News Flash:

Cultura muzicala romaneasca in prima jumatate a secolului al XIX-lea

28 Februarie 2013
7530 Vizualizari | 0 Comentarii
Vioara
In veacul al XIX-lea, Tarile Romane cunosc o perioada de renastere nationala si culturala, mai ales dupa Revolutia lui Tudor cind fanariotii au fost inlocuiti cu domnitori pamanteni, care vor impulsiona ampla noastra deschidere spre Occident. Dupa Revolutia lui Tudor, ce marcheaza inceputul epocii moderne din istoria noastra, se construiesc multe cladiri publice, scoli, teatre, spitale si parcuri mari (Cismigiu, Herastrau, Copou, Gradina publica din Cluj, Parcul Arinilor din Sibiu, Parcul Bibescu din Craiova), unde cantau tarafuri si fanfare.
Desi infranta, Revolutia de la 1848 a fost o reusita, intrucat unul dintre dezideratele ei se va implini in anul 1859 prin unirea celor doua Principate, realizandu-se astfel statul roman modern. Procesul integrarii culturii noastre in aria culturala occidentala, pornit de la sfarsitul veacului trecut, se intensifica in secolul al XIX-lea. Este perioada de geneza a limbii literare romane prin presa (Curierul romanesc, Bucuresti, Albina romaneasca, Iasi, 1829, Gazeta Transilvaniei, Brasov,1838), scoli si teatre, promotorii noii culturi fiind Gh.Asachi, Heliade Radulescu, V. Alecsandri, M. Kogalniceanu, C. Negruzzi, N. Filimon, D. Bolintineanu, C. Bolliac s.a.
In prima jumatate a veacului, cultura noastra muzicala cunoaste remarcabile prefaceri. Se extinde influenta artei apusene in domeniul invatamantului, vietii de concert, spectacolelor teatrale insotite de muzica si se fauresc primele creatii romanesti de tip european. Numerosi calatori straini au remarcat aceste importante transformari. Astfel, in anul 1810, printul de Ligne constata preluarea modei si a obiceurilor apusene, aratand ca doamnele moldovene si muntene adoptasera costumul european si invatau dansurile din salonul apusean, in dauna celor nationale. Si contele Lagarde, la un bal dat la palatul lui Caragea Voda in 1813, a fost uimit cat de bine se dansa contradansul englez, cadrilul francez, valsul german, mazurca, poloneza s.a., toate cu acompaniament instrumental.
Pe langa schimbarile din structura social-politica, Revolutia lui Tudor Vladimirescu va stimula si innoiri culturale. Tinerii pleaca la studii in centrele europene, educatia desprinzandu-se treptat de fondul religios traditional. In cadrul vestitei "Scoli Ardelene", teatrul si muzica au ocupat un important loc, iar ideile de continuitate, latinitate si de unitate a poporului nostru, promovate de fruntasii ardeleni, vor impulsiona cercetarea radacinilor stravechi ale folclorului nostru. In Dacia literara (1840), adevarat manifest romantic, M. Kogalniceanu cerea creatorilor abordarea subiectelor istorice, redarea obiceiurilor, a datinilor si a realitatilor romanesti, precum si cultivarea creatiei populare.
Prima jumatate a veacului al XIX-lea este epoca in care se constituie cultura romaneasca muzicala in spirit vest-european. Dupa o lunga si tiranica dominare a artei orientale, primele incercari sunt timide, ele reflecta insa nevoia artistilor de a asimila cultura occidentala si de a afirma specificul national. Procesul s-a desfasurat in conditii politice foarte grele, caci suzeranitatea otomana, domnitorii fanarioti, ocupatiile rusesti si austriece si-au pus amprenta asupra repertoriului muzical laic, vehiculat adesea de lautari. Ei au imbinat toate aceste influente, mentinand destul de manifest notele romanesti.
Legaturile culturale cu Occidentul au generat noi aspecte in muzica romaneasca. Vizita unor remarcabili muzicieni concertisti si turneele unor ansambluri de opera, unele organizand chiar stagiuni intregi de opera, au creat dorinta de a impleti limbajul muzical european cu practica muzicala autohtona. Odata cu preluarea primelor genuri corale, a romantei sau a diferitelor dansuri moderne, s-au creat in forma miniaturilor pentru pian unele lucrari strans legate de practica populara lautareasca, puritatea stilistica suferind datorita amestecului de formule muzicale eterogene. Domnitorii fanarioti au fost mai putin receptivi la noile tendinte muzicale, in schimb Gheorghe Bibescu in Muntenia, Mihail Sturza si Gr. Al. Ghica in Moldova au impulsionat viata de salon de la curte si au subventionat trupele de opera straine. Cu aceste ansambluri au venit multi muzicieni, dintre care unii s-au stabilit la noi si au contribuit la valorificarea folclorului, pe care l-au cunoscut de la lautari.
