News Flash:

Cum fentau romanii comunismul prin umor

12 Noiembrie 2013
3190 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7581 RON (0.0000)
USD: 4.2739 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Pentru ca rasul era interzis, romanii invatasera sa rada cu pofta, aparent despre lucruri inofensive. In spatele vorbelor se ascundeau insa adevaruri triste despre care romanii invatasera sa faca haz de necaz. Aceasta era gura de oxigen prin care ei putea supravietui in lumea PCR (Pile-Cunostinte-Relatii) condusa de „Nea Nicu“, „Tanti Leana“ si de „baietii cu ochi albastri“.
„Asa cum spunea grupul Voua chiar in anii `80, «fiecare gura e prevazuta cu o ghereta de granicer». Deghizarea cuvintelor, ideilor si personajelor devenise in comunism cale (contorsionata, e-adevarat, dar deseori amuzanta si binefacatoare) de comunicare si judecare a vietii necajite. Spre deosebire de limba de lemn a Partidului si a oficinelor sale, care era doar limbutie fara sens, limbajul codat avea substanta, argumente, avea semnificatii, avea cap si coada“, sustine sociologul Ionel Alexe din Constanta.
Totusi, desi limbajul codat al romanilor din vremea comunismului are caracteristici de vehicul al libertatii, este doar iluzie, completeaza sociologul constantean. Limbajul nu doar ca era tolerat, ci era si usor incurajat de catre autoritatile comuniste. „Asta fiindca, devenit «nea Nicu», Ceausescu era «de-al nostru», intra in tinda noastra ca un tip blajin, cu ofurile si bucuriile sale“, mai spune Alexe.
Defularea frustrarilor
Limbajul codat folosit de romani in perioada comunista, incepand de la Ceasca sau Codoi ca prorecle pentru Nicolae si Elena Ceausescu, si pana la bancurile despre saracie, actionau ca o supapa pentru defularea frustrarilor. „Astfel de mecanisme apar deseori in sisteme sociale inchise, ermetice. Poporul oprimat se manifesta in general prin intermediul glumelor, al limbajului voalat. Oamenii incearca astfel sa spuna lucrurile pe care nu le puteau spune direct, acest limbaj era ca o supapa, oamenii defulau“, a spus sociologul timisorean Marius Matichescu. Mai ales ultimii ani ai dictaturii comuniste au fost terenul propice pentru aparitia a sute de anecdote care ar putea fi incluse mai degraba in categoria „zambete amare“. „Exista intotdeauna eventualitatea prezentei unui posibil turnator in imediata apropiere, si tocmai de aceea criticile la adresa conducatorilor erau ambalate de cele mai multe ori intr-un umor mai mult sau mai putin voalat“, mai spune Matichescu.
Toni Grecu: „Umorul a fost salvator pentru romani“
In anii ’80, o veritabila sursa de umor presarat cu soparle si cu vorbe talcuite erau cei de la Divertis, din Iasi. „Bancurile cu Ceausescu erau cele mai gustate. In general umorul era interzis. La televizor, in putinele ore de emisie, umorul aparea la programele de dupa-masa. Oamenii se distrau cel mai mult la serile de vizionari la video, cei putini care aveau, erau vanati de prieteni“, isi aminteste Toni Grecu, liderul grupului Divertis. Intr-un mediu de familie sau de prieteni, precis era strecurat si un securist. De obicei, la patru persoane era si un om care turna. „Este adevarat ca oamenii vorbeau cu atentie, se foloseseau extrem de mult frazele cu dublu sens, era moda sa strecori in discurs soparle si aluzii. Oamenii se duceau la teatru pentru a scapa macar pentru cateva ore de stresul ideologiei comuniste. Era un prilej de evadare, de respiro. Umorul a fost salvator pentru romani“, adauga Grecu. „Comunistii erau o sursa exceptionala, ei erau considerati si zugraviti in postura de prosti, lucru care nu era departe de realitate. Apoi era si aspectul fructului oprit, care este foarte bun. Sa razi despre cei care te cenzureaza este un sentiment aproape