News Flash:

Batalia de la Pharsalus

29 Ianuarie 2014
1688 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6590 RON (-0.0017)
USD: 4.0854 RON (-0.0083)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Batalia de la Pharsalus a fost o lupta decisiva din timpul Razboiului civil roman al lui Cezar incheiata cu victoria lui Iulius Cezar (care conducea fortele pro-populare) impotriva fortelor pro-aristocratice ale lui Pompei si ale Senatului roman. A avut loc pe 9 august 48 i.Hr. la Pharsalus, in centrul Greciei.
Dupa ocuparea Romei si a Corfinium-ului, era de preferat apropierea de adversar prin marsuri indirecte. In felul acesta i-ar fi abatut atentia si l-ar fi putut surprinde intr-o pozitie critica, terminand luptele cu Pompei intr-o singura campanie. Se poate ca, datorita firii impetuoase, Cezar sa fi ratat o asemenea alternativa, dar in calculul sau se poate sa fi intrat elemente necunoscute noua. In fata ofensivei lui Cezar, Pompei si senatul trec Adriatica in Grecia. Cezar revine la Roma, il numeste pe Marc Antoniu comandantul trupelor din Ialia, trimite o legiune in Sicilia, alta in Sardinia pentru a asigura aprovizionarea Italiei, langa Marsilia legiunile din Galia. Primul obiectiv militar: cucerirea Spaniei. Aici se afla temeiul puterii militare a lui Pompei.

Vezi si Marcus Junius Brutus unul din asasinii lui Iulius Cezar
Daca se angaja in urmarirea adversarului in Grecia, legiunile din Spania puteau veni pe mare fie in Italia, fie in Grecia. Plecand in Spania, Cezar rezuma lapidar strategia lui: „Ma duc sa lupt cu o armata fara general, pentru a reveni ca sa lupt cu un general fara armata". El miza pe activitatea dusmanului sau. Calculele sale nu l-au inselat. In Spania, unde comandau Afranius si Varron, doi locotenenti ai lui Pompei, reuseste sa castige campania prin manevre care duc la izolarea adversarului si imposibilitatea acestuia de a se aprovziona. Afranius capituleaza. Succesul lui Cezar se implica prin caracterul razboiului pe care il duce. Cum aprecia Napoleon: ca sa anihileze o armata egala cu a sa, este un rezultat care nu poate fi obtinut decat in razboaiele civile. Varron, cel de-al doilea locotenent a lui Pompei in Spania, se supune lui Cezar, pentru ca locuitorii si legiunile lui doreau acest lucru. Cezar lasa patru legiuni in Spania, revine in sudul Galiei, asediaza Marsilia si o supune.
Prin supunerea Spaniei, Cezar avea spatele acoperit si libertatea sa porneasca impotriva lui Pompei care se afla la Dyrrachium. Acesta reuseste sa stranga noua legiuni (36.000 de oameni) – alte doua legiuni veneau in sprijinul sau din Siria - ,7.000 de calareti, 3.000 de arcasi si 1.200 prastieri. Pentru a-l ataca pe Pompei, Cezar avea doua posibilitati: sa porneasca pe uscat sau pe mare. Drumul pe uscat ii oferea avantajul ca se putea deplasa cu toate fortele in siguranta. Pe mare, flota lui Cezar era inferioara numeric, nu putea transporta decat jumatate din trupele sale. Cezar, in ciuda dezavantajelor, se hotaraste sa traverseze Adriatica. 4 ianuarie, anul 48 i.e.n. Cezar trece jumatate din armata lui (20.000 pedestrasi si 600 de calareti fara provizii) si trimite flota sa-l aduca pe Marc Antoniu cu restul. Pompei nu-si imagina o actiune atat de indrazneata. Revine la Dyrrachium cu cea mai mare parte a trupelor, dar nu-l ataca pe Cezar, cu toata superioritatea numerica a trupelor sale. Intre timp, o parte din flota lui Cezar este distrusa; Marc Antoniu reuseste totusi sa se imbarce si sa-i aduca lui Cezar legiunile ramase in Italia. Pompei, lent, nu poate impiedica jonctiunea dintre cele doua armate. Cezar incearca sa-l incercuiasca pe adversarul sau cu valuri de pamant; actiune dificila, pentru ca oastea acestuia era mai numeroasa si ocupa un spatiu prea mare pentru a putea fi izolata complet de mare sau de restul tarii. Pompei este constrans sa dea lupta si o castiga in iulie 48 i.e.n. datorita grabei cu care Cezar voia sa-l bata. Pompei are acum sanse sa treaca in Italia – flota lui Cezar fusese complet distrusa -, dar Cezar, simtind pericolul, porneste impotriva lui Scipio, locotenentul lui Pompei, care se afla in Macedonia.

