News Flash:

Detalii INEDITE despre "Dosarul Antonescu"

11 Decembrie 2013
1617 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7204 RON (-0.0027)
USD: 4.2231 RON (+0.0128)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Dupa o destrabalare politicianista, ca cea de azi, bunaoara, lumea romaneasca interbelica era din nou sedusa de mistica omului providential. Nu putea fi altul decat dictatorul bun, care stie tot, vede tot si are solutii miraculoase. Intr-o tara a carei populatie era rurala in proportie de trei sferturi, increderea era totuna cu credinta, alesul nu era consecinta deliberarii plebiscitare, ci efectul contaminarii de aparitii investite cu puteri supranaturale. Cat de departe se situau insa elitele de mentalul colectiv ne face sa cadem pe ganduri vazand recidiva pe care o comit ele si azi. Iata, doi ganditori care dominau scena ideologica a timpului, Nicolae Iorga si Nae Ionescu – ce gandeau ei, la doi ani inainte de venirea la putere a lui Antonescu, despre perspectiva unei dictaturi in Romania. Nicolae Iorga, intr-o conferinta radiofonica de la inceputul lui 1938, despre miscarile extremiste: „asa-numitul dinamism care merge si pana la manifestatii de Saturnale aproape isterice (care) cad greu pe oboseala sufleteasca a unei vremi gramadite de griji, de aici intrecerile electorale, de aici tulburarile de strada, de aici luptele civile, de aici sfaramarea iremediabila a mostenirii unor timpuri mai bune, si in monumentele care de-a lungul vremurilor au rezistat pana acum si la cele mai salbatece manifestari de ura si nebunie…”. Din polemica in care s-au inscris, pro sau contra, fostii sai discipoli, Nae Ionescu si Mircea Eliade, desi e extrem de interesanta, nu vom retine aici decat observatia primului. Desi similitudinile cu circumstantele accederii la putere a lui Antonescu erau tulburatoare, perspectiva unei dictaturi i se parea improbabila: „Dictatura nu e o forma istorica. Ea e numai un accident. Dictatorul e, in bine sau in rau, o personalitate puternica cu care te daruieste sau te pedepseste Dumnezeu cand vrea el. Trebuie, in orice caz, sa se produca undeva un gol in participarea oamenilor la constiinta publica; o vacanta, o apatie, o dezinteresare. Adica, o stare anormala, deficienta, minora a vietii colective. Asta sa fie caracteristica pentru vremea pe care o traim noi?”
Dosarul Antonescu”, cercetat azi, ar fi de domeniul psihologiei maselor, numai ca, inainte chiar de a fi fost pus in discutie, a fost supus unui tabu inacceptabil intr-o societate deschisa. Din punct de vedere istoric, insa, cazul are o particularitate ignorata de cercetatorii epocii. Si anume, ca el, Antonescu, n-a avut sustinerea reala, populara, pe care avea s-o cunoasca in posteritate; destinul tragic hotarat de puterea sovietica de ocupatie, ca si interdictia de a i se discuta fara partinire guvernarea au contribuit decisiv la transformarea lui intr-un mit. Cat timp va functiona acest mit? Probabil ca atata timp cat democratia va fi in Romania o copie infidela a originalului!
Indiscutabil, Ion Antonescu a fost un patriot, onest, militar capabil, dar n-a fost lipsit de ambitii politice, un apolitic indiferent la puterea lumeasca, asa cum il investesc adulatorii sai. Daca acestia ar privi faptele cu un minim spirit critic, ar trebui sa observe, bunaoara, ca felul in care si-a asumat puterea il coboara la nivelul comun al dictatorilor sud-americani. Nici mai mult, nici mai putin! In Marturisirile pe care ni le-a incredintat spre publicare, Corneliu Coposu evoca intalnirea dintre Maniu si Ion Antonescu. S-a intamplat imediat dupa Dictatul de la Viena. In dimineata zilei de 2 septembrie 1940, Coposu il insotea pe Maniu la Cluj, unde aveau loc mari manifestatii de protest impotriva Dictatului. In drum, s-au oprit la Ploiesti. Una dintre doamnele apropiate lui Antonescu, Alice Sturdza, aranjase o intalnire clandestina. Maniu era filat de o echipa de agenti ai Sigurantei. Ca sa scape de ei, secretarul sau personal i-a invitat pe ginitori sa ia masa in celebrul local din epoca, „Berbecul”. Povesteste Coposu: „Oamenii (agentii) erau prost platiti si nu-si puteau permite o masa la restaurant. Indemnizatiile lor erau minuscule si, de obicei, noi ne ocupam de cazarea si de hrana lor, desi erau agentii Sigurantei. Probabil ca erau mai devotati lui Maniu, decat Sigurantei.” Ce avea sa urmeze e demn de un film à la Sergiu Nicolaescu, o poveste parca inspirata din inscenarile conspirative din filmele de gen americane: „Intre timp, Maniu si cu mine ne-am ridicat de la masa pentru a merge la toaleta. Restaurantul are si o iesire secundara pe unde am parasit localul. Aurel Leucutia, cu masina lui, ramasese acolo, langa masina agentilor; ei continuau sa manance tacticos, nedandu-si seama ce se petrece. Afara ne astepta Alice Sturdza cu masina ei, in care se zarea Antonescu pe care-l adusese de la Predeal. Alice Sturdza a luat loc la volan, eu langa ea, iar Ion Antonescu cu Iuliu Maniu in spate. Atunci a avut loc urmatoarea convorbire pe care am notat-o in amanunt in jurnalul meu:
