News Flash:

Comertul in Principatele Romane intre 1821-1848

3 Iunie 2015
614 Vizualizari | 0 Comentarii
Fenomenul specific agrar este acela ca pe masura cresterii populatiei, economia transilvana devine treptat, in partile ei aglomerate, deficitara in cereale si produse agroanimaliere si astfel se recurge la import din Tara Romaneasca si Moldova. Schimburile dintre Tara Romaneasca si Transilvania se realizeaza pe doua cai: o unda masiva comerciala prin Varciorava, Dragoslave si Campina iar al doilea canal este Brasovul. Exportul de animale vii spre Transilvania isi gaseste primul drum liber dupa razboiul incheiat cu pacea de la Adrianopol. Legat de disponibilitatile largi de export ale Tarii Romanesti, in ceea ce priveste animalele,apar si derivatele lor.

In Transilvania erau trimise lana,par,coarne si piei,in buna masura,brute si erau comercializate de negustorii din Bucuresti si Craiova. Produsele alimentare care iau drumul Transilvaniei nu pot fi ierarhizate din punct de vedere al volumului, mai activ fiind exportul de peste. Dintre produsele agroalimentare mai apar mierea, tutunul, bauturile spirtoase si sare. Exportate in mod neinsemnat sunt metalele si cheresteaua.Tot in aceasta categorie mai intra si specimene de olarie sticlarie si podoabele. Cerealele sunt si ele exportate in cantitati mici spre Transilvania. Un punct de concentrare era Campulung, unde negustorii matrapazi cumparau toata cantitatea adusa de tarani, o stocau si apoi o exportau in Transilvania.

Vezi si Documentul de atestare a Bucurestiului, de la 1459, se termina cu blestemul lui Tepes

Capitolul 5 al Regulamentelor Organice se ocupa in mod special de comert. Sectia I capitolului erau cuprinse in 9 articole, aducea o serie de precizari relative la comert. Autorii legiurii aritau ca dezvoltarea agricola este o conditionata in primul rand de libertatea comertului. Prevederile in acest domeniu se pot imparti in doua categorii: unele referitoare la comertul extern iar altele la cel intern. Dezvoltarea cometului extern influenta in larga masura si dezvoltarea celui intern, contribuind in mare parte la largirea pietei interne. Articolul 154 prevedea ca ambarcatiunile sub pavilionul oricarui stat cu care Poarta nu era in stare de razboi puteau sa incarce marfuri in toate porturile Dunarii.

O prevedere deosebit de importanta era cea cuprinsa in articolul 156. Conform acesteia orice produs al pamantului putea face obiectul unui schimb intre producator si cumparator pe baza unei tocmeli;cumparatorul putand sa dispuna de liber de marfa cumparata. O alta masura, care ducea la largirea pietei interne era cuprisa in articolul 159 conform caruia schimbul intre locuitorii Moldovei si Tarii Romamesti era declarat liber si nesupus la nici o vama. In schimb era interzisa trecerea marfurilor care vatamau comertul celor doua principate. In aceasta categorie intrau cirezile ce ar fi fost trecute cu scopul de a fi negociate pe piata din celalalt principat si care ar fi putut face concurenta vitelor locale.

Tot in aceasta categorie de marfuri interzise intrau si granele, seul si sarea care ar fi fost aduse dintr-un principat in altul spre a fi incarcate in unul din porturile dunarene. In vederea schimbului comercial intre locuitorii de pe cele doua maluri ale Dunarii, autorii Regulamentelor Organice prevedeau ca pe langa carantine sa organizeze in zile fixe ale saptamanii targuri in care taranii pamanteni sa aduca produsele lor spre vanzare. Locuitorii din sudul Dunarii puteau veni aici pentru a cumpara sau vinde marfuri, cu conditia sa respecte regulile, sa fie neinarmati si sa plateasca taxele de export.

Vezi si Comertul negru sau comertul cu sclavi


Practicarea comertului nu reprezenta o moda, ci un mod de viata, care a imprimat societatii o acuta stare de efervescenta, un dinamism care a particularizat aceasta perioada istorica.
Taranii au fost antrenati activ in procesul de schimb: ca producatori si-au vandut produsele in targuri si orase, au asigurat transportul de marfuri, si au oferit forta de munca. In Principate negustorii si mesterii au continuat sa fie organizati in bresle. Spre deosebire de Transilvania acestea si au pierdut caracterul inchis.