indescriptibil“, spune Grecu. Desi oamenii nu au fost condamnati erau extrem de frecvente cazurile cand spectacole erau ciuntite sau chiar interzise. „Desigur, era metoda prin care noi actorii ne razvrateam, aluziile si dublul inteles fiind la ordinea zilei in textele noastre. Cenzura era uriasa, dar la sfarsitul zilei tot mai ramanea ceva pentru public din spectacolul initial. Un exemplu este spectacolul «Asta seara stau acasa», scris de mine si Doru Antonesi. Dupa cenzura, de la 50 si ceva de pagini a ajuns la vreo 20, dar tot a bucurat publicul. Se intampla frecvent ca spectacolele lui Alexandru Tocilescu sa fie interzise. Unii regizori nu au vrut sa renunte“, mai relateaza Toni Grecu. Mugur Mihaiescu, de la grupul Vacanta Mare, crede ca atatia ani, romanii nu au facut decat sa rada ca nu e mancare, ca nu e televizor. „Impreuna cu colegii mei din trupa Vacanta Mare am fost in situatia de a avea un spectacol anulat de cei care se ocupau cu cenzura. S-a intamplat la Timisoara in 1988. Este adevarat, eram tineri si destul de inconstienti, textele noastre erau dure. Dupa Revolutie, m-am intalnit cu unii dintre cei care erau in acea comisie de cenzura si mi-a spus ca ne-a facut un bine, ca daca lasa spectacolul sa mearga in continuare ne bagau securistii in inchisoare. Pe undeva i-am dat dreptate.Tin minte ca daca vorbeai cu cineva nu vorbeai in gura mare si de obicei vorbeai cu prietenii. Erau soparlitele studentesti prin care se vorbea aluziv. Ce m-a deranjat atunci si ma deranjeaza si acum este faptul ca oamenii nu reactioneaza, nu ies in strada. Normal e sa fie ori la bal, ori la spital“, este de parere Mugur Mihaiescu.
„Coana Joitica, nu stim noi...“
Unii istorici sunt de parere ca limba romana a trait una dintre cele mai frumoase perioade in timpul comunismului, folosita fiind de oamenii obisnuiti revoltati profund de politica represiva a regimului. Pentru a-si putea comunica frustrarile, opozantii comunismului erau nevoiti sa recurga la subtilitati de limbaj de neinteles in zilele noastre. „Nu erau neaparat cuvinte, ci intonatii, aluzii, perifraze. Imi aduc aminte de un episod cand la Teatrul National Bucuresti s-a suspendat «O scrisoare pierduta», cu Stefan Banica senior in rolul lui Pristanda. Banica a iesit in fata scenei atunci si-a spus: «Coana Joitica, nu stim noi...», iar publicul a stiut la ce se refera. Totul era la nivel de aluzie, de trimitere, cu o cu totul alta stapanire a limbii romane, mult mai buna decat la marea majoritate a oamenilor astazi, si cu totul alte lecturi. Putea sa fie o trimitere pe care sa n-o inteleaga mai nimeni, la ce spusese Neculai Constantin Munteanu cu o seara inainte la Europa Libera, care crea automat un sentiment de complicitate, solidaritate si pozitie anti. In niciun caz, insa, nu vorbim despre cuvinte. Acestea nu aveau nicio valoare, pentru ca stiai ca baietii cu ochi albastri le vor descifra imediat. Trebuia sa-i surclasezi“, este de parere istoricul iesean Marius Cristian, scrie adevarul.ro.
Cizmarul, analfabetul sau balbaitul
Apoi, comunicarea in timpul comunismului poate fi analizata pe doua niveluri: discutiile private intre oameni si discutiile publice intre oameni. „La o coada oricum taceai, ca stiai ca baietii stau pe acolo ca sa mai ia pulsul si, oricum, nu raspundea nimeni la o initiere de dialog facuta de un anonim, care implica afirmatii anti-regim, pentru ca nu stiai niciodata daca nu este provocator cel care deschidea o astfel de discutie. Acasa sau intre prieteni, ori aveai incredere ori nu. Daca aveai incredere, vorbeai, n-avea niciun sens sa te ascunzi. In general, se foloseau, in cuvantul epocii, «soparlele». Lui Ceausescu i se spunea cizmarul sau analfabetul sau balbaitul“, adauga Marius Cristian.
