News Flash:

Cum ni se spala mintea prin emisiunile de la TV, dar si prin presa ceausista

29 Ianuarie 2014
3255 Vizualizari | 0 Comentarii
Unul dintre veteranii presei romane, Virgil Lazar (81 de ani), jurnalist care a lucrat mai bine de 50 de ani la „Romania libera“, perioada in care i-a cunoscut personal pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceausescu si pe toti presedintii de dupa 1989, a stat de vorba cu cei de la adevarul.ro despre cum era presa in perioada comunista si cum este ea acum. „Atunci totul era subordonat ideii luptei de clasa, totul era subordonat politicii de partid, nu puteai iesi chiar cu ce voiai din cauza cenzorilor, cerberii principali de paza ai regimului. „Seful“ (Nicolae Ceausescu n.r.) iubea foarte mult anchetele, pentru ca i se parea ca noi, ziaristii, prezentam realitatea mai bine decad Securitatea. Nu s-au facut obstructii la anchete”. 

Vezi si Cum aratau magazinele si pietele inainte de 1989 - FOTO
„L-am calificat, intr-un fel, pe Florea Ceausescu, fratele dictatorului“ 
Intrebat despre colegii cu care a lucrat in lunga activitate de gazetar, Virgil Lazar a povestit si despre fratele lui Ceausescu. „L-am calificat intr-un fel si pe Florea Ceausescu, fratele lui Ceausescu, daca nu-i prea mult spus. Pai, n-a stiut sa scrie, ca era taran. A venit cu un ciot de creion chimic, dupa ureche, aici si a zis: „M-a trimis tovarasu' Apostol, sa ma calificati!”. „Da cine esti tu?”, „Pai, zice, Florea Ceausescu.” „Si cate clase ai?”, „Sapte clase primare”. „Uite ce e, zic, te iau cu mine pe teren, sa vezi cum se culeg datele si pe urma te duci singur”. Se ducea, dar venea cu carnetu' si imi arata. Si-atuncea am zis, de asta trebuie sa scap. L-am mai tinut un timp si apoi l-am recomandat Scanteii.....Se cuvine sa spun, de dragul adevarului, ca Florea Ceausescu a fost un coleg bun, modest, niciodata nefacand caz de faptul ca era fratele presedintelui“, a povestit Lazar in carte. 
Salvat de Octavian Paler in scandalul „Vaci in cosmos“ 
Unul dintre colegii de care-si aduce aminte cu drag este Octavian Paler. „De doua ori m-a salvat (Octavian Paler) de a fi dat afara din redactie: o data cand am... decorat Ludusul, la 7oo de ani de la atestare (1975) scriind un reportaj despre aceasta manifestare care, in realitate, n-a mai avut loc, fiind chemat, pentru explicatii, in fata dictatorului, si a doua oara cand mi-a scapat in ziar, stirea „Voci in cosmos” care a aparut in R.L. cu titlul... „Vaci in cosmos”. Un adevarat scandal diplomatic cu URSS-ul. Dupa mai multe astfel de „accidente” nefericite, datorita faptului ca ma tinea cu saptamanile in redactie sa girez sectia agrara si dupa o sedinta cu Paul Niculescu Mizil, pe atunci in Biroul Politic al C.C. al P.C.R., sedinta la care m-a muscat diavolul de limba si am luat cuvantul combatand modul lamentabil in care se trateaza in presa problemele agricole, aprobandu-mi punctul de vedere, l-a sunat pe Paler si i-a ordonat sa ma promoveze adjunct.“ 
Virgil Lazar explica si cum functiona cenzura: „Ce zicea redactia era legea noastra. Conducatorii redactiei erau antenele cu C.C.-ul. Ei veneau cu directivele: „ce dati azi”, „ce dati maine”, si ei ni le dadeau noua. Structura era asa: redactor-sef, care avea unul sau mai multi redactori-sef adjuncti. Mai erau problemele cetatenesti, scrisori pentru oameni ai muncii, alea se prelucrau sau se trimiteau mai sus. Si fiecare adjunct avea cateva sectii in primire si semna tot ce se scria. Eu scriam un articol si incepea sus, redactorul-sef Octavian Paler, secretar de redactie, cutare, cap limpede, Virgil Lazar si cand iesea greseala ne lua pe toti. Si dupa noi, finalul, cenzura care nu era in institutia noastra, venea noaptea, verifica ziarul, scotea ce era de scos, baga si capul limpede raspundea pentru ce se baga, daca ala scoate. Luam portofoliul de articole sa vad ce scot, sa bagam material in loc”. 
