News Flash:

Conceptul de familie in Romania interbelica

23 Ianuarie 2014
2524 Vizualizari | 0 Comentarii
Romanii erau familisti convinsi.  Casatoria se incheia, de regula, in cadrul aceluiasi grup social, definit prin avere (dota sau zestre), statut moral, studii.
Ofiterii nu se puteau casatori decat cu fete instarite; un ordin al ministrului de Razboi din 1927 stabilea ca ofiterii (de la sublocotenent la maior) se puteau casatori numai cu fete care aveau o dota de peste un milion de lei. Legea pentru casatoria militarilor, din 9 aprilie 1931, prevedea ca militarii se puteau casatori numai cu consimtamantul scris dat de autoritatea militara superioara, dupa ce au implinit 25 de ani; pentru obtinerea acestuia, ofiterii urmau sa justifice varsta pe care o aveau, dota miresei si averea personala (de cel putin 40 0000 lei anual in cazul ofiterilor superiori si generalilor, de 6 000 lei anual al viitoarelor sotii de militari cu grade inferioare); se adaugau garantiile de moralitate si onorabilitate pe care mireasa trebuia sa le probeze; certificatul de onorabilitate era dat de cinci capi de familie din localitatea de domiciliu a miresei, iar onorabilitatea acesteia trebuia confirmata de primar si de seful politiei locale; de asemenea, parintii miresei erau datori sa prezinte un certificat de onorabilitate.

Vezi si Cum aratau celebrele spectacole burlesque in perioada interbelic - FOTO  
Restrictii existau si pentru preotii ortodocsi, care aveau nevoie de aprobarea episcopiei pentru a se casatori (tot cu fete de familie buna si onorabila).
De regula, fetele de la tara se casatoreau la 14-15 ani; acelasi obicei era si in mahalalele oraselor. In familiile burgheze, fetele se casatoreau dupa terminarea pensionului (17-18 ani) sau a facultatii (21-22 ani). Baietii de la tara se casatoreau, de regula, inainte de a pleca sa-si satisfaca stagiul militar (21 ani), astfel ca la “liberare” aveau deja 1-2 copii. Mai intai se Intalneau parintii, care stabileau zestrea pentru viitorii sotii apoi urma logodna, care dura 1-2 luni. Daca acordul era deplin, tinerii se cununau civil, apoi religios. Nunta era un adevarat spectacol. La tara si in mahalaua oraselor, aceasta dura trei zile, in timp ce in “lumea buna” se incheia intr-o singura zi.
Darul de nunta ii ajuta pe tinerii casarorii in viata de familie. La tara darul consta inainte de toate in pamant, dar si in cereale (grau, porumb), vite (cai, vitei, oi), pasari (gaini, rate) etc. Mireasa venea cu “lada de zestre”, unde avea plapuma, perine, cuverturi etc. De regula, mirele avea casa “ridicata”, pe care urma sa o termine impreuna cu tanara sotie; ei erau ajutati de rudele apropiate si de vecini. La oras, darul de nunta consta in bani, mobilier, vesela, obiecte de arta etc.
Familia romaneasca traditionala era de tip lastar: pe masura ce feciorii cresteau si le venea vremea casatoriei, ei plecau din casa parinteasca; pe cel proaspat casatorit, tatal il  inzestra cu un lot de pamant si, impreuna cu ceilalti membri ai familiei, il ajuta sa-si construiasca o casa noua. In casa batraneaasca ramanea cel mai mic dintre feciori, care o mostenea, cu obligatia de a-i intretine pe batrani pana la moarte si de a le face apoi slujbele bisericesti si pomenile, potrivit traditiei din localitatea respectiva.
Natalitatea in Romania era extrem de ridicata, mai ales in mediul rural. Dar si mortalitatea, mai ales cea infantila, facea adevarate ravagii. In sate, femeile nasteau “cati copii dadea Dumnezeu”; ele nu cunosteau anticonceptionalele, iar intreruperea de sarcina era considerata un mare pacat. Asistenta la nastere era asigurata de moasa comunei, de regula o femeie mai in varsta, fara pregatire medicala.
Copiii de la tara cresteau “singuri” neexistand o preocupare speciala pentru educatia lor. In timpul muncilor agricole, copilul mai mic de un an era luat pe camp, unde mama ii dadea sa suga de trei-patru ori pe zi. Cei de 2-5 ani erau lasati acasa, in grija fratilor sau surorilor mai mari. In oras, femeile de buna conditie nasteau la spital, sub supravegherea medicului. Cele de la mahala erau asistate de moase improvizate.

