News Flash:

Cum se refugiaza romanii in trecut, ca o solutie pentru „napasta” prezentului

1 Decembrie 2013
1089 Vizualizari | 1 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7612 RON (+0.0011)
USD: 4.2560 RON (-0.0195)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
O politica antiotomana a dus si domnitorul, mai tarziu regele, Carol I (1866-1914). Mai mult, acesta a obtinut o victorie totala impotriva turcilor in 1877, la Plevna (este adevarat, in alianta cu rusii), trupele Imperiului capituland aici fara conditii, in fata trupelor romano-ruse conduse chiar de catre Carol. In plus, Carol I este monarhul sub conducerea caruia s-a pus capat tributului si vasalitatii fata de otomani (acceptata totusi de Mircea si Mihai, respectiv Stefan la sfarsit de domnie). Romanii insa l-au perceput pe Rege in toata domnia ca pe un „german”, dintr-o „dinastie straina”. In timp ce Mircea, Stefan si Mihai sunt perceputi ca „romani autentici” – desi primul este descendent al unei dinastii de sorginte cumana, Basarab [Iorga, Djuvara], iar ultimul este sigur fiul unei grecoaice, Cantacuzino [Boia], spre dezamagirea adeptilor puritatii etnice romanesti –, Carol I este perceput ca „strain” si „onoreaza” acest sondaj cu un modest loc VII. Desigur ca aceasta perspectiva a fost mult intarita in perioadele comunista si postcomunista prin antioccidentalismul si antimonarhismul lor.
De aceeasi „nedreptate” are parte si Ferdinand, plasat pe locul VIII sau locul 2 la categoria „straini”. Ar rezulta de aici ca „strainii” sunt mai putin iubiti decat romanii, Carol si Ferdinand „concurand” parca la alta categorie, desi faptele lor nu sunt nicidecum mai putin importante comparate cu cele ale domnilor perceputi ca „romani”. Deci nu a fost suficienta lupta contra turcilor, cea pentru „independenta” sau „unire”, in lipsa atributului de „autohton”.
Mihai Viteazul pare sa intruneasca toate aceste patru atribute, ocupand onorabilul loc I, dar la mica distanta de Stefan, Mircea si Cuza. Aici intalnim o alta caracteristica importanta a mitologiei nationale: omogenitatea. Spre exemplu, romanii nu au o personalitate care sa se distanteze de departe, ca popularitate, de celelalte, cum il au turcii pe Mustafa Kemal (Atatürk).
Aceste mituri par – in mod paradoxal – sa joace astazi un rol mai puternic decat cu 100 de ani in urma, cand nu se putea spune ca nationalismul era in declin. Este sugestiv si faptul ca in ultimii 70 de ani puterea politica din Romania a fost detinuta efectiv de catre conducatori al caror nume este tipic national si popular romanesc: sufixul „escu”: Antonescu, Ceausescu, Iliescu, Constantinescu, iar Iliescu si, in fine, Basescu. Chiar unul dintre candidatii declarati pentru urmatoarea consultare electorala este un „escu”. Ca si cum in Anglia sefii guvernelor sa zicem ar fi fost mai toti niste „Smith”. Desigur ca exista o exceptie: Gheorghe Gheorghiu, poreclit „Dej” in urma „surghiunului” sau, in cel mai pur stil al democratiei mioritice, in orasul omonim! Evident ca Regele Mihai (1927-1930; 1940-1947) nu a fost un detinator efectiv al puterii politice.
„Romanitatea” personajelor inclina balanta in favoarea unuia sau altuia
Daca este sa-i comparam pe cei doi mari unificatori, Mihai Viteazul si Ferdinand, constatam ca primul a fost mai mult mitul si simbolul unirii, in timp ce ultimul a fost realitatea. Distanta in sondaj este de aproape 25 de procente in favoarea „mitului”. Pe de alta parte, sub aspectul luptei antiotomane, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul au sfarsit prin a lasa o tara „inchinata” turcilor, platind si un tribut, ce-i drept mic. Totusi, Carol I construieste o Romanie moderna, solida, un stat independent la propriu dupa aproape jumatate de mileniu de vasalitate otomana, cu 312 km de litoral si controland varsarea celui mai important fluviu navigabil al Europei pe atunci.