Cateii erau lasati sa scheaune pentru a nu incepe sa latre 
Omul de televiziune si literatul Bogdan Papacostea din Constanta considera ca pentru o mai buna explicatie a celor intamplate in comunism ar trebui folosita sintagma „regim totalitar“. 
„Comunismul in sine nu a avut, teoretic cel putin, aceasta pretentie. Asa cum se cuvine intr-un regim totalitar, totul este sub control, nu conteaza ca e vorba de viata oamenilor sau de materialul din care le sunt facuti pantofii. De o atentie speciala au beneficiat ideile si vehiculul lor, cuvintele. Orice forma de propagare a cuvintelor a devenit propaganda“, aminteste Papacostea. 
Literatul arata cum cenzura era o institutie in sine, cu ramificatii si reprezentanti mai mult sau mai putin oficiali. „Discursul public era verificat la sange, cuvintele nu erau ale oamenilor, ci ale Conducatorilor. Micile forme de razvratire pe care si le-au permis romanii au fost clasicele „soparle“ strecurate sporadic in programele TV de umor, in poezie si in muzica, totul, insa, sub privirea ingaduitoare a Organului de Partid, care avea intelepciunea sa lase cateii sa scheaune pentru a nu incepe sa latre“, arata el. 

Vezi si Cum se facea deszapezirea in comunism
Disparitia eului 
Cum ar caracteriza un om al cuvantul vorbit si scris limba de lemn de pe vremea ceausismului? „Limba de lemn se caracterizeaza, in primul rand, prin lipsa de continut. Ea nu informeaza, nu descrie, nu se conecteaza la actualitate. Limba de lemn nu admite nuante, pentru ca ea are monopolul descrierii realului, iar realul nu admite nuante intr-un regim totalitar. 
Folosind limba de lemn, oamenii acceptau dublul limbaj, respectiv dublul adevar, intr-o schizoidie care este marca oricarui regim totalitar, a oricarei societati terorizate. Una spui si alta gandesti, una gandesti si alta spui. Anularea limbii naturale si inlocuirea ei cu limba de lemn a insemnat, de fapt, disparitia Eu-lui, dizolvarea persoanei umane si aparitia Omului nou, spalat pe creier, incapabil de gandire critica, gata oricand sa produca o lozinca drept raspuns la un stimul. 
Limba de lemn este, pe scurt, tacerea ratiunii. Privita retrospectiv, limba de lemn a regimului totalitar comunist este, desigur, hazlie, mai ales ca seamana foarte mult cu limba folosita acum de televiziunile puterii, cu precadere in nuantele ei vindicative. «Democratizarea accelerata», «intarirea metodelor politice de conducere», «creatia materiala neincetata a oamenilor», plus formula «dragi tovarasi si pretini» pocita de Ceausescu, reprezinta o mica si neinsemnata parte dintr-un veritabil arsenal lexical si ideologic care a pus pe butuci Romania pe termen lung“, arata Bogdan Papacostea. 
