News Flash:

Detalii nestiute despre batalia de la Stalingrad

15 Noiembrie 2013
1725 Vizualizari | 0 Comentarii
Cartea, intitulata Stalingrad Protocols, prezinta interviuri cu sute de veterani de razboi, declaratii care nu au fost publicate pana acum, ca sa nu stirbeasca imaginea eroismului sovietic, scrie Daily Mail.
Cel care a realizat acest demers este istoricul german Jochen Hellbeck. El a primit acces la arhiva Academiei de Stiinte Sovietice, mai exact la peste 10.000 de pagini de documente.
Unul din miturile distruse de noua carte este acela ca soldatii rusi ar fi luptat mai mult de frica si ca aproximativ 13.000 ar fi fost executati pentru lasitate. Numarul real nu depaseste 300, sustine istoricul german.
Detaliile bataliei sunt de-a dreptul socante. Armata a 6-a germana, care cucerise Polonia si Franta, a fost distrusa la Stalingrad, soldatii fiind nevoiti sa recurga la canibalism ca sa supravietuiasca. Ascunsi printre ruine in plina iarna, au fost nevoiti sa suporte temperaturi care nu depaseau -40 de grade Celsius.
Cea mai sangeroasa batalie din al doilea razboi mondial a durat 6 luni si a luat sfarsit pe 31 ianuarie 1943, cand feldmaresalul Friedrich Paulus s-a predat sovieticilor, in ciuda ordinului direct primit de la Hitler, care ii cerea sa se sinucida.
Locotenentul colonel Leonid Vinokur povesteste cum arata Paulus cand l-a vazut prima data, dupa predarea acestuia.
“Statea intins pe pat. Avea barba nerasa de 2 saptamani si parea ca isi pierduse orice urma de curaj”.
Ajutorul sau, maiorul Anatloy Zoldatov, isi aminteste: “Mizeria si excrementele umane erau pana la nivelul taliei. Nu-mi venea sa cred. Existau 2 toalete, pe care scria: “Interzis rusilor”.
Generalul maior Ivan Burmakov afirma cu dispret: “Paulus si oamenii lui ar fi putut sa se impuste, dar au decis sa nu faca asta. Nu doreau sa moara, erau atat de lasi. Nu au avut curajul sa moara”.
Potrivit acestei carti, multi soldati sovietici au luptat din convingere, revoltati de atrocitatile comise de nazisti.
Un rol important l-au avut insa si “ofiterii politici” din Partidul Comunist, care mergeau pe front ca sa laude curajul soldatilor si ii incurajau sa lupte, spunandu-le ca batalia se da pentru slavarea unor civili pe care germanii vor sa-i captureze.
In fiecare zi era ales un “erou al zilei”, a carui poza era distribuita in randul camarazilor sai.
Soldatii primeau si jocuri sau gustari precum mandarine sau ciocolata. In cele din urma, foarte multi soldati deveneau motivati si convinsi ca servesc unui scop nobil. Asta spre deosebire de germanii capturati, care se declarau de obicei apolitici.
Dincolo de toate, poate cea mai emotionata marturie este cea a capitanului Nikolai Aksionov. El spune ca s-a simtit vinovat dupa ce a ucis primul soldat german, insa apoi totul s-a schimbat:
“M-am gandit la poporul meu si am inceput sa-i impusc pe germani fara mila. Devenisem un barbar, ii uram”.
O alta declaratie care a fost pana acum secreta este cea a lui Vasili Zaytsev, cel mai bun lunetist din Armata Rosie, care a ucis 242 de germani.
"Deseori iti amintesti si amintirile au un impact puternic. Acum sunt cu nervii la pamant si tremur constant”. Povestea lui a fost relatata in filmul "Inamic la portile orasului".
In Batalia de la Stalingrad peste 1 milion de soldati si-au pierdut viata, iar ambitiile lui Adolf Hitler de a cuceri Uniunea Sovietica au fost defintiv spulberate.
Cele mai multe victime au fost in randul soldatilor rusi. Numai 150.000 de germani au murit in aceasta batalie, alti 110.000 s-au predat, insa din acestia numai 5.000 au supravietuit temutelor gulaguri si s-au intors apoi in Germania.
Germania a pierdut un sfert din intregul sau material de lupta: arme, munitie, tancuri. Zile in sir dupa infrangere, magazinele si restaurantele din Berlin au ramas inchise, in semn de respect.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

stalingrad protocols razboi jochen hellbeck soldatii rusi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1700 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012899 (s)