News Flash:

Cum a decurs "holocaustul" vrajitoarelor

9 Octombrie 2013
1357 Vizualizari | 0 Comentarii
Indiferent ca suntem sau nu fanii scriitorului american Dan Brown, trebuie sa recunoastem ca religiozitatea feminina, manifestata printr-o veneratie excesiva a Fecioarei Maria sau a Mariei Magdalena, nu a fost privita cu ochi buni de Inchizitia medievala. O femeie din insulele Canare, de pilda, a fost deferita Inchizitiei doar pentru ca a zambit la auzul numelui Maria. Mai marii Bisericii se temeau ca o astfel de abordare religioasa, ce punea aproape semnul egal intre Iisus si femeile ce i-au fost alaturi in viata sa pamanteana, parea mai degraba apropiata de politeismul pagan decat de severul monoteism pe care crestinismul medieval voia sa-l impuna.
Ca atare, imaginea femeii a fost demonizata constant si, pe considerentul ca sunt sursa pacatelor si o permanenta ispita, milioane de femei au fost ucise. Prin intermediul unor torturi atroce, ele au fost silite sa recunoasca participarea la Sabat, zborul pe coada de matura, intretinerea de relatii sexuale cu demoni, transformarea in animale, practicarea de procedee magice si alte asemenea fantezii. Isteria generala, intretinuta de Biserica, i-a facut pe oameni sa le considere pe femeile banuite de vrajitorie ca si-ar fi vandut sufletul lui Satan si ca se aflau in slujba acestuia, pentru a submina societatea crestina.
Apogeul acestei isterii de masa a fost atins odata cu publicarea faimoasei lucrari Malleus Maleficarum (Ciocanul vrajitoarelor), de catre calugarii dominicani Jakob Sprenger si Heinrich Kramer. In loc sa mai fie considerate tamaduitoare pricepute sau intelepte depozitare ale unor cunostinte ancestrale, vrajitoarele erau tratate ca niste creaturi diabolice, ce nu meritau sa traiasca, pentru ca si-ar fi extins influenta asupra „bietilor crestini”, incercand sa-i transforme si pe acestia in unelte ale lui Satan. Adevarul este ca, daca totusi mai existau vrajitoare care detineau cunostintele oculte ale antichitatii, transmise din generatie in generatie, ele erau politeiste sau panteiste si in nici un caz nu se inchinau unui singur zeu, fie el si Satan - de altfel o inventie a traditiilor monoteiste.
Si totusi, campania vehementa dusa de Biserica a dat roade, cel putin la nivelul constintelor, „vanatoarea de vrajitoare” unindu-i in jurul oamenilor in sutana pe oamenii simpli, care erau astfel convinsi ca fac un lucru demn de morala crestina, luptand din toate puterile impotriva fortelor Intunericului. S-a creat un veritabil folclor in privinta comportamentului vrajitoarelor, acuzate ca ar batjocori riturile crestine. Spre deosebire de enoriasi, care se inchinau in genunchi, vrajitoarele s-ar fi prosternat in fata lui Satan stand in cap. Sfanta Impartasanie era parodiata printr-o „liturghie neagra”, cu conotatii scabroase, in care sacramentele catolice erau inlocuite cu excremente. Desi nimeni nu asistase vreodata la astfel de spectacole dezgustatoare, toata lumea le dadea crezare.
Neprihanitii calugari, obsedati de sexualitatea feminina
Supunerea totala a femeii in fata barbatului a fost o tema comuna in primele scrieri crestine, data de exacerbarea atitudinilor patriarhale si de natura extrem de ierarhizata a Bisericii insesi. Din pacate, perceptia femeilor, ca fiind inferioare barbatilor, si posibil ca inamice ale ordinii religioase si sociale, s-a perpetuat in multe miscari fundamentaliste crestine, pana in zilele noastre.
Ar fi o greseala sa credem ca persecutiile intreprinse de papalitate, prin instrumentul ei, Inchizitia, impotriva vrajitoriei n-ar fi decat o tentativa de a suprima influentele feminine din societate. In acelasi timp insa, este greu de subestimat rolul pe care atitudinile misogine si sexualitatea masculina represata a slujitorilor Bisericii l-a avut in persecutia vrajitoarelor. Psihologii sustin chiar ca, daca aceste fenomene nu ar fi existat, extrema violenta indreptata impotriva femeilor nu ar fi aparut.
