News Flash:

Contactele dintre Iuliu Maniu si Serviciile Secrete Britanice

10 Februarie 2014
2257 Vizualizari | 0 Comentarii
In primavara anului 1940, serviciile secrete britanice (Departamentul D) incercasera sa-l atraga pe Maniu in activitatile lor. Inregistrasera succese in racolarea unor membri ai P.N.T. dar, cu Maniu primele contacte directe s-au stabilit abia in vara anului 1940 (august 1940).
Desigur, serviciile secrete britanice vor fi tinut seama, in alegerea lui Maniu drept partener pentru actiunile lor in Romania, de orientarea constanta a lui Maniu catre formele democratice ale vietii politice, de atasamentul sau fata de puterile occidentale considerate garante ale Unirii din 1918 dar mai ales de forta numerica si influenta in tara a opozitiei anticarliste, reprezentata si condusa de Iuliu Maniu; britanicii trebuiau sa gaseasca pe continent, dupa capitularea Frantei, noi aliati impotriva lui Hitler ori regele Carol al II-lea, parasind vechea sa orientare favorabila Angliei si Frantei, accentuase tendintele de apropiere fata de Germania.
Pentru Maniu, ceea ce a contat in acceptarea conlucrarii cu serviciile secrete britanice trebuie sa fi fost interesul sau de a inlatura regimul autoritar monarhic al lui Carol al II-lea, pedepsirea acestuia pentru viata imorala si incalcarea normelor democratice in politica dar, mai ales, pentru incapacitatea de a apara integritatea teritoriala a statului national roman, dovedita prin acceptarea cedarii Basarabiei si nordului Bucovinei (28 iunie 1940) si prin pericolul de a accepta noi cedari teritoriale in Transilvania..

Vezi si A fost Iuliu Maniu inmormantat in comuna Giulesti?
Rolul insemnat jucat in unirea Transilvaniei la Romania ii dadeau lui Maniu sentimentul ca este mandatat sa foloseasca orice mijloace pentru a impiedica orice atingere adusa hotararilor de unire de la Alba Iulia.
Pe de alta parte Maniu se considera personal jignit de faptul ca regele Carol al II-lea nu respectase promisiunile ce-i facuse la restauratia din 1930: de a se plasa pe o linie morala in viata personala si a respecta normele democratice in viata publica. Afirmandu-si tendintele autoritare, Carol al II-lea ii provocase lui Maniu o mare dezamagire personala: nerealizarea visului sau de a-l tutela pe rege asa cum o facuse I.I.C. Bratianu cu Ferdinand I.
Pentru toate acestea Maniu s-a socotit indreptatit sa i se opuna lui Carol al II-lea sub diferite forme, ajungand pana la colaborarea cu serviciile secrete britanice pentru a-l inlatura de la conducere si a pune capat cedarilor teritoriale si orientarii spre Germania pe care o considera neproductiva pentru interesele nationale romanesti.
In intervalul septembrie 1939-iunie 1940 adica intre asasinarea lui Armand Calinescu si capitularea Frantei, conducerea P.N.T., unii membri si simpatizanti ai P.N.T., avand o orientare anticarlista si proocidentala se angajasera in organizarea rezistentei armate in scopul instaurarii unui guvern de salvare nationala in locul celui impus de Carol al II-lea, pentru a evita pierderea de teritorii si a rezista invaziei naziste ori sovietice. Pentru concretizarea acestor planuri se intentiona folosirea garzilor taranesti (formatiuni paramilitare ale P.N.T. create dupa moda epocii de catre multe partide si folosite mai ales in timpul alegerilor parlamentare, de exemplu in 1937). Comandantul national (pe tara) al garzino taranesti era George Beza care, in scopul realizarii planurilormentionate a intretinut legaturi cu fruntasii P.N.T.: Ion Mihalache, Virgil Madgearu, Aurel Dobrescu, Gh. Pop, Ilie Lazar, Emil Leucuta, Stanciu Stoian, Mihai Ralea, Octav Livezeanu precum si cu liberalii Radu Polizu-Micsunesti si Amedeu Badescu.
Sustinerea externa pentru actiunea planuita era asigurata de legaturile unor membri ai P.N.T., precum Aurel Dobrescu si George Beza cu serviciile secrete britanice si de contactele politice ale conducerii P.N.T. cu cercurile politice franco-britanice. Capitularea Frantei si precipitarea evenimentelor legate de cedarea Basarabiei, nordului Bucovinei, Cadrilaterului si NE Transilvaniei au dus la parasirea acestor proiecte scrie G. Beza (1).

