News Flash:

Cum a incercat Corneliu Coposu sa corecteze faptele istorice privind evenimentele din august '44

6 Decembrie 2013
1862 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7625 RON (-0.0002)
USD: 4.2638 RON (-0.0088)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Florin Constantiniu, unul dintre cei mai mari istorici romani de dupa Primul Razboi Mondial, care a scris, impreuna cu Mihai Ionescu, o lucrare despre perioada fierbinte din august 1944, aparuta la Editura Stiintifica si Enciclopedica in 1984 intitulata „August 1944. Repere istorice”.
In incercarea de a restabili adevarul istoric referitor la complicatele evenimente din jurul datei de 23 august 1944, Corneliu Coposu, martor la aceste evenimente, a semnalat, printr-o scrisoare trimisa catre Constantiniu greselile din lucrarea acestuia.
Scrisoarea a fost trimisa in 30 iunie 1986 de la domiciliul Seniorului, din Strada Mamulari nr.19 si, data fiind abnegatia cu care Corneliu Coposu era urmarit de Securitate, ea a fost interceptata si multiplicata inainte de a fi retrimisa destinatarului. Asa a a ajuns pe rafturile Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, unde a fost gasita, recent, de istoricul salajean Marin Pop. Potrivit acestuia, daca in “Jurnal in vremuri de razboi”, lucrare in care Seniorul scrie despre aceleasi evenimente insa fara a face comentarii cu substrat politic pentru ca promisese acest lucru Secutitatii, in scrisoare Corneliu Coposu nu se abtine de la astfel de comentarii. Scrisoarea  cuprinde povestea succinta a evenimentelor din august 1944 si a celor care au precedat si determinat intamplarile de atunci, dar si inadvertentele, subliniate punctual, dintre realitatea istorica si paginile cartii scrise de academicianul Florin Constantiniu, scrie adevarul.ro.
Potrivit istoricului, copia scrisorii era insotita, in arhivele CNSAS, de o nota trimisa organelor de Securitate de catre Serviciul care intercepta corespondenta, din care aflam ca si istoricul Florin Constantiniu, la vremea respectiva cercetator stiintific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” era „obiectiv”, adica urmarit de catre Directia a III-a de Securitate. Referitor la continutul scrisorii lui Corneliu Coposu se subliniaza urmatoarele: „In interventiile sale, Coposu Cornel atrage atentia asupra unor „erori” si „inadvertente” referitoare la evenimentul politic de la 23 August 1944, incercind sa aduca unele „completari” in calitatea lui de „martor nemijlocit al tuturor etapelor” actului de la 23 August (scoate in evidenta in mod deosebit aportul P.N.T.-ului, sub conducerea lui MANIU, precum si al altor forte asa-zis „democratice”, minimalizind sau reducind total contributia comunistilor) (Arhivele Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii sACNSASt, Fond Documentar, dos. D 2, vol. 11, f. 59).
„Eu consider ca Seniorul Coposu nu a minimalizat rolul nimanui, ci a incercat sa evidentieze adevarul istoric, in plin regim comunis”, spune Marin Pop, care si-a dedicat o buna parte din activitatea stiintifica pentru a afla si a consemna cat mai multe din viata si activitatea marelui om politic. De altfel, el lucreaza in prezent si la o monografie a familiei Coposu, care isi are radacinile in comuna salajeana Bobota.
Scrisoarea incepe cu prezentarea contextului in care are loc scrierea ei: „In calitatea mea de martor nemijlocit al tuturor etapelor (de la initierea pana la realizarea) evenimentului major prezentat in reperele insumate in lucrarea Dvoastre, - consider ca explicatiile si completarile anexate va pot fi de folos. Intrucat elaboratul Dvoastre este o carte de referinta, care trebuie sa fie ferita de erori si inadvertente am speranta ca, date fiind probitatea stiintifica si obiectivitatea care va caracterizeaza, veti inregistra completarile mele si le veti utiliza la o eventuala reeditare a cartii”, explica Seniorul.