- Domnule general, regele Carol al II-lea va abdica. Ca ultima solutie va recurge la oameni care sa-i salveze tronul si va recurge la dumneata.
- Nu, niciodata regele Carol nu va recurge la mine, deoarece cunoaste opinia mea despre el si stie ca nu se poate juca cu mine.
- Totusi, ca ultima solutie, va recurge la dumneata. Pentru ca atat Bratianu, cat si eu am refuzat orice fel de discutie in domeniul acesta; va recurge la un om cu mana tare care sa-i asigure continuitatea domniei.
- Nu cred.
- Domnule general, vreau sa-ti cer un angajament de onoare. Daca regele Carol va face apel la dumneata, dumneata vei refuza orice colaborare si ii vei cere abdicarea.
- Asta se intelege de la sine.
- Vreau sa am angajamentul de onoare de la dumneata.
- Aveti cuvantul de onoare al generalului Antonescu… Daca i-ar veni ideia sa apeleze la mine, ii voi cere imediat abdicarea, si n-am sa accept de la el nici un mandat.”
Era luni, 2 septembrie. In Insemnarile sale zilnice vom vedea ca nimic neobisnuit nu-l framanta pe Rege pana in dupa amiaza zilei de 3 septembrie, cand, „a venit Urdareanu sa-mi vorbeasca de situatie, cred, cum din nenorocire este si impresia mea, ca Gigurtu (seful guvernului – n.n.) nu este stapan pe situatie. As fi vrut sa tin acest guvern cat mai mult, dar trebuim sa ne gandim serios la un inlocuitor. A fost din nou Valer Pop la el. (In treacat fie zis, Valer Pop, liberal, avea sa fie implicat in toate conciliabulele lui Antonescu pentru luarea puterii! – n.n.) Cu toate ca aceasta parere este independenta de vizita, totusi, a fost adanc impresionat de ea. Dupa aceasta convorbire s-a intamplat un fapt grav: a avut loc o agresiune impotriva sergentului de la poarta Palatului … In acelasi timp, a avut loc un atac la Telefoane… si unul la Radio, unde, si acolo, s-a produs o scurta intrerupere, jandarmul din post fiind omorat… Propunerea de a face apel la Antonescu ia corp, mai ales la Urdareanu, care e intotdeauna gata de a proceda la schimbari. Eu sunt inca foarte indoit asupra persoanei lui, pana mai ieri cu domiciliu fortat la Bistrita, care va fi atitudinea lui, care va fi loialitatea lui fata de mine? Raporturi bune are cu Garda de Fier, cu Dinu Bratianu si cu Maniu, acesta este un avantaj. Inainte de a face un pas definitiv, am pus pe Urdareanu sa-l intrebe pe generalul Mihail ce parere are asupra acestei eventualitati. Raspunsul lui a fost clar, ca nu-l iubeste, dar ca considera ca este un soldat si ca nu poate trada. Aceasta parere a fost ultima picatura care a facut sa iau hotararea. Acum, alt bucluc, persoana in chestiune trebuie gasita; din cauza tulburarilor, el ramane ascuns; cu multa greutate, cu concursul lui Valer Pop, a putut fi gasit. A avut intai o conversatie cu Urdareanu, in care a facut rezerve si, mai ales, a spus ca nu poate lua asa o raspundere daca n-are coatele goale. L-am vazut si eu si l-am rugat sa primeasca a forma guvernul; dupa oaresce discutii, si-a rezervat raspunsul…”
Marturia lui Corneliu Coposu pune intr-o cu totul alta lumina felul in care Antonescu a luat puterea. Intelegerea cu Maniu si, implicit, cu Bratianu, era ca Generalul sa-l oblige pe Carol sa abdice si apoi sa formeze un guvern. O atare cronologie a evenimentelor ar fi evitat dictatura militara? E greu de raspuns, date fiind circumstantele interne si internationale in care se afla Romania, dar, intr-o astfel de ipoteza, probabil, Romania n-ar fi intrat in razboi impotriva Rusiei Sovietice si, prin consecinta, impotriva aliatilor nostri traditionali. Culpa in care s-a aflat Antonescu fata de liderii politici poate explica acceptarea tacita a libertatii de miscare a opozitiei democratice in timpul razboiului, ca si reactia moale a Conducatorului la memoriile cu care a fost sacait.
sursa:Revista-Clipa
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

nicolae iorga nae ionescu antonescu romania dosarul antonescu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1452 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019840 (s)