News Flash:

Din traditiile geto-dacice - Caloianul

4 Februarie 2014
5297 Vizualizari | 0 Comentarii
Legendele tracice spuneau ca, dupa decapitarea sa de catre preotesele Soarelui, capul marelui poet si profet Orfeu a fost aruncat in raul Naparis si, plutind pe apa, a continuat sa cante. Cu prilejul acelui tragic eveniment, a inceput sa ploua vijelios, fenomenul tinand cateva zile.
De atunci, tracii, ca sa provoace ploile si sa stinga seceta, au creat unul din misterele orfice, punand o papusa intr-o corabioara si dandu-i drumul pe apa. Obiceiul a capatat denumirea de GAL-LIEN ”Care pluteste; Care zboara; Care sare; Care navaleste” (cf. rom. clean; carlan; grec. ghaleona ”corabie”), de unde romana a mostenit Caloian, cu varianta Scaloian
Cea mai veche atestare a acestei datini pare a fi o relatare a lui Diodor Sicul: ”In Phrygia, intamplandu-se odata sa cada o epidemie asupra oamenilor, iar de alta parte suferind si pamantul de seceta, oamenii consultara oracolul asupra mijloacelor prin care sa departeze de la ei aceste calamitati, iar oracolul le raspunse ca sa inmormanteze trupul lui Attys si sa o venereze pe Kybele ca divinitate. Insa, din pricina vechimii, din trupul lui Attys nu mai ramasese nimic, phrygienii au facut imaginea tanarului, pe care apoi, plangand-o, o inmormantara, indeplinind si onorurile funebre potrivite cu soarta lui, si acest obicei ei il tin constant pana in zilele noastre”.

Vezi si Scurt istoric al tracilor 
Trebuie spus ca phrygienii erau un neam tracic din Asia Mica, iar denumirea zeului AT-TYS se talmacea si prin ”Cel Taiat; Cel Jertfit” (cf. rom. tais). Lui Orfeu i se mai spunea si ION, cu variantele IAN si IANA ”Maretul; Magnificul; Divinul” (cf. alban. hyjni ”zeu; divinitate”; ujane ”imensitate”), precum si CALO-IAN ”Ion cel Frumos; Prea Puternicul” (cf. grec. kallos ”frumos”; rom. a cali), paronim si , in unele graiuri, sinonim cu GALL-IEN. Aceste vechi apelative se regasesc in bocetele obiceiului romanesc al Caloianului
Caloiene, Iene,
Du-te-n cer si cere
Sa deschiza portile
Sa sloboada ploile,
Sa curga si garlele,
Zilele si noptile,
Ca sa creasca granele!
Iani, Iani,
Caloiani,
Ia cerului tortele
Si deschide portile
Si porneste ploile!
Obiceiul Caloianului se tine indeosebi in Muntenia de Est si in Dobrogea, si are loc intr-o marti, a doua sau a treia saptamana dupa Paste. Inca din zori, fetele de la 5-6 ani in sus se strang la un loc si se impart, dupa varsta, in doua sau mai multe cete. Fiecare ceata isi alege o conducatoare.
Fetele fac o papusa de lut, un om mic, pe care il impodobesc cu panglici, carpe colorate si flori, iar pe cap ii pun drept caciula o coaja de ou rosu, oul inrosit fiind un stravechi simbol al (Re-)Invierii, al Soarelui care rasare in fiecare dimineata. In unele sate, micul idol de lut este imbracat in straie taranesti, cu opincute si caciulita. Papusa se numeste Calian, Caloian sau Scaloian.
Fetele pun Caloianul intr-un sicriu mic, bine incleiat ca sa pluteasca pe apa, sau il pun pe o scandura, il inconjoara cu coji de oua rosii, pastrate de la Paste, precum si cu fel de fel de flori, intre care predomina busuiocul, apoi il ingroapa pe camp, printre bucate, prin bozii sau maracini, pe malul vreunei ape ori intr-alt loc ascuns, potrivit epochtimes-romania.com

