News Flash:

Doua dintre gruparile de rezistenta anti-comunista

17 Decembrie 2013
1675 Vizualizari | 0 Comentarii
Ambele grupuri au folosit metode similare de actiune si au actionat aproximativ in aceeasi perioada. Desi in plan teritorial erau situate relativ aproape, nu a existat o minima coordonare a actiunilor desfasurate. Lipsa unitatii de comanda – un principiu eficient de conducere militara -, dar si lipsa unei conspirari depline, a facilitat lichidarea acestora de catre Siguranta statului, devenita ulterior (din 1948) Securitatea statului. Credinta intr-o idee, daruire pentru o cauza si sacrificiul suprem…raman insa exemple pentru o generatie care inca nu s-a nascut.
Au fost 14…
Vlad Mihai Vasile, Tanase Ion, Cosma Ion, Samoila Ion, Tolan Ion, Pop Gavrila, Tartler Erich, Buda Ion, Corlan Ion, Dinca Gheorghe, Iuhasz Ion, Cosma Ion, Popovici Alexandru si Golea Ion. Nume comune intr-o sumbra statistica a rezistentiei anticomuniste. Pe data de 4 noiembrie 1953, ziarul “Steaua Rosie” din Targu-Mures, anunta ca grupul celor 14 – cei ce actionasera in zona Sibiu-Medias-Sighisoara – au fost executati ca urmare a punerii in aplicare a sentintei de condamnare la moarte pentru acuzatia de spionaj in favoarea SUA. Printre cei impuscati atunci se afla si mureseanul Ion Golea, originar din Bahnea. Dupa 1990 – doua carti – una scrisa de Nicolae Golea, tatal lui Ion Golea si o alta scrisa de un prieten foarte bun al celui impuscat, medicul brasovean Teofil Mija, precum si cateva insemnari ale fratelui sau, Traian Golea, rememorau destinul tragic al rezistentilor.  Nascut intr-o familie numeroasa, de gospodari recunoscuti si puternic, implicata in viata comunitatii de romani si maghiari din Bahnea, Ionel Golea a beneficiat, ca dealtfel toti ceilalti copii ai familiei, de toate cele necesare pentru a urma studii. Tatal lui Ioan Golea, Nicolae, la fel si bunicul sau Gemu Golea, au fost primari de mai multe ori si sub regimul austro-ungar, dar si sub monarhia romana interbelica. Nici unul dintre membrii familiei nu a invatat ungureste, dar asta nu i-a impiedicat sa aiba relatii bune cu maghiarii din localitate. Ridicarea scolii romanesti si a bisericii ortodoxe din Bahnea, se datoreaza in buna masura neamului Golea. In 1940, Ion Golea era elev la Liceul “St. O. Iosif” din Odorhei. Cedarea Ardealului in vara lui ‘40, l-a obligat sa se mute la Liceul “Timotei Cipariu” din Dumbraveni-Sibiu. Pentru a fi mai aproape de casa, ultimul an de liceu, 1941-1942, l-a urmat la Liceul “Principele Nicolae” din Sighisoara. Dr. Teofil Mija, care i-a fost coleg la Dumbraveni si la Sighisoara, mai tarziu la Iasi si la Cluj, il descria foarte sugestiv: “Iradia caldura, dragoste, prietenie. Mereu vesel si bine dispus. Nu putea sa ramana indiferent la ceea ce se petrecea in jurul sau. Lua intotdeauna atitudine fata de actele de nedreptate, inselatorie sau abuzuri ale celor mari si puternici pe seama celor mici si neajutorati. Nu suporta mai ales minciuna si hotia. Era un crestin convins si traitor…”
Fratiile de Cruce
Atmosfera epocii, puternic marcata de politicianismul ieftin al partidelor incapabile sa faca fata manipularilor regelui aventurier Carol al II-lea, este foarte bine descrisa in cartea dr. Mija. Probabil ca acesta a fost si unul dintre motivele pentru care tanarul Ion Golea, a hotarat in 1938 sa intre in Fratiile de Cruce legionare. Dr. Mija a reusit sa evoce la fel de sugestiv si anii studentiei petrecuti alaturi de Ion Golea la Facultatea de medicina din Iasi. Aceste evocari vin sa completeze schita de portret a unui tanar dezinteresat, foarte religios si mereu preocupat de a face ceva in folosul celor din jurul sau. Apropierea frontului de Iasi, a facut ca studentia celor doi ardeleni, inceputa in 1942, sa fie intrerupta in aprilie 1944. S-au refugiat la Alba-Iulia impreuna cu Universitatea din Iasi. Actul de la 23 august 1944 le-a indus un sentiment coplesitor. Erau convinsi ca odata intrati in tara, rusii nu vor mai pleca prea curand. Iata ce spunea dr. Mija in cartea sa : “Niciodata n-am putut intelege, nici atunci, nici mai tarziu, cum de au putut exista romani care sa se bucure de navalirea peste noi a acestor hoarde bolsevice, care sa ne tina ocupati cu ajutorul strainilor din tara sau din alta parte…fost dat sa traim celor din generatia mea.” In septembrie 1944, Ion Golea a plecat voluntar cu armata romana, in Ardealul de Nord, fiind incadrat intr-un spital de campanie. Peste doua luni era mutat la Spitalul de zona interioara 105 din Medias.