Am putea crede ca personalitatile medievale au intaietate in sufletul romanilor in detrimentul celor moderne, apelul la trecutul-paradis fiind un „leac” pentru prezentul modern ce „nu ni-i mare? N-o sa-mi dea ce o sa-i cer?”(Mihai Eminescu). Crestinismul acentueaza aceasta latura apocaliptica spre care se indreapta prezentul, deci trecutul este mai bun si, mai ales, mai sigur! In fond „romanii” au inteles de mult ca „cine controleaza trecutul, controleaza viitorul”. Poate cele cateva procente ale distantei din sufletul romanilor intre Mihai Viteazul si Ferdinand pot fi explicate si prin apelul la trecutul mai indepartat. „Disputa” este rezolvata de Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), si el personalitate moderna, dar care detine acelasi loc III impreuna cu Mircea cel Batran, fiind la doar 3 procente de Mihai Viteazul, dar la distanta considerabila de Ferdinand, cel sub care s-a realizat „Marea Unire” (1918). Pana la urma, perceptia de „roman” este cea care inclina mai mult balanta in favoarea importantei si apoi a faptelor. Nu de mult, romanii au facut o alegere similara in viata reala, atunci cand l-au preferat pe Emil Boc, sa-i spunem, un „roman autentic”, lui Klaus Johannis, un „german autentic”. Acest lucru a reusit la 1866, dar a esuat in 2008.
Din multe puncte de vedere romanii par sa nu evolueze, ba mai mult, sa se afunde intr-un nationalism care pare sa nu mai aiba nicio legatura cu interesul national. „Orbirea nemarginita” de „mare neam”, imaginea „eroica” a trecutului, care, desigur, a contribuit la formarea „natiunii”, este si meteahna care o impiedica sa progreseze. Elitele romanesti sunt, in general, adepte ale traditionalismului. Poetul national al romanilor, Mihai Eminescu (nu cumva destinul sau de poet national datoreaza ceva romanizarii numelui sau, din Eminovici in Eminescu)este traditionalist, in timp ce poetul national maghiar, Petöfi Sandor, este revolutionar. Probabil ca anii de national-comunism au accentuat sau desavarsit ceea ce exista. Dar procesul continua – parca – cu si mai multa energie, spre obsesiile si elucubratiile „traco-daco-getice” pana la galeriile „romane” de la Rosia Montana, care au scos in strada multi oameni. Desigur, „oficial” ne integram, europenizam, democratizam, devenim mai toleranti maine decat am fost astazi, respectam si drepturile omului, mai mult decat in vremea lui Mircea, Stefan si Mihai Viteazul, dar, neoficial, ramanem in masura semnificativa adeptii unui trecut „eroic” pe care il consideram „bun national” sau „zestre”, asemenea unei proprietati pe care o redecorezi dupa necesitatile prezentului, dar nu renunti la ea in favoarea unei case noi, cu adevarat moderna.
Mihai Viteazul a unit doua tari care erau unite cu trei luni inainte, sub auspiciile lui Bathory
Paradoxal, dar „romanii” par mai dispusi sa imbunatateasca si modernizeze trecutul devenit un mit obsesiv decat sa-si asume prezentul. In mod evident, „romanii” controleaza prezentul prin trecut. Ceausescu era, pana la urma, „continuatorul” si „urmasul” lui Burebista si Decebal. Toate acestea sunt si rezultatul educatiei facute in scoala, manuale si oralitate. Schimbarea programei si implicit a manualelor nu este relevanta caci „se stie” ca Mihai a facut „Unirea de la 1599-1600”, chiar daca aceasta este un mit fabricat incepand cu secolul al XIX-lea. Oamenii sunt circumspecti, raman uimiti si de cele mai multe ori intrigati si revoltati cand afla ca viteazul voievod Mihai (1593-1601) a perpetuat, de fapt, titlul unificator de la principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, care, in 1595, se intitula: „prin gratia lui Dumnezeu, principe al Transilvaniei, Moldovei, Valahiei…”1, adica cam cu cinci ani inainte ca Mihai sa se proclame „domn al Tarii Romanesti, al Transilvaniei si al intregii Moldove”2, iar Andrei Bathory cerea turcilor in 17 august 1599, deci inainte ca Mihai sa-l infranga si sa intre in Alba Iulia, „sa nu separe Tara Romaneasca de Transilvania,intrucat aceste doua tari au redevenit un singur stat si sa nu-i dea steag [de domnie] lui Mihai”3. Deci Mihai „unise” doua tari care erau „unite” cu trei luni inainte, dar sub auspiciile unui Bathory. Nimeni nu isi mai pune problema „constintei nationale” la „romani” in 1599-1600, in conditiile in care primele semne de afirmare nationala a romanilor apar abia in secolul al XVIII-lea, nu in Tara Romaneasca, ci in Transilvania, si aici doar la o elita intelectuala, nu la oamenii de rand. Este deja un joc al infinitului ca Mihai a infatuit Prima Unire.