La inceput de veac apar numeroase societati culturale, in care se infiripa primele mladite ale invatamantului muzical. Dupa ce la Cluj (1818) si la Satu-Mare (1820) apare cate o "Societate muzicala", la Bucuresti Heliade Radulescu si Ion Campineanu infiinteaza Societatea Filarmonica (1833) pentru a promova limba romana, invatamantul vocal si instrumental, si pentru a crea un teatru national. Pe langa societate s-a deschis o "Scoala de Muzica vocala si instrumentala", condusa de Ioan Andrei Wachman (avandu-i ca profesori pe L. Wiest, P. Ferlendis, Spohr), care a organizat reprezentari de teatru si muzica. In anul 1835, elevii acestei scoli prezinta vodevilul Triumful amorului de Wachman, dar si prima opera in limba romana, Semiramida de Rossini (doar fragmente), in anul 1836.
Acelasi tel nobil l-a avut si Conservatorul Filarmonic-Dramatic de la Iasi, intemeiat de St. Catargi, Gh. Asachi si V. Alecsandri-tatal, in 1836. Elevii scolii vor sustine diferite spectacole de teatru cu muzica. Din pastorala Serbarea pastorilor moldoveni de Gh. Asachi, spectacol de cantece si dansuri, interpretat de elevii Conservatorului, ni s-au pastrat Balada si Cantata Cortul de Elena Asachi-Teyber, in care incearca sa valorifice primele motive romanesti in formulari muzicale de tip european. Ne-a ramas si vodevilul Contrabandul, scris de aceasta prima compozitoare. Primul spectacol de opera in limba romana de la Iasi a fost opera Norma de Bellini (1838), realizat tot de elevii acestei scoli. Spectacolele acestor elevi au facut concurenta trupelor de opera ale strainilor, preferate de cercurile conducatoare, care, manifestand dispret fata de productiile artistice romanesti, au dispus inchiderea scolilor din Iasi si Bucuresti.
In Transilvania, acest fenomen era inlesnit de contactul direct cu muzica apuseana, mijlocit de nobilimea maghiara si cea saseasca, precum si de biserica catolica si protestanta. Si in Transilvania apar scoli de muzica in marile orase: la Cluj in 1819 (transformata in Conservator in 1825), la Sibiu in 1832, la Brasov si la Arad in 1834, iar la Timisoara in 1845, ele avand un rol insemnat in impulsionarea vietii artistice. Iau fiinta si primele formatii corale la Oradea (in 1824), la Sibiu ("Hermania" in 1839), la Lugoj (1840) si la Chizatau (in 1840), aceasta din urma fiind primul cor satesc axat pe valorificarea folclorului nostru. In anul 1829, la "Gimnaziul Vasilian" din Iasi, clasa de muzica vocala o detinea harpistul Paulicek, care a organizat primul cor cu elevii scolii, pentru a canta cu el la diferite sarbatori. In 1831, formatia sa va interpreta un cor din opera Moise de Rossini. Cu un an inainte, in Banat Eftimie Murgu (1803-1870) a publicat cinci Melodii populare (1830), in notatie occidentala, cu acompaniament simplu de pian, aduse ca argument in sprijinul romanitatii noastre.
Interesul pentru invatamantul muzical creste mereu. In 1834, Arhimandritul Visarion conduce Horul Stabului Ostirii, transformat in "Asezamant coral". Din initiativa domnitorului Gheorghe Bibescu, acest cor va canta la Biserica domneasca de la Curtea Veche. Treptat se introduce si muzica instrumentala, iar dupa 1860 asezamantul devine "Scoala de bel-canto", unde se va studia pianul, vioara, violoncelul si contrabasul. Din 1860 a functionat "Scoala de Muzica si Declamatiune", pentru ca in urma Decretului din 1864 al domnitorului Al. I. Cuza sa ia fiinta "Conservatorul de Muzica si Declamatiune", cu cele doua scoli de la Iasi si Bucuresti. Aceasta institutie artistica era menita a forma interpreti romani in muzica bisericeasca, instrumentala, vocala si in arta dramatica.
La inceputul veacului, se raspandeste mult gustul pentru muzica apuseana, care va fi cultivata nu numai in salonul boierilor, ci si in casele negustorilor instariti. Se extinde invatamantul muzical prin inmultirea numarului profesorilor si a pensioanelor particulare, unde se preda si muzica de tip apusean. La inceput, asimilarea muzicii apusene inclina mai mult spre muzica instrumentala. In casele a tot mai numeroase familii din clasa de mijloc vor rasuna instrumentele mai accesibile, precum pianul, chitara si harpa. Atat de indragit era pianul, incat negustorul Hagi Pop din Sibiu importa piane de la Viena (din 1826 avea si o fabrica), iar Karl Hasse a deschis la Iasi un magazin de desfacere de piane intre 1812-1818.