Vezi si Iuliu Maniu si dictatul de la Viena 
De fapt se pare ca G. Beza nu a fost informat integral asupra planurilor anticarliste ale lui Maniu, de dupa capitularea Frantei si cedarea Basarabiei si nordului Bucovinei ori poate, a comprimat relatarea evenimentelor dorind sa treaca sub tacere colaborarea lui Maniu cu serviciile secrete britanice.
Izvoarele istorice probeaza ca in intervalul dintre capitularea Frantei (22 iunie 1940), cedarea Basarabiei si nordului Bucovinei (28 iunie 1940) si cedarea NE Transilvaniei (30 august 1940) si Cadrilaterului (7 septembrie 1940) Iuliu Maniu a continuat sa manevreze pentru inlaturarea lui Carol al II-lea contand acum prioritar pe intensificarea nemultumirilor interne fata de Carol al II-lea datorita cedarilor teritoriale si orientarii mai accentuate spre Germania nazista. El va ajunge pana la a planui o rascoala generala in Transilvania impotriva cedarilor teritoriale si pentru inlaturarea lui Carol al II-lea. In acest context, pentru obtinerea sustinerii externe el devine dispus sa stabileasca contacte directe cu serviciile secrete britanice.

Vezi si Calvarul trait de Iuliu Maniu in inchisoarea de la Sighet
In iulie august 1940 pretentiile revizioniste ale Ungariei in legatura cu Transilvania se intensificasera. Cabinetul de razboi britanic s-a preocupat sa gaseasca cea mai buna atitudine pe care Marea Britanie s-o adopte in aceasta situatie. Opiniile alternau intre:
a) o pozitie de neutralitate si
b) acceptarea principiului revizuirii in general „cand acestea (cererile revizioniste) sunt drepte si se pot obtine prin negocieri pasnice intre partile interesate” dar, in acelasi timp, incurajand pe romani „sa reziste oricaror cerinte excesive”.
Cea de a doua solutie oferea avantajul mentine rii influentei britanice asupra Romaniei si lovirea aprovizionarii Germaniei cu petrol si alte produse, prin rezistenta romaneasca. Pentru a incuraja rezistenta romaneasca in Transilvania, Cabinetul de Razboi britanic a hotarat (probabil la 3 august 1940) ca Legatia britanica la Bucuresti si mai ales Hugh Seton-Watson sa ia legatura cu Iuliu Maniu, Al. Vaida – Voevod si Valer Pop. Hotararea guvernului britanic a fost adoptata si sub influenta telegramelor trimise de ministrul Marii Britanii la Bucuresti, Sir Reginald Hoare (2). Chiar daca relatiile dintre Maniu si Reginald Hoare erau reci, datorita sprijinirii de catre ambasadorul britanic a regimului carlist, nu este exclus ca acesta sa fi cunoscut opinia lui Maniu privind revizionismul maghiar. Maniu considera ca Hitler era mai interesat in mentinerea pacii in regiunea Dunarii decat in satisfacerea cererilor Ungariei si, ca urmare, o atitudine hotarata din partea Romaniei, sustinuta de un guvern national, care sa inlocuiasca regimul autoritar al lui Carol al II-lea, ar fi avut sanse sa pastreze integritatea teritoriala a Romaniei (3).
Cel desemnat sa ia legatura cu Maniu, Hugh Seton-Watson era ca si tatal sau Robert William Seton-Watson, legat de serviciile secrete britanice. In 1940, Hugh indeplinea functia de atasat la Legatia britanica din Bucuresti si facea parte din S.O.E. (4), iar tatal sau era insarcinat cu afacerile romanesti la “Political Intelligence Departament” (5) (Departamentul Politic al Intelligence Service).
Alegerea lui Hugh Seton-Watson pentru contactarea lui Maniu era deosebit de inspirata si in masura sa-l sensibilizeze si sa trezeasca amintirile si increderea fruntasului taranist deoarece tatal lui Hugh, R.W. Seton-Watson, se afirmase, inaintea si in cursul primului razboi mondial ca un aparator al cauzei romanilor transilvaneni.
