News Flash:

Drama "War Room", pe primul loc in box office-ul nord-american

7 Septembrie 2015
693 Vizualizari | 0 Comentarii
War Room
Drama "War Room", de Alex Kendrick, s-a situat pe primul loc in box office-ul nord-american la sfarsitul saptamanii trecute, cu incasari de 9,35 de milioane de dolari.

"War Room", un film de factura religioasa, debutase pe locul al doilea in box office-ul nord-american, in saptamana anterioara. Aceasta pelicula, produsa cu un buget redus - 3 milioane de dolari -, spune povestea unei bogate familii afro-americane, ce isi gaseste forta de a rezolva problemele cu ajutorul batranei lor vecine, care ii invata virtutile "war room"-ului ei - o camera speciala in care se roaga.

 Filmul biografic "Straight Outta Compton" a coborat pe pozitia a doua in box office-ul nord-american, cu incasari de 8,85 de milioane de dolari de vineri pana duminica. "Straight Outta Compton", in regia lui F. Gary Gray, cu Paul Giamatti, prezinta debutul din 1986 al grupului de rapperi N.W.A. din Compton, o periferie a orasului Los Angeles. Infiintat de Eazy-E, acest grup de gangsta-rap i-a inclus pe Dr. Dre, DJ Yella si, ceva mai tarziu, pe Ice Cube.

Pe 30 ianuarie anul acesta, in timpul filmarilor pentru un trailer al acestui lungmetraj, a avut loc o disputa in care a fost implicat rapperul Marion "Suge" Knight. Acesta a fost acuzat de crima, tentativa de crima si fuga de la locul accidentului, dupa ce a lovit cu automobilul doua persoane, iar una dintre ele a decedat.

Premiera "A Walk in the Woods", de Ken Kwapis, cu Emma Thompson, Robert Redford si Nick Nolte, s-a situat pe locul al treilea, cu incasari de 8,4 milioane de dolari. Filmul prezinta povestea lui Bill Bryson, care, dupa doua decenii petrecute in Marea Britanie, se intoarce in SUA, unde decide ca cea mai buna modalitate de a se reconecta cu regiunea lui natala este de a face ocalatorie prin Apalasi alaturi de un vechi prieten.

Vezi si «Hand of God» - VIDEO

Filmul "Misiune: Imposibila. Natiunea secreta/ Mission: Impossible - Rogue Nation", cu Tom Cruise in rolul principal, a coborat o pozitie, pana pe locul al patrulea, cu incasari de 7,15 milioane de dolari. In cel de-al cincilea film din franciza de actiune "Misiune: Imposibila", regizat de Christopher McQuarrie, agentul Ethan Hunt trebuie sa lupte impotriva Sindicatului, o puternica organizatie criminala.

Vezi si «The Lobster» - VIDEO

Pe pozitia a cincea in box office-ul nord-american s-a situat o alta premiera, "Transportatorul: Mostenirea/ The Transporter Refueled", de Camille Delamarre, cu Ed Skrein in rolul principal, care a avut incasari de 7,13 milioane de dolari. Frank Martin este transportatorul cu cea mai inalta calificare pe care banii il pot cumpara. Mizele sunt mai mari si tehnologia mai performanta, dar se aplica aceleasi trei reguli simple: nu schimba niciodata afacerea, nu cere nume si nu deschide pachetul. Cand Frank este angajat de vicleana femeie fatala Anna si cele trei aghiotante uimitoare ale sale, el descopera repede ca a fost pacalit. Anna si acolitele sale i-au rapit tatal (Ray Stevenson) ca sa-l constranga pe Frank sa le ajute sa doboare un grup nemilos de traficanti de persoane din Rusia. Manat de razbunare, el va incalca toate regulile si nu se va da in laturi de la nimic pentru a-si salva tatal in aceasta cursa plina de actiune de pe Riviera Franceza, potrivit cinemagia.ro.

"No Escape", un film de actiune, cu Owen Wilson, Michelle Monaghan si Pierce Brosnan in rolurile principale, s-a situat pe locul al saselea, cu incasari de 5,44 milioane de dolari de vineri pana duminica. In noua lor casa de peste ocean, o familie americana se trezeste prinsa in mijlocul unei lovituri de stat si cauta frenetic scaparea dintr-un mediu in care strainii sunt imediat executati.

"Agentul de la U.N.C.L.E./ The Man from U.N.C.L.E.", cel mai recent film al regizorului Guy Ritchie, a pierdut un loc si a coborat pe pozitia a saptea, cu incasari de 3,44 de milioane de dolari. Cu Armie Hammer, Hugh Grant, Henry Cavill si Alicia Vikander, filmul este inspirat din popularul serial difuzat in 1960, a carui actiune este plasata in plin Razboi Rece, avand in prim-plan rivalitatea dintre doi agenti de top ai CIA si KGB, care sunt nevoiti sa lase deoparte vechile conflicte si sa faca echipa pentru a opri o organizatie criminala internationala, potrivit cinemagia.ro.

Pozitia a opta in box office-ul nord-american este ocupata de o alta premiera, animatia "Un gallo con muchos huevos", in regia lui Gabriel Riva Palacio Alatriste, care a avut incasari de 3,4 milioane de dolari de vineri pana duminica.

Filmul horror "Sinister 2", regizat de Ciarán Foy, a coborat de pe locul al cincilea pe al noualea in box office-ul nord-american, cu incasari de 3,37 milioane de dolari de vineri pana duminica. "Sinister 2" este urmarea inspaimantatoare a horror-ului "Sinister" din 2012. Dupa evenimentele socante din Sinister, Bughuul, spiritul raului, continua sa se raspandeasca cu o viteza uluitoare. Noua povestire reda o cursa teribila impotriva cronometrului pentru a salva o familie de nebunia si crima aduse de Bughuul si locotenentii sai, copiii-fantoma, precizeaza cinemagia.ro.

Topul 10 al filmelor cu cele mai mari incasari in cinematografele din America de Nord la sfarsitul saptamanii trecute este completat de filmul de animatie "Intors pe dos/ Inside Out", de Pete Docter si Ronaldo Del Carmen, care a avut incasari de 3,14 milioane de dolari. Potrivit site-ului cinemagia.ro, filmul spune povestea lui Riley, o fetita vesela si lipsita de griji, a carei viata este data peste cap atunci cand trebuie sa isi ia ramas-bun de la copilaria ei fericita din Minnesota pentru a se muta la San Francisco. Este momentul cand emotiile ei preiau initiativa, spre nemultumirea parintilor ei, complet depasiti de situatia fetitei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

war room alex kendrick box office familii afro-americane eazy-e
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2198 (s) | 34 queries | Mysql time :0.053672 (s)