News Flash:

Domnitorul fanariot - Nicolae Mavrogheni

5 Decembrie 2013
3333 Vizualizari | 0 Comentarii
Intr-un peisaj al dezolarii pitoresti, al trindaviei metafizice si al voluptatilor intristate, un personaj cu totul aparte avea sa se iveasca in Bucurestii lui 1786 si sa se converteasca treptat in erou legendar, labirinticul si dionisiacul Mavrogheni (mavros, in greaca, inseamna negru), sosit din cel mai apolinic tinut cu putinta, insula Paros, cea din marmura alba, una dintre Ciclade. De aici, Mavrogheni, fiu de pescar, avea sa-si porneasca aventurosul sau destin de pirat al Mediteranei, priceput fiind in ale armelor si pradaciunilor de tot felul. Pacatele cine stie cui stramos ispasea Mavrogheni, caci boala aceasta de care suferea, nebunia, bizdicul, hachitele lui, se spunea de catre scriitorii din vechime ca este cu voia Celui de Sus, o ispasire a cine stie caror vini; asa ca cei apucati aveau o simptomatologie dintre cele mai bizare: mincau zid, cind rideau, cind plingeau, se topeau pe picioare, doreau totul si nu doreau nimic sau, dupa spusele lui Miron Costin, erau „frenetici, adica biiguiti la fire“.
Maniacul, nevrozatul, nea-ntr-o-parte de Mavrogheni baga-n oameni o „spaima sfinta“, ca de cele necunoscute, si numai cu ajutorul basmelor si-al legendelor despre lumea de Dincolo mai izbuteau a-l intelege. Si, ca orice erou noir respectabil, Mavrogheni avea un trecut cufundat in bezna tuturor incertitudinilor si mai vorbea si limba stranie a piratilor, levantina cea amestecata, pe care doar acei portenos mediteraneeni o mai puteau pricepe. Iata cum il vede cronicarul: „Mavrogheni era un maniac constient, pornit spre cruzime si salbatice schingiuiri atit prin firea lui, cit si prin aducatura imprejurarilor; s...t un halucinat bizar care, in caldurile vedeniilor, salta totdeauna spre mari, colosale si deci imposibile fapte, dar cazu totdeauna in nazdravanii din cauza dezechilibrarii facultatilor sale“. Prin urmare, dezechilibrat ereditar si maniac contextual, fantast iremediabil si exaltat dotat cu apetit pentru marile realizari, Mavrogheni se erijeaza in infaptuiri natingi si fara noima, spre marea „crucire“ a poporului.
Spre nesansa lui, grecul sosea la cirma tarii si-ntr-un moment nefast, cind pe tron romanii nadajduiau sa-l vada in continuare pe Mihai Sutu, cel ce contribuise el insusi la inlaturarea lui Caragea si domnea din 1783. Dar, favorit al sultanului Abdul-Hamid si al vizirului Iusuf-Pasa, Mavrogheni suie pe tron si se vede dusmanit din doua parti, atit de romani, cit si de fanariotii carora nu le venea sa creada ca Valahia va incapea pe miinile acestei „pozne a firii“. Despre intelepciunea si bunele intentii ale noului domn vorbeste pitarul Hristache si stau marturie faptele ciudatului grec, dar presimtirea ce-o au boierii la intronare, ca Mavrogheni e ictroma si zevzec, avea sa se adevereasca cu virf si-ndesat: insotit de galeongiii sai (pirati misteriosi si de temut, de pe galioanele sultanilor, fara trecut, ca si el), domnul baga spaima-n omenire numai cu infatisarea lui cumplita: e inalt, uscativ si cu pielea atit de intunecata, incit i se spune Arapul, are dintii atit de puternici ca par de otel, pe sub piele are inscrisuri tainice, slove turcesti insemnate cu praf de pusca, niste formule magice care sa-l apere de glont. Si, mai spun oamenii, la ceafa mai are o gura, prin care scoate oasele de miel cind se ospateaza.
Cumplit de sasiu, cu un tic nervos ce-i da fetei o mobilitate iesita din comun, Mavrogheni se asaza in profil cind se adreseaza cuiva, ca sa-l poata privi, si astfel interlocutorului urechea sa ii pare o a doua gura, situata la ceafa... Teribila aparitie, ne spune Ion Ghica, noul domn se plimba cu vestita trasura, care are inhamati la ea cerbii cei cu coarne de aur, insotit de slugile sale care se strimba la trecatori si arunca vorbe nerusinate femeilor intilnite in cale, in drum spre chioscul de la Isvorul Tamaduirii, unde-si ia ciubucul si cafeaua. Cite din toate acestea insa vor fi fost adevarate, ramine sa ne intrebam, caci parerile istoricilor sint impartite: Constantin Giurescu ii lauda calitatile militare, vadit superioare celor dovedite de alti domni, si considera ca judecata ce i-a facut-o istoria nu e dreapta1. Adeverind ca unele dintre poznele domnului erau reale, precum plimbarea in trasura la care erau inhamati cei doi cerbi, sau confirmind nenumaratele umilinte si jecmaneli pe care au trebuit sa le indure boierii munteni, Giurescu aminteste insa si insusirile pozitive ale celui atit de urit de romani: activ sub aspect filantropic si bisericesc, Mavrogheni este ctitorul bisericii ce-i poarta numele si al spitalului Filantropia, iar darile luate de la boieri s-au dovedit a servi la alcatuirea unei armate de zece mii de oameni, folositoare in razboiul ruso-turco-austriac, cel care saraceste Tarile Romane mai mult ca oricind. Mavrogheni umbla travestit prin tirguri si pravalii si facea inspectii in urma carora cei ce inselau sau furau erau spinzurati si lasati cite o zi in vazul intregii lumi.
