News Flash:

Convertirea lui Constantin cel Mare

22 Mai 2015
618 Vizualizari | 0 Comentarii
Imediat ce a venit la putere, Constantin a pus capat persecutiilor crestinilor in teritoriile sale, impunand nu numai toleranta, ci si restituirea bunurilor crestinilor. Dar Constantin nu era pregatit sa devina crestin. Monedele batute in aceasta perioada, dovedesc devotiunea sa fata de Marte, apoi din ce in ce mai mult fata de Apollo, venerat ca Sol Invictus. La scurt timp dupa cucerirea Romei, Constantin le-a trimis episcopului de Cartagina si proconsulului Africii niste scrisori din care reiesea faptul ca el sustinea religia crestina, subventiona Biserica crestina din fonduri publice, scutea clerul de obligatii publice si se considera slujitorul lui Dumnezeu.

In 312, Constantin „a trecut la credinta crestina” si a continuat sa detina functia Pontifex Maximus functie care permitea conducerea religioasa, pe care o avusesera toti cei carora li se atribuise titlul de „Caesar”, adica conducator al statului roman si al religiei,- bineinteles pagane -, functie detinuta de toti Caesarii, inclusiv cei de dinainte de Hristos .

Vezi si Maria Leopoldine, sotia lui Ferdinand al III-lea, Imparat Roman

In urma intrevederii dintre Constantin si Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat „Edictul de la Milano”. Textul acestui edict este dat de Lactantiu in latina si de Eusebiu de Cezareea in greaca. De fapt, este o scrisoare adresata de Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea sa inceteze orice persecutie asupra crestinilor, iar proprietatile confiscate de la acestia sa fie imediat returnate. Scrisoarea nu consfintea crestinismul ca religie de stat si nici nu-l angaja personal pe Licinius in credinta crestina.

Vezi si Ultimii ani din viata imparatului Arcadius


Prin „Edictul de la Milano” (313) dat de imparatul Constantin cel Mare si cu „Edictul de la Tesalonic” (380) al imparatului Teodosie (346-395), crestinismul a sfarsit prin a deveni o realitate mai intai tolerata, iar mai apoi constitutionala a Imperiului Roman. Traditia a reusit sa impamanteneasca chiar si in cultura laica ideea ca Edictul de la Milano, proclamat de Constantin si Licinius este actul prin care se instituie toleranta fata de cultul crestin, dar monografiile istorice precizeaza ca Galerius a emis un edict de toleranta in 311:
„Tot atunci, situatia crestinilor in Imperiu avea sa se schimbe cu totul, fara vreo interventie in acest sens din partea lui Constantin. Adevaratul edict de toleranta a fost emis in 311, de Galerius. El proclama recunoasterea crestinismului ca religie si dadea crestinilor dreptul de a se intruni, sub conditia de a nu tulbura ordinea publica; in schimb, crestinii aveau datoria sa se roage zeului lor pentru prosperitatea imparatului si a statului roman. Explicatia emiterii acestui edict, surprinzator daca ne gandim ca mai inainte de anul 311, Galerius ii persecutase cu asprime pe crestini, trebuie cautata, poate, in starea de deruta in care acesta se gasea in acel moment, atins fiind de o boala necrutatoare, de pe urma careia avea sa si moara in scurta vreme: este de crezut, de asemenea, ca romanii incepusera sa se sature de atatea persecutii, vadit zadarnice, impotriva crestinilor. Oricum, adevaratul edict de toleranta este cel al lui Galerius, iar traditia care staruie sa-i transfere meritul asupra asa numitului - in chip impropriu, cum vom vedea - «edict din Milan» nu este conforma cu realitatea.” —Paul Lemerle, Istoria Bizantului

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

constantin romei cartagina dumnezeu pontifex maximus licinius eusebiu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2355 (s) | 23 queries | Mysql time :0.069291 (s)