News Flash:

Constantin cel Mare, imparatul pagan si crestin

20 Martie 2013
2569 Vizualizari | 0 Comentarii
Domnia lui Constantin a marcat o evolutie interesanta a puterii imperiale. Sursele sunt contradictorii in ceea ce-l priveste: in vreme ce crestinii il elogiaza ca pe un colos al istoriei, paganii il condamna pentru distrugerea sistemului traditional de guvernare. In epoca bizantina atat Constantin cat si Elena devin figuri emblematice si cvasi-legendare. Ba mai mult, o serie de imparati preiau simbolic titlul de ‘Noul Constantin’.

Dar pe monede avem o imagine usor diferita a imparatului. Constantin se pare ca a construit treptat un sistem crae a inceput cu pozitia de tetrarh si a culminat cu abandonarea sa. Faza intermediara a constat in legitimarea prin descendenta fictiva din Claudius al II-lea Gothicus si adoptarea ca divinitate protectoare a lui Sol Invictus/Apollo. Dupa 315, cand apare prima data chrismonul pe monede, putem considera ca a adoptat crestinismul ca religie favorita, fara a renunta insa la cultul solar.

Adorarea zeilor solari

Tatal lui Constantin era un adorator al lui Sol Invictus, iar in timpul marii persecutii crestine a impus doar formal edictele lui Diocletian. Punctul slab al tetrarhiei se vede in 306, cand acesta moare si fiul sau Constatin este proclamat imparat de catre soldati la Eboracum. Era, dupa standardele lui Diocletian, doar o simpla uzurpare, legitimata doar ulterior de surse precum Eusebiu din Caesareea. Propaganda constantiniana s-a dovedit a fi foarte eficienta in ceea ce priveste constructia imaginii sale de imparat de drept. Acceptarea sa de catre Galerius l-a impins sa se integreze ideologic in tetrarhie.

Intre 306 si 310 il alege drept protector/conservator pe zeul Marte, care era si alegerea lui Galerius. Este o perioada cu evenimente importante : in octombrie 306 Maxentius, fiul fostului august Maximian Herculius este proclamat imparat la Roma de garda pretoriana. Galerius si chiar propriul tata nu il agreeaza pentru ca, conform lui Lactantius, refuza sa practice adoratia pentru imparati. Galerius ii ordona augustului Fl. Severus sa il atace. Pe de alta parte, revine la putere si Maximian, care isi consolideaza relatiile cu Constantin prin casatoria dintre acesta si fata lui, Fausta. Constantin pretinde acum apartenenta la dinastia Herculiilor. Maximian incearca sa-i deposedeze de putere mai intai pe Maxentius, apoi si pe Constantin, dar este capturat si impins la suicid. Acum Constantin se rupe de ideologia tetrarhica, pretinzand o origine din Claudius al II-lea Gothicus. Il adopta pe Sol Invictus drept conservator, dupa cum reiese din emisiunile monetare. Arcul triumfal din Roma il reprezinta cu coroana radiata si alte imagini solare.

In Panegyrici Latini regasim un fragment relevant : viziunea pagana a lui Constantin, in care zeul Apollo ii prezice 30 de ani de domnie. Dar asocierea cu Sol are si alte semnificatii : mai multi imparati, precum Caligula sau Nero, si l-au luat drept conservator, iar in secolul al III-lea era extrem de popular printre soldati. In plus, Apollo Grannus, divinitate specifica Galliei, avea mare trecere in aceasta regiune care era la vremea respectiva baza de operatiuni a lui Constantin. Totodata, Victoria era esentiala in mesajul politic, iar Sol ajuta la transmiterea sa. Chei ale propagandei, Marte si Sol Invictus sunt de gasit din plin pe monedele din vest in perioada 310-317. Dupa 317 Marte aproape ca dispare, iar Sol e divinitatea dominanta. Sunt folosite si multe motive care care invoca victoriile militare.

