News Flash:

Cum era tratata femeia in spatiul romanesc al Evului Mediu

12 Aprilie 2015
930 Vizualizari | 0 Comentarii
In spatiul romanesc al Evului Mediu viata citadina era putin raspandita, dezvoltarea targurilor si oraselor fiind franata de consecintele dezastruoase ale dominatiei otomane. Agricultura si cresterea animalelor erau indeletniciri practicate si de o mare parte a orasenilor, fenomen ce l-a determinat pe marele istoric Vasile Parvan sa afirme ca „romanii au fost intotdeauna un popor de tarani“.
Intr-o societate rurala chinuita, marcata de decaderea taranimii libere si aservirea ei, in care principala grija a barbatului era sa asigure mijloacele materiale necesare traiului familiei sale si achitarea dajdiilor catre stapanire, statutul social al femeii era tributar unei paradigme bazata pe cutume, unele dintre acestea bucurandu-se de girul Bisericii, scrie historia.ro.
Dispozitiile privitoare la unele fapte si relatii din viata sociala a femeii, felul cum era perceputa de colectivitate in raport cu locurile pe care le frecventa si imprejurarile in care erau aplicate sanctiunile in urma incalcarii prevederilor sunt cuprinse si descrise amanuntit in legislatia timpului, cum ar fi pravila munteana „Indreptarea Legii“, aparuta in 1652, in vremea domnitorului Matei Basarab, sau „Cartea romaneasca de invatatura“, tiparita sub ingrijirea contemporanului sau moldovean, Vasile Lupu, in anul 1646.
Exclusa din viata publica, femeia vremii isi desfasura existenta in limitele spatiului domestic. Considerata drept o fiinta mai putin inzestrata fizic si intelectual, avand in vedere „neputinta si slabiciunea firii“ si faptul ca „iaste mai proasta si mai leasne spre cadere decit barbatul“, femeia era supusa autoritatii barbatilor din familie, reprezentati in diferite stadii de-a lungul vietii de tata, frate si sot. Pentru o femeie era imposibil sa tinda catre un scop propriu sau sa aiba aspiratii personale. Acestea erau drepturi de care se bucurau in exclusivitate barbatii. Din tinerete, fetele erau tintuite in casa parinteasca, dorindu-se pastrarea lor neprihanite si virtuoase, prin apararea bunelor moravuri impotriva pacatelor. Cand o fata depasea pragul admis al intimitatii intr-o relatie inainte de casatorie, onoarea acesteia era definitiv compromisa, stigmatul pacatului lipsind-o aproape de posibilitatea intemeierii unei familii.
Cum putea sa ramana fara zestre
In urma casatoriei, care de cele mai multe ori nu reflecta optiunea fetei, ci mai degraba era conditionata de vrerea parintilor si de existenta zestrei, femeia ajungea in slujba sotului. Prin starea naturala de inferioritate fata de acesta, considerat capul familiei, femeia era „deposedata“ de partea ei din patrimoniul patern. Sotul avea drept deplin de administrare si folosire a dotei, insa, din fericire, nu o putea vinde sau instraina in nicio circumstanta. Potrivit pravilelor, chiar din vini minore ale sotiei, ca de exemplu: „de va mearge la vedearea jocurilor sa priveasca fara de voia barbatului ei“ sau de intra, fara incuviintarea sotului, in „casa striina, unde nu-i vor fi rudeniile ei“, in caz de despartire, sotul ii putea dobandi cu usurinta zestrea.
Cum la casatorie fecioria fetelor era o valoare de netagaduit oferita sotului si familiei lui, pe parcurs, probitatea moralei matrimoniale si bunul renume al femeii maritate reprezentau conditii fundamentale pentru respectarea cinstei familiei si a reputatiei barbatului.
Categorii de pedepse
Convietuirea pasnica in fiecare casa tinea de respectarea cu strictete a obligatiilor ce ii reveneau femeii in raport cu barbatul. Intreg comportamentul acesteia, de la obiceiul de a nu trece drumul taind calea unui barbat, pana la locul ocupat la masa, corespundea unei anumite oranduieli doveditoare a cinstei, a respectului si a atentiei acordata barbatului, precum si a faptului ca sotul ii era superior si stapan.
De cealalta parte, barbatul socotea ca femeia ii apartine in totalitate, ca are drept de viata si de moarte asupra ei, desi legislatia medievala romaneasca „permitea“ uciderea femeii doar in caz de incalcare a fidelitatii conjugale sau de legaturi incestuoase cu rude „ce sa sue sau de cealea ce se pogoara pina a doa spita“. Plecand de la aceasta conceptie invechita, legiuitorul ii recunostea barbatului dreptul in aplicarea corectiilor asupra sotiei sale. De cadea in vina usoara fata de el, legea ii recomanda sotului sa o bata „cu blindeate“, doar „cu pumnul sau cu palma“, paradoxal insa, „cit de mult si cit de des“. „Iara de va fi vina mare“, „de o va afla in vreun lucru de preacurvie, sau de o va gasi facind vreun viclesug de moartea lui“, bataia chiar cu „vrajmasie“ era intemeiata si acceptata prin acelasi cod de legi. Barbatul nu era dator sa dea socoteala decat cand o batea „cu toiagul“, mai ales daca „se va sfarma lemnul, sau sa faca cu dinsul rane sa mearga singele, sau cind o va lovi cu lemnul in obraz sau in cap“.
