News Flash:

Combatantii din timpul Razboiului Civil Spaniol

26 Ianuarie 2015
726 Vizualizari | 0 Comentarii
Republicanii (denumiti si loialisti spanioli) au primit arme si voluntari din Uniunea Sovietica, Mexic, de la Internationala Socialista si de la Brigazile Internationale. Republicanii erau o alianta larga, cuprinzand de la centristi care sustineau o democratie liberala capitalista moderata pana la revolutionari anarhisti si comunisti; baza lor umana era mai ales urbana si seculara, dar continea si tarani fara pamant, si era deosebit de puternica in regiunile industriale ca Asturia si Catalonia. Aceasta factiune a fost denumita „loialistii” de sustinatorii sai, „republicanii”, „Frontul Popular” sau „Guvernul” de toate partile, si „rosiii” de dusmani.

Tara Bascilor
, regiune conservatoare, catolica, impreuna cu Galicia si cu Catalonia, care inclina mai mult spre stanga, doreau o autonomie mai larga sau chiar independenta de guvernul central de la Madrid. Aceasta optiune a fost lasata deschisa de guvernul republican. Toate aceste forte erau adunate sub numele de „Ejército Popular Republicano” (EPR) sau „Armata Populara Republicana”.

Nationalistii, in schimb, se opuneau miscarilor separatiste, dar scopurile lor erau definite in primul rand de atitudinea anticomunista si de teama de divizarea Spaniei, ceea ce a coagulat miscari diferite sau chiar dusmane ca falangistii si monarhistii. Aceasta tabara a fost denumita „nationalistii”, „rebelii”, sau „insurgentii”. Adversarii lor ii denumeau „fascisti” sau „francoisti”.

Liderii lor proveneau dintre mosierii monarhisti, mai conservatori, si sustineau centralizarea puterii in stat. Germania nazista si Italia fascista, precum si mare parte din clerul romano-catolic, i-au sustinut pe nationalisti, Estado Novo din Portugalia le-a furnizat suport logistic. Fortele lor se adunasera in „Ejército Nacional” sau „Armata Nationala”.

Vezi si Razboiul civil spaniol

Participantii activi in razboi acopereau toata gama de pozitii politice si ideologii ale vremii. Tabara nationalista cuprindea si pe carlisti si pe monarhisti legitimisti, nationalistii spanioli, falangistii, catolicii, si majoritatea conservatorilor si liberalilor monarhisti. De partea republicanilor se aflau socialistii si liberalii, precum si comunistii si anarhistii.

Nationalistii catalani si basci nu au ales o singura tabara. Nationalistii catalani de stanga erau de partea republicanilor. Nationalistii conservatori catalani erau mai putin fermi in privinta sustinerii guvernului republican din cauza anticlericalismului si confiscarilor de pamanturi care aveau loc in unele zone controlate de acesta (unii nationalisti conservatori catalani, cum ar fi Francesc Cambó au finantat chiar tabara rebelilor). Nationalistii basci, sub umbrela gruparii conservatoare Partidul Nationalist Basc, sustineau moderat guvernul republican, desi nationalistii basci din Álava si Navarra au fost de partea rebelilor din aceleasi motive care ii influentau si pe conservatorii catalani.

Vezi si Cum a ajuns Franco sa preia puterea in Spania

Din alta perspectiva, nationalistii aveau de partea lor majoritatea clerului catolic si a catolicilor practicanti (din afara Tarii Bascilor), elemente importante ale armatei, majoritatea marilor proprietari de pamanturi, si numerosi oameni de afaceri. Republicanii aveau de partea lor majoritatea muncitorilor din orase, majoritatea taranilor, si mare parte din clasa de mijloc cu educatie, mai ales aceia care nu erau intreprinzatori.

Unul dintre motivele principale invocate de nationalisti era confruntarea cu anticlericalismul regimului republican si apararea Bisericii Romano-Catolice, care fusese tinta atacurilor, si pe care multi din cei din tabara republicana dadeau vina pentru relele din tara. Chiar inainte de razboi, edificiile religioase fusesera incendiate si clericii ucisi fara ca autoritatile republicane sa ia vreo masura de prevenire. Ca parte din revolutia sociala ce avea loc, alte biserici erau transformate in Case ale poporului. La fel, numeroase dintre masacrele comise de republicani aveau ca tinta clerul catolic. Trupele marocane musulmane ale lui Franco au considerat si ele acestea niste acte respingatoare, si in mare parte au luptat cu loialitate si adesea cu ardoare de partea nationalistilor. Articolele 24 si 26 ale Constitutiei Republicii interziceau miscarea iezuita, fapt ce a jignit pe multi dintre conservatori. Revolutia din zonele republicane de la inceputul razboiului, unde au murit 7.000 de clerici si mii de mireni, au constituit ceea ce Stanley Payne denumea „cea mai extinsa si mai violenta persecutie a catolicismului din istoria occidentala, in unele feluri mai intensa chiar decat Revolutia franceza”, impingandu-i pe catolici, care nu mai aveau alternative, de partea nationalistilor intr-o mai mare masura decat ar fi fost de asteptat. Dupa declansarea loviturii de stat, furia impotriva bisericii si rolului sau in viata politica spaniola s-a reaprins. In afara aspectelor religioase, nationalistii basci, care erau aproape in intregime de partea republicii erau, in mare parte, catolici.

Simpatizantii republicani au proclamat lupta intre „tiranie si democratie”, sau intre „fascism si libertate”, si multi tineri care nu erau de origine spaniola, revolutionari si reformisti s-au alaturat Brigazilor Internationale, crezand ca Republica Spaniola era linia intai a razboiului impotriva fascismului. Sustinatorii lui Franco, insa, au prezentat lupta ca una intre „hoardele rosii” ale comunismului si anarhismului de o parte si „Civilizatia crestina” de cealalta parte. Ei afirmau si ca luptau pentru protejarea Establishmentului si pentru aducerea securitatii si sensului in ceea ce ei considerau o societate neguvernata si lipsita de lege.

Republicanii erau si ei impartiti. Stanga nu era de acord in multe aspecte cu nationalistii conservatori basci sau catalani. In Cortes (parlamentul spaniol) erau reprezentate in 1931 16 partide. Cand s-a acordat autonomie Cataloniei si Tarii Bascilor in 1932, s-a incercat o lovitura de stat nationalista, dar aceasta a esuat. Unei tentative a comunistilor de a prelua controlul i s-au opus anarhistii, ceea ce a avut ca rezultat masacrarea a sute de rebeli si un razboi civil intre anarhisti si comunisti in Catalonia.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

republicanii arme voluntari uniunea sovietica asturia catalonia razboi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2279 (s) | 34 queries | Mysql time :0.082366 (s)