Initiativa rasturnarii de la 23 August 1944 dateaza din Februarie 1941. Dupa reprimarea rebeliunii legionare, Generalul Antonescu, in fruntea unui grup de ofiteri, continua sa asume conducerea Romaniei, amputata la Est prin ultimatumul sovietic, la Sud-est prin presiunile germane si la Vest prin diktatul germano-italian de la Viena. „Conducatorul” Statului, investit in mod neconstitutional cu o parte a prerogativelor regale nu avea nici un suport politic si nu detinea nici mandatul si nici simpatia opiniei publice romanesti (care totusi nu-i contesta patriotismul si nici prestigiul militar exceptional inzestrat). Lumea romaneasca avea serioase si nereversibile reticente impotriva nemtilor, cu care Antonescu era obligat sa colaboreze, era adversara hotarata a hitlerismului, care isi sporise motivele de repulsie si alimentase antagonismul romanilor, prin „arbitrajul” nefast care rapise, in favoarea Ungariei Transilvania de Nord, dupa ce determinase prin presiuni majore cedarea Cadrilaterului. Opinia publica din Romania, in covarsitoarea ei majoritate, era fidela aliantelor traditionale ale tarii, al caror exponent era presedintele celui mai popular partid democratic, partidul National-Taranesc, Iuliu Maniu. Respectivul partid avea, la epoca desfiintarii, de catre regele Carol II, a partidelor politice, 2.200.000 de membri activi. Guvernele occidentale, antrenate in razboiul mondial declansat de Hitler, cautau cu interes explicabil, puncte de sprijin politic si moral, in emisfera controlata prin agresiune expansionista, de Germania hitlerista. Pe de alta parte, toti romanii constienti, preocupati de viitorul tarii, cautau asigurari politice, care sa scuteasca de dezastru tara, cazuta victima tendintelor de acaparare si dominatie ale marilor puteri. Iuliu Maniu care nu s-a indoit nici o clipa de victoria Aliatilor si de inexorabila prabusire a militarismului german, a inceput sa actioneze, in interesul viitor al Romaniei, infruntand pericolul legat de atitudinea si demersurile sale. Primul demers a fost facut, prin intermediul reprezentatelor diplomatice de la Bucuresti, ale guvernelor Angliei si Statelor Unite. Contractand, in numele opozitiei din Romania, angajamentul de a lupta neabatut pentru dislocarea dictaturii interne si denuntarea acordurilor externe stabilite de un guvern nereprezentativ si nepopular, Maniu a reusit sa obtina prin ministrii plenipotentiari din Romania (Sir Reginald Hoare si Gunther Mott), dupa conciliabule, consultari si discutii, angajamentul guvernelor de la Londra si Washington, ca vor sprijini independenta si suveranitatea Romaniei si reintegrarea teritoriilor nationale amputate pe nedrept. Intre primavara anului 1941 si primavara anului 1944, guvernul britanic, actionand si numele guvernului american, a tinut sa confirme in mod repetat, atat prin telegrame cifrate, cat si prin dialoguri cu exponentii din strainatate ai „opozitiei”, intentia solemna de a respecta cu sfintenie Charta de la Newfounland din 11 August 1941, privitoare la frontierele Romaniei si sa promita ajutor material si militar, destinat actiunilor interne preconizate. Prin suita de interventii facute de Maniu s-a obtinut promisiunea ca Romania va fi considerata tara ocupata de Germania hitlerista, ca ofensiva romana de recuperare a Basarabiei si Bucovinei de Nord nu va fi socotita drept razboi de agresiune, a fost temporizata declararea de razboi contra Romaniei din partea Angliei si Americei si in cele din urma aceasta declaratie (britanica) a intervenit numai datorita nesocotirii avertismentului dat guvernului roman, care continua razboiul anti-sovietic dincolo de frontierele tarii. S-a mai obtinut incetarea bombardarii oraselor romanesti. Dupa intelegerea intervenita intre Maniu si diplomatii anglo-americani, s-a hotarat ca opozitia sa pastreze permanent legatura cu englezii, prin reprezentanta de la Liverpool a Serv. Secret britanic. In aces scop Maniu a primit doua aparate de emisiune si 5 aparate de receptie, precum si un cod de cifrare a mesajelor. Au fost organizate patru grupuri de legatura: unul apolitic, condus de Valeriu Georgescu, al doilea compus din aderenti P.N.T., condus de Augustin Visa (care pana la caderea lor in mana Gestapo-ului au transmis 110 mesaje telegrafice, receptionand 65) si doua grupuri de rezerva (conduse pe Ing. Ciupercescu si I. Simsa (care nu au activat). Corespondenta secreta cu guvernul englez s-a intretinut si prin Legatia Elvetiei (Rene de Weck) si Turciei (Suphi Tanriber). In 1943 „Special Observation Executive” a lansat la cererea lui Maniu, succesiv, doua comandouri de legatura (De Chastelain – I. Porter si V. Metianu, si Russel – N. Turcanu). Cei dintai au esuat, fiind arestati in ajunul Craciunului, 1943, la lansare, iar Turcanu (coechipierul sau fiind asasinat), s-a pus la dispozitia lui Maniu si a stabilit legatura cu S.O.E. transmitand 101 telegrame din partea „Opozitiei”.
