News Flash:

Cum a luat BAC-ul Carol al II-lea

4 Iulie 2013
2473 Vizualizari | 0 Comentarii
Carol de Hohenzollern, viitorul Carol I, nascut la 8/20 aprilie 1839, a absolvit Scoala de Cadeti din Münst (1856), Scoala de Artilerie si Geniu din Berlin (1857), cursurile de literatura franceza de la Universitatea din Berlin (1863).
Nepotul sau Ferdinand, nascut la 12/24 august 1865, ajuns principe mostenitor in Romania in 1880, a fost lasat sa studieze in Germania: liceul la Düsseldorf; la universitatile din Tübingen si Leipzig, Scoala Militara din Kassel. Principele Carol, viitorul rege Carol al II-lea, fiul lui Ferdinand, nascut la 3/15 octombrie 1893, nu a avut parte de aceeasi riguroasa scolarizare de tip german. Va trece formal prin Scoala Fiilor de Militari de la Iasi si Scoala de Ofiteri din Bucuresti, in 1909.
Pregatirea de cultura generala i-a fost facuta de profesori particulari. In incercarea de a-i gasi pe cei mai buni, Carol I l-a intrebat si pe Vlahuta, in  1910, pe cine-i recomanda. Scriitorul l-a propus pe Nicolae Iorga, pentru care avea o mare admiratie1. Regele insa, a preferat un profesor de liceu, Marin Dumitrescu.
Principele Carol ajunge, in 1912, sa sustina un bacalaureat nemaiintalnit pana atunci in Romania. O comisie speciala, formata din profesorii care-l pregatisera inainte, a fost insarcinata de Carol I sa-l verifice pentru acordarea certificatului de absolvire. In Arhiva Casei Regale s-au pastrat toate documentele acestui examen curios: lucrarile scrise ale celui examinat; procesul verbal privind desfasurarea examenului. Presedintele Comisiei era profesorul Constantin Litzica, de limba latina si filosofie, director al Invatamantului secundar si superior din Ministerul Invatamantului Public, potrivit historia.ro.
I se alatura profesorii: Gheorghe Adamescu (limba romana); M. Blümel (limba germana); Marin Dumitrescu (istorie), E. Escauffier (limba franceza); Bogdan Ionescu (matematica); Gheorghe Murgoci (fizica si chimie). Examenul – pe care Carol I il dorea „complet si amanuntit”, conform procesului verbal – va avea loc pe 26-29 iunie 1912, la Castelul Peles din Sinaia, unde Comisia s-a deplasat de la Bucuresti. Urmau a fi poate de limba latina, matematica, fizico-naturale, limba franceza, o „dizertatiune”, limba germana, probe orale si „ex tempore” din filosofie si istorie. Felul cum a decurs examenul este prezentat pe larg.
Au participat Carol I, care a prezidat, principele mostenitor Ferdinand si sotia sa Maria, fratii si surorile celui examinat. Comisia propunea candidatului mai multe subiecte, din care acesta isi alegea unul. La limba romana a ales Principalele calitati ale operei lui Caragiale; la filosofie si istorie, din cele 20 subiecte, a luat Politica Rusiei in Orientul Europei pana la 1774. Notele obtinute: limba romana – 9; matematici – 8,50; franceza – 9; stiinte fizico-naturale – 9; germana – 8,50; latina – 7; dizertatia la istorie – 10; filosofie – 10. media generala – 8,81. Calificativul „Admis”.
Unul dintre profesori a lasat o descriere completa a examenului inclusiv a atmosferei si a reactiilor celor prezenti3. Cea mai interesanta a fost ultima zi, 29 iunie 1912. Inainte de ora 9 dimineata, toti profesorii s-au strans in salonasul de la parterul Castelului Peles. A venit, apoi, Ferdinand insotit de intreaga familie. Fratele si surorile lui Carol se aratau nerabdatori: Nicolae, care avea 9 ani, intreba mereu „cum a iesit printul Carol?”; Ileana, de 3 ani, „se juca de-a ascunselea cu Murgoci, ca de obicei”. Iar Maria, principesa mostenitoare, isi astepta calul, ca sa faca o „preumblare”. Alegandu-si tema de istorie, Carol „se retrage in camaruta de lucru”; in doua ore termina si apoi revine pentru a expune tema.