Rezistenta
A fost momentul in care s-a hotarat sa organizeze un grup de rezistenta armata in zona Tarnavelor, grup care sa fie pregatit sa lupte impotriva procesului, tot mai evident, de comunizare a Romaniei. Intentia sa se fundamenta si pe faptul ca in zona, atat printre romani, dar mai ales printre sasi, exista un puternic sentiment anticomunist. Inca de la inceput, grupul s-a bucurat de o mare sustinere si ca atare, de o mare extindere in plan teritorial. Avea case conspirative in localitatile Biertan, Richis, Pelisor, Zlagna, Ruja, Malancrav, Apus, Coves, Ighisul Romanesc, Noul Sasesc, Vard, Rondola, Copsa Mare. Centrul de comanda urma sa fie situat in padurea Fetea, din apropierea Noului Sasesc, in regiunea Tarnavelor. Dealtfel, in documentele operative ale Sigurantei Statului din Medias, preluate apoi de Securitatea Poporului, grupul de rezistenta aparea cu numele de “Grupul Fetea”. In iarna anului 1944, Ionel Golea a luat legatura cu unele grupuri parasutate in Romania de catre guvernul legionar constituit la Viena. Unul dintre aceste grupuri a fost si cel de la Sighisoara, condus de Virgil Totoescu si Ion Gligoras. Acest grup a cazut insa in 1948, ocazie cu care Siguranta din Medias, condusa de comisarul Vasile Moga, a aflat si de Grupul Fetea. In cartea dr. Mija, publicata dupa 1990, apar mentionate persoanele, dar si familiile care au sustinut ani la rand, material si informativ, Grupul de Rezistenta Fetea. Astazi, este cert faptul ca Siguranta Statului – asa cum avea sa faca dupa infiintare si Securitatea – a folosit pe scara larga informatorii. Ea a reusit sa penetreze rezistenta, astfel incat o buna parte din membrii sai au fost deconspirati destul de repede, iar grupul partial dezorganizat.
Racolat de CIA – arestarea si procesul
Ion Golea a fost si el arestat in 1945, intr-o intalnire capcana organizata de Siguranta din Medias. A reusit insa sa evadeze de sub escorta in timp ce era transportat spre arestul Sigurantei din Medias si din acel moment a trecut in clandestinitate. In timp ce se afla la Sibiu, in 1948, a fost din nou arestat – de data aceasta de Securitatea sibiana – dar a reusit din nou sa evadeze. Impreuna cu fratele sau Traian si cu cumnatul Boris Bucsan, au luat hotararea sa fuga in Iugoslavia ajungand apoi in Germania, in zona americana unde Ion Golea a fost contactat de serviciile de informatii ale SUA. In 1953, impreuna cu grupul celor 13 – ulterior condamnati cu totii la moarte – au fost parasutati in Romania. Au reusit sa restabileasca contactele cu o parte din rezistentii din Grupul Fetea. Intre timp Securitatea romana, folosind agenti acoperiti, reusise sa infiltreze, dar si sa controleze respectivele grupuri. La mai putin de doua luni de la parasutare, grupurile de rezistenta contactate de cei parasutati – ca si cei 14 de altfel – au fost arestate. Judecati in procedura de urgenta de Tribunalul Militar din Bucuresti, cei 14 au fost condamnati la moarte si executati. Din Grupul de rezistenta Fetea a facut parte si dr. Teofil Mija, care a fost si unul dintre putinii supravietuitori. Condamnat la 16 ani de inchisoare, in 1964 Mija a fost eliberat. S-a integrat cu mare greutate in societate, dar in 1996, dupa ce a luat legatura cu Traian Golea in SUA, a hotarat sa scrie si sa publice cartea care remomoreaza in parte destinul tragic a lui Ion Golea. O modesta placuta de marmura, instalata pe casa familiei Golea din Bahnea – familie risipita astazi in cele patru vanturi – aminteste de sacrificiul lui Ion Golea, un tanar luptator idealist, scriu cei de la foaienationala.ro.