„Opozitia Unita” din Romania, constituita initial din P.N.T. (Maniu) si P.N.L. (Dinu Bratianu) a fost largita prin integrarea, in toamna anului 1943 a P.S.D. (Titel Petrescu). In Aprilie 1944, la sugestia, - transmisa de la Cairo de Barbu Stirbei (negociatorul „Opozitiei”, acceptat de guvernele Aliate, pentru tratativele de armistitiu) – din partea reprezentantului plenipotentiar al URSS pentru Sud-estul Europei, Nicolai Vasilievici Novicov, cu acordul guvernelor britanic si american, - „Opozitia Unita” a acceptat intrarea comunistilor romani in organizatie, dar dat fiind lipsa de coeziune a diferitilor exponenti care pretindeau ca actioneaza in numele partidului comunist (Bagu, Petre, Agiu, Patrascanu, Cocea, Magheru, Constantinescu-Iasi, Parvulescu) a cerut telegrafic lui Stirbey sa comunice care dintre acestia reprezinta sectia romaneasca a respectivului partid, dupa indicatiile Moscovei. La sfarsitul lunii Mai 1944, Visoianu (trimis intre timp ca adjunct al lui Stirbey, cu propunerile lui Maniu) a comunicat, dupa o intrevedere cu Daniel Semionovici Selod (adjunctul lui Novicov) sa se discute cu Patrascanu. In momentul respectiv Patrascanu nu avea in organizatia comunista o ierarhie stabilita (Primul secretar desemnat de Komintern, Foris, fusese inlaturat iar conducerea fusese in mod arbitrar si nestatutar preluata – cu forta – de catre un triumvirat compus din Parvulescu, Bodnaras si Ranghet, despre care nu se stia daca se bucura de increderea Kremlinului). Dupa aceasta optiune sovietica, interlocutorii comunisti au cedat pasul lui Patrascanu, care a si semnat protocolul (de la 20 Iunie 1944) de constituire a „Blocului National Democratic” compus din national-taranisti, liberali, socialisti si comunisti – cu eliminarea altor formatiuni pretins-democratice. La 23 August 1944, Patrascanu a intrat in guven, ca reprezentant al comunistilor. (La ora respectiva, secretarul statutar Foris era tinut prizonier de „triumvirat”, moscovitii care beneficiau de girul Kremlinului, Ana Pauker si Vasile Luca erau in URSS, iar ceilalti exponenti erau in inchisoare sau in lagar).
Mentionand permanent (prin grupurile de legatura si legatiile prietene) contactul cu Occidentul, Maniu a recurs si la bunele oficii ale prietenului sau Eduard Benes, care a acceptat sa intermedieze la conducatorii sovietici (Stalin si Molotov) o normalizare a raporturilor cu Romania si a reusit sa obtina unele asigurari de ameliorare a conditiilor de armistitiu, avand esec in eforturile pentru asigurarea frontierei pe Nistru si fiind intampinat cu refuz chiar in propunerea de a se ajurna problemele teritoriale pana la intrunirea conferintei de pace. Deasemenia a actionat prin diplomatii romani aflati in strainatate (care refuzasera sa colaboreze cu regimul lui Antonescu) Tilea, Davila, Gafencu, Dianu si prin trimisii lui speciali (Cornel Bianu, Pavel Pavel, Brutus Coste) in interesul cauzei romanesti.