Primavara studentilor, februarie ’87 
Unul dintre cele mai tensionate episoade din istoria recenta a Iasiului, petrecut in 1987, reflecta la nivel de mase cum incercau opozantii regimului comunist sa se fereasca de agitatori, una dintre cele mai perverse „unelte“ folosite de Securitate pentru a descoperi si pedepsi „elementele nesanatoase“. Sute de studenti ieseni au iesit in strada pe data de 17 februarie 1987 pentru a protesta fata de conditiile mizere din caminele studentesti. Revolta a fost initiata de fetele din campusul studentesc Puskin, astazi „Titu Maiorescu“. Trei dintre cele patru camine s-au golit de locatare, care au plecat pe bulevard inspre campusul stundentilor de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Targusor, in Dealul Copoului. Sute de tineri s-au unit in demonstratie, au plecat pe strazile Iasiului si si-au strigat nemultumirile pana in fata Casei Patrate, sediul Comitetului Central al Partidului Comunist din Iasi. In timpul celor cateva ore de protest, manifestantii s-au ingrijit in permanenta ca oricine nu era cunoscut drept student sa fie alungat din coloana. Grija lor principala era sa nu se inflitreze provocatori care sa scandeze mesaje fara echivoc impotriva regimului comunist. „Singura lor scandare, oficiala, a fost «Vrem lumina sa-nvatam si apa sa ne spalam», ceea ce in final era tot un «Jos comunismul!», dar intr-o formula mult mai rafinata, impotriva careia nu se putea interveni brutal.
„Toata lumea, din tramvai sau din strada, stia ca este un miting anticomunist. Orice rebeliune, oricat de mica, tot impotriva regimului era. Autoritatile au fost luate pe nepregatite. Nu se asteptau. Au stat in preajma lor si i-au supravegheat. Muncitorii de la Nicolina au spart geamurile pe 16 februarie, cu o zi inainte de studenti si l-au sechestrat pe director. Mirarea mea este de ce se vorbeste doar de Brasov ’87 si nu si despre Iasi ’87, care a avut doua momente distincte. S-a lasat cu arestari, au disparut multi baieti atunci. In fruntea coloanei de studenti era o tanara blonda, care a disparut si nu se stie unde. Asta se intampla, disparea cineva si nu se stia unde“, povesteste Marius Cristian
„Tot inainte...“
Se mai folosea trunchiat expresia „Tot inainte…“, iar cine stia intelegea ca integral era „Tot inainte era mai bine“. „Un banc din vremea aia, care exprima foarte bine atmosfera, jocurile lingvistice. „Doi pensionari discuta. Unul spune «Iar ploua!». Cel de-al doilea raspunde: «Da, ‘tu-le muma lor!». Orice era cu trimitere. La un moment dat, eram cu mai multi prieteni in excursie la Izvorul Muntelui si cantam «Din adancul inimii, Ceausescu, tinerii/Stima noastra si mandria, Ceausescu, Romania». Daca ne auzea cineva, putea sa ne lege. Versurile erau oficiale, dar era clar ca scandarea este sarcastica. Era mult mai important contextul si intonatia“, adauga Marius Cristian, care a absolvit Facultatea de Istorie a Universitatii „Al. I. Cuza“ chiar in 1989, la varsta de 23 de ani.
Niki Lauda, sau Cum il ironizau clujenii pe Ceausescu fara sa se dea de gol
Clujenii si-l amintesc pe Nicolae Ceausescu drept un om caruia ii placea sa fie laudat cat incape. Muncitorii de la fabrici il imitau si faceau bancuri pe seama lui, insa nu se turnau. Istoricul Vasile Lechintan spune ca mai grav era in mediul intelectual unde trebuia sa fii atent ce scoti pe gura pentru ca nu se stia cine afla si te trezeai cu te miri ce pedeapsa.
„Am auzit ca la un Revelion studentesc in Cluj s-a dat drumul la televizor sa se auda cuvantul tovarasului de Noul An. Iar discursul acestuia se lungea si se tot lungea, iar o studenta ar fi zis ca nu mai termina odata asta de vorbit. Am auzit ca acea studenta ar fi facut inchisoare. M-am speriat cand am aflat“, istoriseste Lechintan. Printre muncitori nu se prea mergea cu para. „Era un sportiv austriac foarte bun pe care il chema Niki Lauda, iar cand oamenii voiau sa spuna ca lui Ceausescu ii place sa fie laudat pana la cer si peste se rostea cuvantul acestui sportiv. Ca se stie, ii placea sa fie laudat pana peste cap“, explica istoricul. Deci, clujenii stiau cum sa puna punctul pe „i“.
