News Flash:

Curioasa si comica lupta pentru modernizarea Romaniei. Cazul Carol I

26 Martie 2013
1708 Vizualizari | 0 Comentarii
Inainte de a domni 48 de ani, Carol I, figura fundamentala a Romaniei moderne, a fost fortat sa treaca prin furcile caudine ale intrigii si neincrederii romanesti.

“Putin simpatic” la instalarea pe tronul de la Bucuresti, primul monarh inaugureaza o granita invizibila, in transeele careia s-au purtat nenumarate batalii in ultimii 146 de ani. E granita dintre consecintele mici ale isteriei si cele mai ample, ale istoriei, strans legate in Romania. „Republica de la Ploiesti”, din august 1870, este prima falie care intra sub vizorul campaniei “Adevarul” – „Romania de la zero". Fapte, date, nume, cine, cum, unde, cand si de ce!

Ca sa ajungem la Carol I, intemeitorul statului roman modern, si sa intelegem cat de adanca este falia care a separat vechea Romanie de cea noua, trebuie sa incepem cu sfarsitul. Anul 1914, „Noua Revista Romana” a lui Constantin Radulescu-Motru, editia din 12-19 octombrie, prima pagina, necrolog. Numele Regelui Carol I, scris cu majuscule, si mult text. Finalul textului: „Cu toata relativitatea maririlor istorice, amintirea lui Carol I va fi in veci respectata de neamul romanesc. Nu va fi el Carol Cel Mare, fiindca opera lui va fi desavarsita de altii, va fi totusi Carol Cel cumpanit la fapte, cum n-a mai fost altul pe tronul Tarilor Romanesti”. La 1914, in Romania, inca mica, se intelegeau lucrarea si mostenirea Regelui abia disparut. „Noua Revista Romana” nu era un oficios, dimpotriva.

La fel cum nu era nici mai celebra „Convorbiri literare”, al carei numar zece din acelasi octombrie 1914 avea pe coperta un Carol imbatranit, privind deja de dincolo, din istorie. Duiliu Zamfirescu semneaza articolul-ferpar din deschiderea revistei. „Acum dinastia este a noastra. Regele este al nostru. El a mers sa se amestece cu tarna Domnilor pamanteni, cu Basarabii si Musatenii, cu sulitarii de la Rovine si de la Calugareni, cu plamada daco-romana, ce atat de viguros incolteste peste tot”, scria prozatorul. Si promitea, in numele generatiilor viitoare: „Vom invata pe fiii nostri sa venereze memoria Sa”. Finalul este, din nou, in tuse groase: „Cel ce scrie aceste randuri se simte mic, este zdruncinat pana in temeliile vietii sale, fata de marimea unui suflet cu adevarat regal, inchinat in intregime patriei – fara bucurii violente, fara patimi, ingrijorat pururi de ce va fi maine pentru Romania”.

48 de ani. Cine ar fi crezut in mai 1866 ca tanarul Hohenzollern, care fusese agreat de elitele locale si Marile Puteri sa fie noul domnitor al Tarilor Romane, va rezista 48 de ani? A fost cea mai lunga si mai rodnica domnie din istoria romanilor. E un cliseu din manualele postcomuniste de istorie, dar e si adevarat. Chiar a fost. Si totusi, atunci, la inceput, Carol n-a fost nici Mare, nici demn sa stapaneasca peste plamada daco-romana, ci prea putin simpatic cafenelelor din Bucuresti, asa cum noteaza generalul Theodor Vacarescu in memoriile sale publicate chiar in 1914, ca omagiu postum adus suveranului disparut. Iata cum debuteaza, deci, Romania moderna: cu o cearta intre ambitiosii locali, cu un monarh depresiv si resemnat, si, in final, cu o republica de toata frumusetea la Ploiesti.

O lupta a liberalilor „rosii”

Recursul la istorie si la istorici. Titu Maiorescu descrie in a sa Istorie politica primii ani ai domniei lui Carol I: „Adevarata greutate a situatiei interne era lipsa oricarui simtamant dinastic la poporul roman, deprins de atatea generatii cu domnii efemere, indiferent la desele schimbari ale indivizilor de la tron, mai indiferent acum in urma rasturnarii lui Cuza-Voda”. „Monstruoasa coalitie” (vremelnica unire intre conservatori si liberali pentru detronarea lui Cuza) a fost mai fragila decat credem.