Lansat in publicistica dupa 1906, sub pseudonimul Scotus Viator, R.W. Seton-Watson sustinuse revendicarile nationalitatilor asuprite din Imperiul Austro-Ungar, se manifestase ca partizan al principiului nationalitatilor, iar dupa razboi sprijinise recunoasterea diplomatica a noilor state nationale. Vizitase in mai multe randuri Romania (teritoriile romanesti) si-si facuse prieteni inclusiv in randurile romanilor transilvaneni. Mergand pe urmele tatalui sau, Hugh Seton-Watson s-a preocupat de cunoasterea civilizatiilor sud-est europene aparand, in acelasi timp, interesele britanice in aceasta zona prin implicarea in activitatile Intelligence Service. Din 1939 pana la inceputul anului 1941 el a fost atasat in Legatia Marii Britanii la Bucuresti. S-a preocupat de cunoasterea activitatii unor oameni politici precum dr. Petru Groza si a Frontului Studentesc Democrat (6). Serviciul Secret de Informatii (roman) cunostea rolul insemnat detinut de H. Seton-Watson pentru informarea Angliei asupra evenimentelor din Romania si din statele vecine. Se retinuse ca „el vorbea perfect romaneste” si cunostea civilizatia romaneasca „intr-un mod surprinzator pentru un strain” (7).
Nu dispunem de informatii care sa certifice cu exactitate cand si cum a luat legatura H. Seton-Watson cu Iuliu Maniu si nici care au fost rezultatele convorbirilor purtate. Probabil in cursul lunii august 1940, dupa hotararea din guvernul britanic, de la 3 august 1940, ce-i trasa aceasta misiune. Maniu a recunoscut public, la 15 mai 1946 (1947?) ca, in vara anului 1940 “a stabilit contactul cu aliatii” fara a preciza ca in aceste contacte erau implicate serviciile secrete britanice (8). Din modul in care s-au derulat ulterior evenimentele si din actiunile lui Maniu (vezi mai departe propunerile lui de la Consiliul de Coroana din 30-31 august 1940 si din sedinta biroului de conducere al P.N.T. din august 1940) si ale serviciilor secrete britanice (vezi interventia lui Eddy Boxshall la B.B.C. in legatura cu Dictatul de la Viena) rezulta ca s-a abordat problema inlaturarii regelui Carol al II-lea, constituirea unui guvern de uniune nationala, respingerii pretentiilor teritoriale maghiare si, probabil, a unui sprijin britanic in cazul implicarii Romaniei in razboi cu Ungaria si sustinatorii acesteia, Germania si Italia. Nu este exclusa nici abordarea unor probleme concrete privind distrugerea exploatarilor de petrol in cazul unui atac germano-maghiar. Examinarea unor asemenea probleme si stabilirea unor asemenea masuri ar corespunde sarcinii incredintate de W. Churchill, S.O.E.: “Dati foc Europei”.
Necesitatea realizarii unor legaturi cu presedintele P.N.T., pe canale secrete decurgea si din faptul ca, Marea Britanie aflata in razboi cu Germania nu avea nici un interes ca manevrele ei cu tinta nazista din Romania sa fie cunoscute.

Vezi si Cum a vrut Hitler sa il elimine pe Iuliu Maniu 
Din Jurnalul politic al lui I. Hudita cunoastem ca, poate si sub influenta contactelor cu britanicii, Iuliu Maniu si-a exprimat, la 11 august 1940, ideea “ca partidul sa iasa in strada pentru a se opune hitlerizarii tarii si cedarii unei parti a Transilvaniei ungurilor”. In sedinta din 17 august 1940, biroul de conducere al P.N.T. s-a declarat de acord cu teza lui Maniu ca noi, romanii “sa dovedim ca suntem tari, ca suntem uniti si hotarati sa ne batem” pentru a-l determina pe Hitler, interesat in mentinerea pacii la Dunare “sa nu-i mai sustina pe unguri” (9). Mai tarziu (23 august 1940) Maniu are intrevederi cu comandantii militari din Ardeal in vederea unei actiuni de rezistenta in cazul in care guvernul ar decide sa faca prea mari concesii Ungariei, cedand teritorii (10) la tratativele romano-maghiare desfasurate la Turnu Severin intre 19 si 24 august 1940. Tratativele au esuat, iar Germania si Italia s-au oferit sa arbitreze diferendul teritorial romanomaghiar.
La Consiliul de Coroana din noaptea de 29-30 august 1940, care a acceptat solutionarea conflictului romanomaghiar prin procedura de arbitraj, Maniu nu a fost prezent deoarece “nu a ajuns la timp”. La 30 august 1940, la Viena, arbitrii au decis ca Romania sa cedeze Ungariei o parte a Transilvaniei. Se cunoaste ca guvernul, regele Carol al II-lea si Consiliul de Coroana din noaptea de 30-31 august 1940 au acceptat solutia impusa de arbitri, Dictatul de la Viena.
