News Flash:

Confiscarea averilor manastiresti

28 Iunie 2013
1543 Vizualizari | 0 Comentarii
avere
Pe 17 decembrie 1863, Parlamentul vota cu 97 de voturi pentru si 3 impotriva, legea prin care o treime din suprafatele Moldovei si Munteniei aflate in posesia manastirilor au fost confiscate. In decembrie 1863, cu o majoritate de 93 de voturi pentru si trei contra, Camera a votat proiectul de lege prin care averile manastirilor erau confiscate de stat. In primul articol se spunea ca „toate averile manastiresti din Romania sunt si raman ale statului”. Articolul doi prevedea ca veniturile manastirilor devin, de atunci inainte, venituri ale bugetului de stat. Biserica era astfel vaduvita de autonomie financiara.
Pana la Primul Razboi Mondial, prin legi succesive, preotii aveau sa fie transformati in slujbasi ai statului. Legea mai prevedea angajamentul statului roman de a plati calugarilor straini o despagubire. Prin Legea secularizarii averilor manastiresti, statul reintra in posesia a circa un sfert din teritoriul national. In cea mai mare parte era vorba despre averile manastirilor inchinate Locurilor Sfinte din Grecia si tara Sfanta, adica acele manastiri care functionau ca societati comerciale, administrate de egumeni greci, de unde toate veniturile plecau la manastirile mama din Grecia si tara Sfanta. Din nefericire, pentru a nu supara Imperiul Otoman, legea a cuprins si manastirile ninchinate, facand un mare deserviciu monahismului romanesc, de unde caracterul secularizant al legii si chiar antiromanesc. Inca din vechime a existat obiceiul ca domnitorii si boierii instariti sa faca donatii de seama bisericilor si manastirilor ctitorite. In randul acestor donatii, pe langa obiecte de cult si bunuri mobile, se aflau aproape intotdeuna si bunuri imobile, precum: sate, mosii, lacuri, rauri, paduri etc.
Astfel, in timp, unele manastiri si biserici de mir au ajuns sa posede averi insemnate. Incepand cu secolul al XII-lea, odata cu cresterea influentei politice grecesti, mai multe biserici si manastiri din Tara Romaneasca si din Moldova au fost “inchinate” unor manastiri grecesti din muntele Athos, precum si altora asemenea, din Patriarhiile de Constantinopol, Alexandria si Ierusalim. Aceasta “inchinare” implica, pe langa adoptarea unor reguli administrative specifice, si trimiterea in strainatate a intregului venit al unitatii de cult respective. Chestiunea manastirilor inchinate se pierdea in negura veacurilor. Sau era „o daravera seculara”, dupa cum i-a spus istoricul A.D. Xenopol in lucrarea „Domnia lui Cuza Voda”, aparuta la Iasi in 1903. Pentru rezolvarea ei in sensul dorit de Cuza, s-a scotocit adanc in istorie, cautandu-se temeiuri juridice pentru exproprierea terenurilor detinute de manastirile inchinate. Problema era insa complicata. Inaintea lui Cuza, si alti domni incercasera sa-i gaseasca rezolvarea. Alexandru Ilies, Matei Basarab, Ionita Sandu Sturdza si Gheorghe Bibescu o avuse­sera in vedere.