Este uimitor cum celibatarii din sanul Bisericii au devenit obsedati de sexualitatea feminina. „Toate vrajitoriile vin din desfraul carnal, care este de nestavilit la femei”, se scrie in „Malleus Maleficarum” iar filosoful Boetius in Consolarile filosofiei, adauga „femeia este un templu cladit pe o cloaca”. Confesiunile acuzatelor, smulse sub tortura, ni se par astazi aberatii greu de crezut, dar inchizitorii de acum cateva secole le priveau cu toata seriozitatea. In Spania, o anume Maria din Ituren a admis, sub tortura, ca impreuna cu sora ei se transformasera in armasari salbatici si zburasera spre Sabat.
Intr-o regiune din Franta, peste 600 de femei au recunoscut ca au avut relatii sexuale cu demoni. Ca urmare a unor asemenea situatii absurde, asezari intregi au fost depopulate de femei. Nici chiar copiii acuzatelor nu erau scutiti, ei fiind chinuiti pentru a depune marturie impotriva mamelor lor, fiind acceptate chiar si depozitiile unor copii de 3 ani! Interogatoriile vrajitoarelor urmau proceduri standard, stabilite prin Malleus Maleficarum. Ele erau dezbracate, li se radea tot parul de pe corp si apoi erau intepate cu ace lungi si ascutite, crezandu-se ca astfel „stigmatele” diavolului vor iesi la iveala.
Pe zonele genitale si pe sani, acuzatele erau arse cu fierul rosu, aceste zone erogene exercitand o atractie speciala asupra calailor, care adesea abuzau sexual de ele, in cele mai inimaginabile chipuri. Dar, excitatia sexuala a calugarilor sau preotilor ce participau la torturi era pusa tot pe seama invinuitelor, care voiau astfel, cu ajutorul demonilor, sa-i atraga in pacat pe neprihanitii celibatari...
Noua milioane de victime
Daca arderea pe rug era metoda preferata de executie in Europa continentala, in insulele britanice si ulterior in America, vrajitoarele erau spanzurate, judecatorii adoptand fara ezitare versetul biblic „Pe vrajitoare sa n-o lasi sa traiasca” (Exodul 22:18). Spre deosebire de ereticii obisnuiti, care adesea erau iertati, daca se pocaiau, vrajitoarele erau ucise in cvasitotalitatea cazurilor, cu atat mai mult cu cat ele recunosteau acuzatiile (din cauza torturilor cumplite la care erau supuse nici nu era greu). Biserica catolica dovedea aceasta severitate intrucat vedea in insasi existenta vrajitoarelor o amenintare pentru societatea crestina, ce trebuia eliminata complet, intocmai unei plagi cancerigene, care este excizata total, pentru a nu distruge intregul organism.
Unele surse sustin ca, in timpul veacurilor de persecutii religioase, nu mai putin de noua milioane de femei au fost ucise ca vrajitoare, un holocaust ce-l depaseste, ca amploare, pe cel la care au fost supusi evreii, in timpul lui Hitler. Probabil ca dintre ele o fractiune infima s-a ocupat intr-adevar cu practicile oculte si cu siguranta nici una nu se inchina lui Satan, ci zeitatilor pagane sau spiritelor elementale. De altfel, am putea spune fara teama de a gresi ca existenta gruparilor sataniste, din zilele noastre, a fost determinata indirect chiar de Biserica, din dorinta ei de a identifica o cauza a Raului acolo unde ea nu exista.
Ca o comparatie, in cele mai bine de patru secole cand Inchizitia a taiat si spanzurat in Occidentul Europei, doar 40.000 de barbati au platit cu viata pentru acuzatiile de vrajitorie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

dan brown fecioarei maria mariei magdalena bisericii vrajitorie
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1708 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018892 (s)