News Flash:

Din viata de familie a scriitorilor romani

3 Ianuarie 2014
1877 Vizualizari | 0 Comentarii
In 1953, Aurora Cornu era o tanara poeta, o fata foarte frumoasa si cu totul speciala. S-a intalnit la mare cu Marin Preda, pe atunci un tanar prozator singuratic si morocanos. S-au indragostit definitiv. Insa dragostea se infiripa altfel in vremea aceea, povesteste Aurora Cornu. "Nu saream in pat, pe vremea aia femeile nu sareau in pat, barbatii nu sareau in pat indata, nu era moda. Asa ca discutam", rade scriitoarea.
Cum era Marin Preda indragostit? "Fermecator, Marin era fermecator. E greu de crezut pentru cine nu-l cunostea intim". S-au intalnit la o vila a scriitorilor, la mare, unde Aurora Cornu ocupa camera care i se repartizase lui Marin Preda. "A zis: «Pastrati-o dumneavoastra, tovarasa Cornu». "Eu sunt rapida cand plec dintr-un loc, am inceput sa-mi adun lucrurile si el sedea in pragul usii si se uita fascinat la mine, de acolo i s-a tras banuiesc". Aurora Cornu a fost cucerita de seninatatea lui Marin Preda. "El era ca intotdeauna senin, pentru ca la bine si la rau Marin era senin si foarte fascinat de ce se intampla in jurul lui. Avea o curiozitate de copil, la tot ce se intampla, bun sau rau". Dragostea lor, insa, a "ars" repede. "Am facut tot ce puteam noi, am discutat pana ne-au iesit ochii, am fost 24 de ore din 24 impreuna. Cu toata fiinta si la nivelul asta, poate altii izbutesc sa aiba asta in 30 de ani, dar noi ne-am facut fiecare clipa impreuna. Nu regret nimic, dar... Traiul cu Marin Preda implica o tensiune foarte mare de care nu-ti dai seama. Un scriitor e ca o uzina energetica si mai rau, e ca un aspirator si utilizeaza tot".
Aveau si momente de criza, care acum par comice. "El scria, eu dormeam. Ma trezea din somn sa-mi citeasca o fraza, eu urlam, ne certam"...
Dupa patru ani prea plini, Aurora l-a parasit pe Preda si a plecat la Paris. I-a lasat doar un bilet. "Am scris un bilet pe o bucatica de hartie: «Cheile sunt in casa de bani, mult noroc. Aurora».
Chiriasul Blaga
Intr-un apartament din centrul Bucurestiului, printre flori si fotografii vechi, traieste o distinsa doamna care si-a dedicat viata reeditarii operei parintelui ei, poetul, filosoful, dramaturgul, profesorul si diplomatul Lucian Blaga. Copilaria si tineretea lui Dorli au stat sub semnul luminii pe care tatal ei o raspandea. A trait mult in strainatate, la Praga, Berna, Viena si Lisabona, in perioada in care Blaga a fost diplomat.
Amintirile despre tatal ei sunt amestecate cu indignarea fata de ultimii ani de viata ai filosofului. Dupa 1948, Blaga a fost scos din circuitul cultural, poeziile i-au fost interzise, a fost indepartat de la catedra de filosofie din Cluj si a devenit un simplu bibliotecar. "A fost o perioada destul de grea din punct de vedere material, a fost grea pentru el, destul de obositoare pentru ca trebuia sa semneze condica, sa faca opt ore de serviciu la biblioteca", povesteste Dorli. In 1956, Academia Regala Suedeza l-a nominalizat pe Blaga pentru premiul Nobel. Insa autoritatile comuniste de la Bucuresti au obstructionat candidatura lui. Fiicei i-a ramas biroul de lucru al tatalui ei. Regreta, insa, ca Blaga nu a avut niciodata o casa a lui, care sa devina acum muzeu. "A fost chirias si deci nu exista un muzeu. A trait 13 ani in strainatate, n-a fost bogat deloc cand s-a casatorit, tot in chirie statea la Cluj si era ceva obisnuit, nu trebuia sa fii proprietar in perioada interbelica, chiriile erau rezonabile".
Liviu Rebreanu, sursa de venit pentru urmas
Ilderim Rebreanu traieste azi de pe urma unchiului sau, Liviu Rebreanu. N-a fost insurat niciodata, poarta pistol si traieste singur intr-un sat din judetul Teleorman, inconjurat de patru caini de paza. A terminat Facultatea de Istorie, dar nu a profesat niciodata. "Se castiga din asta, da. Difera de la an la an, intr-un an vor sapte edituri sa tipareasca Rebreanu, in altul doar una. In functie de asta si de tiraj, de pretul volumului se face un procent si 10 la suta e al autorului. Din asta traiesc". S-a ales cu numele de Ilderim dupa ce parintii lui au citit un roman cavaleresc. Nu si-a cunoscut niciodata unchiul, dar il eticheteaza ca si cum l-ar fi cunoscut."Destul de influentabil, foarte influentabil de catre cele doua «orfeline» care i-au stat in preajma peste 30 de ani, Fany si Puia", spune Ilderim despre sotia si fiica scriitorului. Ilderim musca mana care il hraneste postmortem si crede ca Puia nu era fata lui Rebreanu.
Ba mai mult, Ilderim merge atat de departe incat crede ca Rebreanu a murit in 1954 otravit chiar de fiica si de sotia sa, care ar fi vrut sa puna astfel mana pe avere. Pe aceasta tema se pregateste sa scoata si o carte exploziva.
In 1995, cand fiica lui Rebreanu a murit, Ilderim a obtinut titlul de mostenitor al drepturilor de autor. Dupa ce opt ani a castigat bani frumosi, Copyro, adica fostul fond literar al Uniunii Scriitorilor l-a dat in judecata si Ilderim n-a mai primit un ban. S-a razboit insa prin tribunale si de curand a castigat procesul cu Copyro. Are din nou un venit sigur. "Eu voi actiona in judecata toate editurile care l-au publicat pe Rebreanu in ultimii patru ani de cand eu n-am mai primit niciun ban. Se strang niste miliarde, ma gandesc", spune Ilderim.
Eliade, un batran calm si curios
De opera lui Mircea Eliade se ingrijeste acum nepotul sau, Sorin Alexandrescu. Spune ca nu e interesat de bani, pentru ca traieste foarte bine din salariul sau de profesor de semiotica si istoria ideilor, la Universitatea din Amsterdam si acum de la Universitatea din Bucuresti. Avea 30 de ani cand si-a intalnit unchiul, la Venetia. "Era un om in varsta si extrem de schimbat, adica foarte amical, extrem de cald, de tolerant, nu exista sa aiba vreun gest irascibil, era de o blandete extraordinara. Stia sa asculte, se vedea ca intre timp devenise un profesor in America. Peste tot ca profesor trebuie sa stii sa asculti, nu sa vorbesti. In Romania, din pacate, profesorii vorbesc si nu asculta pe nimeni, dar in Occident nu-i asa, trebuie sa fii extrem de deschis si de rabdator cu studentii, asta stiu eu de la Amsterdam".
In ciuda blandetii, Eliade suferea ca nu se poate intoarce acasa, povesteste Sorin Alexandrescu. "Ii era un dor imens de tara, dar nu a putut sa se mai intoarca pentru ca orice intoarcere insemna sa fii alaturi de Ceausescu. A vrut sa evite cu orice pret acest lucru. Pretul fiind pentru el ca nu si-a mai revazut niciodata nici tara, nici familia de aici". 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

poeta chiriasul blaga
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1648 (s) | 23 queries | Mysql time :0.017765 (s)