Vezi si Orfeu si religa solara 
Inainte de inmormantare, una dintre fete se face preot, alta dascal, a treia duce steagul, adica o trestie cu o batista alba in varf, inaintea popii, si iarasi una sau doua fete duc sicriul ori scandura cu Caloianul. In urma cortegiului vin celelalte fete, cu lumanari aprinse, bocind:
Caloiene, Ene,
Caloiene, Ene!
Cum ne curg lacrimile
Sa curga si ploile,
Zilele si noptile,
Sa umple santurile,
Sa creasca legumile
Si toate ierburile!
Alte fete ii plang pe frati, surori, parinti, daca le-au murit. Dupa inmormantare, Caloianului i se face pomana, timp in care este bocit din nou:
Iene, Scaloiene!
Tinerel te-am ingropat,
De pomana ca ti-am dat,
Apa multa si vin mult
Sa dea Domnul ca un sfant,
Apa multa sa ne ude,
Sa ne faca poame multe!
A treia zi, dupa ce l-au inmormantat, adica in a doua sau a treia joi dupa Paste, ori in ziua de Paparude, fetele se aduna iarasi, se duc la locul unde a fost inhumat, il dezgroapa si-l bocesc iarasi:
Caloiene, Ene,
Ma-ta te cata
Prin padurea deasa,
Cu inima fripta, arsa,
Prin padurea rara,
Cu inima fripta, amara!
Fetele il aduc in sat si il arunca intr-o fantana sau se duc si-i dau drumul sicriului pe un rau sau pe un lac, urand ca anul sa fie ploios si plin de belsug. In multe locuri, Caloianul e mai intai frant in bucati si abia dupa aceea diferitele sfaramaturi sunt aruncate in fantani, in balti ori pe rauri. Apoi se aduna toate fetele la o casa si acolo coc o placinta mare, numita ghizmana, ori mai multe placinte si alte bucate.
Ca si celelalte denumiri legate de Caloian, si ghizmana vine din limba tracilor, anume din sintagma AKES-SAMENOS ”Gradini Divine; Grane Bogate” (cf. grec. aghios ”sfant”; rom. a semana). In continuarea obiceiului romanesc al Caloianului, flacaii aduc vin si lautari, se aseaza toti la masa, mananca si beau din pomana Caloianului.
Alteori, fetele imbraca un sul cu straie femeiesti si umbla cu el pe la casele oamenilor; iar la casa unde se duc, gazda trebuie sa ude acel sul cu apa, apoi le da faina, oua, unt si altele. Cu ceea ce aduna fac si ele placinte, bucate, aducand si vin, si aceasta se numeste Pomana Caloianului. Iar acelui sul imbracat i se spune, ca si omului de lut, tot Caloian ori Scaloian.
Pe alocuri, Caloianului i se zicea si Muma Ploii, iar aceasta varianta rarisima a obiceiului a fost consemnata, la anul 1900, intr-un supliment al Noii Reviste Romane: ”Nu ploua, si-i creapat de se crapa pamantul, pare c-ar casca de zaduf, numai ce vezi pe babe ca ies cu Muma Ploii, un chip de om facut din huma si imbracat cu toale negre, ca sa se innoreze cerul, si dupa ce-i descanta, cum stiu ele, il ingroapa la un loc umbros, pare c-ar ploua, daca fac ele asa”.
In unele sate din judetele Ialomita si Constanta, alaturi de Caloian sau Scaloian, este bocita si Caloita sau Scaloita, referindu-se cu siguranta la Eurydike, doamna lui Orfeus, care pierise si ea tot in imprejurari tragice. Cu privire la cele de mai sus se mai cuvine pomenit si faptul ca, initiat in misterele orfice ale stramosilor geto-daci, Ionita, marele tar al romanilor si bulgarilor, si-a adaugat titlul de Caloian
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

legendele tracice preotesele soarelui orfeu naparis scaloian dobrogea
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1584 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012933 (s)