„Printul era, ca si profesorii, in frac. Pe cand la profesori se observa o oarecare preocupare solemna, printul era ca de obicei, bine dispus, desi spusese de mai multe ori inainte ca de aceasta proba ii era teama”. In acel moment a intrat si regele Carol I. Va interveni des cu intrebari „Printul Carol a inceput dizertatia sa mai intai rar si apasat, apoi din ce in ce mai curgator; la inceput cateva greseli de acorduri, apoi obisnuit, cu dictie clara. Cum sedea intre draperii, intre partile salonului, era luminat din dreapta si avea o poza solemna, desi tinea mana stanga in buzunar.
Cand se lasa uneori rezemat cu mana dreapta pe masa, atunci pierdea din importanta si se incovoia ca un enorm semn de intrebare. Emotionat nu parea a fi, desi cu un moment mai inainte ne repetase ca acum e hopul cel mare. La inceput, toata lumea asculta desfasurarea dizertatiei cu interes; de la o vreme, M.S. Regele a inceput sa puna intrebari, asa ca spre sfarsit si-a pierdut caracterul de dizertatie”. Regele arata bune cunostinte de istorie. A indraznit sa puna doua intrebari si profesorul de istorie, Marin Dumitrescu: „Unirea Principatelor in favoarea cui a fost?” Regele si printul au raspuns deodata: „In a Romaniei”. Apoi, „Marin vrand sa aminteasca de Popa Sapca [de la 1848], printul o ia inainte si zice «Popa Tanda». Toata lumea a ras si cu aceasta s-a pus capat dizertatiei si examenului de istorie”.
Dupa colocviul de logica, regele si Ferdinand au fost foarte satisfacuti de raspunsurile candidatului, iar principesa Maria exclama „Eu as fi avut aplicatia spre filosofie; mi-ar fi placut mult logica, ca mi se pare ca am un cap foarte logic. Acum de abia mi-am dat seama bine ce este logica!”
Comisia se retrage pentru deliberari. Se acorda nota 10 „Marin [Dumitrescu] se umfla in pene” – gasim scris in prezentarea mentionata. „Murgoci, insa, l-a intepat cu vreo cateva cuvinte”. In momentul anuntarii mediei generale, 8,81, „Toata lumea in picioare. M.S. Regele este langa printul Ferdinand, la draperia din stanga, iar printul Carol la draperia din dreapta; printesa [Maria] sta pe maneca scaunului, pe care statuse inainte, iar noi ne luam locul in semicerc, in spatele printesei. Toata lumea avea un aer solemn. Litzica da citire procesului verbal. M.S. Regele asculta cu atentie. Cand Litzica citeste notele M.S. Regele ia o figura severa si ramane asa mai mult timp. Printul Carol e atins de o umbra de emotie, iar printul Ferdinand este foarte atent”. Dupa declararea absolvirii bacalaureatului, au urmat discursuri. Litzica, „cu glas blajin si potrivit”, a spus: Profesorii sunt patrunsi de un „val de bucurie”, pentru ca au servit pe principele Carol.
„Era o onoare la care nimeni dintre noi nu indraznea sa ravneasca, o distinctiune care nu stim prin ce anume o merita”. Fiecare membru al Comisie era mandru. „Nimeni n-a pregetat un moment de la implinirea datoriei, fiecare s-a silit din toate puterile sale sa fie la inaltimea chemarii”. Profesorii isi indeplinisera „datoria mare si sfanta fata de Dinastie si fata de Tara” si adresau regelui „adancile lor multumiri pentru onoarea deosebita” pe care acesta binevoise a le face. Apoi, Litzica ajunge la un adevarat delir poetic, prezentand pregatirea pe care i-o facusera lui Carol, „cu solicitudine parinteasca”. „Ceasurile de lectiuni nu mai erau pentru noi ore de munca, ci ore de senina multumire sufleteasca, si vesnic ni le vom aminti cu duiosie, ca pe cele mai frumoase ale vietii noastre.
Pentru toate acestea si temeiul unui sentiment adevarat si trainic de iubire, vin sa depun inaintea M. Voastre, expresiunea celei mai netarmuite recunostinte”. In continuare, s-a adresat direct candidatului: „Maria Ta! Erai copil cand te-am cunoscut: azi aproape un tanar in floare. [...] Ceasurile petrecute impreuna la masa de lucru de la Cotroceni [...], in care, cand cu binele si cand cu raul, te indemnam ori te sileam la lucru, pentru Maria Ta erau ore de lectii, pentru noi insa ore de zbucium fericit. [...] Noi te privim azi ca pe faptura noastra si ne esti drept si te iubim, cum orice om isi iubeste rodul sufletului. [...] la despartire iti strigam cu toata puterea: Sa fi iubit si sa biruiesti. Izbanda Mariei Tale va fi si izbanda noastra”. Autorul prezentarii comenta: „Pe masura cuvantarii, M.S. Regele devine din ce in ce mai interesat in ce spune Litzica, da semne de aprobare, fata i s-a inviorat si impartaseste sentimentul ce ne cuprinsese pe toti. De la o vreme ramane ganditor. [...] Este vadit miscat.