Vezi si Stiati ca cele mai bogate femei din perioada interbelica erau prostituatele?  
Botezul era un eveniment, atat la tara, cat si la oras. De regula, copilul era botezat de nasii care i-au cununat parintii. Ceremonia se desfasura la biserica, dupa care urma masa acasa sau la un local public, cu participarea rudelor apropiate.
Viata de familie era puternic influentata de mediul de locuire si de conditiile mareriale
La sate, viata curgea relativ simplu, dupa calendarul muncilor agricole. In zilele de sarbatoare, sotul si sotia mergeau la biserica. La intoarcerea acasa, barbatul ramanea la carciuma, pentru a sta de vorba cu oamenii din sat, iar femeia se ducea acasa pentru a avea grija de gospodarie. In familie exista o “diviziune a muncii”; barbatul se ocupa de treburile din curte (ingrijirea vitelor, taiatul lemnelor, diverse reparatii), iar femeia de cele din interior (bucatarie, spalatul rufelor, tors, impletit, tesut etc.). Vara, in zonele agricole, toti cei valizi (inclusiv copiii de 6-7 ani) mergeau la munca pe ogor, de unde se intorceau pe inserate.
In oras, viata de familie era mai diversificata. In “familiile bune” sotul pleca la serviciu, de unde se intorcea pe la orele 15-16, pentru a lua masa impreuna cu familia. Doamna se scula mai tarziu (pe la 9,30-10) si, dupa ce servea ceaiul, facea o plimbare prin oras (cel mai adesea pe la magazinele de moda). Copiii mici erau crescuti de doica, iar cei mari de “nemtoaica”, al carei rol era, pe langa cel de a le face educatie, si acela de a-i invata o limba straina. In familiile de muncitori, de regula, numai sotul avea serviciu, in timp ce sotia se ocupa de gospodarie si de copii.
Fidelitatea era o virtute, casatoria fiind considerata de romani o institutie sacra
La sate, infidelitatea feminina era aspru sanctionata, astfel ca persoana in cauza era nevoita sa paraseasca localitatea. Infidelitatea barbatilor era tolerata, iar concubinajul cu o femeie vaduva nu genera prea multe discutii.
La oras exista mai multa “libertate” din partea sotilor. In lumea artistilor si scriitorilor, dar si a politicienilor, infidelitatea era un fapt aproape obisnuit. A fi amanta unui “domn  ministru” era chiar o “virtute” deoarece astfel se deschideau anumite usi si se obtineau – pentru sot, rude, amant – posturi in aparatul administrativ sau inlesniri in domeniul  economic (credite, permise de export etc.). Existau si infidelitati “dezinteresate”. Celebru a devenit principele Carol, care, in 1925, si-a parasit sotia si copilul (principesa Elena si principele Mihai), pentru a trai alaturi de o femeie cu o moralitate dubioasa (Elena Lupescu). Unele sotii de ofiteri se “plictiseau” stand mereu acasa si de aceea traiau cu ordonanta sau cu vreun student care le medita copiii.
In mediile modeste, fidelitatea sotilor era mult mai mare. Barbatul isi trata nevasta ca pe un bun personal, iar cel care atenta la “onoarea lui” putea sfarsi tragic.
Divorturile au crescut, comparativ cu perioada antebelica. In anul 1936 s-au inregistrat 176 790 divorturi, dintre care 141 067 in mediul rural si 35 723 in cel urban. Circa 70% dintre divorturi se inregistrau in primii cinci ani de casatorie, cand sotii ajungeau la concluzia ca nu puteau alcatui o familie temeinica. Existenta copiilor contribuia la sudarea relatiilor dintre sot si soie, orizontul vietii lor capatand noi dimensiuni.
sursa: Academia Romana, Istoria Romanilor, vol. VIII, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 2003, p.155-158/istoriesicultra.ro
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

romanii familisti convinsi grup social casatoria militarilor sotii
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1657 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014170 (s)