News Flash:

Cinci lucruri pe care nu le stiai despre Isaac Newton

17 Iulie 2015
850 Vizualizari | 0 Comentarii
Isaac Newton
Considerat una dintre cele mai stralucite minti stiintifice din toate timpurile, matematicianul si fizicianul Isaac Newton a formulat teorii valide despre, printre altele, miscare, gravitatie si calcul. Fiu al unui taran analfabet, Newton a fost o persoana introvertita si secretoasa in legatura cu munca sa.

1. Moartea Neagra a contribuit la una dintre cele mai importante teorii ale sale

In 1665, in urma aparitiei unui focar de ciuma bubonica in Anglia, Universitatea Cambridge s-a inchis, obligandu-l pe Newton sa se intoarca acasa, la  Woolsthorpe Manor. In timp ce se afla in gradina de acolo, el a vazut un mar cazand dintr-un copac, eveniment care l-a inspirat sa formuleze faimoasa lege a gravitatiei universale. Newton i-a povestit ulterior incidentul lui William Stukeley, autorul memoriilor sale.

Copacul exista si la ora actuala, iar o parte a marului pe care Newton l-a vazut cazand in acea zi, in gradina din Woolsthorpe Manor a fost dus in 2010 in spatiu, la bordul navei spatiale Atlantis.

2. Cursurile sale de la Cambridge nu erau populare in randul studentilor

In 1669, Newton, pe atunci in varsta de 26 de ani, a fost promovat profesor Lucasian de matematica la Cambridge, a doua persoana din istorie careia i s-a acordat aceasta distinctie de catre universitatea a caror origini au fost datate in anul 1209. Cu toate ca a predat la Cambridge aproape 30 de ani, Newton nu a fost foarte interesat de cursurile si studentii sai, fiind dedicat propriei cercetari. Prezenta era slaba. Frecvent, la cursurile fizicianului nu se prezenta niciun student, potrivit descopera.ro.

3. Era interesat de alchimie

Isaac Newton era pasionat de alchimie. El si-a dedicat o mare parte din timp incercarii de a crea ”piatra filosofala” despre care el credea ca are puterea de a transforma alte metale in aur si de a-i face pe oameni nemuritori.

Printre proiectele sale de cercetare a fost studierea Bibliei. Newton a incercat sa gaseasca mesaje secrete legate de felul in care functioneaza universul.

4. Newton a fost parlamentar

Intre 1689 si 1690, Newton a fost membru al Parlamentului, reprezentand Universitatea Cambridge. Contributia sa a fost limitata. El ar fi vorbit o singura data, cand a rugat un aprod sa inchida geamul deoarece era racoare. In acea perioada, pe care a petrecut-o la Londra, Newton s-a intalnit cu mai multe persoane influente ale vremii, printre care regele William al III-lea si filosoful John Locke.

5. A fost numit cavaler

In 1705, Newton a fost innobilat de regina Ana. In acel moment, el era un om bogat dupa ce mostenise proprietatile mamei sale si publicase doua lucrari de capatai. Newton a fost inmormantat la Westminster Abbey, locul de veci al monarhilor englezi, precum si a altor persoane notabile care nu apartin familiei regale (Charles Darwin, Charles Dickens sau exploratorul David Livingstone).
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

minti stiintifice timpurile matematicianul isaac newton miscare
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2539 (s) | 34 queries | Mysql time :0.076694 (s)