News Flash:

Cum se trateaza calugarii prin manastiri de anumite afectiuni

21 Iunie 2019
343 Vizualizari | 0 Comentarii
calugari

Pina acum un secol, ingrijirea bolnavilor si arta de a vindeca se mai aflau inca sub tutela bisericii. Oamenii carora li se incredinta vindecarea sufletului trebuiau sa raspunda si de vindecarea trupului. Bisericile crestine au preluat aceasta traditie.

Preotii, calugarii si maicile alinau si suferintele trupului. Ei studiau functiile organismului si cauzele bolilor, elaborind metode de vindecare dintre cele mai diverse. Traduceau, transcriau si puneau in practica retete apartinind altor culturi, dar acumulau experienta si din terapiile practicate de ei insisi. In special, calugarii s-au ingrijit de trebuintele sufletesti ale omului, pe care l-au inteles si l-au sprijinit moral, dar caruia i-au obladuit si ranile fizice. In medicina monastica, diagnosticul se punea dupa infatisarea pacientului, dupa gesturile sale si dupa felul cum vorbea. 

Citeau boala in ochi, pe chip, in „incarcatura” limbii, in mirosul corporal. Inainte de a consulta bolnavul, calugarii se rugau pentru purificarea lor proprie si pentru ca bunul Dumnezeu sa-l ajute pe cel aflat in suferinta. Astfel, pacientul era vindecat prin puterea lui Dumnezeu, dar si prin propriile forte, regasindu-si echilibrul si armonia. Calugarii nu cereau plata pentru serviciile lor medicale, deoarece Hristos i-a vindecat pe suferinzi fara sa le ceara nimic in schimb.

Farmacia din curtea manastirii

In afara de plante medicinale, calugarii terapeuti foloseau ventuzele, lasatul de singe, terapia cu apa, baile si cataplasmele, metode mai putin folosite astazi, dar care dau semne ca sint redescoperite si apreciate tot mai mult si de terapiile moderne. Exista metode vechi de tratament care astazi ni se par ciudate, dar care au rezistat cu succes cercetarilor moderne. 

Astfel, bacteriile continute de o alifie calugareasca menita sa vindece ranile, preparata din excremente de oaie, miere si mucegai, actioneaza, dupa o aplicare de citeva zile, ca un antibiotic. In plus, calugarii, ca niste medici moderni, recomandau o alimentatie adaptata fiecarui bolnav in parte si, nu in ultimul rind, un regim de viata sanatos. Fiecare manastire avea o gradina cu plante medicinale. Calugarii le ingrijeau, le recoltau, le uscau si le depozitau in farmacii uriase, iar din ele preparau ceaiuri, licori sau alifii. Taranii le aduceau si ei ierburi de leac, peste care, atunci cind le culegeau, rosteau Tatal Nostru, asa cum ii invatasera calugarii, pentru ca ierburile sa fie cit mai curate si cu putere de tamaduire mai mare. Adesea, preparatele aveau in ele si 7 ingrediente miraculoase, adica exact numarul zilelor in care si-a desavirsit Dumnezeu creatia.

Regimul alimentar al calugarilor

Mai demult, in manastiri, regimul era pur vegetarian. La care se adaugau lapte si brinza, iar in zilele de sarbatoare si peste sau carne de pasare. De altfel, prepararea brinzei intra in atributiile calugarilor, care au devenit, de asemenea, maestri la gatitul pestelui. In Romania, pe linga manastiri, erau stuparii, iar din cresterea albinelor s-a ajuns la retete extraordinare de sanatate pe baza de produse apicole. Calugarii si astazi maninca putin si se roaga mult. Regimul lor se asemana cu cel propus de dieteticienii de astazi: fructe, legume si cereale, produse lactate, peste. 

Meniul trebuie sa umple o treime din stomac cu hrana solida, o treime cu lichide, si o treime sa ramina gol. Iar periodic, sa se reduca ratia pentru a permite organismului sa se odihneasca. Perioadele de post sint cure de dezintoxicare si reenergizare trupeasca si sufleteasca. Calugarii pun mare pret si pe igiena zilnica, pe spalarea temeinica a trupului. Medicina monastica n-a fost gindita doar pentru tratarea bolilor acute, ea este o filosofie de viata. Cei care traiesc in armonie cu natura si cu Dumnezeu sint sanatosi si fericiti. Tamaduitorii acelor vremuri considerau ca vindecarea este mintuire.

Plantele medicinale din Biblie

Calugarii au folosit cu predilectie acele plante tamaduitoare pomenite in Biblie. Scortisoara „mirositoare” apare de mai multe ori mentionata in Sfinta Scriptura, mai ales ca unul dintre ingredientele ungerii sfinte. Astazi stim ca uleiul esential de scortisoara este antidiareic, antimicrobian, astringent, imunostimulator si are efecte benefice in afectiuni respiratorii, genito-urinare, in tratamentele stomatologice. Din anul 2002, uleiul de scortisoara se foloseste ca ingredient la prepararea Sfintului si Marelui Mir. Cedrul, arborele cel mai laudat, pomenit in Biblie de 75 de ori, ne da un ulei cu proprietati antiseptice pentru caile respiratorii. Este antiseboreic, expectorant, mucolitic, sedativ nervos si stimulent tonic. 

Isopul, cu miros aromat placut, e folosit in raceala, bronsita, gripa, angina, rani, dermatite, furuncule, guturai alergic, negi, papiloame, bataturi. Pomenit in Psalmii lui David, isopul este un remediu excelent in tratarea bolilor de plamini. Actioneaza de asemenea ca un foarte bun purificator al singelui, avind efect asupra vaselor capilare prin scaderea fragilitatii acestora, planta fiind foarte buna si in tratamentul bolilor de ficat, in hepatite, leucoree, amenoree sau reumatism cronic. In cazul tulburarilor gastrice sau balonare este utila tinctura de isop. Pentru arsuri la stomac si gaze intestinale se consuma doua-trei pahare pe zi de macerat la rece, inainte de mesele principale.

Leacuri monahale din castane

Castanii comestibili au fost intens plantati in jurul manastirilor din Oltenia si Moldova, iar cu ocazia aceasta, fructele lor au intrat in retetele vestitelor leacurile monahale. Cu ele se tratau reumatismul si degeraturile, problemele digestive si intestinale, diferitele boli ale batrinetii. Castanele au fost folosite ca hrana usoara si extrem de hranitoare pentru convalescenti, bogatia lor de minerale si de vitamine (greu degradabile in procesul prepararii) fiind un excelent sprijin pentru o vindecare rapida. Piureul de castane indulcit cu miere, consumat in cure de citeva saptamini, e recomandat in hemoroizi, varice, tromboflebita. 

Stimuleaza tranzitul intestinal, are efecte antiinflamatoare si tonice vasculare. Calugarii recomandau cite o farfurie de piure de castane in afectiuni ca: boli cronice de rinichi, indigestie, diaree, degeraturi (extern). Tinctura de sunatoare, asa cum era preparata si folosita de calugari, ajuta in tratamentul ranilor si al durerilor, in caz de febra musculara si nevralgii. Extractul de paralute al calugarilor are un efect antiinflamator si se foloseste in tratamentul acneei, arnica este eficienta in cazul luxatiilor si al contuziilor. Preparatele din salvie au efecte antimicrobiene, antihipertensive si antiinflamatoare, contribuind, in acelasi timp, si la scaderea nivelului de zahar din singe, calitate care o recomanda in celor cu diabet.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ingrijirea bolnavilor bisericii oamenii vindecarea sufletului
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1888 (s) | 23 queries | Mysql time :0.021076 (s)