News Flash:

De ce boala a suferit Winston Churchill?

6 Aprilie 2015
1843 Vizualizari | 0 Comentarii
Descendent al ducilor de Marlborough prin tatal sau lordul Randolph Churchill, mama sa fiind insa fata unui bogat antreprenor american, Churchill a absolvit Academia militara Sandhurst, dupa care a intrat in armata imperial britanica. La doar 25 de ani a fost ales deputat in Parlamentul britanic, iar pe timpul Primului Razboi Mondial a facut parte din Cabinetul de razboi (prim lord al Amiralitatii - calitate in care i s-a reprosat dezastrul debarcarii de la Galipoli, in Dardanele, in 1915, fiind numit apoi ministru al munitiilor intre 1917-1918) din partea liberalilor. A revenit insa dupa 1925 in Partidul conservator. In perioada interbelica a adoptat o linie dura imptriva comunismului fiind adeptul interventiei militare impotriva statului sovietic. Devenit prim ministru la varsta de 65 de ani, pe 10 mai 1940 intr-un moment extrem de dificil al razboiului pentru Marea Britanie, Churchill a condus un Cabinet de Razboi care i-a reunit pe conservatori, laburisti si liberali si a stiut sa mobilizeze toate resursele umane si materiale ale Imperiului, dar si ale Aliatilor, pentru a conduce tara la victoria finala impotriva nazismului in 1945.

Pe timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Churchill a avut o relatie speciala apropiata cu presedintele SUA, F. D. Roosevelt, colaborand din ratiuni strategice cu partizanii comunisti ai lui Tito, cu miscarea „Franta Libera” a lui De Gaulle, cu Uniunea Sovietica condusa de Stalin si a avut un rol important in conferintele aliate la nivel inalt de la Casablanca si Teheran (1943), Ialta (1945) si partial la Postdam (1945). Dupa Revolutia din decembrie 1989, romanii i-au reprosat lui Churchill „acordul de procentaj” pe care acesta l-a stabilit cu Stalin la Moscova intre 9 si 17 octomrbie 1944 conform caruia Romania era cedata sferei de influenta sovietice (Constantiniu, 2010, O istorie sincera a poporului roman, Enciclopedica, p. 433). O alta decizie controversata a lui Churchill fost cea a bombardarii nimicitoare a Dresdei in februarie 1945 de catre aviatia anglo-americana. Infrant in alegerile parlamentare britanice din iulie 1945 de laburistii lui Clement Atlee, Churchill a revenit in fotoliul de prim ministru al Marii Britanii intre 1951 si 1954, timp in care a decis retragerea trupelor britanice din Egipt in 1954 (Dumitrescu Doru, 2009, Personaje si personalitati ale istoriei, Editura didactica si pedagogica, pp. 183-184).

In 1953 a primit Premiul Nobel pentru literatura pentru lucrarea sa memorialistica in sase volume Al Doilea Razboi Mondial. Personalitate puternica si caracter nonconformist, avand un stil de viata si de lucru dificil (indeosebi pentru colaboratorii sai apropiati) Churchill a suferit chiar si pe timpul razboiului de angina (un atac de cord l-a avut pe 26 decembrie 1941 chiar in timpul vizitei de la Casa Alba), dar mai ales de o psihoza maniaco-depresiva, avand adesea, potrivit marturiilor din epoca, mari fluctuatii ale dispozitiei, de la depresii severe si dese, pana la rabufniri de energie si randament genial (Owen, 2008, Bolnavi la putere, Corint, pp. 66-67).

Vezi si Winston Churchill voia sa lanseze un atac nuclear asupra Rusiei

Experienta sa de corespondent de razboi castigata in conflictele la care a participat in primii ani ai secolului XX l-a ajutat foarte mult pe Churchill in prestatiile sale ulterioare de propagandist, desi el nu s-a considerat niciodata ca atare, fiind adeptul asa numitei propagande prin fapte (teoretizata de Carlo Pisacane in secolul al XIX-lea). Astfel Churchill a invatat inca din tinerete ca o stire proasta de pe front, trebuie tinuta departe de opinia publica, cel putin pana apare una buna, care s-o contracareze pe cea rea (Cole, 2003, International Encyclopedia of Propaganda, Fitzroy Deaborn Publishers, p. 78). De altfel, Churchill a fost tot timpul rezervat si reticent fata de intalnirile directe cu jurnalistii sau conferinte de presa, preferand fie articolele de presa sau speech-urile la radio concepute de el.

Pe timpul razboiului, Churchill a fost autorul unor gesturi si fraze memorabile care au avut un efect puternic asupra moralului si combativitatii britanicilor, dar si a celorlalti luptatori impotriva nazismului. Astfel gestul sau simbolizand „V” de la „Victory”, a devenit o marca universala a optimismului si a increderii in victoria finala. De asemenea, imaginea prelucrata grafic si multiplicata in afise, carti postale, ilustratii de carte, reviste, sau chiar ca bibelou a lui Churchill infatisat ca un buldog imbracat in „Union Jack”, cu casca pe cap, stand de paza pe insulele britanice a devenit un fel de logo deosebit de stimulativ al moralului, tenacitatii si rezistentei britanicilor in fata amenintarii unei invazii naziste.