Pe plan intern, actiunea lui Maniu a fost dirijata in primul rand pentru stabilirea unui acord cu Palatul (regele Mihai si regina mama Elena) cu ofiterii superiori ai ostirii (Sanatescu, Niculescu, Cretulescu, Dascalescu, Avramescu, Racovita, Rozin) precum si cu ofiterii superiori indepartati de Antonescu (Constantinescu-Klaps, Aldea, Liteanu, Negrei, Zorzor, Barbu, Stoika etc) si cu comandamentul Capitalei (Iosif Teodorescu, Damaceanu, Cristescu), pentru asigurarea rasturnarii din obiectivul de capetenie.
Aceasta rasturnare a fost, de la inceput si pana in ziua de 23 August 1944, planuita in doua variante: incheierea unui armistitiu cu Aliatii, prin desprinderea noastra de Germania si denuntarea tuturor acordurilor militare si economice incheiate cu Reich-ul hitlerist si restituirea regimului democratic din tara, - realizate prin determinarea lui Antonescu sa accepte si sa conduca operatiunea; sau realizarea obiectivelor stabilite fara Antonescu si impotriva lui, in caz de refuz al acestuia de a accepta formula. Varianta intai avea aprobarea tuturor factorilor politici, al B.N.D., al Palatului si al Aliatilor; era preferata si de guvernul sovietic, datorita sanselor mai mari de reusita (intrucat Antonescu controla armata, cunostea plasarea si puterea de foc a unitatilor germane, asigura continuitatea in administratie si dispunea de conditii care inlesneau reusita (si pe care „Opozitia” nu le avea). Preparativele insa s-au desfasurat in mod temeinic, tinandu-se seama de amandoua variantele. Daca Antonescu (care nu se mai indoia de prabusirea Germaniei si de pierderea de catre aceasta a razboiului) ar fi acceptat, in ultimul moment (23 August, orele 16) sa faca armistitiul cerut de rege si de factorii „opozitiei”, ar fi fost lasat si ajutat sa o faca. Arestarea lui s-a datorat imprejurarii ca din motive care tineau de asa zisa „loialitate” si „respect al cuvantului” dat, Antonescu prezenta riscul de a desconspira actiunea care se pregatea, prin tendinta de a obtine de la nemti o deslegare, pentru incetarea razboiului. Singura cale de a se evita interventia brutala a armatei germane, pentru anihilarea proiectului de desprindere a Romaniei, era inlaturarea imediata a lui Antonescu si a factorilor de decizie a guvernarii sale.
In timpul tratativelor de armistitiu s-a putut constata ca in vreme ce englezii si americanii nu au acceptat sa trateze cu guvernul si cu opozitia din Romania decat in acord cu aliatii lor, guvernul sovietic, legat de acelas angajament a acceptat sa negocieze cu Romania (atat cu guvernul cat si cu opozitia) fara stirea si aprobarea celorlalti parteneri, chiar initiind tratativele si oferind conditii ameliorate, fata de cele elaborate in comun cu partenerii lor.
In legatura cu ofertele de colaborare ale comunistilor, respinse de Maniu (pag. 31 a volumului) este de mentionat ca punctul de vedere afirmat de Maniu a fost ca sectia comunista din Romania nu are independenta de actiune, fiind o filiala a Kominternului; ca nu se poate discuta cu comunistii romani, inainte ca acestia sa faca declaratie publica, prin care sa recunoasca apartenenta la Romania a Transilvaniei, Basarabiei, Bucovinei de Nord si Cadrilaterului; sa retracteze in mod expres tezele si enunturile eronate si daunatoare pe care le-au adoptat inainte, la dispozitia Kominternului si anume ca Romania ar fi un stat imperialist care a inglobat in hotarele lui teritorii care nu ii apartin; ca populatiile minoritare din tara ar avea caderea sa reclame autonomia sau chiar desprinderea de Romania; ca toate partidele politice din Romania, in afara de partidul comunist, ar fi fasciste, servile tarilor capitaliste, exploatatoare si persecutoare ale clasei muncitoare; ca razboiul initiat si purtat de Germania hitlerista ar fi un razboi just, indreptat impotriva tarilor capitaliste si ca succesele militare ale lui Hitler trebuie sa fie aplaudate, teza subsecventa acordului germano-sovietic din 23 August 1939 (pactul von Ribbentrop-Molotov, cu clauza lui secreta). – Dupa auto-dizolvarea din Mai 1943 a Kominternului, comunistii romani asumandu-si independenta de actiune si denuntand tezele incriminate, s-a procedat la abordarea de negocieri. Astfel, inca de la sfarsitul lui Octombrie 1943, Maniu s-a intalnit in repetate randuri cu Patrascanu (in locuinta lui Coposu si a lui Ghilezan), a discutat cu Agiu, Bagu, Petre, Magheru, Bodnaras (prezentat de Patrascanu) si in cele din urma a constituit, cu participare comunista, Blocul National Democratic in scopul desprinderii tarii de Germania hitlerista, incheierii armistitiului cu Aliatii si intronarii unui regim democratic in Romania".