In 1810, la pensionul de fete condus de sotii Germont din Iasi se invata muzica, pianul si canto. Tot in acesti ani, pensioanele iesene conduse de Godvala si Cuculi ofereau nobilelor vlastare cursuri de pian, harpa si chitara, tinerii dand spectacole acompaniate de taraful lautarilor Angheluta si Barbu Lautarul. Si vornicul T. Burada va deschide un "pension pentru nobile demoazele" in casele sale de pe strada Sarariei (1831), unde se invata chitara, pianul si canto.
In saloanele iesene erau foarte apreciate pianistele Smaranda Saptesate, Eufrosina Latescu (1812), Elena Asachi si harpistele Ermiona Asachi si Saftica Palade (1834), dar si numerosi artisti straini de marca. Astfel, in salonul lui Alecu Bals au cantat numerosi artisti straini. Aici a concertat in anul 1847 vestitul pianist Fr.Liszt, dupa ce a realizat un lung turneu in Transilvania si la Bucuresti. In anii ’30, in salonul vornicului Tudorache Burada se vor auzi si primele cvartete de Haydn, Mozart si Mendelssohn, interpretate de cvartetul alcatuit din Werner, P. Hette, Schulze, Pospisel, I. Herfner, Fr. Caudella, dar si de iesenii Nicu Bucsanescu, Matei Buhusi, Manolachi Hrisoverghi si Elena Asachi.
La inceputul veacului, la diferite solemnitati persista inca muzica oficiala, unde muzica bisericeasca si cea militara turca isi pastrau un loc insemnat. La instalarea sa (1819), domnitorul fanariot Mihai Sutu il aduce pe Iancu Malaxa pentru a functiona ca psalt al curtii. La nunti, la diverse petreceri sau ceremonialuri muzica lautarilor continua a delecta societatea aleasa, in timp ce la receptiile date in onoarea solilor straini se executa, in mod curent, muzica occidentala. Astfel, la palatul sau, domnitorul moldovean Ionita Sturza a organizat un bal imparatesc (in 1826) pentru ambasadorul rus de la Constantinopol cu multa muzica "evropeneasca" si cu lautari.
Si alte evenimente dovedesc importante schimbari in viata muzicala. Muzica de traditie bizantina cunoaste importante innoiri in privinta repertoriului, notatiei, a reeditarii repertoriului de strana si a transpunerii lui in notatie lineara. O innoire remarcabila este romanirea cantarii psaltice, realizata prin efortul Arhimandritului Macarie (1770-1836) si al cunoscutilor psalti: Nicolae Nil Poponea (colaboratorul lui Macarie), Anton Pann (1796-1854) si ucenicul sau brasovean Ghoerghe Ucenescu (1830-1896), Nectarie Frimu, Visarion Tarnoveanu, Dorothei Iordachiu, Dimitrie Suceveanu, Ghelasie Basarabeanul, Stefan Popescu, Th. Georgescu, Oprea Dumitrescu, Theodor Stupcanu, toti contribuind la innoirea cantarii noastre bisericesti.
Dupa ce invata psaltichia la manastirea Caldarusani si apoi sistima cea noua cu Petre Efesiu, Ieromonahul Macarie va conduce "Scoala de cantareti bisericesti" de la Mitropolia din Bucuresti (1819-1821, 1823-1827), infiintata de mitropolitul Dionisie Lupu. In anul 1823, Macarie tipareste la Viena Irmologhionul, Anastasimatarul si Teoreticonul, volume pe care le difuzeaza in toate Tarile Romane, contribuind astfel la unitatea stilului muzical bisericesc. Din anul 1829, Mitropolitul Veniamin il numeste staret la manastirea Dobrovat, de unde se retrage la Manastirea Neamt, unde este dascal si conducatorul "Scolii de cantareti" intre 1831-1833. De aici pleaca la "Scoala de psaltichie" de la Buzau, unde are doi importanti elevi - pe Iosif Naniescu si Matache Cantaretul. Apoi se retrage la manastirea Caldarusani.
Prin 1800, la "Scoala Constantin Voda" din Bucuresti, cantarea bisericeasca era predata de protopsaltul Dimcea. In anul 1816, la "Scoala bisericii Neculai Selari", Petru Efesiu introduce noua sistima, printre elevii sai figurand Macarie, Anton Pann si Dionisie Fotino. Incepand cu anul 1825 se infiinteaza "Scoli de musichie" in principalele judete, acest fapt marcand inceputul organizarii invatamantului religios.
