansate si precedate de un stres psihic fara precedent suportat de acei oameni.

Regiunea fusese grav afectata de valuri succesive de foamete provocare de ierni deosebit de reci si veri toride care dusesera la multe victime rapuse de malnutritie si boli infectioase. Ori pe acest fond psihosocial volatil aparitia si raspandirea psihozelor este foarte posibila si probabila.

Ipoteza nu sustine insa dansurile indelungate si epuizante care durau pana la cateva zile, performanta pe care organsimul cuiva slabit si rapus de foame nu o poate sustine.

Ramane deci posibilitatea unei stari de transa colectiva fara de care acei oameni nu ar fi putut dansa atat de mult. Cum starea de transa apare si se instaleaza in situatii de stres psihic maxim, iar pe atunci oamenii se puteau sugestiona usor ca sunt victimele unor acte de posesiune din partea duhurilor rele, toate aceste conditii erau bine indeplinite de realitatile din Strasbourgul anilor 1500.

Cu atat mai mult cu cat oamenii deja afectati mental de stresul vietii de zi cu zi si spectrul foametei, credeau cu fanatism in Sfantul Vitus, un sicilian martirizat pentru credinta sa in anul 303, dupa Hristos, sfant care in credintele locale avea puterea de a intra in mintile credinciosilor si de a se manifesta printr-un dans teribil si convulsiv. Odata ce acesti oameni aflati intr-o stare mentala atat de sensibila si instabila ajungeau sa creada ca Sfantul Vitus ii pedepsea pentru pacatele lor, este foarte posibil sa inceapa sa se poarte ca si cum ar fi purtat blestemul sfantului, in consecinta dansand fara pauza.

Isteria in masa este deci posibil sa fi fost provocata de disperarea si mizeria acelor bieti oameni peste care se suprapunea groaza si teama cu radacini religioase. Unii cercetatori cred ca astfel de „Ciume ale Dansului” au disparut gradual in timp datorita diluarii superstitiilor si credintelor supranatuale. In scurt timp, orasul Strasbourg a devenit o asezare dominata de cultul protestant, iar in timpul reformelor religioase, cultul sfintilor a disparut din regiune, odata cu astfel de „epidemii ale dansului”.

Au ramas insa fara raspuns incercarile de a explica cazul de dans isteric in masa din anul 1840 petrecut in Madagascar. Sau si mai bizar, cazul de isterie in masa din anul 1962 din Tanzania, cand un numar de 95 de oameni au fost cuprinsi concomitent de un acces de rasete si hohote care a dus la moartea lor…
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

etatea strasbourg-ului straduta pietruita caz izolat istoricilor
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2099 (s) | 25 queries | Mysql time :0.052047 (s)