News Flash:

Crimele monstruase facute in numele divinitatii

12 Septembrie 2013
1195 Vizualizari | 0 Comentarii
Un indemn ce apartine exclusiv crestinismului dar intalnit mai mult sau mai putin in toate religiile suna asa: "Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti".  Cu toate acestea, crimele facute in numele lui Dumnezeu si-au gasit justificare si au dat un nou sens notiunii de "iubire", scriu cei de la ziare.com.
De la Nero la preotii azteci, de la Thomas de Torquemada la atrocitatile din Burma, iata o calatorie sangeroasa catre cele mai oribile crime comise in numele religiei: 
Masacrul din Burma
In 1859, cand capitala Burmei s-a mutat la Mandalay, 56 de barbati “fara de pacat” au fost ingropati sub zidurile orasului, pentru a-l sfinti si a-l proteja de rau. Mai tarziu insa, doua dintre asa-zisele morminte au fost gasite goale. Speriati de aceasta intamplare, astrologii regali au decretat ca 500 de barbati, femei si copii sa fie ingropati deodata, ori capitala va trebui sa fie abandonata. Cam 100 de persoane au fost ingropate, pana cand Gurvernul britanic a intervenit pentru a pune capat ceremoniilor.
Criminalii Thug
Pentru a-i potoli setea de sange a lui Kali, zeita pe care o slujeau, membrii sectei indiene Thuggee strangulau persoane. Aceasta practica a inceput pe la 1500 si a durat pana in 1800, cand oficialii britanici au pus capat lungului sir de crime. Numarul total de victime este estimat la 2 milioane. In 1840, unul dintre membrii Thuggee a fost acuzat de uciderea a 931 de persoane.
Inchizitia
Pe 15 mai 1252, Papa Inocentiu al IV-lea a emis o bula denumita „Ad exstirpanda”, care ii autoriza pe inchizitori sa foloseasca metode de tortura. Una dintre cele mai folosite metode de tortura medievale se numeste „strappado”: acuzatului i se legau mainile la spate, dupa care era suspendat in aer cu ajutorul unui scripete, astfel incat incheieturile mainilor ii erau disclocate. Uneori ii legau si greutati de picioare.
Vanatoarea de vrajitoare
In 1600, puritanii s-au stabilit in Massachusetts si au creat o politica de stat proprie, cu deviatii doctrinale care de multe ori duceau la schingiuirea acuzatilor sau chiar la uciderea acestora. In 1690, colonia a omorat 20 de vrajitoare si a incarcerat altele 150.
Marea Persecutie
In anul 64 D. H., Roma a fost aproape distrusa de un incendiu, care se presupune ca ar fi fost provocat de imparatul Nero. Pentru a le distrage atentia locuitorilor de la astfel de zvonuri, imparatul a ordonat ca toti crestinii din cetate sa fie adunati la un loc si apoi omorati. Unii dintre ei au fost sfasiati de caini sau lei, altii arsi de vii. Persecutia a mai durat circa 100 de ani. Pe la jumatatea celui de-al treilea secol insa, imparatii au initiat persecutii si mai dure. 
Ceremoniile Aztece
Incepand cu anul 1300, aztecii au devenit „taticii” sacrificiilor umane, in vederea imbunarii zeilor. Peste 20.000 de persoane erau ucise anual pentru zei, cu precadere pentru cel al soarelui, care se hranea cu sange. Inima victimei era scoasa, iar restul corpului era mancat in timpul ceremoniei de sacrificare.
Unele dintre victime erau inecate, decapitate, arse sau aruncate de la inaltime. In timpul ritualului dedicat zeului ploii, copii plangaciosi erau ucisi, crezand ca lacrimile lor vor aduce ploaia. Pentru a o imbuna pe zeita recoltelor insa, o virgina trebuia sa danseze timp de 24 de ore, dupa care era omorata si jupuita; preotul care oficia ceremonia se imbraca apoi cu pielea ei si dansa in continuare. Se spune ca la incoronarea regelui Ahuitzotl, 80.000 de prizonieri au fost macelariti pentru a le face pe plac zeilor.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

indemn crestinismului crimele dumnezeu criminalii thug inchizitia
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1702 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013447 (s)