De altfel, aflam ca masurile luate nu erau deloc exagerate, intrucit din documentele vremii reiese ca cei ce umblau cu inselaciuni nu erau putini: un act de la 10 februarie 1785 (un an inaintea urcarii lui Mavrogheni pe tron), anafora boierilor orinduiti sa cerceteze cu ce pret vind postavarii marfa la dugheni, spune ca acestia gasesc diferente considerabile intre pretul recomandat la postav si cel practicat de negustori: postavul cel bun, albastru, se vinde cu 25 de parale, in loc de 22, postavul vinat, de a doua mina, cu 33 in loc de 30, iar postavul de lina aleasa cu 51 de parale, in loc de 39 (pretul se punea pe cot de pinza)2. Faima lui Mavrogheni de filantrop si conducator intelept este insa mult intrecuta de cea de „nazdravan“: travestit in „haine popesci“, alteori cu rasa si potcap calugaresc, domnul se plimba prin bisericile bucurestene sa supravegheze cum se tin slujbele si „pe ce vreme seversesc slujba“3 preotii. In plus, la sfirsitul secolului al XVIII-lea, mahalalele erau asternute cu paie si nuiele, materiale precare ce se deteriorau rapid, facind din mersul fara trasura un risc pe care cu greu negustorii ori cei cu rang inalt si-l mai asumau. Cit despre strazile principale, precum cele pe care Nicolae Mavrogheni isi plimba straniul echipaj – caleasca trasa de faimosii cerbi –, erau adevarate capcane pentru trasuri, ale caror roti ramineau deseori intepenite intre bustenii ce se desprindeau cu usurinta... La 26 iunie 1786 (deci in primul an al domniei sale), Nicolae Mavrogheni da ordin sa se repare toate strazile bucurestene, in functie de materialul care fusese folosit initial – paie si nuiele in mahala, podine de lemn pe arterele principale.
Tot el cere ca fiecare constructie sa se ridice legal, in acord cu arhitectura cladirilor din jur. Bucurestiul e „nostim“ in vremea lui Mavrogheni, petrecerile se tin lant, comertul infloreste (pina si cel cu... broaste testoase), iar domnul are pasiuni dintre cele mai spectaculoase – se trezeste uneori in miez de noapte si alerteaza tulumbagiii de la foisor, strigind in gura mare ca a izbucnit incendiul... Textul despre Nicolae Mavrogheni si lady Craven constituie inca o mostra a imbinarii de talent literar si informatie utila, marca a istoricului Ionnescu-Gion – atit de controversata sosire a englezoaicei la Bucuresti, pe cit de scurta (24 de ore), pe atit de bulversanta, reprezinta o veritabila scena de epoca. Extravaganta englezoaica avea 35 de ani, divortase de sotul care o neglija, lordul Craven, si tocmai facuse, la 1785, o calatorie prin Franta, Germania, Italia si Rusia. Frumoasa si cultivata, lady Craven lasa in urma ei o carte de memorii, cu pretioase informatii legate de curtile europene. Invitata la palat, englezoaica nu este citusi de putin impresionata de pompa fanariota, ba chiar, la auzul geamparalelor organizate de Mavrogheni in cinstea ei, izbucneste intr-un ris profund neprotocolar, dar ramine totusi impresionata de ritualul european al servirii mesei care, dupa cum se astepta ea, ar fi putut fi inlocuit de cel turcesc. Un amanunt interesant este ca, aflindu-se pentru o vreme in intimitatea doamnei si a insotitoarelor sale, lady Craven se arata uimita de frumusetea si eleganta portului unei tinere aparte, care se dovedeste a fi una dintre fiicele boierului Dudescu. In vizita la batrinul Dudescu acasa si vazind celebra gradina englezeasca a acestuia, lady Craven va afirma ulterior ca nici gradina ultimului paroh din Anglia nu este atit de modesta precum a boierului roman... Cu subtilitatea care ii defineste scriitura, autorul insista pe amanuntele de atmosfera, menite a contura situatia hilara creata de intilnirea celor doi, exponenti a doua lumi si civilizatii pe cit de indepartate, pe atit de greu de conciliat.
Deopotriva un portret picant, dar totodata verosimil, al uneia dintre cele mai spectaculoase figuri istorice din Valahia, dar si document de moravuri al unei epoci, cartea are meritul de a face cunoscute cititorilor texte mai greu accesibile ale istoricului Ionnescu-Gion.
1. Constantin Giurescu, Istoria romanilor, vol. III, Editura All, 2007, p. 215.
2. George Potra, Documente privitoare la istoria orasului Bucuresti, 1594-1821, Ed. Academiei Republicii Populare Romane, 1961, p. 67.
3. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, Editura Tehnopress, 2003, p. 88.
Nicolae P. Mavrogheni, „o pozna a firii“ reuneste trei texte ale istoricului G.I. Ionnescu-Gion – „Nicolae P. Mavrogheni“ si „Nicolae P. Mavrogheni si Lady Craven“ sint preluate din volumul Din vremea fanariotilor. Studii si cercetari, Stabilimentul grafic I.V. Socec Bucuresti, 1891, iar „Mavrogheni-Washington“, din Revista Noua, nr. 5, anul VI, Bucuresti, 15 octombrie 1893.
observatorulcultural.ro 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

peisaj pitoresti bucurestii mavrogheni miron costin maniacul
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1824 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018721 (s)