La Iasi, luminatul mitropolit Veniamin Costachi a fost un stralucit mecena al culturii romane din prima jumatate a veacului al XIX-lea. In 1803, el a infiintat "Seminarul de la Socola", unde muzica psaltica se studia sistematic cu dascalul Constantin. Tot el a deschis, dupa doi ani, la Mitropolia ieseana o "Scoala de musichie", unde protopsaltul Petrea de la Constantinopol invata cantarea bisericeasca dupa sistema cea noua, hrisantica.
In 1828, la Iasi se reorganizeaza "Scoala de cantari psaltice", condusa fiind de Gr. Vizanti si Gh. Paraschiade. Unul dintre elevii acestei scoli, vestitul protopsalt al Mitropoliei Dimitrie Suceveanul va deveni conducatorul scolii si va reedita la Iasi, in anul 1848, volumele lui Macarie - Anastasimatarul, Irmologhionul, Teoreticonul. La biserica Vulpe din Iasi, din initiativa vornicului Tudorache Burada se deschide (in 1829) o "Scoala de cantari bisericesti", pentru a asigura o temeinica invatare a psaltichiei.
Incepand cu deceniul al treilea, au loc si alte importante evenimente in societatea romaneasca, care dovedesc modernizarea climatului nostru artistic. In unele biserici se adopta chiar cantarea corala, desi stilul muzicii noastre bisericesti este monodic. Inca din anul 1826, la Arad se practica muzica corala bisericeasca, care va fi introdusa la Brasov (1846), Oradea (1847), Sibiu (1850), la "Seminarul de la Socola" (1844) si biserica Chiril si Metodiu (1852) din Iasi, iar domnitorul Al. I. Cuza o va legifera in 1865, asa incat in a doua jumatate a veacului se inlocuieste treptat cantarea monodica si notatia traditionala cu muzica apuseana si notatia lineara.
In anul 1830 are loc alta initiativa de europenizare a vietii noastre muzicale. Meterhaneaua, muzica oficiala orientala, este inlocuita cu fanfara, muzica militara apuseana. La Iasi, fanfara este organizata de Fr. Rujitki, iar la Bucuresti de colonelul C. Filipescu si apoi de L. Wiest. Dupa un an, in 1831, la Iasi conducerea fanfarei ii va reveni lui Josef Herfner, autorul primei Uverturi Nationale (1837), bazata pe o succesiune de cantece si dansuri romanesti). Si in Transilvania apar numeroase fanfare: la Aiud-1820 (condusa de Iosif Farkas), Arad-1830 (de Alfons Czech), Sibiu-1842 (de Fr. Sedlacek) si Brasov (de Jan Mislivecec).
De la inceputul veacului, in Tarile Romane sosesc numerosi muzicieni straini, care sustin concerte in diferite saloane, sali publice sau predau muzica "evropeneasca" in familiile avute. In doua numere din revista Allegemeine Musikalische Zeitung din Leipzig (1821-1822) au fost publicate melodii romanesti. Ele sunt cele mai vechi publicatii de cantece si jocuri moldovenesti, transcrise pentru pian cu un acompaniament simplu, specific muzicii europene de salon. Cronicarul anonim consemneaza activitatea muzicienilor straini ca profesori de pian, de la care tinerele iesence invata sa execute "cele mai frumoase sonate".
Dintre muzicienii straini care s-au stabilit la noi, mai cunoscuti au fost I. A.Wachman si L. Wiest (la Bucuresti), J. Herfner, Fr. Rujitki, Fr. S. Caudella, Elena Teyber si H. Ehrlich, - temporar (la Iasi), la Cluj, Gh. Ruzitska si Ph. Caudella, A. Hubacek la Sibiu. Toti au fost profesori, compozitori si buni instrumentisti, care au activat in diferite formatii orchestrale de tip apusean.
Dupa modelul curtilor princiare, boierii angajeaza diferite formatii instrumentale pentru serbari familiale, apeland la muzicieni straini si localnici. Alteori ii angajeaza ca profesori de muzica pentru educatia vlastarelor lor. Astfel, la Iasi soseste vieneza Elena Teyber (in 1817), care a activat ca profesoara de pian, canto si chitara la familia printului Mihail Sturza, iar cernauteanul Fr. Caudella ca profesor de pian la Costachel Sturza, primul ministru al domnitorului Mihail Sturza. In anul 1814, la Cluj se stabileste Philip Caudella ca profesor la familia nobilului Farkas Wesselenyi, iar Gh. Ruzitska la Janos Banffy.
