News Flash:

Dacia romana - scurt istoric

23 Ianuarie 2014
5262 Vizualizari | 0 Comentarii
Dacia romana a fost o provincie romana dupa cucerirea Daciei de catre Imperiul Roman sub conducerea lui Traian in 106 si a durat pana in 271, deci un total de 165 de ani.
Cum Dacia nu fusese cucerita complet, deseori aveau loc incursiuni ale dacilor liberi cu scopul de a hartui legiunile romane din aceasta zona.
De asemenea, au existat si multe revolte impotriva stapanirii romane in interiorul provinciei, astfel ca ocupatia romana nu a fost deloc usoara. In aproximativ 100 din cei 165 de ani au existat conflicte armate.
Provincia romana Dacia, dupa Ptolemeu sau Constantin Giurescu, isi avea hotare: spre apus Tisa, spre nord muntii Carpati, in sud Dunarea, iar spre rasarit raul Hierosos. Crisana, Muntenia, Maramures, Bucovina, Basarabia si Moldova erau locuite de dacii liberi.
La granitele Daciei a fost liniste cat timp a trait imparatul Traian.
Dupa moartea sa (11 august 117) incep navaliri ale migratorilor si ale dacilor liberi din nord.
In perioada stapanirii romane (106 - 271), in provincia cucerita au loc evenimente si transformari importante:
construirea a numeroase orase, cetati, castre si monumente:
In 108 - 110 se construieste noua capitala a provinciei Dacia, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica (in sud-vestul Depresiunii Hategului)
In jurul lui 210 este refacut in piatra castrul de la Porolissum
construirea unei bogate retele de drumuri pietruite:
In 107 - 109 romanii prelungesc drumul care lega Dunarea (la Dierna) cu interiorul Daciei pana la Apulum (Alba-Iulia), Potaissa (Turda), Napoca (Cluj-Napoca) si Porolissum (Moigrad). Acesta este unul dintre cele mai vechi drumuri de piatra de pe teritoriul Romaniei.
exploatarea masiva a bogatiilor subsolului (aur, argint, sare etc.)
Coloniile erau locuite de coloni, adica cetatenii romani cu toate drepturile. Coloniile au constituit o lovitura grea pentru viata traditionala autohtona, deoarece pe ele se sprijinea intreaga viata constitutionala iar dacii au trebuit in cei 170 de ani sa se adapteze prezentei zecilor de mii de romani, sau atfel spus, venirii printre ei a atator vorbitori de limba latina.
Colonizatorii erau de doua tipuri: civili si militari. Colonizarea cu civili in Dacia e aproape caz unic in vremea imparatilor romani (conform lui Nicolae Iorga). Cei mai multi colonisti au venit, firesc, din imprejurimile Daciei, si foarte putini din inima imperiului, din Italia de astazi, deoarece populatia se rarise acolo, iar imparatii au interzis colonizarile cu cetatenii nascuti in Peninsula Italica. Cei veniti din apropierea Daciei erau de obicei traci, inruditi cu getii (dacii), vorbeau aceeasi limba, fapt ce a dus la o apropiere intre ei. Din Imperiu au mai venit cei mai prigoniti, mai ales crestinii[5] si preotii lor. Limba getilor s-a pastrat precum si modul de viata si ocupatiile autohtonilor.
Desi a avut o perioada relativ scurta, colonizarea Daciei cu oameni proveniti din toate provinciile imperiului a fost cea mai intensa, iar limba latina s-a impus ca lingua franca.
Dacii (getii) s-au rasculat de mai multe ori. Prima rascoala incepe dupa moartea lui Traian si inceputul domniei succesorului sau, imparatul Hadrian. Rascoala a antrenat si dacii liberi si neamurile vecine. Alte doua rascoale au avut loc in timpul imparatului Antonius Pius (138 – 161). Cea mai lunga si puternica rascoala a fost intre 166 – 175, amenintand la un moment dat capitala Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica.
Dacia era o provincie imperiala, condusa de un trimis al imparatului, numit Legatus Augusti propraetore. El era ajutat de trei administratori financiari, numiti procuratores, cate unul pentru fiecare dintre cele trei provincii in care fusese impartita administrativ Dacia. Organul superior local, corespunzator organului central, era Legatus Augusti; si, colaborand cu acesta, exista un Concilium Provinciarum Daciarum trium, adica un fel de Parlament alcatuit din cca. cel putin o suta de cetateni. Pentru incasarea impozitelor se cerea un corp de functionari care sa-i ajute pe cei trei procuratori. Locuitorii aveau obligatiile urmatoare: censul – impozit asupra pamantului, capitatia – impozitul personal pe cap de locuitor, o dare asupra mostenirilor, o dare la eliberarea sclavilor, prestarea unor munci.
Societatea romanilor era stratificata intr-o noua viziune a romanilor. In frunte erau cetatenii romani, care aveau toate drepturile. Urmau locuitorii municipiilor cu drepturi limitate, cetateni de clasa a doua. Urmau apoi peregrinii, adica bastinasii, dacii. Dupa acestia era libertii, adica sclavii eliberati, iar in cele din urma sclavii sau robii, care n-aveau libertate personala si niciun drept. Constantin Giurescu crede ca existau cel putin in secolul al III-lea in Dacia si un alt tip de coloni – taranii inglodati in datorii, astfel ca taxele lor le plateau stapanii mosiilor pe care lucrau.
Asezarile provinciei Dacia cuprindeau coloniile, municipiile si satele.
Vestigiile arheologice dovedesc o continuitate a dezvoltarii mestesugurilor: prelucrarea metalelor, ceramica, tehnica sticlariei. Mai mult, inscriptiile descoperite in zona Petrosani, atestate in jurul anului 205, indica existenta unui collegium fabrum (corporatia fierarilor), ceea ce dovedeste preocupari pentru prelucrarea fierului in Dacia in timpul ocupatiei romane. Centre metalurgice vechi sunt mentionate la Ghelari, Teliuc, Gilau, Gradistea Muncelului.