Explicatia este necesara, insa insuficienta. Cauza adanca a faliei care a marcat primii ani ai domniei lui Carol I a fost alta: liberalii (generatia 1848, “rosii”, care in zilele noastre ar fi trecut drept stangisti redutabili) nu depasisera faza revolutionara. Traiau in trecutul recent, in vremea ambitiilor razvratite, la intersectia aceea unde orice liberal european autentic se simtea Giuseppe Mazzini (n.r. – revolutionar italian).

Mai departe, Theodorian-Carada, completandu-l pe Maiorescu in „La centenarul primului rege”: „In 1866 traiau inca sase fosti domnitori si vreo 20 de beizadele, fiecare cu ambitiile si sperantele sale”. Si ce ambitii! Alexandru Ioan Cuza, de pilda, a fost ales (de doua ori!), in absenta, deputat si insusi Carol I l-a rugat sa revina din exil, asigurandu-l ca va fi posibila o colaborare intre ei. Cuza, insa, nu a revenit.

Ca sa castige increderea scenei politice romanesti, Printul Carol (Romania avea sa devina Regat abia in 1881, la patru ani de la cucerirea independentei fata de Imperiul Otoman) a imbracat si haina mondenului, a dat baluri si receptii, a fost prezent, s-a afisat. Insemnarile sale zilnice (Memoriile i-au fost republicate recent) ni-l arata insa singur si cuprins de deznadejde. Scria des acasa, tatalui sau, cerandu-i sfatul: ce sa faca aici, in tara asta, unde totul se misca lent, se construia greu si se darama repede. Un psiholog care ar avea inclinatii spre lectura istorica si ar citi „Memoriile” ar putea pune chiar crudul diagnostic „depresie”. Carol era, deci, deprimat si ii cerea sfatul tatalui sau, care l-a povatuit intotdeauna sa lupte pana la capat: un Hohenzollern nu renunta niciodata.

Alde Manolache Costache-Epureanu

Apogeul crizelor anti-monarhice, un fel de culme a disputelor de cafenea, este august 1870, cu a sa „Republica de la Ploiesti”. Pana atunci insa se cuvine consemnata succesiunea guvernelor: intai liberalii, sub conducerea lui Constantin Al. Cretulescu, cu Ion C. Bratianu la Interne, apoi un Guvern Stefan Golescu, urmat de un Guvern Nicolae Golescu, plus un Cabinet Dimitrie Ghica si un Guvern General Alexandru G. Golescu. Dupa cinci echipe ministeriale in patru ani, august 1870 i-a prins pe romani cu un Cabinet condus de conservatorul Manolache Costache-Epureanu. Instalat in aprilie `70, Manolache Costache se remarcase ca unul dintre cei mai acerbi critici ai Legii Agriculturii, data pe vremea lui Cuza. Interpelat de Kogalniceanu, care i-a batut obrazul, amintindu-i ca detinea functia de ministru in perioada de glorie a Domnului Unirii, liderul conservator a raspuns, in dulcele stil clasic romanesc, ca nu mai era acelasi. Tara, tara, domnule!, se schimbase si oamenii trebuiau sa fie altii, noi.

Ce a fost „Republica de la Ploiesti”? Ce putea sa fie in tara lui Manolache Costache-Epureanu? Bineinteles, o comedie. Pentru lamurire putem consulta oricand dramaturgia lui Ion Luca Caragiale. Politic se explica asa: reactia liberalilor radicali la echilibrul domnitorului, care nu ii prefera conservatorilor si liberalilor moderati. Da, acesta este adevarul: Ion C. Bratianu, C.A. Rosetti, Eugeniu Carada si alte figuri patinate de timp au vrut sa il debarce pe Carol I. Paharul nemultumirilor populare fata de Carol I includea si „Afacerea Strousberg” (scandal politico-financiar legat de concesionarea constructiei de cale ferata Bucuresti-Roman unui consortiu prusac) si stabilirea unei rente prea-indestulatoare pentru sotia Principelui Carol, Elisabeta de Wied (Carmen Sylva).