Urmeaza, apoi, o prezentare succinta a evenimentelor care au precedat si au condus la Lovitura de Palat din 23 august 1944, dupa care prezinta, punctual, inadvertetele strecurate in carte:
„In pag. 29 se afirma ca Ralea (care fusese exclus din partid inca din 1939) ar fi fost „national-taranist”.
In pag. 31 se afirma ca la 23 August 1944 nu s-ar fi produs o lovitura de stat, ceiace nu corespunde adevarului istoric. Este adevarat ca aceasta lovitura de stat a fost fructul eforturilor indelungate si a unei pregatiri dificile (ale caror concretizari lipsesc).
In pag. 37 se pretinde ca „ar fi fost atrasi in actiuni premergatoare” mai multi generali ceeace nu mi se pare a corespunde intocmai cu realitatea.
In pag. 56 se mentioneaza actiunea „Autonomus” dar este uitat din loc capitanul Metianu (roman de origina). Deasemenia este uitat Locotenentul roman Turcanu, parasutat in Jugoslavia, odata cu maiorul Russel, ucis in conditii neelucidate.
In pag. 186 si 228 intervin erori grave si afirmatii gratuite. Se scrie ca in dimineata de 23 August (in loc de 22 August) a avut loc intalnirea dintre Maniu si delegatii comunisti Patrascanu si Agiu. In aceiasi dimineata se pretinde ca Maniu ar fi parasit Capitala, lucru cu totul inexact. Se mai afirma ca in dimineata de 24 August Maniu a aflat dela Leucutia despre arestarea Antonestilor si declansarea insurectiei, si s-a dus la Palatul Regal. In pag. 228 plecarea lui Maniu (la Snagov) este plasata in dupa-amiaza zilei de 23 August. In pag. 223 se afirma ca (in ziua de 24 August” … dupa ora 8 Maniu soseste la Palatul Regal unde ia cunostinta despre arestarea lui I. Antonescu.
Realitatea: In dimineata zilei de 23 August 1944, la orele 7, Maniu a primit vizita lui Sanatescu insotit de Damaceanu, in casa lui dr. Romul Pop din Splaiul Unirii Nr. 6 (deci nu la orele 13, si nici in Blocul Adriatica cum se afirma in alta parte). Cei doi, veniti din partea Regelui Mihai au incercat o ultima interventie pe langa Maniu, sa accepte sa fie prim-ministru in noul guvern care urma sa se constituie. (Maniu a refuzat din nou, argumentand ca nu poate prezida un guvern care este obligat, datorita insistentelor categorice ale guvernului sovietic, sa accepte prin semnarea armistitiului, frontiera sovieto-romana din 1940 si socotind ca armistitiul este un act militar care este potrivit a fi incheiat de un guvern de militari. Ideia cu complectarea guvernului de armistitiu cu reprezentantii celor patru partide democratice care au constituit B.N.D. apartine tot lui Maniu). In aceiasi zi, la orele 9, Maniu a participat, la locuinta din Dorobanti a lui Dinu Bratianu, la o sedinta a reprezentantilor B.N.D. (de la care a lipsit Patrascanu), in cursul careia s-a examinat rezultatul demersului facut de Mihalache pe langa Antonescu, pentru a-l determina sa faca neintarziat armistitiu; apoi a fost trimis la Snagov, cu acelasi obiectiv, George Bratianu si s-a asteptat reintoarcerea respectivului cu raspunsul lui Antonescu. Reintors de la Snagov, Gh. Bratianu a fost asigurat de Maniu, Bratianu si Titel Petrescu, ca sunt de acord sa-i semneze o declaratie in care isi asuma raspunderea politica pentru incheierea armistitiului de catre Antonescu si ruperea legaturilor cu Germania. George Bratianu a plecat din nou la Antonescu, pentru a-l convinge ca in aceiasi zi, intr-o audienta la Palat sa anunte pe rege despre hotararea de a