News Flash:

Descoperire importanta in fostul oras roman Porolissum. Ce au scos la iveala sapaturile arheologilor

9 Septembrie 2016
853 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7205 RON (-0.0018)
USD: 4.1484 RON (+0.0029)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
cetate
O importanta descoperire ce vizeaza unul din cele mai mari edificii publice din Dacia Romana, aflata in fostul oras roman Porolissum, a fost facuta recent de catre o echipa de arheologi condusa de specialistul in arheologie romana, Coriolan Opreanu, acestia aducand la lumina elemente dintr-o monumentala intrare in edificiul ce a fost, cel mai probabil, o basilica romana situata in vecinatatea pietei forului municipiului.

Descoperirea vine dupa o ampla campanie de prospectare a unei zone de circa 10 hectare din incinta Complexului Arheologic Porolissum, cu accent pe portiunea unde se presupune ca a existat municipiul roman Septimium Porolissense, sapaturi in cadrul carora, anul trecut, a fost identificata o cladire monumentala din perioada Imperiului Roman, cu o lungime de 40 de metri si o latime de 20 de metri.

"In cazul nostru, constructia aceasta are o dimensiune considerabila. Probabil ca este una din cele mai mari, daca nu cea cel mai mare edificiu public din Dacia Romana. Are circa 40 de metri lungime si latimea de circa 20 de metri. (...) Masivitatea zidurilor, care au latimea de circa 1,4 metri si o temelie lata de 1,5 metri si adanca pana la 2,5 metri, intarita cu contraforti pe una din laturi ne arata, din start, fara sa avem prea mari cunostinte de inginerie, ca era o constructie foarte inalta, foarte masiva. Am descoperit foarte multe piroane de dimensiuni foarte mari, de 15 centimetri sau chiar mai lungi, ceea ce sugereaza masivitate grinzilor care sustineau acoperisul. Evident, deci, ca ne aflam in fata unei cladiri mari, gigantice chiar, acoperite si care avea foarte probabil functiunea de basilica", a declarat sambata, profesorul doctor habilitatis Coriolan Opreanu, director adjunct al Institutului de Arheologie si Istoria Artei Cluj-Napoca al Academiei Romane, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, cladirea a fost ridicata in ultima perioada de liniste si pace a Imperiului roman, in epoca imparatului Severus Alexander, in intervalul 222-230.

"Cam in aceasta perioada se construieste aceasta cladire. Avem elemente si monede in pozitii care ne arata ca aceasta cladire n-a existat chiar pana la sfarsitul dominatiei romane. Ea s-a prabusit la un moment dat, nu stim in ce imprejurari intre anii 250 si 260. Peste ruinele acestei cladiri s-a mai locuit timp de 10-15 ani", a adaugat Coriolan Opreanu.

Cercetarile au continuat in acest an, arheologii descoperind un element important al cladirii, respectiv intrarea principala, ce conforma ideea de basilica si vecinatatea forului orasului.

"Am avut sansa sa descoperim, foarte recent, chiar in zilele acestea, pe latura lunga, o intrare pastrata din fericire relativ bine, o intrare care este formata din doua culoare, cu un pinten central avand in jur elemente de arhitectura cu profiluri sculptate in calcar local si care ne duce, de la inceput, desi am dezvelit-o partial, ca era o intrare monumentala, ca un fel de arc de triumf. In fata acestor praguri am gasit fragmente de capitaluri corintice, lucrate in gresie locala. (...) Importanta acestei intrari este mult mai mare decat a incerca sa o reconstituim grafic, cum arata ea in antichitate. Importanta este foarte mare, pentru ca deschiderea acestei intrari e evidenta ca dadea spre un loc care putea fi o strada, dar prospectiile de arata ca nu sunt constructii in apropiere si atunci ar putea fi vorba de un spatiu mai mare descoperit, ca un fel de piata. Acesta e foarte probabil sa fie piata forului", a subliniat Opreanu.

Potrivit acestuia, basilica era una din piesele arhitecturale de baza ale unui oras roman, o cladire de dimensiuni mari, in general, cu aspectul unei hale acoperite, de cele mai multe ori cu doua nivele. Ea se afla in imediata apropiere a forului si, de fapt, impreuna cu forul forma un ansamblu destinat intalnirilor cetatenilor orasului roman. In for, pe timp de vara, se purtau discutii politice, se incheiau tranzactii comerciale, se faceau judecati de catre magistratul care administra justitia si acelasi lucru se petrecea in interiorul basilicii pe timp de vreme proasta.

Rezervatia arheologica Porolissum este unul dintre cele mai mari si bine pastrate situri arheologice din Romania. Acest centru militar de granita a fost stabilit in anul 106, de imparatul roman Traian, pentru a apara trecerea principala dinspre Muntii Carpati (Meses) spre Dacia Porolissensis. Dupa cateva zeci de ani, Porolissum a evoluat intr-un important centru comercial, care facilita schimburile dintre romani si barbari, continuand sa prospere vreme de aproape un mileniu dupa retragerea romana din Dacia, din anul 271.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

descoperire dacia romana oras roman porolissum coriolan opreanu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1698 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014353 (s)