Cercetand vechile acte, s-a refacut „istoricul problemei”. Incepand din secolul al XIV-lea, domnitorii Tarilor Romane au pus unele dintre ctitoriile lor sub ascultarea canonica a Patriarhiilor de la Constantinopol, Ierusalim, Antiohia si Alexandria, precum si a manastirilor de la Muntele Athos, din Peninsula Balcanica si din Orientul crestin. Superiorii egumenilor si calugarilor din aceste manastiri erau inaltele fete bisericesti din marile centre ale ortodoxiei. Procedand astfel, voievozii au dorit sa creasca prestigiul ctitoriilor si sa le puna la adapost de vicisitudinile vremurilor. Pe langa partea spirituala, „inchinarea” prezenta si o importanta latura lumeasca. Cand hotara sa ridice o biserica sau manastire, ctitorul o inzestra cu terenuri si alte bunuri, precum mori, hanuri, carciumi. Prin actul de „inchinare”, toate acestea ajungeau in posesia patriarhiilor straine sau manastirilor de la Athos. Totusi, in actele de donatie, ctitorii au conditionat folosirea veniturilor obtinute din exploatarea bunurilor. Astfel, o parte sa fie folosite pentru intretinerea manastirii. Alta parte – pentru intretinerea de spitale, scoli, aziluri. Prin actele de danie, manastirile inchinate mai aveau obligatia sa dea pomeni saracilor si sa ofere zestre fetelor sarace. Doar prisosul ramas dupa indeplinirea acestor obligatii putea fi insusit de Locurile Sfinte. Fata de stat, manastirile nu aveau obligatii clar prevazute. Prin traditie, Biserica ajuta cu bani domnia, ori de cate ori era necesar, fie prin imprumuturi, fie prin donatii nerambursabile. Cu timpul, calugarii greci de la Athos si cei din Orientul crestin au uitat de obligatiile spre folos obstesc, ajungand sa-si insuseasca intreg castigul. Manastirile din Tara Romaneasca si Moldova erau doar o buna sursa de venit. In plus, calugarii straini s-au dovedit rai administratori, sub ocarmuirea lor lacasurile ajungand intr-o stare de plans. Mai inainte de reforma administrativa privind averile manastiresti, aproximativ un sfert din suprafata arabila a tarii, precum si multa padure, apartinea manastirilor si bisericilor “inchinate”. Veniturile obtinute de pe urma acestor proprietati, ajungand la niste sume enorme, fie treceau granitele tarii, fie erau cheltuite in tara, insa in folosul propriu al strainilor. Mai mult, calugarii greci, aflati la conducerea locasurilor de cult “inchinate”, refuzau hotarat platirea impozitelor anuale catre stat. In anul 1859, cand otomanii au decretat scutirea locasurilor de cult “inchinate” de la contributiile anuale catre stat, nou-infiintatul guvern roman si-a manifestat autoritatea, sechestrand veniturile acestora. In continuare, in primavara anului 1863, ministrii au hotarat ca limba de oficiere a slujbelor, in bisericile din noul stat, sa fie limba romana, iar nu limba slavona sau limba greaca. In aceste conditii, cand multi calugari greci au cautat sa fuga din tara, luand cu ei cat mai multe lucruri scumpe din manastirile “inchinate”, autoritatile au dispus iesirea acestora din tara numai in baza unui act special si fara a detine bunuri de patrimoniu. Mai apoi, in vara anului 1863, guvernul tarii a oferit calugarilor greci o suma imensa, drept despagubire, pentru proprietatile din tara, insa patriarhul Sofronie al III-lea al Constantinopolului a refuzat oferta. In pofida atitudinii negative a otomanilor si a rusilor, motivati de interese politice proprii, Guvernul condus de Mihail Kogalniceanun a adoptat legea mult dorita. Cu ajutorul lui Dimitrie Bolintineanu si al lui Costache Negri, in ziua de 17/29 decembrie 1863, a fost adoptata “Legea secularizarii averilor manastiresti”, care prevedea urmatoarele:
“Toate averile manastiresti inchinate si neinchinate, precum si alte legate publice sau daruri facute de diferiti testatori si donatori din Principatele Unite la Sfantul Mormant, la Muntele Athos, la Sinai, precum si la mitropolii, episcopii si la metoacele lor de aici, din tara, si la alte manastiri si biserici din orase sau la asezaminte de binefacere si de utilitate publica, se proclama domenii ale Statului Roman, iar veniturile acestor asezaminte vor fi cuprinse in bugetul general al statului.” Pana la aceasta data, aproximativ un sfert din suprafata arabila a tarii a apartinut manastirilor si bisericilor “inchinate”, adica strainilor, precum si numeroase paduri. Prin reforma au fost secularizate 75 de manastiri “inchinate” grecilor, 44 din Tara Romaneasca si 31 din Moldova, toate detinand pana atunci 560 de mosii. Dintre aceste mosii, multe au fost folosite pentru improprietarirea taranilor, in cadrul “Reformei agrare”. Aceeasi lege prevedea ca statul sa ofere grecilor o compensatie baneasca de 82 de milioane de lei, din care, dupa plata tuturor datiilor restante catre stat, mai ramaneau 31 de milioane de lei. Refuzand suma alocata, Patriarhia din Grecia a mizat pe un ajutor venit din partea otomanilor sau a rusilor, insa acest ajutor nu a mai venit, drept pentru care, calugarii greci au pierdut si suma respectiva. Conform calculelor facute de istoricul Constantin C. Giurescu, Biserica detinea in Principate o avere funciara enorma. Astfel, in Muntenia, manastirile inchinate aveau 1.127.386 de pogoane, ceea ce reprezenta 11,14% din suprafata arabila, si circa 9% din teritoriul rural. Manastirile autohtone aveau chiar mai mult – 16,55% din suprafata arabila. Laolalta, inchinate si neinchinate, bisericile din Tara Romaneasca posedau 27,69%, adica mai mult de un sfert din suprafata rurala a tarii. Situatia statea putin mai bine in Moldova, unde manastirile detineau 22,33% din suprafata rurala, mai putin de un sfert. In schimb, raportul intre proprietatile manastirilor inchinate si cele neinchinate statea invers decat in Muntenia. La nord de Milcov, mai bogate erau cele inchinate, care aveau 12,16% din suprafata, iar cele neinchinate – numai 10,17%. In Muntenia, manastirile inchinate mai aveau 584 de carciumi, 246 de mori, 62 de bacanii si 41 de hanuri. Fireste, toate acestea generau venituri, care se scurgeau in buzunarele calugarilor greci, scrie 2012en.ro.