„Pe bancile scoalei lui 8 August”

Contextul international: razboiul franco-prusac inceput in 1870, despre care revolutionarii de la `48 credeau ca se va termina cu victoria Parisului. Oricine deschide astazi o carte de istorie, risca o criza de ras: conflictul s-a sfarsit in 1871 cu Wilhelm I al germanilor incoronandu-se in „Sala Oglinzilor” la Versailles! Cine sa anticipeze, insa, asta la marginea Europei, unde ziarul lui C.A. Rosetti, „Romanul” („Romanulu”, in limba de la 1870), falsifica starea de facto de pe front in cronicile trimise din Franta.

„Bratul armat” al „Republicii de la Ploiesti”, colonelul Alexandru Candiano-Popescu, explica in memoriile sale ca in tara majoritatea covarsitoare a populatiei si a elitei era pro-Franta si ca in contextul unei victorii a Parisului s-a considerat ca nu e bine sa ne prinda pacea cu print prusac pe tron: „ La 8 August, spre norocul nostru, n-am izbutit. Daca izbuteam, ne-am fi blestemat izbanda”, scrie cu usurare colonelul, ani mai tarziu, fericit ca propria revolutie esuase lamentabil.

“Memoriile regale ne arata cat de adanc a fost lovit Domnul cand juratii de la Targoviste achitara pe cei ce ridicasera steagul Revolutiei la Ploiesti. Intaia pornire fuse sa abdice. Pe cand revolutionarii ieseau din temnita ca biruitori, Domnul voia sa iasa din tara ca biruit. Pe bancile scoalei lui 8 August a invatat Voda Carol sa cunoasca poporul roman. 8 August dete maturitate tanarului principe”,

Alexandru Candiano-Popescu, in volumul “Amintiri din viata-mi”

Candiano-Popescu a devenit, ulterior, dintr-un radical anti-Carol un apropiat al Regelui, caruia militarul-poet i-a scris chiar si ode exaltate, reprezentative pentru spiritul personajului: „Te-am vazut intaiu`n pilde si`n a legei aparare,/ Mare`n sfat si`n batalii,/Si-a Romanului urare,/ Este: «Tu, Carol Cel Mare,/ Al romanilor sa fii»”. Publicist, dar si razboinic, Candiano s-a remarcat in Razboiul de Independenta fata de Imperiul Otoman, participand la cucerirea Grivitei. A luptat, a murit cu ei de gat – la figurat, desigur – pentru Rege.

Inapoi la august 1870! Guvernul i-a arestat pe complotisti, inclusiv pe generalul N.Golescu si pe batranul Ion Bratianu. Planul a fost asa: miscarea ar fi trebuit sa izbucneasca simultan in cinci localitati (in afara de Ploiesti – la Craiova, Bucuresti, Tecuci, Braila si Buzau). Complotistii mizau pe trupele de la Furceni, masate undeva intre Tecuci si Focsani. Si de acolo, de la Furceni, spre Capitala! Miza era clara: detronarea Principelui Carol si numirea unei Regente.

Un anonim face o narare la gazeta

„Romanul” si-a tinut la curent cititorii din prima clipa, dar trebuie sa luam cu infinite precautii cele scrise in ziarul coordonat de C.A. Rosetti si Eugeniu Carada (pe care Carol I si l-a apropiat peste ani, oferindu-i, din 1880, functia de sef al proaspetei Banci Nationale). Prima relatare este aceasta: „7 ore jumatate sera. Unu calatoru, trecandu prin Ploiesci, si sosindu in acestu momentu la Bucuresci, ne face urmatoarea narare asupra celor petrecute la Ploiesci: Astazi, la ore 3 dimineata, toti cetatianii ierau in piciore, facea se vibreze aerulu tacutu alu noptii, prin resunetele sele infioratore. Mare adunare de poporu pe strade si pe pietele principali. Poporulu proclama ... nu cutezamu a spune ceea ce ni se raporta, de atata mare gravitate ni se pare. Acestu poporu, coprinsu, ni se dice, d`unu ientusiasmu freneticu, n`are arme pentru a se apara d`unu atacu eventuale. Pentru a si le procura, ele navalescu in casarma dorobantiloru care ni se apara si se armeza cu armele loru. Prefectulu este arestatu. D. Candianu, in capulu miscarii cu alti cetatiani insemnati, este proclamatu prefectu. In acestu momentu, oscirea tramisa din Bucuresci trebuie sa fi sositu in orasulu care a proclamatu ua noua stare de lucruri in Romania. Ce se petrece ore?” (n.r. – am pastrat limba originala).