incheia armistitiul cerut de opozitie, in conditiile, in conditiile stabilite de aceasta. Intre timp Antonescu a revenit asupra hotararii luate, enervat de conditiile pretinse de opozitie si a declarat ca numai el este in masura sa decida momentul oportun al masurii, ca politicienii sa nu se amestece intr-o problema in care nu sunt competenti si ca el va obtine de la nemti dezlegare pentru incetarea razboiului, in care scop va lua contact imediat cu reprezentantii autorizati ai Germaniei. (Aceasta atitudine a manifestat-o si in audienta de la Palat, de la orele 16). Informati de pozitia lui Antonescu, „conspiratorii” (Regele, Sanatescu, Gr. Niculescu Buzesti, General Aldea, Mociony-Styrcea) au ajuns la concluzia ca Antonescu trebuie impiedicat de a lua contact cu nemtii si de a desconspira planul de rasturnare a situatiei.  La orele 13, Grigore Niculescu Buzesti s-a intalnit cu Maniu in Blocul Adriatica, i-a relatat pe scurt situatia alarmanta si i-a cerut acordul pentru punerea in aplicare a variantei a 2-a (lovitura de stat, armistitiu fara Antonescu si impotriva lui), acord pe care Maniu l-a dat. Intrebat unde poate fi gasit, Maniu a dat adresa lui Romul Pop din Splaiul Unirii.
La orele 17, a sosit in Splaiul Unirii la Maniu, Iorgu Ghica de la Palat, trimis de Rege, Sanatescu si Niculescu-Buzesti si a adus la cunostinta lui Maniu ca Antonestii au fost arestati, ca este in curs arestarea celorlalti exponenti guvernamentali sefi de unitati de interventie; ca nu se cunoaste reactia pe care o vor avea nemtii, la aflarea vestii si ca dispozitia este ca toti fruntasii susceptibili de a fi vanati de nemti sa-si schimbe de indata domiciliul cunoscut, iar dimineata in zori (24 August) sa se prezinte la Palatul Regal. Iorgu Ghica a intrebat unde poate sa-i gaseasca pe Patrascanu, Titel Petrescu si Dinu Bratianu, pentru a le aduce la cunostinta cele intamplate si instructiunile de dispersare. Cel care scrie prezenta relatare i-a raspuns ca Dinu Bratianu a plecat dupa amiaza la Florica. Patrascanu si Titel Petrescu insa vor putea fi gasiti la orele 20, in strada Schitu Magureanu nr. 19, etaj 4, in apartamentul lui Sabin Manuila, unde au intalnire cu Maniu la ora indicata. (La ora si adresa respectiva cei mentionati au fost gasiti si pusi in cunostinta de cauza. De acolo, ei au plecat la Palat, unde au ajuns in jurul orei 21).
Dupa primirea stirii si a consemnului, Maniu a parasit locuinta lui Romul Pop si insotit de 3 persoane (Coposu, Anca si Elekes) s-a mutat in apartamentul lui Elekes (Director la Standard-Telefoane si prieten politic al lui Maniu – in acelasi timp nepot al lui P. Groza). In respectivul apartament, Maniu a stat pana la orele 4 dimineata, cand insotit de C Coposu s-a dus la Palatul Regal. (Acolo a stat de vorba, chiar la intrare cu Colonelul englez de Chastelain – iesit din inchisoare – inainte de a pleca acesta (cu Colonelul Niculescu) cu avionul la Ankara. Apreciez ca Chastelain a plecat din Palat in jurul orei 5,30. Maniu a ramas in Palatul Regal pana la orele 17, suportand bombardamentul german, iar la orele 18 a ajuns in subsolul Bancii Nationale.
In timpul noptii de 23 August, la interventia lui Elekes, directorul tehnic al S.A.R. de Telefoane, Papadache, a legat telefonul locuintei in care se adapostea Maniu, cu telefonul Palatului Regal si a inlesnit toate convorbirile lui Maniu cu Bucurestii si provincia.