- Grupul muresean de rezistenta Grigorescu-Candea-Voinescu -
Doua grupuri de rezistenta anticomunista. Unul avand centrul de actiune in zona Sibiu-Medias-Sighisoara, celalalt in zona Rastolita-Deda-Vatava-Reghin. Ambele grupuri au folosit metode similare de actiune si au actionat aproximativ in aceeasi perioada. Desi in plan teritorial erau situate relativ aproape, nu a existat o minima coordonare a actiunilor desfasurate. Lipsa unitatii de comanda – un principiu eficient de conducere militara -, dar si lipsa unei conspirari depline, a facilitat lichidarea acestora de catre Siguranta statului, devenita ulterior (din august 1948) Securitatea statului. Credinta intr-o idee, daruire pentru o cauza si sacrificiul suprem…raman insa exemple pentru o generatie care inca nu s-a nascut.
Arestari, reorganizari, reduceri…
Dupa 23 august 1944, toate serviciile romanesti de informatii au intrat intr-un amplu proces de reorganizare si reducere a efectivelor. Era o evolutie fireasca, dar nefasta, consecinta a celor petrecute in plan politic. In Romania, la acea data, incepea procesul de comunizare si acaparare a institutiilor de forta ale statului, de catre comunisti. Grupul anticomunist de rezistenta Grigorescu-Candea-Voinescu (sau lotul “Mures” cum a fost denumit de Securitate), ce urma a actiona in zona Rastolita-Deda-Vatava-Reghin, a fost depistat in 1947, prin actiuni specifice derulate de Politia de Siguranta mureseana – institutie aflata atunci in plin proces de reorganizare – si care era subordonata Directiei Generale a Politiei (D.G.P.). Aceasta institutie colabora cu institutia cu atributii similare, respectiv Directia Sigurantei si Ordinei Publice (D.S.O.P.) din Inspectoratul General al Jandarmeriei. Dupa un val masiv de arestari la varful Jandarmeriei – la fel cum se intampla si in randurile conducerii superioare a Armatei, a Serviciului Secret de Informatii si a Directiei Generale a Politiei – incepand cu luna noiembrie 1944, in cadrul Jandarmeriei romane au urmat reduceri succesive de personal. Daca in noiembrie 1944, Jandarmeria a trebuit sa-si reduca efectivele la 30.718 jandarmi, cateva luni mai tarziu, in martie 1945, efectivele acestei institutii au ajuns la 12.000, pentru ca un an mai tarziu,  respectiv februarie 1946, sa ajunga la circa 4.300 de oameni. Concomitent cu arestarile si condamnarile unei bune parti din cadrele de conducere, in locul acestora, in Jandarmeria romana – la fel ca in celelalte institutii cu atributii de siguranta nationala – au fost aduse elemente de incredere, fie comunisti, fie simpatizanti comunisti. In proportie de circa 85 % din cei recrutati, proveneau din Diviziile “Tudor Vladimirescu” si “Horia, Closca si Crisan”, mari unitati romane constituite in URSS, din fosti prizonieri romani, unitati comandate de coloneii, deveniti generali, Lascar si Cambrea. La jumatatea anului 1947, organele de siguranta din D.G.P., preluate de comunisti, au emis Ordinul nr. 12.100 prin care au impus Jandarmeriei romane ca activitatea informativa a D.S.O.P. sa se desfasoare exclusiv in favoarea sa. Practic, din acest moment, D.S.O.P. incepe sa se orienteze catre activitati de politie politica. Pentru cei care stiu sa citeasca printre randuri si sa priveasca dincolo de faptul brut, dar si coroborand cu alte informatii, toate aceste momente – reduceri succesive, reorganizari si incadrari – sub o forma sau alta, si la o scara mai mica, se reflecta si in documentele din arhivele muresene.