Actul I: intra in scena teribilul Guta

Faptele asa cum au fost reconstituite de istorici. Intra in scena Guta Antonescu, supranumit, se pare ca pe buna dreptate, „Gradinarul”. Guta preia postul de telegraf. De aici incepe comedia telegramelor false. Se anunta ca Principele Carol a fost alungat si ca Guvernul este preluat de o Regenta condusa de Nicolae Golescu. Asadar, nici vorba de „Republica”, nimeni n-a pronuntat cuvantul in acea teribila noapte de august. Prefectura locala era antamata de insusi Candiano. O telegrama semnata chipurile de Ion C. Bratianu a fost lecturata public. Ea il credita pe Candiano cu puterea de a prelua si trupele armate din judet. Numai ca Guta Antonescu face si greseli, de ajunge dansul telegramelor false pana la Bucuresti. Capitala, alertata, trimite trupe. Golescu si Bratianu sunt arestati. Ziarele vremii consemneaza ca la arestare batranul Bratianu a fost calm si a rugat sa nu i se umble prin hartii fara rost, caci nu e un incepator in ale complotului si nu lasa semne. Candiano, insa, cu multimea dupa el, merge spre o cazarma pentru a se inarma. Ziarul „Romanul” nota: „Cu ocasiunea arestarii lui Guta Gradinaru in incidentulu de la Ploiesci, de catre unu sergentu de dorobinti, numitu Guta a trasu cu pistolu in sergentu si la ranitu in peptu. Sergentulu, intrebuintandu arma in contra lui Guta, fu lovitu, in lupta, si trage de morte”.

Actul II: intra in istorie maiorul Polizu

Confruntat cu noul prefect Candiano, maiorul Polizu de la cazarma refuza sa-i recunoasca functia si nu se preda. Vin trupele de la Bucuresti si se termina balciul. Eugeniu Carada intoarce armele, condeiul cum s-ar zice, si vine si el la Ploesci, sa acuze, sa combata. Toata lumea (mai putin Regele) cumva reuseste sa o intoarca (ca la Ploiesti!) si pupa Piata Endependentei, care urma sa vina. Se tine un proces-fantoma, la Targoviste, toti participantii la „Republica-mascarada”, 41 de inculpati, sunt achitati. Carol I e deprimat de veste si vrea iar sa demisioneze. Tatal sau il sfatuieste sa-i mai rabde, totusi, pe romani.

Actul III: se da verdictul - a fost sculare de popor

Reputatul istoric Ioan Scurtu noteaza in celebra sa Istorie a romanilor sub patru regi ca printre aparatorii grupului rebelilor s-a aflat si Nicolae Fleva, iar Candiano-Popescu era acuzat de „atentat cu scop de a rasturna prin mijloace razvratitoare si sculare de popor contra guvernului”. „Romanul” lui Rosetti (care lipseste din tara 15 zile dupa „Republica”) se repliaza din nou si anunta , pe 13 octombrie, ca in intreaga Europa tronurile se clatina: „Tremurati monarhi! Ora vi se apropie!”. Ziarul a publicat si concluziile Ministerului de Interne cu privire la „Miscarea de la Ploiesci”: „De la unu timpu incoa din mai multe judete de dincoa de Milcovu precum si din capitala, guvernulu avea informatiuni asupra agitatiuniloru ce se pregateau in acele localitati si mai cu sema in Romania mica, pe unde, de catre agentii ce se purtau din locu in locu, se respandeau sgomote cumu ca in curendu starea de lucru urmeaza a fi curmata”. Guvernul isi asuma, asadar, ca stia, recunoscand insa meritele unor cetateni deosebiti in curmarea scularii de popor: „Guvernulu, cu aceasta ocasiune, a avutu satisfactiunea de a constata zelulu si activitatea de care a datu probe sefii ostirii cari au luatu parte la restabilirea ordinei si mai cu deosebire dd. maiori Polizu si Gorjenu precum si devotamentulu trupei. Asemenea se adreseaza multumiri corpului telegraficu si in specialu dlui Iuliu Filipescu si amploatiloru de la Ploiesci dnii Iorgulescu si Constantinescu; (...) pentru devotata si inteligenta purtare (n.r – desi amenintati cu revolverul de catre revoltati, amploaiatii au trimis telegrame de alerta la Bucuresti)”.