Printului Ferdinand ii joaca bucuria in ochi, iar printul Carol si-a ridicat capul si ne priveste cu recunostinta si satisfactie. Chiar printesa Maria ia o parte vie la aceasta scena”. Generalul Perticari, aghiotantul printului Carol, si Marin Dumitrescu „dau semne de adanca emotie”. Regele raspunde „cu un glas in care se vedea si solemnitatea, dar si emotiunea placuta. Se vede ca a fost surprins de cuvantarea lui Litzica si atins de expresiunea recunostintei si devotamentului nostru”. Se adreseaza proaspatului absolvent: „Carol, ziua de azi este pentru tine, iubitul meu Carol, o data solemna. [...] Acum, dupa examenul tau de maturitate se incheie intaia epoca a maturitatii tale, intri in viata civica. Epoca urmatoare iti va fi cu atat mai mare, cu cat nu vei uita cele ce ai invatat in acesti din urma ani. Cu vie placere am asistat la examenul tau si cu bucurie m-am incredintat ca ai desfasurat o munca sarguitoare, pentru a invata bine, cautand a atrage laudele profesorilor tai ceea ce sper ca n-au fost prea indulgenti cu tine”. Apoi, le multumea profesorilor: „Ati zis ca este o mandrie si o bucurie pentru voi de a fi chemati sa serviti ca profesori ai printului Carol. Eu va raspund ca ati implinit datoria voastra cu dragoste si cu credinta si ati pus astfel o temelie trainica invataturei sale. Am toata siguranta ca ea va da mai tarziu roadele dorite, pe care eu nu le voi mai vedea, dar stiu ca vor fi spre binele Tarei”.
Profesorul care alcatuise prezentarea generala, nota: „Cuvintele M.S. Regele ne suna armonios si desteapta ecouri intense in inimile noastre, deja miscate de vorbele lui Litzica. Marin [Dumitrescu] incepe a suspina si toti ceilalti profesori sunt adanc miscati. Printul Ferdinand are ochii in lacrimi. Cand M.S. Regele sfarseste cu cuvintele «roadele dorite, pe care eu nu le voi vedea», Marin porneste in hohot de plans, generalul Petricari si printul Ferdinand aproape plang,  si multi dintre noi isi dau drumul lacrimilor, pornite dintr-o nemaistapanita simtire. Printesa [Maria] sta mereu nemiscata pe marginea scaunului, dar are ochii umezi. Printul Carol e palid si emotiunea ii creste mai mult cand M.S. Regele si printul Ferdinand il saruta”.
Din pacate, documentul din care am citat pe larg se intrerupe; nu s-a pastrat decat partial. Insa, in locul descrierii pitoresti, aflam urmarea si incheierea zilei respective din presa vremii. „Viitorul”4 anunta ca toti profesorii au fost decorati cu „Steaua Romaniei”. Iar „Adevarul”5 scrie si ca  seara a avut loc la Peles un „pranz”, la care au participat familia regala in frunte cu regele si toti profesorii – in total 30 persoane.
Majoritatea ziarelor au prezentat ineditul eveniment de la Castel ca pe un triumf al Natiunii. A excelat, pe aceasta linie, „Viitorul”, oficiosul Partidului Liberal, care considera ca examenul a fost „riguros si reglementar”; printul daduse dovada de „siguranta uimitoare”, de „claritate de minte”, „o memorie prodigioasa”, „uneste aristocratia de nastere cu aristocratia gandirei”; Raspunsurile la matematica au fost remarcabile; nici un mister nu are pentru el stiinta cifrelor. Iar la istorie, intrebarile profesorilor nu faceau decat sa nasca valuri de elocinta precisa din partea tanarului print”. Ziaristul se arata atat de entuziasmat incat, desi nu fusese la Castel, scria mai mult decat vazusera martorii oculari: „Regele, de mai multe ori, s-a ridicat in picioare si a strigat «Bravo! Bravo»” Apoi conclude: „Viitorul tarii e mare cand in departari se vede, pe Tron, un rege care, ca copil, a dat pilda virtutii, a muncii, a talentului, a iubirei de tot ceea ce e romanesc”6. „Universul” a fost sobru: a redat, fara comentarii, procesul verbal incheiat de Comisie si discursurile tinute. La fel „Neamul Romanesc”8.
