News Flash:

Cum era moartea vazuta in diferite mitologii si religii

15 Ianuarie 2014
3755 Vizualizari | 0 Comentarii
Egiptul Antic
In mitologia egipteana e recunoscuta existenta vietii dupa moarte, aceasta doar cu conditia reunirii dupa deces a celor trei elemente esentiale ale fiintei umane: corpul, ba-ul (sufletul) si ka-ul (vitalitatea). Conform legendei, zeul cu cap de berbec Khnum modeleaza fiecare om inainte de nastere, pe roata lui de olar. El acorda fiecaruia trup, energie vitala (ka) si suflet (ba). Ba-ul si ka-ul sunt invizibile in timpul vietii, dar formeaza cu trupul un tot unitar. Dupa moarte insa, sufletul (ba-ul) isi ia zborul, avand infatisarea unei pasari cu cap de om. Vitalitatea (ka-ul) se materializeaza pe statuia mortului in doua brate ce se ridica deasupra capului, ca o scufie.
In conditii obisnuite, cadavrul unui mort se descompune. Daca nu se intreprinde nimic impotriva, omul nu va mai beneficia de o noua viata dupa moarte, deoarece nu mai detine cele trei elemente esentiale ale fiintei. De aceea, pentru a pastra trupul, egiptenii au dezvoltat tehnica imbalsamarii mortilor (tehnica mumificarii), pe care, conform legendei, Anubis a folosit-o pentru prima oara pentru Osiris. Astfel, dupa moarte, regii, reginele, oamenii bogati, demnitarii aveau parte de imbalsamare, singura metoda de a infrunta moartea. Ei erau apoi infasurati cu fasii de panza sub care se puneau amulete pe care erau scrise rugaciuni, formule magice, etc. Erau asezati in sarcofage de lemn sau din metale pretioase, cu sculpturi si picturi, iar impreuna cu ei era ingropata si o parte din averea lor, pe care o vor duce pe taramul celalalt. Sarcofagele erau asezate in morminte specific egiptene, cum ar fi piramidele, simboluri ale perfectiunii si ale inaltarii inspre cer. De aceste piramide benficiau doar marii regi sau descendenti regali, cele mai mari constructii de acest tip fiind cele ale faraonilor Keops, Kefren si Mikerinos.