In cautarea legitimitatii

La inceput lui Constantin ii lipseste de fapt legitimitatea. Este un uzurpator, iar intreaga perioada pana la 317 este sacrificata incercarii de a depasi conditia si de a deveni un imparat legitim. In acest sens imparatul se foloseste de propaganda intensa de pe monede, din inscriptii si panegirice care il descriu drept protejatul zeilor sau eliberatorul Romei de sub tirania lui Maxentius.

Constantin se prezinta ca salvator al statului, o imagine a propagandei imperiale care persista inca de la Augustus si devine tot mai puternica in timpul anarhiei militare din secolul al III-lea. In istoriografia constantiniana cel care se dovedeste a fi decisiv este momentul 312, mai precis batalia de la Pons Milvius din 28 octombrie. Eusebius din Caesareea povesteste, ceva mai tarziu, viziunea dinaintea bataliei din perspectiva crestina, episod care probabil incearca sa justifice politca religioasa de mai tarziu a imparatului. Din acest moment incepe reorientarea religioasa, anul 315 marcand aparitia pentru prima data pe un document oficial a chrismonului, simbol crestin, pe coiful lui Constantin reprezentat pe un medalion turnat la Ticinum.

Nu este exclus ca in secolul al III-lea si pe la inceputul celui de-al IV-lea sa fi existat chiar o confuzie intre cultul lui Sol Invictus si cel crestin, Iisus fiind Sol Iustitiae. Un alt aspect important comun celor doua perspective religioase este ideea de mimesis, cu origini in Orientul Apropiat. Pe scurt, lumea pamanteasca era doar o imagine a celei divine, iar conducatorii, pastratorii ordinii divine, erau perceputi ca pastorii turmei de supusi. Imitau zeii cu care se asociau, adoptandu-le atributele. Bataliile nu se purtau doar pe pamant, ci si in pe taramul de sus, astfel ca protectia unuia dintre zei putea asigura victoria de pe pamant. Ideea capata tot mai multa aderenta odata cu dezvoltarea neoplatonismului.

Produs al epocii sale, Constantin nu face exceptie de la regula : dorea pur si simplu protectia celei mai puternice divinitati. Fie ca era vorba despre Marte,  Sol sau Iisus, nu prea conta pentru el. Ce conta cu adevarat era ca acel zeu sa-i aduca victoria. Panegiristii s-au adaptat la aceste schimbari, , pomenindu-l in 310 pe Apollo iar in 313 evitand zeii pagani. Confuzia dintre Sol si Iisus se poate observa daca privim arcul triumfal ridicat la Roma dupa victoria asupra lui Maxentius : vom gasi simboluri solare, Sol avand chiar un bust pe arhitrava estica. Doar dupa 330 putem presupune ca simbolurile pagane dispar de-a dreptul din ideologia constantiniana.

Propaganda nu se rezuma doar la tematica religioasa, ci si la predecesori. Deja l-am pomenit pe Claudius al II-lea Gothicus. Imparatul il mai are ca model pe Traian, caruia ii ridica statui, iar pe monede apare cu trasaturile sale. Constantin se foloseste de genealogia fictiva in competitia cu celalalt August, Licinius, care la randul sau pretinde descendenta din Filip Arabul. In 324 se clarifica lucrurile, batalia de la Chrisopolys lasandu-l pe Constantin singur in fruntea Imperiului roman. Dupa victorie, acesta adopta diadema ca simbol al puterii absolute, marcand o elenizare completa a monarhiei romane, proces inceput inca de la Augustus. Acum imparatul poate incepe organizarea imperiului in conformitate cu noile realitati politice si religioase. Din 326 apare reprezentat chiar cu nimbul specific vechilor zei, deci o fiinta supranaturala, superioara restului umanitatii. Nu mai este un princeps, ci un dominus, incredintat cu puterea absoluta pe pamant.

sursa:historia.ro 
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1484 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011961 (s)