Vezi si Iata de ce Julius Caesar a spus” Zarulile sunt aruncate” 
Pompei il urmareste pe Cezar, face jonctiunea cu Scipio si la Pharsalus se hotaraste sa primeasca lupta decisiva cu adversarul sau. Senatorii ii cereau acest lucru. Victoria de la Dyrrachium constituia un indemn, ca si superioritatea numerica a trupelor sale. Cezar avea 80 de cohorte ( 8 legiuni), adica 22.000 de pedestrasi si 1.000 de calareti. Pompei avea 45.000 de pedestrasi si 7.000 de calareti, adica 110 cohorte. Cateva cuvinte despre noua organizare a armatei romane. Marius a dat posibilitatea sa intre in randurile armatei voluntari recrutati din randurile paturii servile, ca si dintre straini. Se produc schimbari in organizarea legiunii. Pana la Marius legiunea era dispusa pe trei randuri, unitatea de baza constituind-o manipulum. Spatiul dintre unitati reprezenta totusi un inconvenient pe campul de lupta. Marius organizeaza legiunea in trei linii formate din cohorte, o cohorta avand 5 manipule. O cohorta are 600 de soldati. O legiune (6.000 de oameni) are 10 cohorte. Cohortele erau dispuse: 4 in prima linie, 3 in linia a doua, trei in linia a treia. Distanta dintre cohorte era micsorata. Cavaleria legiunilor este desfiintata si se formeaza unitati noi, alcatuite din straini. La Pharsalus, Cezar isi dispune trupele in functie de teren, dar si de superioritatea numerica, ,mai ales in cavalerie, a adversarului sau. Lasa doua cohorte pentru apararea taberei, iar pe cele 78 de cohorte le aseaza in modul urmator: aripa stanga comandata de Marc Antoniu se sprijina pe raul Enipeus, care are maluri abrupte; pe aceasta parte nu se pot face manevre; la centru comanda Domitius Calvinius, iar pe aripa dreapta – Publius Sulla. Infanteria este asezata pe trei randuri, randul al treilea mai retras formand o rezerva a intregii armate. Punctul nevralgic al frontului era aripa dreapta. Pe aici se putea manevra si Pompei isi asezase cavaleria in fata acestei aripi. Cezar se temea de un atac de invaluire dat de aceasta cavalerie. Pentru a preintampina orice dezordine, isi aseaza propria cavalerie (1.000 de oameni) pe aceasta aripa; in spatele cavaleriei, oblic sunt asezate 6 cohorte de elita. Cezar da instructiuni speciale cavaleriei si acestei rezerve pe care adversarul nu avea cum sa o vada (se afla in spatele calarimii), explicandu-le oamenilor ca soarta luptei depinde de felul cum se vor comporta ei. Era evident ca 1.000 de calareti cu greu puteau suporta socul a 7.000, de aceea, in momentul in care acesti 1.000 de calareti erau constransi sa se retraga, cele 6 cohorte trebuiau sa atace din flanc cavaleria inamica. De asemenea, Cezar da dispozitiuni ca linia a treia sa nu intre in actiune decat la porunca lui. De altfel, intreaga armata urma sa inceapa lupta la semnalul generalului sau. Aceasta organizare minutioasa a frontului, faptul ca fiecare unitate stie exact ce misiune are, pun in evidenta calitatile deosebite ca tactician pe care le are Cezar. Pompei isi aseaza oastea cu aripa dreapta sprijinindu-se pe raul Enipeus, sub comanda lui Lentulus, centrul sub comanda lui Scipio si arpa stanga sub comanda lui Ahenobarbus. Pe aripa stanga este asezata calarimea, 7.000 de oameni plus arcasii si aruncatori cu prastia de sub comanda lui Labienus. Nici o dispozitie speciala, in privinta desfasurarii bataliei. Superior numericeste, Pompei considera firesc sa infranga cavaleria inamica si sa atace flancul si spatele armatei lui Cezar. Se astepta sa obtina o victorie comoda. 9 august, anul 48 i.e.n. Liniile lui Pompei stau imobile. Cezar, care se astepta sa fie atacat, avanseaza primele doua lini, le opreste la jumatatea distantei care depasea cele doua armate si, vazand ca adversarul nu se clinteste porneste el, primul la atac. Abia acum sarjeaza calarime lui Pompei. Calaretii lui Cezar se retrag in ordine, cele sase cohorte de elita ataca in flanc, din fata si cavaleria lui Pompei este imprastiata. Arcasii si prastierii sunt masacrati. Intre timp cele doua infanterii angajasera lupta pe tot frontul. Pompei comite greseala si angajeaza toata pedestrimea. Soldatii lui Cezar, mai bine antrenati, mai rezistenti, se lupta de la egal la egal cu un adversar mai numeros si cand oboseala cuprinde amandoua tabere, Cezar arunca in lupta linia a treia, pe care o pastrase in rezerva. Din flanc ataca si cele sase cohorte care participasera initial la respingerea cavaleriei adverse. Centrul ostii lui Pompei cedeaza si lupta este pierduta.
Cu mult mai inainte Pompei fugise in tabara. Cezar, neobosit, isi indeamna oamenii sa-i urmareasca pe fugari, sa-i incercuiasca pe altii; el pierde 200 de oameni, adversarul 15.000 de morti si raniti, restul cazand prizonieri sau supunandu-se invingatorului. Pompei se suie pe o corabie si fuge in Egipt, Cezar il urmareste, dar Pompei este asasinat prin decapitare chiar cand paseste pe pamant egiptean.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

batalia pharsalus lupta decisiva cezar iulius cezar pompei
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1922 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018753 (s)