Manualele uita sa spuna ca domniile marilor voievozi s-au incheiat cu plata tributului
Marea „victorie” impotriva turcilor a lui Mihai la Calugareni, din 13 august 1595, care a dus la „recastigarea independentei” Tarii Romanesti, a fost urmata dupa doua zile de ocuparea „fara lupte” a Bucurestiului4 si Targovistei5. Mihai reuseste sa alunge pe turci abia dupa… doua luni, la Giurgiu (27 octombrie 1595)6. Mai mult, viteazul voievod reia la scurt timp plata tributului, asa ca ideea „independentei” Tarii Romanesti este neintemeiata. Cam toate manualele de istorie „uita” sa spuna ca domniile marilor voievozi s-au incheiat cu plata tributului, lasand deliberat impresia unei „independente” perpetue. Majoritatea elevilor nu inteleg de ce a trebuit sa mai obtinem Independenta la 1877, cand ea fusese obtinuta de atatea ori de catre Mircea, Stefan sau Mihai, de ce nu si de Vlad Tepes. „Unirea” si „independenta” erau descrise de insusi Mihai in cuvintele: „Iata ca am facut ceea ce sultanul voia de multa vreme, anume ca eu sa iau Transilvania sub protectia lui”7. Sa mai adaugam faptul ca actiunile lui Mihai sunt parte nu a unei miscari nationale, ci a unui razboi, „Razboiul cel lung” sau Razboiul austro-turc (1593-1606), ale carui evolutii au depins de politica imparatului habsburgic, Rudolf al II-lea, sultanii Murad III si Mahomed III si, nu in ultimul rand, de polonezi. Ideea de patrie si natiune nu existau, cel putin in spatiul nostru istoric. Ele vor aparea mai cu seama dupa secolul al XVIII-lea8.
Paradoxal, diagnosticul istoriografiei romanesti si implicit cel al „problemei educationale” la istorie vine de la un spirit lucid si novator, istoricul Neagu Djuvara. Acesta identifica pe buna dreptate trei „vicii-metehne” ale istoriografiei noastre: nationalismul, lipsa de integrare in contextul istoric european si lipsa studiilor comparate9.
In mod clar, „romanii”, ca si alte popoare, se refugiaza in trecut, un fel de viitor anterior, probabil ca o solutie pentru „napasta” prezentului, un trecut plin de speranta si optiuni care vindeca si care poate fi imbunatatit, infrumusetat, adaptat, redecorat, un remediu pentru suferintele din viata reala. O falsa solutie care ne arata cat de putin invatam din istorie.
 Note:
1.Academia Romana, Istoria Romanilor, vol. IV, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 2001, p. 602.
2.Aurel Decei, Relatii romano-orientale – culegere de studii, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1978, p. 241.
3.Ibidem 2, p. 238.
4.Dinu C. Giurescu, Istoria Romaniei in date, Ed. a II-a, coord., Bucuresti, Editura Enciclopedica, 2007 p. 104.
5.Aurel Decei, Relatii romano-orientale – culegere de studii, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1978, p. 226.
6. Academia Romana, Istoria Romanilor, vol.IV, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 2001, p. 604.
7.Aurel Decei, Relatii romano-orientale – culegere de studii, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1978, p. 239.
8.Vlad Georgescu, Ideile politice si iluminismul in Principatele Romane, 1750-1831, Bucuresti, Editura Academiei R.S.R., 1972, pag. 161 si urm.
9. Neagu Djuvara, Thocomerius-Negru Voda, Bucuresti, Editura Humanitas, 2007, p. 7-8.
istoriesicultura.ro.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

politica antiotomana carol i plevna romanii
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

sorin  | #950
daca nici un conducator n-a fost roman,ca un ,,nationalist"ce sunt, va spun:la dracu cu voi toti strainii care ne spuneti cat bine ne-ati facut voi noua,romanilor.Cat de bine e transpusa in ziua de azi istoria voastra despre romania!europenii vor doar binele romanilor,nimic altceva!mi-e scarba de voi cei care iesiti in fata si va scuturati precum cainii si murdariti totul in jurul vostru!strabunii mei au fost de origine sarba ,dar cu toate astea ma mandresc ca SUNT ROMAN.....VOI?
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1937 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018956 (s)