News Flash:

Conflictul hanului Krum cu Nicefor I Genikos

5 Ianuarie 2015
700 Vizualizari | 0 Comentarii
Krum a fost un Han protobulgar in perioada: 796/803 - 814. In timpul domniei, sale teritoriul Bulgariei dunarene s-a dublat, avand granitele de la Dunarea mijlocie la Nipru si de la Odrin la Muntii Tatra.

Krum s-a angajat intr-o politica de expansiune teritoriala. In 807 fortele bulgare au invins armata bizantina in valea Strumei. In 809, ostirea lui Krum a asediat si a fortat capitularea cetatii Serdica (Sofia). Dupa asediu a omorat garnizoana bizantina, de 6.000 de osteni, in ciuda promisiunii lui Krum ca viata acestora va fi crutata. Actul a provocat reactia imparatului bizantin Nicefor (Nichifor) I, care a dispus stramutarea populatiei din Anatolia si a o coloniza de-a lungul frontierei pentru a o proteja. Nicefor I a incercat, fara succes, sa recupereze si sa refortifice Serdica.

Vezi si Evenimentele uitate care au schimbat istoria

La inceputul anului 811, Nicefor I a intreprins o expeditie masiva impotriva Bulgariei. A inaintat pana la Marcellae (langa Karnobat). Aici, Krum a incercat sa negocieze cu el la 11 iulie 811, dar Nicefor a decis sa-si continue campania. Armata lui a reusit sa evite ambuscadele bulgarilor din Muntii Balcani si a invins o oaste de 12.000 de oameni care incercau sa blocheze inaintarea bizantinilor in Moesia. O alta armata de 50.000 de oameni, adunata in graba, a fost invinsa in fata zidurilor capitalei bulgare Pliska, care a cazut in mainile imparatului la 20 iulie. Aici, Nichifor, care inainte de a deveni imparat fusese ministru de finante, a ajutat personal la strangerea tezaurului lui Krum. Totodata a permis ostirii sale sa prade si sa incendieze Pliska. O noua tentativa diplomatica din partea lui Krum a fost respinsa.

Vezi si Invazia huna in Europa


In cronica sa din secolul al XII-lea, patriarhul Mihail Sirianul a descris atrocitatile lui Nicefor. Nichifor, imparat al romanilor, a navalit asupra tinuturilor bulgarilor: el a fost victorios si a ucis un numar mare dintre acestia. El a ajuns in cetatea de scaun a acestora, a cucerit-o si a devastat-o. Salbaticia lui a mers pana acolo ca a ordonat sa fie adusi copii mici in fata sa, sa fie pusi la pamant si ucisi, spargandu-li-se capetele cu pietre.

In timp ce Nicefor I si armata sa se ocupau cu jaful, devastarile si incendierea capitalei bulgarilor, Krum si-a mobilizat poporul (inclusiv femei) pentru a face alte capcane si ambuscade in trecatorile muntilor. Pe drumul spre Constantinopol, imparatul a primit informatii despre aceste pregatiri de lupta, s-a panicat si a declarat de mai multe ori insotitorilor sai: Chiar daca am avea aripi nu vom putea scapa de pericol. In zori, la 26 iulie, bizantinii au fost impresurati in trecatoarea Varbica. Nicefor a fost ucis in lupta, impreuna cu un numar mare de osteni. Garda imperiala i-a dus fiul, Staurakios, in siguranta, departe de lupta, dupa ce Staurakios a fost ranit de o lovitura in gat care l-a paralizat. Potrivit traditiei, Krum a disups ca teasta imparatului Nicefor sa fie preparata, incrustata cu argint, si a folosit-o drept cupa pentru vin. Aceasta i-a sporit faima de brutalitate si, impreuna cu invaziile si jafurile sale ulterioare pe teritoriul bizantin, i-au adus porecla Noul Sanherib.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

krum han teritoriul bulgariei dunarea mijlocie muntii tatra nicefor
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2288 (s) | 23 queries | Mysql time :0.079070 (s)