News Flash:

Concert Regal la Sala Radio: Gabriel Croitoru va canta Ceaikovski pe vioara lui Enescu

3 Mai 2016
656 Vizualizari | 0 Comentarii
Gabriel Croitoru
In decursul ultimelor stagiuni, la inceputul lunii MAI, in programul de concerte de la Sala Radio se regaseste un eveniment extraordinar: CONCERTUL REGAL, prezentat de Orchestra Nationala Radio in onoarea zilei de 10 mai - sarbatoare a regalitatii in Romania. Vineri, 6 mai (19.00), seara de gala prezentata la Sala Radio va fi onorata, si in acest an, prin participarea unor reprezentanti ai Familiei Regale a Romaniei.

Ca de fiecare data, Concertul Regal este conceput ca un eveniment deosebit, ce se bucura de prezenta unor invitati speciali si propune publicului un repertoriu aparte. Sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu, apreciat la  pupitrul unor importante ansambluri ca Orchestra Radio din Olanda sau Orchestra Filarmonicii din Varsovia, veti avea sansa de a asculta celebra partitura a lui Ceaikovski, in jurul careia este construit filmul “Concertul” (regia: Radu Mihaileanu): Concertul in re major pentru vioara si orchestra, informeaza comunicatul remis Hotnews.ro.

Vezi si Kobborg: Opera Nationala nu are drepturile pentru Giselle

Considerata una dintre cele mai dificile partituri pentru vioara, ce solicita artistului o mare virtuozitate tehnica, lucrarea va fi interpretata de Gabriel Croitoru, solistul Orchestrelor si Corurilor Radio care a obtinut, din anul 2008, prin concurs, dreptul de a canta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, ce a apartinut lui George Enescu, instrument aflat in administrarea Muzeului National „George Enescu”. Despre concertul lui Ceaikovski, compus imediat dupa destramarea unui mariaj scurt si nefericit, se spune ca poarta in el tumultul sentimentelor compozitorului, puternica incarcatura emotionala a partiturii fiind evidenta, indiferent de sensul pe care fiecare ascultator il confera notelor pe care le asculta. 

In cea de-a doua parte a serii veti asculta Simfonia nr. 4 in la major – Italiana. La fel ca alte creatii semnate de Mendelssohn, aceasta simfonie a fost conceputa ca urmare a unei ample calatorii in Europa, intreprinsa de acesta intre 1829 si 1831. Premiera absoluta a avut loc la Londra, la London Philharmonic Society, in 1833, chiar sub bagheta dirijorala a lui Mendelssohn. Seara se va deschide desigur, ca orice eveniment de acest gen dedicat Familiei Regale, cu Imnul regal al Romaniei, compus de Eduard Hübsch.

Violonist, corepetitor, organist si nu in ultimul de rand dirijor, Nicolae Moldoveanu este unul dintre muzicienii romani care si-a construit un frumos parcurs in lumea artistica internationala. Pregatirea sa muzicala l-a purtat in apreciate institutii de invatamant superior europene, de la Conservatorul din Leipzig (unde a studiat orga) la cursurile Conservatorului din Zürich (unde s-a dedicat artei dirijorale) si apoi la Basel si Berna si in cele din urma la Academia Regala de Muzica din Londra.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

stagiuni mai sala radio eveniment extraordinar concertul regal
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2274 (s) | 34 queries | Mysql time :0.053526 (s)