Regele Carol I, nemultumit de bacalaureatul printului Carol II
Regele Carol I era lucid. Si-a dat seama ca bacalaureatul de Castel, cu profesori adanc plecati in fata candidatului, nu reprezinta garantia ca printul Carol are cunostinte temeinice. Si nici nu-l vede doritor de a urma cursurile vreunei universitati. Era convins, insa, ca el va fi odata regele romanilor. Atunci nu se va putea impune prin calitatile sale intelectuale; nici prin sobrietatea si punctualitatea celui dintai rege. Singura calitate ce putea fi atinsa, in cazul printului, era aceea a popularitatii.
Ca urmare, batranul rege a incercat sa-l impuna simpatiei societatii romanesti, raliindu-i numele la cel mai popular curent al momentului – nationalismul. De aceea, pe 1 iulie 1912 il va trimite la Valenii de Munte, acolo unde Nicolae Iorga tine din 1908, cursuri de vara timp de o luna, mai ales pentru romanii din teritoriile ocupate. Scopurile anuntate erau crearea unei culturi universitare romanesti, crearea solidaritatii de neam. Iorga vedea, prin aceste deziderate, si atingerea telului unitatii nationale. Printul trebuie perceput ca adept al acestora, astfel solidaritatea nationala sa se realizeze si ca solidaritate in jurul Monarhiei. De partea cealalta, istoricul dorea ca printul sa vina la Valenii de Munte, pentru ca Dinastia sa fie legata de ideea luptei pentru Romania Mare.
Printul Carol a fost intampinat la Valenii de Munte de cei 6.000 participanti la cursurile de vara, intr-o ceremonie fastuoasa: corurile reunite ale cursantilor veniti din Transilvania, Bucovina, Basarabia, Macedonia, Romania, au intonat: „Desteapta-te romane!” si „Pe-al nostru steag”; arcuri de triumf impodobeau oraselul; steaguri tricolore falfaiau peste tot; o garda de onoare, formata din 50 tineri tarani calari in costume populare l-a insotit pe print. Acesta, impresionat, a strabatut pe jos intregul oras; pentru prima data a avut parte de o asemenea ceremonie, doar pentru el. La sala de cursuri, inaugurata cu acel prilej, ridicata prin subscriptie nationala, Nicolae Iorga a deschis editia din acel an, adresandu-se special printului. Spre deosebire de profesorii din Comisia de la Castel, a vorbit despre patriotism, despre telurile majore ale romanilor.
Menirea cursurilor de vara – spunea – este de „a pune toate constatarile noua, toate curentele zilei, toate descoperirile cercetarii, toate inovatiile stiintei in functia de suflet national si pentru desavarsirea si intarirea acestui suflet national [...]. Cu ochii spre viitor, ne razimam in acest invatamant totdeauna pe trecut, pe trecutul nostru. O traditie bogata si originala de cultura ce poate forma si astazi baza unei civilizatii romanesti cat de ambitioase. [...] Ceasuri mari vor veni, in care toti trebuie sa fim alaturi, gata a plati soartei binele vesnic al unui neam cu jertfa vietii noastre trecatoare. Solidaritatea de atunci trebuie pregatita din vreme in munca si iubirea laolalta pentru acea cultura care hraneste acel ideal. Si, cand astazi, tinere print, care vei fi si domnul copiilor nostri, pe care ti-i crestem viteji si credinciosi, gata sa te ajute pana la moarte, pe drumurile de dreptate pe care Dumnezeu ti le va arata, [...] cand astazi sunteti impreuna la bucuria si speranta noastra, ce dovada mai sigura poate fi ca in zilele cele grele va fi iarasi un singur neam, recunoscandu-se intreg in regele lui si un rege primind in sufletul lui aspiratiile unui neam intreg?” Evident, era altceva decat discursurile preaplecatilor profesori de la Castel!
In zilele urmatoare, Iorga va sustine, in primul rand pentru Carol, trei lectii sub titlul Despre insemnatatea romanilor in Istoria universala, in incheierea carora spunea: „Nimic nu poate fi mai tare pe lume decat un neam in care, de sus pana jos, este un singur suflet: de incredere, de speranta, de lupta”9. Printul a fost profund impresionat si, ajuns rege, la o noua editie a cursurilor de vara de la Valenii de Munte, in 1934, va spune cursantilor: „Aici, la Valeni, mi-am dat cu adevarat bacalaureatul!”
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

bac carol
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1660 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014174 (s)