In saloanele boierilor si la diferite festivitati de la curtile domnesti, rasunau romante, diferite miniaturi vocale si instrumentale pentru pian, muzica de dans, in schimb la ospete si petreceri lautarii isi debitau repertoriul specific. Alaturi de cantecele populare, preluate din folclorul satesc, figurau cantece din viata mahalalei si unele ramasite ale vechiului repertoriu grecesc si turcesc. Piesele din repertoriul lautaresc au trecut si in saloanele timpului. Astfel, legatura dintre universul muzical al aristocratiei, acum orientata spre muzica clasico-romantica, si practica muzicii populare, vehiculata in lumea boierilor de catre lautari, devine mai stransa, intrucat chiar odraslele boierilor vor canta la pian muzica de sorginte populara.
Printre primii artisti virtuozi care concerteaza in saloanele boierilor din Bucuresti si Iasi se numara violoncelistul Bernard Romberg (1807), el fiind urmat de numerosi muzicieni straini, prezenti in diferite orase. Din numarul mare de instrumentisti si cantareti europeni (consemnati de T. T. Burada si O.L. Cosma in lucrarile lor), prezenti in prima jumatate a veacului al XIX-lea in tara noastra, vom aminti doar numele unor cunoscuti virtuozi ai timpului: pianistii Fr. Liszt (realizeaza un lung turneu la Timisoara, Arad, Lugoj, Cluj, Sibiu, Brasov, Bucuresti, Iasi, in 1847), S. Thalberg (rivalul lui Liszt, a cantat la Bucuresti - 1852), Sofia Bohrer (eleva lui Liszt, la Timisoara, Iasi - 1847), Leopold Meyer (in orasele transilvane, la Bucuresti si Iasi - 1842), Seymour Shiff (1a Iasi in 1847), violonistii Apolinar Kontski (elevul lui Paganini, la Bucuresti si Iasi in 1849), J. Artôt (la Iasi, 1842), J. Ghys (la Iasi - 1842), Eleonora Neumann (eleva lui Paganini, la Iasi - 1839), violoncelistii Kossowski (la Iasi - 1849), F. Servais (Iasi - 1849), harpistul Bochsa (Iasi - 1842), numerosi cantareti precum Georgina Hesse din Dresda (Bucuresti si Iasi - 1832), englezoaica Bishop (la Iasi -1842), primadona Operei pariziene Cuzzoni (la Brasov), dar si orchestra vieneza a lui J. Strauss (in 1847, la Timisoara, Cluj, Sibiu, Brasov, Bucuresti, Iasi) si cea a baronului Hellenbach (avand-o ca solista pe pianista Magdalena Biber), dovezi certe ale racordarii noastre la viata muzicala europeana.
Concertul dat de orchestra dirijata de Johann Strauss in sala Momolo din Bucuresti, s-a incheiat cu suita Ecouri din Valahia, inspirata din folclorul romanesc. Pentru a atrage atentia publicului, si Romberg a improvizat pe melodia cantecului moldovenesc Mititica, folosita, apoi, alaturi de alte teme valahe, la compunerea unui Capriciu pentru violoncel. Mai tarziu vor realiza improvizatii pe melodii romanesti si pianistii H. Ehrlich, Seymoor Schiff, cantareata Bishop, harpistul Bochsa, Kellermann, ei realizand astfel jonctiunea intre practica muzicii populare si arta culta.
Apar si alte incercari de valorificare a tezaurului nostru popular, ele apartinand localnicilor. Sunt primele genuri clasico-romantice in haina nationala: cantate, uverturi - Uvertura nationala de J. Herfner, Uvertura nationala moldava de Al. Flechtenmacher, Uvertura nationala de Gh. Burada, Uvertura nationala de Wachmann - cantece corale, romante, fantezii, vodeviluri, operete, diferite lucrari orchestrale, toate inspirate din cantecul orasenesc.
In prima jumatate a veacului, in Principatele Romane incep sa apara colectii de cantece populare, scrise in notatie vest-europeana si aranjate pentru pian. Caracteristic pentru aceste tiparituri este telul subliniat in titluri si in prefete, acela de a face cunoscute melodiile nationale romanesti, invesmantate cu armonii de tip apusean. Ele constituie primul pas hotarat in crearea culturii muzicale romanesti moderne. In aceste publicatii, ca si in codexurile manuscrise, se constata o foarte mare diversitate stilistica. Sunt amestecate melodii luate din repertoriul lautaresc, in stilul romantei sau al cantecului de lume, cantecele populare invecinandu-se cu cele grecesti si turcesti. Chiar melodiile pretinse populare romanesti sunt, mai toate, trecute prin filiera stilului specific lautaresc. Invesmantarile armonice sunt extrem de simple, in schimb modurile populare cromatice confera acestor culegeri o accentuata tenta orientala. Prin includerea in aceste colectii a unor melodii de joc si romante, ele vor constitui o oglinda a repertoriului muzical practicat in saloanele timpului.