Vezi si Calul in mitologie  
Conform mitologiei egiptene, mortul nu ramane in mormantul sau. Lui i se infatiseaza zeita Isis sau zeul Anubis, care il conduc inspre lumea mortilor. Mortul se urca in barca lui Atum (Ra) si este dus la Osiris pentru a fi judecat. Zeita Maat este cea care pazeste balanta sufletelor, in care este cantarita inima mortului. Pe un talger al balantei se punea inima mortului, iar pe celalalt era pusa pana fermecata a zeitei Maat, pana care nu mintea niciodata. Pentru vechii egipteni, inima era lacasul inteligentei. Daca inima era grea, insemna ca ea era plina de pacate, si era inghitita de un monstru cu cap de crocodil, coama de leu si corp de hipopotam. Astfel, pentru mort, nu mai putea exista viata eterna. Daca insa balanta ramanea in echilibru, insemna ca inima nu a pacatuit foarte mult, de aceea Osiris accepta sa ofere viata vesnica mortului. Zeul Thot noteaza toate hotararile acestui zeu pe tablitele lui, dupa care mortul poate sa traiasca vesnic alaturi de Osiris.
Orientul Mijlociu
In Orientul Mijlociu exista credinta ca mortii sunt inca vii, moartea insemnand doar o separare a sufletului de trup. Conceptia aceasta nu este prezenta insa si in epopeea lui Ghilgames, unde eroul principal plange dupa moartea lui Enkidu, prietenul sau. In mitologia persana, dupa moarte omul se divide in trup si suflet. Trupul este considerat dupa moarte impur, este vazut ca o parte materiala a fiintei umane, de care nu mai este nevoie dupa moarte. Vechii persi nu isi ingropau mortii si nici nu ii incinerau, deoarece pentru ei focul si pamantul erau elemente sacre si nu trebuiau pangarite de trupul defunctului. De aceea, mortii erau dusi in asa-zisele "turnuri ale tacerii". Soarta sufletului uman era hotarata de faptele facute in timpul vietii. Oamenii rai sunt sfasiati in intregime de demoni, conform profetiilor lui Zarathustra. Se spune ca demonul Vizaresa se arata in zorii celei de-a treia nopti si duce sufletul legat al omului rau la demoni. Sufletele celor drepti sunt duse de Vohu Manah intr-o lume lipsita de pericole, in Paradis, loc unde se ajunge numai prin trecera podului Chinvat, pazit de Rasnaw. Sufletul omului va ajunge astfel sa traiasca alaturi de Ahura Mazda si de zeii Amesha Spentas, in Casa Cantecului.
In Coran se spune ca "fiecare suflet va gusta moartea" si ca fuga de moarte este inutila. Musulmanii cred ca moartea vine ca o amorteala ("sakra"), pe care nu o poti invinge. Odata ce un om este mort si ingropat, perioada pana la inviere i se va parea scurta. Inaintea mortii, este necesar ca o ruda sau un prieten sa stea de veghe la crestetul muribundului si sa ii repete: "Nu exista alt zeu in afara de Allah", pana cand muribundul va incepe sa repete aceste cuvinte. Motivul acestui ritual este ca, atunci cand mortul este ingropat, va fi vizitat de doi mesageri ai lui Allah, cu chipuri inspaimantatoare, Nakir si Munkar, care il vor intreba cine este zeul lui. Mortul va trebui sa raspunda "Nu exista alt zeu in afara de Allah" pentru a fi lasat in pace pana la inviere. Ca si la persani, moartea inseamna o despartire a sufletului de trup. Se spune ca atunci cand un om este pe moarte el il vede pe Azrial, ingerul mortii, care ii trage sufletul afara din trup, prin gura, fara greutate si fara durere, dat fiind ca sufletul bun este pregatit pentru acest fenomen. Azrial va da sufletul omului altor doi ingeri albi, care il vor duce in primul cer, cea mai joasa regiune a cerurilor. Sufletul va parcurge succesiv cele sapte ceruri, ajungand apoi alaturi de Allah.Inmormantarea in islam presupune respectarea unor reguli stabilite de juristii musulmani.
Religia budista
Religia budista sustine faptul ca omul este captiv unui ciclu infinit moarte-renastere in functie de karma acumulata in timpul vietii. Asadar, pentru budisti exista mai multe vieti, iar moartea nu este decat o etapa de trecere intre ele. Faptele bune sau rele savarsite de ei intr-o viata anterioara, constituie karma ce se oglindeste in starea materiala si virtutile vietii actuale. Budistii cred in reincarnare, cred ca trupul nu constituie decat vasul in care se dezvolta samanta sufletului. In filosofia indiana ciclul nesfarsit viata-moarte poarta numele "samsara". In budism nu exista suflet.
Conform lui Herodot, parintele istoriei, geto-dacii se credeau nemuritori. Pentru ei moartea nu era decat o cale de a merge la zeul lor suprem Zamolxes, zeul subpamantean al vegetatiei si al fertilitatii. De aceea, moartea unui dac insemna pentru ei un prilej de bucurie, o sarbatoare. Dacii practicau incineratia pentru mortii lor. Peste mormintele nobililor tarabostes si ale capeteniilor se ridicau uneori tumuli. Moartea era pentru daci si un mod de comunicare cu zeul lor. Ei sacrificau la fiecare cinci ani un tanar geto-dac, dupa cum spune Herodot. Acesta avea rolul de a fi solul oamenilor catre Zamolxes, lui incredintandu-i-se inaintea ritualului de sacrificiu cererile, rugamintile, problemele celorlalti.
Galii si celtii
Nici locuitorii Galiei nu se temeau de moarte. Diodor din Sicilia spunea in lucrarea sa "Biblioteca Istorica": "Ei nu se feresc de moarte. S-a inradacinat la ei credinta pe care o avea Pitagora despre nemurirea sufletului omenesc care, dupa un numar anumit de ani, ar intra intr-un alt trup si ar incepe o noua viata." Ca si dacii, galii sacrificau barbati cand voiau sa afle raspunsuri la intrebari privitoare la evenimente din viitor. Ii infigeau sabia in piept, deasupra diafragmei, celui destinat sacrificiului si prefigurau ce se va intampla in viitor dupa modul in care cadea victima. Druizii aveau, de asemenea, o doctrina complexa in ceea ce priveste nemurirea, avand o morala si o viziune generala aparte despre lume. Avand o mitologie bogata, practicau rituri si ritualuri funerare adecvate. Ei considerau ca moartea nu este decat o stramutare temporara si ca viata continua prin intermediul reincarnarilor. Celtii credeau, la fel ca galii, in reincarnare. Ei considerau ca din fiecare viata traita de un om se invata cate ceva, iar in urma unei succesiuni de vieti, sufletul atinge cunoasterea suprema si se intoarce la divinitate. In timpul mortii, sufletele isi petrec timpul aprofundand lectiile invatate in propriile lor vieti si asteapta o urmatoare viata in care sa invete lucruri noi. Celtii aveau chiar o zi de sarbatoare in care comemorau mortii. Ea avea loc la data de 1 noiembrie, prima zi a anului celtic si ii era dedicata lui Samhain, zeul mortilor. Se credea ca, in acea zi, sufletele celor morti se intorc printre cei vii, odata cu venirea serii. Ritualurile celtice de atunci includeau costumarea participantilor si sacrificarea animalelor prin ardere. Din aceasta sarbatoare a evoluat mai tarziu Halloween-ul.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

egiptul antic orientul mijlociu religia budista
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1889 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018838 (s)