Presa comunista si letargia intelectuala 
Unul dintre cei mai apreciati specialisti romani in psiholingvistica, sociolingvista si pragmatica comunicarii explica mecanismele prin care presa comunista a blocat comunicarea si a tinut populatia intr-o stare de letargie intelectuala. „Se preluau pur si simplu textele rigide din hotarari, rezolutii ale congreselor, hotarari ale plenarelor, texte de profil, si nu se inventa nimic in materie de discurs. Trebuia reprodus ad-literam. Cei care preluau nu faceau decat sa brodeze pe textul primar. Se temeau sa interpreteze originalul. Se adaugau doar elementele de aderenta la documentul respectiv, precum necesitatea „respectarii intru totul”, explica lingvistul iesean Stelian Dumistracel, profesor la Catedra de Lingvism si Jurnalism si Stiintele Comunicarii a Facultatii de Litere din cadrul Universitatii „Al. I. Cuza” Iasi. 
„Totul era in alb si negru, in contrast. Nu existau nuante. O alta trasatura a limbii de lemn comuniste era metafora vegetala, organica, care mai colora, ce-i drept, discursul. Economia crestea, inflorea. Regimul capitalist era in putrefactie. In plus, nu exista in discurs pronumele personal la persoana I singular. Eram «noi». «Noi credem ca...», «noi stim ca...».  Sub «noi» se realiza unitatea perfecta de gandire, de actiune intre conducere si populatie. Cu toate acestea, in paradigma emitator-receptor, emitatorul avea protectie suprema din partea partidului. Cand vorbea Ceausescu spunea: «Nu doresc sa ma refer acum la  elaborarea acestui plan». Contactul lui cu publicul era sub semnul arbitrariului, al dorintei, al bunavointei. Si-acum au ramas activisti infestati cu «nu doresc acum sa vorbesc despre...»”, mai spune Dumistracel. 
Pentru eliminarea completa a oricarei tentative de interpretare a textului jurnalistic, propaganda comunista facea abstractie la fiecare noua serie de discursuri de ce se spusese anterior. Niciodata nu era comparata rezolutia congresului al X-lea cu cea a congresului al XI-lea. Totul pornea de la zero si conducea la intrerupere ideatica, necesara pentru a nu da impuls gandirii, interpretarii prin comparatie. 
”Intre activistii comunisti, Ion Iliescu a fost unul luminat” 
Limba de lemn nu era un instrument de cunoastere, ci era, prin formule tipice, prin repetitie se autogenerau pornind de la acelasi model: epitete de condamnare. „Ca o exceptie, trebuie spus ca, intre activistii comunisti, Ion Iliescu a fost unul luminat. El trecea prin mintea lui aceste formule tipice. Citea cartile si le transpunea intr-un limbaj de comunicare”, adauga Dumistracel. 
Specialistul iesean precizeaza totusi ca limba de lemn nu este un apanaj al comunismului din Romania. A aparut in Occident si este folosita in orice discurs performant, precum cel al liderilor sindicali sau al liderilor protestatari. „S-au folosit exact aceleasi strategii de contrast de limbaj de contrast: patronii, capitalul si clasa muncitoare. Acest discurs nu se adreseaza unor oameni inteligenti sau de cultura. El trebuie sa creeze o stare de spirit si starea de spirit nu trece prin intelect, ci prin afect. Pentru asta ai nevoie de cuvinte tari si de structuri de contrast. In societate nu ai putea coagula o stare de spirit fara sloganuri de astea care au interes sa ignore intelectul si sa cultive afectul. Avantajele retoricii, care inseamna un discurs mobilizator. Emaptie, seductie si incitare. 
Cameramanii ”filmau cenzurat” 
Nicolae Melinescu, unul dintre cei mai cunoscuti realizatori si prezentatori ai TVR, a vorbit in lucrarea „Limba de lemn in presa”, coordonata de Ilie Rad si publicata in 2009, despre mecanismele intime ale manipularii televizate in Romania comunista.  