In pag. 228 se vorbeste despre o asa-zisa sedinta a Consiliului de Ministri a noului guvern, care ar fi avut loc la 23 August 1944, orele 20. Inexact. Nu a fost nici o sedinta. La Palat erau adunati unii fruntasi ai „conspiratiei”. (Negel era administrator al Domeniilor Coroanei, nu era general). Nu putea fi vorba de un consiliu de ministri, caci la ora respectiva, majoritatea titularilor departamentelor, nici nu stiau ca sunt ministri, caci inca nu fusesera incunostintati.
In pag. 229 se scrie ca Hitler ar fi fost anuntat despre arestarea lui Antonescu, la orele 21. Ma indoiesc. Cred ca a putut fi anuntat in cel mai bun caz, doua ore mai tarziu.
Se afirma ca la orele 21,30 ar fi sosit la Palat Bodnaras. Eroare. Patrascanu, sosit la Palat la orele 21, a plecat in jur de orele 22 si dupa cel putin doua ore a sosit Bodnaras, instiintat de Patrascanu, urmat de echipa lui Mladin, careia Sanatescu (intrat in panica) i-a incredintat pe cei arestati (de frica sa nu fie eliberati de vre-un detasament condus de un ofiter devotat, sau de un comando german).
Membrii guvernului au plecat la Banca Nationala (tezaur) nu pentru a se pune la adapost (pag. 233) ci pentru a incerca sa tina o sedinta. Sedinta Consiliului de ministri de la Bolintinul din Deal, despre care scrie ca ar fi avut loc in 26 August seara, s-a tinut in realitate in seara zilei de 24 August.
In legatura cu tratativele de armistitiu purtate de Maniu (prin delegatii sai la Cairo (Stirbey si Visoianu) cu reprezentantii plenipotentiari ai celor trei aliati, as vrea sa mentionez ca la data de19 Iunie 1944, Maniu si-a dat acordul, in numele „Opozitiei Unite” din Romania, sa incheie armistitiu cu Puterile Aliate, pe baza conditiilor formulate de guvernul sovietic si acceptate de guvernele anglo-saxone. Semnalul pentru declansarea loviturii de stat (de catre Antonescu sau fara si contra lui Antonescu) trebuia sa fie dat de reprezentanta aliata de la Cairo, in momentul pe care il va socoti optim, dupa ce pregatirile interne erau incheiate. Maniu a solicitat in repetate randuri, intre 11 Iunie si 22 August, prin telegrame cifrate, semnalul convenit, care intarzia. Intre timp, englezii si americanii cedasera in mod tacit si fara vre-o avertizare, initiativele privitoare la Romania, aliatului sovietic. Maniu a fost incunostiintat in mod confidential, printr-o telegrama cifrata, trimisa de Visoianu, la inceputul lunii August 1944, ca din sondajele discrete facute de corespondent, ar rezulta ca guvernul sovietic nu mai este interesat (asa cum se dovedise mai inainte) de incheierea unui armistitiu cu Romania si ca probabil ar prefera sa intre cu armata intr-o Romanie inamica, (chiar cu pretul sacrificarii a sute de mii de ostasi si a materialului de razboi respectiv, pierdut in lupte grele), - pe care ar modela-o dupa intentiile sale, - in loc de a incheia un armistitiu care i-ar aduce importante economii de oameni si materiale, dar i-ar lega intr-o oarecare masura mainile, in ce priveste organizarea post-belica a teritoriului. (Aceasta ipoteza a avut intr-o masura oarecare un inceput de confirmare in faptul ca la inceput de Septembrie 1944, i s-a reprosat, la Kremlin, lui Patrascanu, prezenta in fruntea delegatiei de armistitiu, iar comunistii bulgari nu au mai fost lasati sa colaboreze cu guvernul anti-hitlerist de armistitiu).
Desigur ca ar fi multe de comentat si analizat, in jurul loviturii de stat de la 23 August 1944. Fiecare istoric are indreptatirea de a comenta si interpreta evenimentul. Faptele reale insa nu trebuie sa fie eludate si nici denaturate.
Randurile de fata au fost scrise de un martor al intamplarilor relatate, pentru care restabilirea adevarului istoric, in evenimentele pe care le-a trait, constituie o datorie cetateneasca.
 Corneliu Coposu”
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

florin constantiniu istorici romani mihai ionescu adevarul istoric
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1556 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013961 (s)