Treptat aceste colectii vor circula si in randul negustorilor, iar melodiile cuprinse in ele vor fi incluse in repertoriul profesorilor de pian, care le vor raspandi. Exemplul lui Philipp Caudella din Transilvania a fost urmat si de alti profesori de pian, chiar daca acestia n-au publicat "Metode de pian" ca Ph. Caudella si W. Ruziczka (1823).
Foarte cunoscut era folclorul orasenesc interpretat de lautari, care au amestecat elemente romanesti cu influente orientale si occidentale. Dupa 1830, repertoriul lautarilor se imbogateste cu romante, arii de salon, imnuri si marsuri revolutionare. Si in culegerile de muzica populara romaneasca apar cantece de tip apusean, alaturi de dansuri nationale si piese cu influente orientale.
Primele colectii de folclor, aranjate pentru pian cu armonii foarte simple, le datoram lui Fr. Rujitki: 42 de cantece moldovenesti, valahe, grecesti, turcesti (1842), Constantin Steleanu - Hori nationale romanesti (1847), Carol Miculi - 12 Arii nationale romanesti (patru caiete publicate intre 1848-1854), Henri Ehrlich - publica culegerea Arii nationale romanesti la Viena (1850), Alexandru Flechtenmacher - Colectiune de cantece nationale (1869), I. A. Wachmann - Romania, Buchet de melodii valahe originale, Ecouri din Valahia, Malurile Dunarii (patru caiete publicate intre 1846-1860) Alexandru Berdescu ofera noua caiete de Melodii (transcrise dupa opinia lui in toata originalitatea lor, in 1860) s.a.
Si in Codex Moldavus (din 1824), care a apartinut Eufrosinei Ghica), Anonymus Moldavus (1839) si Anonymus valahus (1834) gasim piese de muzica turceasca, greceasca si melodii populare romanesti. Sunt primele prelucrari pentru pian de muzica populara.
Si compozitorii straini au fost atrasi de muzica noastra populara. Astfel, marele Fr. Liszt a creat Rapsodia Romana, Anton Rubinstein, Improvizatii pe teme moldovenesti, Serafim Neslern, Fantezie si variatiuni pentru pian si orchestra (in care a inclus un cantec de dor si o hora) si fratii Lemisch, Potpuriu pentru pian pe cantece moldave.
In prima jumatate a veacului, apar si germenii scolii componistice romanesti. Lucrarile sunt realizate in stilul si formele muzicale apusene, adaptate specificului national. Miniatura instrumentala sub forma piesei de salon sau a prelucrarii melodiilor si dansurilor populare este abordata de Carol Miculi (mazurci, balade, nocturne, serenade, valsuri pentru pian si Hora in Moldova "alla rumana"), J. Herfner (Potpuriu pentru pian), Fr. Rujitki (Cadril pentru pian), L. Wiest (Vals national, Cadril national, Brau, Hora Severinului, Hora Daciei, Doina taranului de peste Olt, Brau din Breaza) Al. Flechtenmacher (Hora in Moldova, Marsul Unirii, Hora "Banul Maracine", Cadril national, Hora noua, Reintoarcerea in patrie), Philipp Caudella (Mars, Valsuri, Ecoseze). In forma temei cu variatiuni, la moda in literatura vremii, scriu C. Miculi (Andante con variationi) Al. Veltman (Variatiuni pe arii moldave pentru chitara), Gh. Ruzitska (Variatiuni pentru pian), care compune si in genul cameral (patru cvartete, trei cvintete), iar I. A. Wachmann, un cvartet si L. Wiest, un potpuriu national Privighetoarea de peste Olt.
Activitatea diferitelor formatii orchestrale din orasele Sibiu, Cluj, Oradea, Timisoara si Brasov au stimulat crearea lucrarilor simfonice, in genul fanteziei: Gh.Burada scrie Souvenir de Mehadia, Gh. Ruzitska - Fantezie orchestrala, si al uverturii. Herfner scrie Uvertura nationala, Flechtenmacher - Uvertura nationala moldava, Gh. Burada - Uvertura nationala, Wachmann - Uvertura nationala (dar si uverturile operelor sale), Gh. Ruzitska - Uvertura Zrinyi. Gh. Ruzitska este autor si al unei Simfonii.