Secularizarea averilor manastiresti nu a tinut insa cont de faptele istorice semnificative ale trecutului, astfel incat, o seama de manastiri ortodoxe din Sfantul Munte Athos  au fost lipsite de mosii si terenuri primite in dar de la domnitori precum Stefan cel Mare si Mihai Viteazul. Reforma lui Cuza nu a vizat deci numai locasurile de cult romanesti “inchinate” dupa anul 1100, ci si pe cele mult mai vechi. De asemenea, legea secularizarii a vizat, din pacate, si averile manastirilor romanesti. Dincolo de aspectul material, prin care statul a reusit sa puna mana pe o avere uriasa, infiintand pentru administrarea acesteia vestitele Domenii ale Statului, legea a distrus pentru totdeauna comori inestimabile din domeniul artelor, culturii scrise si patrimoniului religios. Mii de obiecte de cult, carti rare, manuscrise rarisime, documente de proprietate si acte unice pentru anumite asezari monahale sau mosii voievodale au plecat cu egumenii greci su duse au fost. Pe de alta parte au fost desfiintate manastiri seculare printr-o lege care nu a mai ingaduit monahilor sa ramana in manastire, fiind din punct de vedere politic o decizie egalata doar prin Decretul 410 din 1959, cand au fost inchise aproape toate asezamintele de cult din Romania. Despre proasta parere avuta de Cuza Voda despre calugarii greci a circulat si o legenda. Reluata de ziarul „Facla”, in 1930, a fost reprodusa de Octav Gorescu in lucrarea „Vacaresti manastire. Vacaresti penitenciar”. „Cand Domnitorul Cuza s-a urcat pe tron”, spunea legenda, „a ramas ingrozit de jafurile calugarilor ce-i momeau prin felurite mestesuguri pe credinciosi ca sa lase averile lor danii manastirilor. Calugarii traiau aici ca in paradis. Pivnitele erau pline de vinurile cele mai delicioase, arhondariile cu mancarile cele mai alese. Ei formau un fel de stat in stat si nimeni nu le putea cere vreo socoteala despre ceea ce faceau. Erau fara nicio mila fata de cei nevoiasi. Cand un calator innopta pe drum si se oprea la poarta unei manastiri ca sa ceara mancare si adapost, era izgonit cu cruzime. Acei care adunau averi, speculand naivitatea credinciosilor, erau de-o zgarcenie extraordinara fata de nenorocitul calator care implora cu lacrimi in ochi gazduirea peste noapte sau un blid de mancare”. Atunci, Cuza a pus la cale una dintre „excursiile” sale incognito. Deghizat in calator ostenit de drum, a batut pe inserate la poarta unei manastiri, cerand gazduire. A fost refuzat. Manios, domnitorul s-a intors in fruntea unui corp de oaste, care astepta tupilat intr-o padure din apropiere. Cuza mai adusese cu sine si o ceata de pungasi. Tot alaiul a intrat in manastire. „Domnitorul intra prin chilii si insfaca pe fiecare calugar de gat, scotandu-l afara si introducand in locul lui un hot sau pungas, insotind aceasta schimbare de persoane cu urmatoarele cuvinte: «Hoti scot de aici si tot hoti introduc!»”. Astfel, unele manastiri au fost transformate in temnite.
Cel mai cunoscut exemplu este Vacarestiul.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

parlamentul suprafatele moldovei munteniei manastirilor confiscate
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1657 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013062 (s)