Evenimentele descrise de
Harry Drinkwater in
jurnalul pe care l-a tinut in perioada in care a luptat in
Primul Razboi Mondial seamana izbitor cu
actiunea romanului „
Nimic nou pe frontul de Vest” al lui Eric Maria Remarque tocmai prin unghiul de abordare. Exact ca-n carte, tragedia razboiului si vastitatea dramei sunt descrise dureros de simplu, prin vocea unui soldat pentru care lipsa hranei, noroiul, frigul si mai ales prezenta mortii au devenit elementele care-i construiesc realitatea de zi cu zi, scrie
adevarul.ro.
In fragmentul de jurnal obtinut de presa britanica si publicat in exclusivitate, Harry Drinkwater descrie Batalia de pe Somme, din nordul Frantei.
Joi, 16 decembrie, 1915
Am ajuns astazi la Suzanne, dupa un mars foarte greu. Campam cate 12 in cort exact in portiunea dintre dusman si artileria noastra grea.
Noaptea se vad crampeie de lumina din corturi, reflectate in baltoacele de afara, ceea ce creeaza iluzia unui taram de basm.
Maine intram in transee. Ma intreb ce figura vom face.
Nu exista cuvinte pentru a descrie conditiile. Nu cu germanii ne luptam, ci cu vremea. La o ora dupa ce am plecat, eram pana la genunchi in noroi si apa.
Noroiul crestea pe masura ce inaintam in transee.
Avansaseram mult inainte sa fie nevoie sa ne ferim, inamicul trimitea salutul de „noapte buna” cu obuze.
Pentru a avansa, m-am folosit de ambele maini cu care ma sprijineam de marginea transeelor. Dupa o ora si jumatate, am ajuns in linia intai. Mi-am facut apoi drum in adapost. Ce priveliste.
Imagineaza-ti o camera sub pamant, cu peretii malosi. Podeaua e acoperita cu 30 de centimetri de noroi.
Marti, 21 decembrie
Bombardament greu la 11 dimineata. Am auzit o bubuitura puternica. Adapostul de langa noi a izbucnit in flacari, iar instructorul nostru odata cu el.
Am ajutat sa-l scoatem de acolo, dar inainte sa-l putem transporta a murit - prima noastra intalnire cu moartea. Sunt extenuat, scarbit de totul.
Dupa cinci zile in transee, suntem recunoscatori ca inca putem merge. Am dormit cam cate-o ora pe zi, mereu in picioare.
Deseori, cand atipeam de la oboseala, ma trezea vreo sobolan catarat pe umerii mei sau ii simteam cum imi fug peste cap.
Cea mai mare parte a ratiilor nu ajung la noi pentru ca transeele de comunicare sunt inundate si bombardate permanent. Mancam cu mainile pline de noroi, iar multi s-au imbolnavit de dizenterie din cauza asta.
In rand cu ceilalti, am stat catana la linia de tragere. Este o treaba tare sinistra, sa stai si sa te uiti peste marginea transeelor si sa-ti imaginezi ca fiecare zgomot pe care-l auzi este facut de vreun german. Un sobolan care trece pe front este suficient pentru a ne atrage atentia.
In fiecare dimineata, cu o ora inainte de rasarit, un om sta catana in transee pana se lumineaza. Asta in caz ca nemtii revin la vechiul obicei de a ataca chiar inainte de zori.
Dimineata aceasta, de Craciun, mi-am dat jos camasa si m-am spalat. Era tare de la noroi. Am avut o singura cada, fara sapun, la aproximativ 50 de barbati.
Vineri, 31 decembrie
Inapoi in prima linie, aproape pana la brau in noroi. Am gasit o noua metoda de divertisment. La asfintit, infigem o bucata de branza in varful baionetei, asteptam sa vina un sobolan s-o rontaie, apoi tragem.
Sambata, 8 ianuarie 1916
La 3.30 dimineata, am auzit zgomote. O jumatate de ora mai tarziu, o santinela a vazut doi oameni la mai putin de 10 metri de transeele noastre. Am deschis toti focul rapid.
Dimineata am vazut rezultatele. Un german mort si, in jurul lui, vreo 12 grenade de mana imprastiate. Alte cinci minute si transeele noastre ar fi fost spulberate.
Sambata, 20 mai
Unul dintre baietii nostri a ridicat capul si umerii deasupra transeelor si a fost impuscat imediat in cap.
Luni, 22 mai
La 11 noaptea, ai nostri, nesiguri de teren pe intuneric, au inceput sa arunce cu bombe intre ei. O intamplare destul de des intalnita.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Comentarii (0)