Multe lucrari religioase ne-au lasat compozitorii din Transilvania: Joh. Knall scrie Aria Craciunului, Martin Poldner un Oratoriu, A. Hubacek un Te Deum, Michael Beer doua misse, Ph. Caudella cateva cantate si motete, Gh. Ruzitska - misse si un recviem, iar C. Miculi scrie lucrarea pentru orga si cor Veni creator si Liturghia romana (1864). In Principate, I. A. Wachmann scrie misse, motete si liturghii, Herfner - motete si misse, iar Flechtenmacher diferite piese religioase. In afara numarului mare de vodeviluri si operete, scrise de Flechtenmacher, Wachmann si Wiest, au ramas din aceasta epoca si opere. Gh. Ruzitska scrie trei opere (in opera Serbarea bucuriei la Tunis el introduce elemente folclorice), iar Wachmann patru opere - Braconierii, Triumful amorului, Soldatul roman, Zamfira - si un act din Mihai, eroul inaintea­ bataliei de la Calugareni.
Laudabile au fost si initiativele de alcatuire a unor lucrari teoretice: Principii practice de compozitie de Martin Schneider (1803), Principii de muzica practica, in speta pentru clavir (1819, in care include hore, piese valahice si o "Romaneasca") de Wenzel Ruziczka, Gramatica romaneasca pentru chitara de T. Burada (1829), Bazul teoretic si practic al muzicii bisericesti de A. Pann (1845), Principii generale de muzica evropeneasca moderna de I. A. Wachmann (1846), Gramatica de muzica vocala de Al. Petrino (1850), Principii elementare de muzica de Gh. Burada (1860), Teoria muzicii elementare de P. Mezzetti (1864), Notiuni generale de muzica de Ed.Wachmann (1877), Curs de muzica vocala de G. Musicescu (1877), Principii de muzica de T. T. Burada, Despre mecanismul vocal de G. Stephanescu (1896).
Teatrul a avut un rol important in geneza muzicii noastre moderne. In deceniul al patrulea, la Bucuresti, Iasi si Craiova apar "Teatre Nationale", unde se impune vodevilul, cantoneta comica, comedia muzicala, opereta datorita colaborarii compozitorilor Wachmann, Wiest si Flechtenmacher cu C. Caragiale, M. Millo si V. Alecsandri. In anul 1847, Flechtenmacher isi dirijeaza la Teatrul National din Iasi Uvertura nationala moldava, scrisa pentru vodevilul Samson si Spiridon, iar dupa un an prima opereta romaneasca Baba Harca, care constituie actul de nastere al teatrului liric romanesc.
In prima jumatate a veacului, in principalele orase din Transilvania si Banat se perinda o multime de trupe de opera, care ofera publicului un bogat repertoriu cu opere comice, Singspiel-uri germane si vieneze, opere romantice italiene si germane. Pana in anii ’30, activitatea acestor trupe nu a avut nici o concurenta, doar in 1821 trupa italiana in frunte cu Angelica Catalani a prezentat la Brasov, Bucuresti si Iasi spectacole cu Barbierul din Sevilla si Cenusareasa de Rossini.
In primele decenii ale veacului isi continua activitatea trupele germane si maghiare, infiintate in Transilvania in ultimul deceniu al veacului al XVIII-lea. In 1802, la Sibiu trupa lui Rünner realizeaza premiera oratoriului Anotimpurile de Haydn. Poposesc in marile orase ardelene trupa lirica a lui Josif Lippe si Josef Heinisch (1804), a lui J. Bladl si C. Parascovici (1806), iar din 1807 isi incepe activitatea trupa brasoveanului Joh. Gerger, trupa cu o indelunga existenta, ca si cele ale lui Ed. Kreibig si Th. Müller. Pentru a atrage publicul, unii recurg la subiecte nationale sau valorifica folclorul nostru. Astfel, in anul 1812, la Cluj s-a prezentat Erzena din Bulgaria sau Padurea Sibiului, in care au fost incluse melodii romanesti din zona Hategului, iar in 1822 trupa Josephinei Uhlich a adus pe scena un balet cu subiect romanesc Horia si Closca, semnat de Müller.
In anul 1810, ansamblul rus condus de Gaetano Madji a dat la Iasi spectacole cu vodeviluri pentru armata rusa de ocupatie, iar trupa brasoveanului J. Gerger isi incepe turneele in Transilvania, Bucuresti si Iasi. La Bucuresti (in 1818), aceasta trupa va sustine spectacolul de la inaugurarea Teatrului de la "Cismeaua Rosie". Dupa un an trupa se va ramifica in doua, una dintre ele fiind condusa de Scotty.
