News Flash:

Coalitia condusa de SUA a ucis peste 22.000 de membri ai ISIS

24 Ianuarie 2016
744 Vizualizari | 0 Comentarii
isis
Atacurile coalitiei conduse de catre Statele Unite slabesc in mod clar gruparea Statul Islamic atat in Irak, cat si in Siria, unde aproximativ 22.000 de jihadisti au fost ucisi in ultimul an si jumatate, anunta Parisul si Washingtonul. "Provocam, in prezent, multe pagube Daech (acronimul arab al Statului Islamic). Ei (jihadistii, n.red.) au pierdut (...) 40% din teritoriul pe care-l controleaza in Irak, reprezentand 20-30% din intregul" teritoriu asupra caruia detin controlul, a apreciat secretarul de Stat american John Kerry in marja Forumului Economic de la Davos. Potrivit lui Kerry, Statul Islamic urmeaza sa fie "foarte grav afectat" in Irak si in Siria pana la sfarsitul anului. Deja "exista un bilant prezentat de coalitie (...). Acesta este de 22.000 de morti de la inceputul operatiunilor", a declarat ministrul francez al Apararii Jean-Yves Le Drian.
Potrivit coordonatorului UE in lupta impotriva terorismului Gilles de Kerchove, esecurile inregistrate de Statul Islamic in fata coalitiei ar putea de altfel sa-i determine pe unii dintre liderii organizatiei sa se instaleze in Libia, o tara in care "nu au loc atacuri aeriene si nu exista nici un Guvern deplin functional". Lansate in vara lui 2014, atacurile aeriene ale coalitiei s-au intensificat dupa atacurile comise la Paris in noiembrie, soldate cu 130 de morti, in special asupra unor instalatii de productie petroliera. Traficul cu petrol este una dintre principalele surse de vent pentru Statul Islamic. De cand au fost lansate atacurile, ISIL pare ca se afla intr-o "situatie extrem de fragila", in opinia lui Jean-Yves Le Drian. "Nu a mai existat nicio ofensiva importanta a Daech de ceva timp", "mijloacele financiare ale jihadistilor incep, de asemenea, sa se termine", a notat el. "Intensificarea atacurilor contra Daech dau roade", a apreciat, de asemnea, comandantul portavionului francez Charles de Gaulle, contraamiralul ene-Jean Crignola, intr-o escala la Abu Dhabi. Insa, a adaugat Jean-Yves Le Drian, "este necesar sa ramanem prudenti". Jihadistii "au fost zdruncinati, diminuati de interventiile noastre, inclusiv in ceea ce priveste mijloacele grele de care dispun, dar sunt de asemenea obisnuiti cu noua situatie", a spus ministrul. "Ei se amesteca in mijlocul populatiilor civile si se protejeaza in acest fel. Ei efectueaza operatiuni punctuale de rezistenta ici-colo", a adaugat Le Drian.
"Ritmul interventiilor va fi accelerat"
Campania aeriana a antrenat primele esecuri ale Statul Islamic la Kobane (Siria), Sinjar si Ramadi (Irak). Insa organizatia continua sa recruteze combatanti. Statul Islamic dispune, astfel, de 35.000 de jihadisti - dintre care cel putin 12.000 sunt straini -, potrivit lui Le Drian. Iar organizatia extremista a lansat sambata o ofensiva asupra orasului Dier Ezzor (est), aflat in continuare sub controlul Damascului. Pentru a fi infranta, "ritmul interventiilor va fi accelerat", a declarat presedintele francez Francois Hollande, dupa o reuniune la Paris a ministrilor Apararii din principalele sapte tari contributoare la coalitia anti-Statul Islamic. Strategia, reafirmata cu ocazia acestei reuniuni, "implica eliberarea oraselor Rakka, in Siria, si Mosul, in Irak, deoarece acolo se afla centrele de comanda ale Statului islamic", a subliniat seful statului francez. Francois Hollande a notat ca, in cursul acestei reuniuni a fost "reafirmata" de asemenea "vointa (...) de a ne oferi sustinerea fortelor arabe si kurde care lupta impotriva Daech la sol". Forte speciale americane sunt, de asemenea, prezente in ambele tari. Ele "ofera capacitati unice care multiplica" eficienta militara a coalitiei, si-a exprimat satisfactia secretarul american al Apararii Ashton Carter, intr-un discurs sustinut la Paris. Carter a indemnat Turcia, cu aceasta ocazie, "sa faca mai mult" in cadrul coalitiei, in special printr-un control mai bun la frontiera sa cu Siria.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

coalitiei statele unite statul islamic irak siria parisul washingtonul
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2118 (s) | 23 queries | Mysql time :0.052030 (s)