Prezent la acest Consiliu de Coroana, I. Maniu a protestat impotriva Dictatului si a subliniat ca cedarile teritoriale au fost posibile datorita regimului autoritar monarhic. Intre textul declaratiei lui Maniu la Consiliul de Coroana (11) si relatarea facuta de el membrilor biroului P.N.T. asupra celor declarate si propuse de el la Consiliul de Coroana (12) exista deosebiri substantiale. La Consiliul de
Coroana Maniu a cerut “sa nu se accepte hotararea de la Viena” preferand “mai bine o infrangere in lupta, decat o retragere rusinoasa, decat pierderea unei provincii fara nici o lovitura de tun”, contestand dreptul guvernului, care era “un guvern dictatorial” nu un mandatar legitim al natiunii si dreptul Consiliului de Coroana, care era doar un organ consultativ, de a hotari soarta Transilvaniei: “soarta Ardealului trebuie sa fie hotarata de insusi poporul romanesc din Ardeal … iar nu de persoane care nu sunt in functie de vointa nationala” a sustinut Maniu la Consiliul de Coroana.
In sedinta biroului P.N.T. din 31 august 1940, Maniu pretinde ca ar fi cerut celor “care se simt vinovati de catastrofa de azi”, vizandu-l evident pe rege, “sa lase tarii posibilitatea de a-si alege un guvern cu oameni patrioti si nepatati care sa ia in mainile lui destinele neamului nostru ajuns pe marginea prapastiei”. In fata membrilor biroului Maniu a enuntat o serie de propuneri pe care nu le regasim in Declaratia facuta la Consiliul de Coroana dar pe care el pretinde ca le-a formulat si acolo si anume: abdicarea lui Carol al II-lea si incoronarea regelui Mihai; constituirea unui guvern national; mobilizarea generala si concentrarea fortelor armate la granita romano-maghiara; pregati rea infundarii sau aruncarii in aer a instalatiilor petroliere pentru cazul in care Romania ar fi atacata datorita neaplicarii Dictatului de la Viena; noul guvern sa anunte Germania si Italia ca nu cedeaza teritoriul prevazut in Dictatul de la Viena ci doreste solutionarea diferendului romano-maghiar prin schimb de populatie.
Unele dintre aceste propuneri, mai ales cea privind distrugerea instalatiilor petroliere in caz de razboi cu Germania, seamana foarte mult cu cele convenite intre autoritatile romane (pe vremea cand Carol al II-lea avea o atitudine prooccidentala) si cele franco-britanice (13) ceea ce ne determina (avand in vedere ca Maniu nu le putea cunoaste, fiind secrete) sa consideram ca au fost convenite de reprezentantul S.O.E., Hugh Seton-Watson la intalnirea cu Maniu.
Biroul de conducere al P.N.T. a discutat propunerile lui Maniu “referitoare la impiedicarea cu forta a cedarii Ardealului de nord”. Ghita Pop considera ca la aflarea continutului Dictatului de la Viena tot Ardealul va fi „in picioare”, iar Maniu spera “sa poata convinge cativa comandanti militari din Ardeal sa treaca de partea populatiei si sa refuze ordinul de evacuare” (14) a teritoriilor cedate.
Intr-adevar, sub diferite forme, atat populatia civila cat si militarii au exprimat nemultumirea generala fata de cedarile teritoriale. Se creau conditii favorabile pentru reusita planurilor lui Maniu de a declansa o rascoala in Transilvania impotriva cedarii de teritorii catre Ungaria. Britanicii, la randul lor, stimulau mersul evenimentelor in aceeasi directie. La B.B.C., Eddy Boxshall, ginerele printului Barbu Stirbey, legat de serviciile secrete britanice, vorbind in limba romana, a chemat poporul la arme (15). Acest fapt ca si alte actiuni ale autoritatilor britanice au indreptatit pe unii istorici sa concluzioneze ca, in perioada iunie-septembrie 1940, Anglia “a dorit un conflict romano-ungar care ar fi dus, in fapt, la ajungerea U.R.S.S.-ului pe Carpati si la precipitarea conflictului germano-sovietic” (16) ceea ce ar fi fost in folosul Angliei ramasa singura mare putere in conflict cu Germania.
Faptele relatate anterior sustin ipoteza ca serviciile secrete britanice sperau sa se poata folosi de I. Maniu si P.N.T. pentru declansarea unei rascoale generale in Transilvania, respingerea Dictatului de la Viena si declansarea unui conflict romano-maghiar in care, arbitrii de la Viena, Germania si Italia ar fi intervenit de partea Ungariei.