Ceausescu, bautura si asteptarea
Lechintan isi mai aduce aminte de o poveste amuzanta cu valente de banc. El si cativa colegi de la o fabrica il asteptau, in Piata Mihai Viteazu, pe Nicolae Ceausescu sa vina la Cluj. Aveau pancarte si steaguri. Si asteptarea se tot lungea, timpul trecea, iar oamenii nu mai aveau rabdare. L-au trimis pe unul dintre ei sa cumpere bautura - care nu se gasea de nicio culoare in centrul orasului – iar acelui barbat ii placea sa bea si fusese trimis deja de ceva vreme si nu mai aparea. Atunci unii dintre muncitori ar fi strigat „Dar nu mai vine o data asta!“ si toti din piata s-au intors spre el. Un coleg i-a zis sa nu tipe ca lumea a inteles ca el se plange ca nu mai vine Ceausescu. Atunci, acelasi muncitor a completat: „Dar nu m-am referit la asta!“. „Deci a doua greseala. Oricum, scena a fost amuzanta. Demna de un banc“, adauga Lechintan. Un alt coleg de-al sau din fabrica il imita la perfectie pe dictator, isi modela vocea incat ai fi zis ca Ceausescu e langa ei si le tinea discursuri inflacarate. Nu lipsea gestica arhicunoscuta. 
„Savanta“ hulita pana peste cap
Daca dictatorul era hulit de toata lumea, Elena Ceausescu era si mai detestata. „S-a auzit ca ea ar fi vazut la televizor oameni stand la coada si ar fi zis: «Uite viermii cum stau la coada». Foarte urat”, povesteste Vasile Lechintan.
Acesta mai spune ca de cand a intrat Ceauseasca in politica totul a inceput sa mearga din ce in ce mai rau. I s-au atribuit titluri de „academician“, „doctor“, „inginer“, „savant de renume mondial“, dar toata lumea stia ca lucrarile pentru care ar fi primit respectivele distinctii erau scrise de altii.
Colind pentru Doina Cornea
Vasile Lechintan isi aduce aminte de gestul unor clujeni care nu s-au temut de regimul Ceausescu si au mers sa o colinde pe Doina Cornea prin ’87 sau ’88. „Doina Cornea avea politist la poarta si oamenii au mers si au colindat-o. A fost un gest de solidaritate. Foarte frumos“, spune istoricul. El mai spune ca acei clujeni nu au patit nimic, ca nu avea ce sa le faca, ca fusese un simplu colind. Cu intelectualii e insa alta poveste. De ei se temea foarte mult dictatorul. Vasile Lechintan s-a angajat la filiala Cluj a Arhivelor Nationale ca arhivar si spune ca discuta in grupuri restranse despre ce se mai intampla in tara, grupuri din care faceau parte doar cei in care aveau incredere, tocmai pentru a nu avea surprize nedorite.
Glosarul vremurilor  
Ce inseamna PCR: Primul Cizmar Rege; Pile, Cunostinte, Relatii; Potop, Cutremur, Radiatii 
Puii la punga  - fratii Petreus. 
Picioarele de porc (pentru piftie) - adidasi. 
Urechile de porc (pentru piftie) - difuzoare. 
Cafea cu/din naut sau alti inlocuitori - nechezol.
Vodca - albitura / literatura rusa. Tuica (eticheta cu doua prune) - doi ochi albastri / ochii lui Dobrin. Lopeti, cazmale - condeie. 
Nicolae Ceausescu – OZN (omul care a zapacit o natiune).
Propuneri de imn national:
Descurca-te, romane. 
De-as mai duce-o pan-la toamna. 
Pe-al nostru steag e scris uimire. 
Ce este Securitatea? 
Inima partidului care bate, bate, bate… 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

rasul interzis pcr defularea frustrarilor toni grecu tot inainte
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1771 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019586 (s)