Un rol important in dezvoltarea comertului l- au avut si comunicatiile. In locul preocuparilor intamplatoare anterioare, noua legiuire, a instruit o adevarata politica rutiera; aceasta cu toate rezultatele modeste, a fost importanta pentru reliefarea generalitatii procesului de modernizare. Au fost construite poduri, cel peste Olt, de la Slatina, reprezinta ceam mai importanta realizare. In 1845 in Tara Romaneasca s-a votat legea drumurilor iar in 1847 s-a constituit o Directie a lucrarilor publice, in cadrul careia activa Sectia inginereasca. In intervalul 1835-1853 in ambele Principate au fost construite drumuri in lungime de 775 km.

N-au lipsit nici proiectele de cale ferata cu tractiune animala sau mecanica, initiate de o societate de boieri. Organizarea serviciului national al postelor in Principate si garantarea sigurantei transportului sau cautarea solutiilor pentru facilitarea legaturilor cu Transilvania, reliefeaza aceeasi tendinta de a crea conditii favorabile pentru circula tia mprfurilor. Constituirea unei flote nationale prin activitatea santierelor de la Galati si Giurgiu se inscriu pe aceleasi linii de realizare a unor legaturi stranse cu piata internationala.

Pe langa Poarta si Austria, Principatele au avut relatii comerciale importante si cu Marea Britanie. Cercurile guvernante britanice s-au concentrat si asupra Principatelor, regiune deosebit de nevralgica a conglomeratului statal otoman, unde rivalitatile austro-ruso-turca se manifesta in modul cel mai acut, iar imixtiunea recenta a francezilor afecta interesele economice ale politicii engleze. De aceea, ambasadorul britanic la Constantinopol, lordul Thomas Elgin, in baza capitulatiilor incheiate cu Poarta, prin care Marea Britanie dispunea de dreptul de a infiinta reprezentante diplomatice in orice provincie a imperiului, a hotarat in februarie 1800, sa acrediteze cu titlu personal un emisar al sau in Tara Romaneasca,in persoana lui Francis Summers.

Emisarul britanic in Principate urma sa aibe menirea de a reglementa conflictele la care puteau da nastere tranzactiile intre negustorii locali si cei englezi.
In aceasta perioada comertul englez pe Dunare nu facea progrese notabile din cauza prohibitiilor arbitrare hotarate de administratia militara rusa de ocupatie din Principate prin care se restrangea dreptul lor de a exporta grane, seu si cherestea sub pretextul acoperirii nevoilor interne; pe de alta parte autoritatile tariste impusesera in mod ilegal fata de prevederile tratatului de la Adrianopol, care asigura libertatea comertului international pe Dunare, taxe de 2-3 taleri pe orice vas care iesea din Marea Neagra pe la Sulina si de asemenea 800 pana la 1000 de piastri de orice convoi de ambarcatiuni transportand cherestea ce cobora fluviul.

In 1834 a luat fiinta in Principate si prima casa de comert englezeasca patronata de George Bell si Andrew Lockhart Anderson, urmarind achizitionarea produselor locale si desfacerea marfurilor importante din Mrea Britanie in porturile dunarene. Tot ei au incercat infiintarea unei banci de credit cu capital englez la Bucuresti dar dedandu-se la unele speculatii nepermise, fara acoperirea necesara au sfarsit prin a da faliment.

O alta actiune a guvernului de la Londra menita sa consolideze pozitia economica a Marii Britanii in regiunea pontico-danubiana, dupa inchierea tratatului de comert si navigatie cu Austria, a fost si aceea de a negocia o conventie asemanatoare si cu Turcia. Prin cele 8 articole ale acestui act, Marea Britanie obtinea clauza natiunii celei mai favorizate, negustorii englezi aand libertatea sa arendeze, sa cumpere sau sa exploateze produsele solului turcesc, brute sau finite,fara sa fie indatorati a cere permisiunea speciala pentru aceasta, tarifele de import fixandu-se la cuantumul de 3 pana la 5% , cele de export de 3 pana la 12%, iar tranzitul de 3% spre a compensa unele pierderi ale Turciei. Acest tratat a nemultumit Principatele care au protestat impotriva considerarii lor drept provincii turcesti, defavorizand comertul lor extern in cazul aplicarii taxelor vamale preconizate si aducand mari prejudicii negustorimii si porturilor Galati si Braila.

Amploarea luata de comertul inernational pe Dunare n-a scapat nici atentia Austriei, una dintre cele mai insemnate partenere de schimb a Principatelor, dupa Turcia si Rusia. La Viena luase fiinta inca din de la 13 septembrie 1829 prima companie de navigatie cu piroscafe pe Dunare, din iniatiativa armatorilor englezi John Andrews si Joseph Pritchard, care a capatat privilegii de functionare la 17 septembrie 1830, pe teritoriul austriac, iar pe 22 aprilie 1831 pe cel maghiar.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

fenomenul agrar cresterii populatiei economia transilvana moldova
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2357 (s) | 23 queries | Mysql time :0.071471 (s)