News Flash:

Regele Gustav Adolf, „Leul Nordului”

14 Noiembrie 2013
1761 Vizualizari | 0 Comentarii
Gustav Adolf a fost intemeietorul Imperiului Suedez, inaugurand ceea ce s-a numit „Stormaktstiden” – „epoca marii puteri”. Nascut la Stockholm, ca prim fiu al regelui Carol IX al Suediei, el a mostenit tronul la moartea acestuia, in 1611, cand avea doar 17 ani. Gustav a intrat imediat in conflict cu regele Poloniei, Sigismnund III, ce emitea si el pretentii la coroana suedeza. Intr-o serie de dispute dinastice, suveranul scandinav a invadat Livonia, in 1625, incepand astfel razboiul polono-suedez ce va dura pana in 1629. In iunie 1630, a debarcat in Germania, implicandu-se activ in Razboiul de 30 de ani, aflat in plina desfasurare, de partea fortelor anti-imperiale, scrie revistamgazin.ro.
La apogeul carierei, a cazut insa, luptand eroic, in batalia de la Lutzen, in 1632, moartea lui ducand la prelungirea razboiului si constituind o grea pierdere pentru tabara luterana. Dupa disparitia sa, sotia regelui, fiica marelui elector de Brandenburg, i-a pastrat trupul imbalsamat in castel, pentru un an, dupa care acesta a fost inhumat, cu mari onoruri, la Riddarholmskyrkan, Suedia. Gustav Adolf ramane in istorie ca unul dintre cei mai mari comandanti militari. Tacticile sale inovatoare, de integrare a infanteriei, artileriei, cavaleriei si bazei logistice intr-un organism unitar i-au adus pe buna dreptate renumele de „parinte al razboiului modern”.
Gandirea sa militara va fi ulterior studiata de personalitati precum Napoleon, Carl von Clausewitz sau generalul Patton. Printre inovatiile aduse se numara introducerea artileriei mobile pe campul de lupta si infiintarea unitatilor in care cavaleria ataca tasnind dintre escadroanele de infanterie, sprijinita de tunuri si se regrupa dupa sarja. Organizate in baterii, tunurile sale erau mici si foarte mobile, putand fi deplasate cu usurinta, in toiul luptei, pentru a ataca inamicul in punctul sau cel mai slab. Muschetarii sai erau perfect pregatiti, fiind renumiti pentru acuratetea si rapiditatea lor, de trei ori mai mare decat a soldatilor adversi.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

gustav adolf imperiului suedez stormaktstiden carol ix
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1723 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013237 (s)