In al treilea deceniu, alaturi de trupa lui Gerger activeaza cea timisoreana a lui Herzog (1824), trupa teatrului maghiar si cele conduse de Joseph Heinisch si A. Miniartz din Cluj (1824, 1825), trupa brasoveanului Eduard Kreibig (1825), dar si cea a timisoreanului Theodor Müller (1828), care prezinta spectacole de opera in limba romana in principalele orase ale tarii. In urmatoarele doua decenii, creste numarul trupelor: la Brasov activeaza trupa lui August Schütz-1831, Ludwig Schätzel-1836, Gottfried Lange-1848 si Anton Stüldisch-1849; la Cluj, trupa lui Heinrich Uhlich-1832 si Nic. Feleky-1848; la Timisoara, trupa lui Th. Müller, Serafim Kuntz si Alexander Schmidt-1840 si a lui Zimmermann-1845; la Sibiu, trupa lui Philipp Nötzl-1835, Ignaz Biber si Huber-1836; la Lugoj (1847) si apoi Brasov (1849), trupa lui Iosif Farkas.
In anii ’30, la Bucuresti si Iasi viata artistica a fost sustinuta de numeroase trupe lirice franceze (a fratilor Foureaux, P. Hette, Th. Goffrey, D. Theodore), italiene (P. Ciabatti, Domenico Castiglio, Paul Papanicola) si germane (austriaca M. Th. Frisch, Henrietta Karl). Ele au desfasurat stagiuni de spectacole lirice cu vodeviluri, opere comice franceze, opere romantice italiene (Bellini, Donizetti, Rossini, Verdi) si Singspiel-uri germane. Au derulat un repertoriu bogat si divers, unele opere fiind prezentate la date foarte apropiate de premierele lor absolute, dovedind integrarea vietii noastre muzicale in circuitul artistic european.
Dupa anul 1840 se afirma trupele romanesti de vodevil la Iasi si Bucuresti, prin creatiile lui Flechtenmacher, Wiest si Wachmann. Din anul 1843, la Bucuresti s-a deschis stagiunea permanenta a "Teatrului italian", condus de Basilio Sansoni, iar la Iasi cea a ansamblului condus de Victor Delmary (1852).
In afara spectacolelor lirice, se practica concertul sub forma de recital vocal-instrumental si serata muzicala, desfasurate in saloanele printilor si ale boierilor. S-au organizat numeroase productii artistice ale scolilor de muzica si ale societatilor "Prietenii muzicii" de la Cluj, Timisoara, Brasov, Sibiu, Alba Iulia, ale corurilor din Oradea, Sibiu, Brasov, Sebes, Alba Iulia, dar si concertele fanfarelor militare, care au suplinit lipsa orchestrei simfonice. La inceput, concertul se intrepatrundea cu spectacolul teatral, in antractele acestuia putand fi audiate piese simfonice, arii, duete si concerte propriu-zise. Cu timpul, concertele devin manifestari independente. Dar atata timp cat nu exista inca orchestra de muzicieni profesionisti si un public anume format, structura neomogena a acestuia va contribui la formarea gustului artistic al publicului.
Succese notabile au repurtat primii nostri concertisti: pianistii Carol Miculi, Carol Filtsch, Olga Ghica, Eliza Circa, violonistii Al. Flechtenmacher, Gh. Burada, L. Wiest, N. Voinescu, flautistii Adolph Terschak, Michael Folz si cantaretele Eufrosina Popescu Marcollini, Cornelia Cretu Höllosy, Christine Rothenfells in tara, dar si in strainatate. S-au remarcat si organistii Johann Bielz si Michael Theil (Sibiu), Peter Schneider si Heinrich Mauss (Brasov), Stefan Barthos (Cluj),
Toate aceste importante evenimente: infiintarea institutiilor de invatamant muzical, primele fanfare, primele culegeri de folclor romanesc, primele concerte, primele spectacole de opera in limba romana si cele ale trupelor lirice din tara si din Apus, precum si afirmarea primelor genuri de muzica romaneasca moderna, sinteza intre elementele clasico-romantice si cele nationale, dovedesc o sporita europenizare a vietii si culturii noastre muzicale. Toate aceste evenimente vor impulsiona cristalizarea scolii componistice romanesti din a doua jumatate a veacului, cand Ludwig Wiest scrie Concertul patetic pentru vioara (1852), primul balet national, Doamna de aur (1870), miniaturi pentru vioara si un cvartet; Robert Klenck, piese pentru vioara; Eduard Caudella si Cohen Lemnaru, vodeviluri; George Stephanescu, prima Simfonie (1869), Constantin Dimitrescu, trei Concerte pentru violoncel, sapte cvartete; Ion Vidu, George Dima, Iacob Muresianu si Ed. Caudella, creatii vocale, corale si vocal-simfonice, ultimul inscriind in literatura noastra muzicala doua concerte pentru vioara si orchestra, un cvartet, un cvintet, opere comice si prima opera romaneasca, Petru Rares (1889).
sursa:cpciasi.wordpress.com 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

tarile romane enastere nationala culturala scoli teatre spitale iasi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1682 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013181 (s)