Totusi evenimentele nu au evoluat in acest sens. Ne putem intreba daca britanicii si Maniu nu au vrut sau nu au putut sa impinga lucrurile catre un conflict romano-ungar? Maniu avea anumite retineri in a provoca o rascoala in Transilvania impotriva cedarilor teritoriale prevazute in Dictatul de la Viena. El se temea ca aceasta rascoala sa nu ia o alta turnura, indreptandu-se impotriva Vechiului Regat si autoritatilor de la Bucuresti invinuite de populatie ca nu vor sa se bata pentru Ardeal (17) si sa nu duca la separarea Transilvaniei de Romania. Chiar daca britanicii vor fi sperat in declansarea unui conflict romano-maghiar in care sa se implice si Germania, Maniu era convins ca nu s-ar fi ajuns acolo deoarece, Ungaria nu ne-ar fi atacat fara sprijin german, iar Germania era interesata in mentinerea pacii in zona Dunarii. Acest interes impreuna cu acordarea unor avantaje economice de catre Romania erau considerate suficiente ca Germania sa nu acorde sprijin militar Ungariei. Totusi, in caz de implicare a Germaniei, Maniu considera ca Romania trebuia sa reziste cu armele. (18)
Se pare insa ca principalul factor care l-a determinat pe Maniu si probabil pe britanici sa renunte la ridicarea Transilvaniei la arme a fost gasirea altei cai, a altui mijloc de atingere a obiectivelor politice urmarite, inlaturarea regimului autoritar al lui Carol al II-lea si respingerea Dictatului de la Viena ceea ce corespundea planurilor britanice de a avea un guvern aliat in Romania si a crea complicatii Germaniei pe continent. Aceasta cale era „alianta” lui Maniu cu generalul Antonescu.
Note:
1. G. Beza, Misiune de razboi in serviciul cauzei aliate, Ed. Albatros, Bucuresti 1991, pp. 72, 73, 43, 44. Gh. Buzatu, Din istoria secreta a celui de al doilea razboi mondial, vol. II, Ed. Enciclopedica, Bucuresti 1995,, p. 394.
2. V. Fl. Dobrinescu, Emigratia romana din lumea anglosaxona. 1939-1945, Institutul European, Iasi, 1993, p.76.
3. I. Hudita, Jurnal politic, 1 ian. 1940-6 sept. 1940, Institutul European, Iasi, 1998, pp. 257-258 (31 iulie 1940)
4. G. Beza, op. cit., p. 127.
5. V. Fl. Dobrinescu, Emigratia … p.101
6. C. Bodea, Seton-Watson-tatal, fiul si indragita Romanie, in Magazin istoric, nr. 7/1983, p.22 si urm;
I. Calafeteanu, O scrisoare inedita a istoricului H. Seton-Watson catre Dr. P. Groza, in Magazin istoric, nr.1/1973, p. 52; H. Seton-Watson – istoric al Europei rasaritene, in Magazin istoric nr. 4/1985, p. 32
7. Raport asupra activitatii P.N.T. si a lui Iuliu Maniu, in Iuliu Maniu – Ion Antonescu. Opinii si confruntari politice. 1940-1944, editie de Ion Calafeteanu, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994, p. 135.
8. Dreptatea din 15 mai 1946 (47?) in G. Beza, op. cit. pp. 70, 75.
9. I. Hudita, Jurnal politic, 1 ian-6sept 1940, pp.267,281.
10. Ibidem, p. 288.
11. Documentul se afla in Istoria P.N.T. Documente 1926-1947. Volum alcatuit de dr. V. Arimia, dr. I. Ardeleanu, dr. Al. Cebuc, Ed. Arc 2000, Bucuresti 1994, pp. 197-199.
12. I. Hudita, Jurnal politic 1 ian.-6 sept. 1940 pp. 303-304.
13. Vezi H. Brestoiu, Impact …
14. I. Hudita, op. cit. p. 304.
15. V. Fl. Dobrinescu, Emigratia… p. 91.
16. Ibidem, p. 78.
17. Ibidem, p. 307.
18. Ibidem, pp. 304, 312.
Traian Lazar, „Iuliu Maniu si Serviciile Secrete (1940-1944)”, Semanatorul-editia on-line, aprilie 2011, pp. 19-30.
foaienationala.ro. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

serviciile secrete britanice departamentul d maniu romania acceptarea
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1782 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020262 (s)