Epilog

La 23 mai 1871, Carol tinea un discurs la deschiderea sesiunii extraordinare a Parlamentului: „Adevarata libetate n-are nimica de-a face cu neregula si anarhia: fara datorii nu exista drepturi, fara ordine nu-i libertate”. Apoi, la 1877, Principele Carol si-a condus tara spre independenta, luptand eroic in razboi, a rostit celebra „Asta-i muzica ce-mi place!” pe cand bubuiau tunurile, mirosea a praf de pusca si mureau pentru tara dorobantii, si a fost incoronat rege, la 10 mai 1881, purtand pe cap o coroana confectionata din otelul unei arme de artilerie capturate la Plevna. A domnit pana in 1914. A fost cea mai lunga si mai rodnica domnie din istoria romanilor.

Caragiale a ras de ei si de prostia lor

Ion Luca Caragiale a scris ironic despre caricaturala „Republica de la Ploiesti” in „Boborul” si „Conu Leonida fata cu Reactiunea”. Puncta Caragiale in 1896: „In secolul nostru s-a nascut si s-a sfarsit un stat foarte interesant, pe care nu-i este permis unui istoric constiincios sa-l piarza din vedere. Voi sa vorbesc despre Republica de la Ploesti, un stat care, desi a durat numai vreo cincisprezece ore, a marcat desigur o pagina celebra in istoria contemporana”.

SEMNAT, CANDIANO POPESCU

Sarabanda falselor telegrame

Ziarul „Romanul” a publicat la o saptamana de la evenimente telegramele false care au circulat in noaptea aceea peste Romania. Iata o parte dintre ele:

„D-lui capitanu Georgescu, comandantele puntului Predalu: Principele Carolu, resturnatu, guvernulu provisoru instalatu avandu de capu pe generalu N. Golescu ca regentu, suntu prefectulu districtului numitu de guvernulu provisoriu, concentrati imediatu granicerii si in 24 de ore deca se pote se fiti in Ploiesci. Asceptu de la patriotismulu d-vostra si de la energia dvostra aceste serviciu. Candiano Popescu”

„Dlui srgentu insarcinatu cu darea armeloru. Sunteti invitatu ca pe data, puscele ce aveti, in pastrarea dvostra, se le impartiti la poporu. Prefectulu judetului Prahova, Candiano Popescu”.

„Dlui maioru Polizu, la Ploiesci. Va facu cunoscutu ca printulu Carolu I era detronatu asta nopte de catre poporu. In numele guvernului provisoriu va ordonu a lua comanda garnizonei si pe data a supune armata la juramantu pentru noulu guvernu. Totudata va veti pune la ordinile prefectului Alessandru Candiano Popescu”.

UN REVOLUTIONAR DE CABINET

Carada vazut de Candiano: „ Fuse seful ocultei”

Eugeniu Carada, care a fost intai pamfletar si abia apoi bancher, a fost incondeiat de fostul sau partener de revolta Candiano-Popescu: „Ziarist mester, capabil mai cu seama pe taramul financiar, fara lipici, nici la vorba, nici la fire, revolutionar de cabinet, fara insa sa aiba curajul de a infrunta primejdia in zile de grea cumpana, cu autoritate asupra celor ce-l inconjoara de aproape, fiind cinstit si cu o mare putere de munca, cumpatat, temperament de rector, integru, neam de turc , scoala bizantina, el e solul trimes de comitetul din Bucuresti ca sa ridicam steagul revoltei. Mai tarziu ridica Banca Nationala si fuse seful ocultei (n.r. – Masoneriei)“.

UN INCURCA-TREABA

Manolache Costache-Epureanu vazut de Candiano: „Destept, dar fara judecata”

Iata ce scria Candiano despre fostul premier din perioada „Republicii”: „Acest copilaros barbat de stat, care trecea cu o usurinta nemaipomenita de la starile cele mai retrograde la ideile cele mai inaintate, destept, dar fara judecata, gata sa darame o situatie pentru a spune o vorba de duh, un incurca treaba cu tendinte reactionare, acest barbat era emblema cea mai potrivita a acelei epoci flusturatice si fara scrupul in care conservatorii se jucau de-a baba-oarba cu Constitutia, vorbind foarte des de dansa, cautand insa a lega Tara la ochi, ca sa nu-i prinza in apucaturile lor flagrante, calcatoare a pactului nostru fundamental“.

sursa:historia.ro. 

carol i modernizarea romaniei lupta
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1531 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014129 (s)

loading...