“Detinem informatii…”
Grupul anticomunist Grigorescu-Candea-Voinescu, urma sa actioneze in zona Rastolita-Deda-Vatava-Reghin. Primii doi, Alexandru Grigorescu si Nicolae Candea, erau incadrati ca functionari la intreprinderea forestiera din Rastolita, iar Silviu Voinescu era avocat. Grupul era numeros – circa 100 la final – fiind format din preoti, invatatori, militari deblocati, agricultori si meseriasi particulari, dar nu apucase sa treaca la actiuni de anvergura, asa cum preconizau, in special sabotaje. Inca de la constituire, grupul a fost penetrat informativ, fiind monitorizat permanent, atat de Siguranta, cat si de Jandarmerie, care colaborau pe aceasta linie. Pe data de 11 iunie 1948, plutonierul major de jandarmi Stefan Moise, comandantul Sectorului de Jandarmi Deda, transmitea la Mures, nota-raport nr.75, in care mentiona ca “Detinem informatia ca activitatea lor terorista (a grupului anterior mentionat – n.a.) a fost executata din proprie initiativa si in mod izolat, desi ei au avut ramificatii si in alte regiuni fiind incadrati intr-o organizatie cu caracter subversiv de sub conducerea numitului Patrascu, devotat lui Horia Sima si fost activist in miscarea legionara.” O alta nota-raport, cea cu nr. 83 din 18 iunie 1948, a aceluiasi Stefan Moise, plutonier major de jandarmi la Deda, specifica si agentii de legatura ai grupului, cei care faceau munca de curieri, respectiv pe Vasile Covrig si Ion Netea din Vatava, precum si pe Iov Ciontea din Deda. Totodata, in cuprinsul notei, erau nominalizati si foarte multi membrii ai grupului.
Arestati de Siguranta…si anchetati de Securitate. De la bataie, la crima
Practic, arestarile in randul grupului, incepusera inca de pe data de 3 iunie 1948, moment in care Serviciul de Siguranta din cadrul Politiei Mures, arestase deja un numar de 11 persoane din Rastolita (Teodor Moldovan – preot si pe sotia acestuia, Viorel Iustinian – inginer, Octavian Mihon – inginer, Vasile Movila – fost notar, Aurel Gliga – agricultor, Ioan Napan – functionar, Nicolae Vladescu – functionar, Magda Szocs – functionar, Ioan Senici – functionar si pe Rozalia Toncean, “concubina lui Grigorescu”, asa cum specifica plin de zel ofiterul ce intocmise raportul). Cinci zile mai tarziu, tot la Rastolita, au mai fost arestate inca 4 persoane (Filip Lirca – administrator agricol, Ioan Gabor – fiul adoptiv al lui Lirca, Dumitru Oprea – brigadier silvic si sotia acestuia. Pe data de 17 iunie 1948, au mai urmat inca alte 6 arestari: Dumitru Cioata (Vatava), Ioan Timar (Deda), Maria Timar, sotia sa si Eugenia Timar, fiica lor, precum si Pavel Campean din Bistra-Muresului. In nota-raport intocmita cu ocazia arestarii, se mentiona sec, dar fara alte specificatii ca “ceilalti sunt disparuti.” La mai putin de trei luni, cei arestati de Siguranta, se mai aflau inca in ancheta. In ancheta Securitatii, de data aceasta. Si asta pentru ca pe data de 30 august 1948, prin decretul nr. 221, a fost infiintata Directia Generala a Securitatii Poporului (D.G.S.P.), directie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Aceasta era formata din 10 directii centrale si 12 directii regionale, iar pana in anul 1958, organizarea noii institutii a fost realizata cu ajutorul unor consilieri sovietici. Deci dupa cum vedem, Siguranta se “schimbase la fata” – devenise o alta institutie. Ofiterii de Securitate bateau insa la fel de temeinic ca si fostii comisari de Siguranta. Aveau insa in ei mai multa “ura de clasa”. Isi schimbasera doar uniformele, nu si naravurile. Acum problema era alta pentru cei proveniti din vechiul aparat. Trebuiau sa fie mult mai convingatori fata de noii stapani daca vroiau sa-si pastreze posturile. Intr-o inscenare de-a dreptul diabolica s-a recurs chiar si la crima. Din acest lot – pe care anchetatorii l-au numit lotul “Mures” – au fost luati si dusi la Rastolita, fostul ofiter Alexandru Grigorescu, doctor in stiinte economice, Eugen Cengher si studentul Ion Gheorghiu, zis Candea. Cu catuse la maini si legati la picioare au fost impuscati la marginea comunei sub pretextul “ca au incercat sa fuga de sub escorta.” Tiberiu Hentea, membru al grupului si unul dintre cei care a reusit intr-o prima faza sa se sustraga arestarii, povesteste…
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

grupuri rezistenta detinem informatii
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1729 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013745 (s)