Imediat dupa preluarea mandatului de prim ministru, pe 13 mai 1940, intr-un discurs in Camera Comunelor, Churchill i-a fortificat psihic pe supusii Majestatii Sale nu printr-o retorica demagogica, ci prin anuntul „Nu am nimic altceva de oferit decat sange, durere, sudoare si lacrimi”; tot atunci el i-a mobilizat pe britanici prin hotararea sa ferma de a lupta cu orice pret pana la victoria finala: „…ne vom bate pe mari si oceane, ne vom bate in aer cu o incredere si mijloace din ce in ce mai numeroase. Ne vom apara insula cu orice pret. Ne vom bate pe terenurile de aterizare, in campuri si strazi,ne vom lupta pe coline. Nu ne vom preda niciodata” (apud Kersaudy, 2008, Lumea vazuta de Churchill, Pro editura si tipografie, p. 48). La 20 august 1940, in plina batalie aeriana pentru apararea Angliei, el a recunoscut: „Niciodata in istoria conflictelor omenirii, atatia oameni nu au datorat atat de mult unui numar atat de mic de semeni ai lor”, referindu-se astfel la pilotii din Royal Air Force ce se luptau eroic cu cei din Luftwaffe. Speech-urile lui Churchill transmise de BBC i-au imbarbatat tot timpul razboiului nu numai pe englezi, dar si popoarele ocupate de nazisti in Europa.

Dupa razboi, atunci cand era doar liderul opozitiei conservatoare, Churchill a pronuntat un alt discurs istoric, cel de la Fulton, Missouri, in SUA, pe 5 martie 1946, in care reafirmandu-si atitudinea sa vehement anti-comunista a prevenit lumea intreaga de Cortina de Fier aruncata de URSS asupra Europei de Est si izbucnirea Razboiului Rece.

Desi nu a condus in mod nemijlocit propaganda britanica in cel de-al Doilea Razboi Mondial, cabinetul lui Churchill a coordonat si orientat campaniile desfasurate de cele doua institutii dedicate acestui scop: Ministerul Informatiilor (MoI), condus de Duff Cooper (1890-1954) - pentru sustinerea moralului propriilor cetateni si aliatilor si Executivul de Lupta Politica (PWE) condus de Hugh Dalton (1887-1962) si Robert Bruce-Lockhart (1887-1970) - destinat propagandei asupra inamicului. Aceste institutii (desi nu au cooperat prea bine intre ele datorita animozitatilor dintre sefi) nu au mai repetat greseala demonizarilor si promisiunilor exagerate, a minciunilor si deformarilor realitatii, ci au stabilit principiul adevarului, atat cat acesta putea fi dezvaluit publicului fara a afecta operatiunile militare sau relatiile politice aliate. Nu a fost exclusa  cenzura stirilor de pe front, comentariile presei fiind insa libere, au fost recunoscute si infrangerile (de exemplu caderea fortaretei Singapore in mainile japonezilor) tot asa cum a fost practicata si asa numita propaganda neagra, nu numai prin manifeste si fluturasi, dar mai ales prin postul secret de radio Soldatensender, sub conducerea fostului corespondent de presa al Daily Express acreditat in Germania, Sefton Delmer.

Vezi si Regina Maria despre Winston Churchill

Chiar daca pe timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial Churchill a suferit de ceea ce astazi este diagnosticat drept tulburare bipolara (maniaco-depresiva), „nu exista nici o dovada ca boala a determinat Cabinetul de Razboi sa ia decizii irationale. S-ar putea spune ca dimpotriva, i-a dat inspiratia de a conduce tara, care in 1940 s-a dovedit vitala” (Owen, 2008, p. 68). S-a spus despre sir Winston Spencer Churchill ca a fost „un morman de contradictii”, profesorul Francois Kersaudy stabilind o lista a acestora care se intinde pe cateva pagini: „neputand niciodata alege intre meseria de soldat, politician si ziarist, le-a exercitat toata viata pe toate trei; balbait si peltic, dar devenind unul din cei mai mari oratori din istoria Parlamentului britanic; produs pur al Angliei victoriene, era convins de misiunea civilizatoare a Imperiului britanic, dar fanatismul il deruta, rasismul ii era strain, si antisemitismul il speria; l-a lingusit pe Mussolini in 1927, dar l-a pedepsit in 1937; l-a admirat si l-a sustinut pe De Gaulle, dar a dorit sa-l elimine din punct de vedere politic, de indata ce a scapat din zona sa de influenta; regalist infocat si dusman declarat al comunismului, dar sprijinindu-l in Iugoslavia pe Tito impotriva regalistului Mihailovici; a crezut ca-i poate influenta pe Stalin si Roosevelt, dar s-a lasat, in mod frecvent, manevrat cand de unul cand de celalalt” (Kersaudy, 2008, pp. 179-181).

Prin personalitatea sa exceptionala, Churchill a fost un propagandist de exceptie, stabilind noi dimensiuni si caracteristici ale acestei calitati, in primul rand prin diferenta neta pe care a facut-o in acest domeniu fata de rivalii sai dictatorii Hitler, Mussolini sau Stalin, in special in privinta moralitatii obiectivelor si folosirea in diferite forme a minciunii.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

marlborough randolph churchill parlamentul britanic liberalilor urss
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2472 (s) | 34 queries | Mysql time :0.079547 (s)