„Televiziunea Romana a fost orientata ca un instrument de propaganda dinspre interesul public spre cultul personalitatii. Un mecanism urias a fost cladit si intretinut cu un efort uman si financiar fara egal, pentru ca cinecamera (aparatul de filmat cu pelicula) sau videocamera (aparatul de inregistrare electronica a imaginilor pe banda) sa participe si sa transmita ritualul politic din regimul totalitar. Daca pe timpul lui Dej era promovata imaginea conducerii colective, supusa cultului personalitatii lui Stalin, dupa 1964, odata cu venirea la putere a lui Ceausescu, promotorul unui nationalism atipic, obiectul si subiectul televiziunii au crescut pana la dimensiunile „parintelului natiunii”, ale „celui mai iubit fiu” etc. 
Directia Presei, institutia responsabila cu cenzura, avea propriul sigiliu cu care stampila drept bun sau nu orice stire sau scenariu aprobat. Tot ei vizionau imaginile ce urmau a fi difuzate intr-o emisiune asa-zis informativa. Cameramanii le-au facut sarcina usoara pentru ca au invatat sa nu-l filmeze pe el in ipostaze dezavantajoase, sa evite sa surprinda gesturile care nu cadrau cu imaginea conducatorului ideal. „Cand treptat a fost adusa si „Ea” in imagini, pe masura ce rolul de tovarasa a capatat o expresie publica tot mai pregnanta, noi limitari s-au adaugat”. Cameramanii au ajuns sa nu mai filmeze „la plan intreg”, din cap pana-n picioare, din cauza ca ea avea un mers dizgratios. Nici filmarile din profil nu mergeau pentru ca ea avea nasul mare, precum nici cele din spate, pentru ca, la batranete, ea putea aparea cocosata. 
In timpul aniilor 1960 – 1970, Televiziunea Romana le oferea telespectatorilor o serie de progrmame pentru toate gusturile. „Toata aceasta libertate a televizunii a durat cam pana in anii 1980, apoi incet, incet multe seriale din strainatate si filme care nu proveneau din spatiul sovietic au fost interzise”, explica istoricul Dan Falcan. 
Telejurnalele in timpul regimului comuist erau, in general axate pe propaganda politica. Acestea tinueau in jur de 45 de minute, timp in care erau prezentate actiunile intreprinse de conducatorl statului. 
Programul Televiziunii Romane in perioada Comunista 
Grila de programe a singurului program de televiziune din timpul regimului Ceausist respecta cu strictete un program bine stabilit, dupa cum marturiseste istoricul Dan Falcan. Lunea era dedicata serialelor englezesti produse de BBC, telespectatorii au putut vedea pana in ani '80 seriale precum drama  „ElizabethR” sau „Familia Palliser”. Martea era dedicata teatrului si emisiunilor muzicale dedicate romantelor, muzicii usoare si melodiilor populare. Dupa care urmau piesele de teatru. 
Miercurea, romanii asteptau cu sufletul la gura filmele difuzate in cadrul programului „Telecinemateca”. „Au fost difuzate filme precum  Casablanca, celebrul film Pe aripile vantului. In general erau filme din anii 1940 – 1950. Ulterior au fost interzise filmele din Occident si au inceput sa fie bagate filme  produse in interiorul spatiului sovietic. Noi le dadeam lor filme, iar Cehii, Rusii, Bulgarii ne dadeau noua, practic nu ii mai costa niciun ban sa achizitioneze filme, acest lucru s-a intaplat dupa 1975”, explica Falcan. 
Joi si vinerea, programul televiziunii era dedicat domeniului social. „Vinerea era celebra emisiune dedicata socialului care mai prezentau din cand in cand, cum un chelner ia spaga sau cum un frizer mai primeste o mica atentie, emisiunea se numea Reflector si era realizata de o echipa de reporteri care prezentau diferite reportaje din cadrul societatii”. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

veteranii presei virgil lazar gheorghe gheorghiu-dej securitatea
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1729 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013286 (s)