In situatii de nesupunere mai grava, sotul era indreptatit de asemenea „sa‑s pue muiarea in fiara sau sa o inchiza, cum ar fi in temnita“; iar cat priveste adulterul descoperit de sot inauntrul casei lui, glava in care se mentiona „de va ucide pre dinsa si pre curvariu, acela nu se pedepseaste adevarat“ il absolvea practic de orice incriminare. Toate acestea demonstreaza cum atitudinea legiuitorului reflecta intr-o oarecare masura invatatura Bisericii care condamna orice abatere de la normele morale, dar nu tine cont de drepturile naturale ale femeii, cum ar fi dreptul la viata si dreptul la a doua sansa. In schimb, probabil pe considerente de fiinta fara minte, in cazul savarsirii unor fapte care reprezentau pericol social, precum „cind in casa ei se vor face bani rai“, „cind va cumpara vreun lucru eftin ca sa-l vinza mai scump“ ori „de se va mesteca in tocmeala ereticilor, sau la juramint mincinos“, legea era mai ingaduitoare fiindca „muiarea se va certa mai putin decit barbatul“.
Ce locuri puteau frecventa femeile
Infatisarea ademenitoare a femeilor noastre desfata si privirile celor din tinuturile straine plaiurilor mioritice, dupa cum se poate afla din descrierea calatorului german Erasmus Heinrich Schneider von Weismantel: „In toata tara femeile sint peste masura de frumoase, au parul negru cum e carbunele, ochii si sprincenele la fel de negre, iar fata lor este ca laptele si singele. Pielea de pe tot trupul lor este alba si subtire si la multe din ele afli cele mai frumoase miini. Chiar si la tarani gasesti fete si femei atit de desavirsit de frumoase, cum nu se afla nicicind la noi in Germania.“ Frumusetea lor proverbiala, insa, le sporea acestora si mai mult vulnerabilitatea existentiala, transformandu-le in adevarate tentatii, mai ales pentru barbatii de sorginte nobila in casa carora uneori erau nevoite sa slujeasca.
Dominata de mentalitatile vremii, fiindu-i interzis orice rol in viata politica, comerciala sau economica, precum si accesul la educatie, femeii din clasa taraneasca medievala ii ramanea drept cadru de socializare, din ce depasea propria-i ograda, locurile in care nu se semnala doar prezenta masculina si cele care nu erau asociate cu imoralitatea.
Fantana, moara, albia raului unde isi spalau rufele, biserica sau ulita satului se numarau printre spatiile colective ingaduite frecventarii femeilor, cu acordul sotului, unde acestea se intalneau si sa stea la taifas. De asemenea, puteau fi prezente, insotite de barbatii lor, la hora din zilele de sarbatoare. Nu se cuvenea insa ca femeia sa mearga la baia publica sau in oricare alt loc la „bauturi“ cu barbatii, „adeca pre la mease da veselie“.
In caz contrar, comportamentul acestora, uneori inventat sau exagerat pe alocuri, caci „asa umbla gura satului, nici ca visezi din ce scorneste o poveste“, devenea subiect de clevetiri, ceea ce le stirbea reputatia, starnind oprobriul public si agresivitatea sotului. Abaterile de la conduita unei femei maritate erau aspru judecate si pedepsite de comunitate, pornind de la forme incipiente de susoteli si barfe pe ulitele satului, pana la diverse sanctiuni, precum plimbarea prin sat a femeii necredincioase si bataia la talpi in mijlocul targului, spre deliciul publicului. De asemenea, dovedirea adulterului femeii ii oferea barbatului privilegiu „sa-si goneasca muiarea den casa cu puterea lui, fara de leage si fara stirea judecatorului“.
Succesiune de nasteri si alaptari
In conceptia matrimoniului din societatea medievala, cu radacini in spiritul traditiilor stravechi, menirea femeilor era aceea de a procrea, maternitatea constituind adevarata lor identitate. Din vremuri imemoriale, femeii i-a fost atribuit rolul primordial de dainuire a speciei, imaginea ei fiind transpusa in idoli ai fecunditatii si adorata ca atare.
Aceasta epoca, insa, mai mult ca oricare, reduce destinul femeii la acela de simpla reproducatoare. Viata adulta a femeii se constituia dintr-o succesiune de nasteri si alaptari, fapt care nu o exonera insa de treburile din gospodarie sau de munca campului, aproape echivalenta cu cea a barbatului. In atare conditii, nu este de mirare ca manastirile deveneau o alternativa pentru femeile care doreau sa se detaseze de atributiile sociale sau cautau sa scape de violenta domestica.
Desi harazita sa-i ingrijeasca, sa-i serveasca si sa-i hraneasca pe toti cei alaturi de care-si ducea existenta, de multe ori, femeia era nevoita sa asiste neputincioasa la moartea propriilor copii, survenita din diverse pricini, printre care boala sau saracia. Infruntand greutatile modului de trai, femeia-taranca a reprezentat pentru aceasta vreme, ca de altfel pentru toate epocile istoriei, simbolul harniciei, devotamentului, darzeniei, smereniei si blandetii neamului.
„Romancele sint supuse, prietenoase, indatoritoare si foarte harnice. Femeia munceste la cimp, vede de copii si de casa, toarce si tese pentru nevoile casei si pentru vinzare, isi intocmeste si-si curata ea insasi imbracamintea, creste pasari, […] toarce din furca in timp ce merge cu caruta sau umbla pe jos“, spunea, la 1785, Christopher Seipp, calator strain pe meleagurile noastre.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

spatiul romanesc evului mediu vasile lupu femeia
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2463 (s) | 23 queries | Mysql time :0.070421 (s)