Vezi si Au existat imparati romani de origine daca? 
In 246 imparatul roman Filip Arabul (Marcus Iulius Philippus) (244 - 249) acorda Daciei dreptul de a emite moneda de bronz proprie; emisiunile au durat pana in anul 256.
In 271, dupa o incursiune a gotilor din nord-vest, Imparatul Aurelian hotaraste sa retraga granita imperiului la sud de Dunare pentru o mai buna aparare, sfarsind dominatia romana.
Arheologul Ion Motzoi-Chicideanu explica faptul ca sursele arheologice si epigrafice infirma traditia Bisericii Ortodoxe Romane, care sustine ca, pe teritoriul Romaniei, crestinismul s-a propagat prin straduinta apostolului Andrei. In timpul misionariatului in Dobrogea, apostolul Andrei ar fi hirotonit preoti si episcopi. La randul lor, aceia au uns alti preoti si alti episcopi.
Pe teritoriul Romaniei, crestinismul a aparut la fel ca in restul Imperiului Roman, cu precadere in orase. De aceea, cei opusi crestinilor erau denumiti pagani, adica locuitorii satelor, avand in vedere ca in limba latina la sat se zicea „pagus”. Crestinii, care traiau in mediul citadin, erau straini care fusesera adusi din afara provinciei Dacia, pentru a asigura sistemul socio-politic roman si au creat aici comunitati crestine.
Dupa ce Imperiul Roman s-a retras de pe teritoriul Romaniei de astazi, unde a stapanit relativ putin timp (106-275 d. Hr.), orasele au fost depopulate de crestini, care au plecat si ei odata cu armata, cu administratia romana, cu exceptia celor din orasele din Dobrogea, unde autoritate romana a continuat sa se exercite.
Dupa retragerea romana nu se mai gasesc dovezi de prezenta crestina la nord de Dunare. In fosta provincie Dacia au venit succesiv populatii migratoare, care aveau alte credinte. Este vorba, pentru inceput, de vizigoti (a caror cultura materiala este foarte prezenta pe teritoriul Romaniei, in special la Santana de Mures - Cerneahov). Dupa vizigoti au venit ostrogotii, germanici si ei. Dupa aceea mai vin si alte populatii, intre care, hunii. Aceste popoare erau animiste. Cea mai semnificativa, si de lunga durata, a fost apoi invazia slava. Slavii au ajuns pana in Peloponez, ceea ce i-a obligat pe imparatii bizantin sa faca eforturi militare considerabile ca sa-i opreasca.
Cercetatorul Uwe Fiedler, de la Berlin, analizand descoperirilor arheologice din Romania si din Bulgaria, a redactat lucrarea „Studii asupra inmormantarilor din secolele VI-IX la Dunarea de Jos", aparuta in 1992 la Bonn, in care a discutat comportamentul funerar al comunitatilor de la Dunarea Inferioara, atingand si problema identificarii complexurilor funerare crestine intr-o vreme cand, la nord de Dunare, erau prezenti slavii. Dupa ce autorul a analizat mai multe cimitire de incineratie sau birituale din Romania, acordand o atentie deosebita si cimitirului slav de la Sarata Monteoru, datat in sec. VI-VII, care cuprinde 1.536 de morminte, a constatat ca, dupa ritualul funerar, nu prea e vorba de crestini. Arheologii au constat faptul ca cimitire crestine apar abia catre sfarsitul secolului al IX-lea.
Istoricii teologi accepta si ei faptul ca in Romania crestinismului timpuriu ii lipsesc confirmarile arheologice, dar explica prin speculatii continuitatea crestinismului. In lucrarea „Istoria Bisericii Ortodoxe Romane", Pr. prof. Mircea Pacurariu sustine ca Dacia romana a avut un puternic element crestin, care s-a datorat mai multor factori:
In primul rand, credinta in Hristos a fost adusa de colonisti. Acestia au preferat sa se refugieze la marginea Imperiului, in Dacia, pentru a scapa de persecutii. Un alt val de crestini l-au reprezentat soldatii din legiunile cantonate la nord de Dunare. La fel de importanti pentru crestinarea Daciei ar fi fost si sclavii, negustorii sau captivii care au ajuns aici dupa cucerirea regatului lui Decebal. Retragerea romanilor de la nord de Dunare nu ar fi afectat crestinismul zonei, ci dimpotriva, l-ar fi favorizat, sustine teologul. Scapati de autoritatea Imperiului, crestinii ar fi putut activa in voie, odata ce asupra lor nu mai plana pericolul persecutiilor dictate de imparati. Astfel au putut raspandi credinta in Hristos pe tot teritoriul Romaniei de astazi.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

dacia romana provincie romana daciei imperiul roman traian ptolemeu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1585 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013243 (s)