News Flash:

”Dumnezeu de la omul bolnav, doua lucruri cere!”

20 Noiembrie 2017
295 Vizualizari | 0 Comentarii
Cleopa

Si Sfantul Efrem Sirul zice asa: „Dumnezeu de la omul bolnav, doua lucruri cere: Sa multumeasca lui Dumnezeu pentru boala si sa se roage neincetat”. Numai atat. Nu cere post, nu priveghere, nu plecare de genunchi, nu culcarea pe jos, nu tarzia mancare, nu uscata mancare, nu putina mancare, nu starea de toata noaptea nu cere de la dansul nimic, decat aceste doua lucruri.

Orice bolnav care crede in Hristos si are dreapta credinta, atat trebuie sa zica: „Multumescu-Ti Tie, Doamne, ca-mi dai suferinta si certare. Multumescu-Ti Tie, Doamne, ca ma iubesti si ma certi”; si „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Acestea se cer de la tot sufletul, fie bolnav, fie sanatos, dar de la bolnav numaidecat.

Ca Dumnezeu stie ca trupul se smereste prin boala si nu mai trebuie sa-l infranezi cu postul, cu asprimea, cu cutare; deja trupul este smerit, mai mult decat puterea lui de suferinta. Si de aceea se cere osteneala duhului, rugaciunea. De la aceasta nu-i scutit nimeni pana la ultima suflare.

Iar in ceea ce zice Sfantul Efrem, ca trebuie sa multumesti lui Dumnezeu pentru boala, Sfantul Ioan Gura de Aur in acelasi duh vorbeste despre bolnavi: „Atat de placuta este limba bolnavului, care multumeste lui Dumnezeu in boala, in vreme de suferinta, incat nu este cu nimic mai prejos decat limba martirilor, care-L marturiseau in chinuri, cand ii rastigneau si-i bagau in caldari si-i fierbeau. Ca si aceia sufereau, si acesta sufera intr-o masura”.

Deci cine multumeste lui Dumnezeu in boala, este un martir de buna voie. Si de aceea sa-i spui sa se bucure ca e bolnava. Da! Sa nu se intristeze. Stii cine se intristeaza? Trupul. Ca el are sa sufere ceva. Dar sufletul trebuie sa se bucure totdeauna. Sa-si aduca aminte ca zice marele Apostol Pavel: Cand sunt slab, atunci sunt tare. Caci cu cat slabeste omul nostru cel dinafara, adica trupul, cu atat se innoieste cel dinlauntru, din zi in zi.

Fragment din Cuvant catre Maica Irina, aflata in suferinta (1979) – ”Ne vorbeste Parintele Cleopa”, vol. 10, Editura Episcopiei Romanului

Suferinta bolnavului si increderea in Dumnezeu:

– Parinte, daca cineva are o boala grea si se hotaraste sa se lase cu totul in voia lui Dumnezeu, procedeaza bine?

– Daca nu are indatoriri, face ce vrea. Iar daca are indatoriri, lucrul acesta va depinde si de ceilalti. Si eu m-am dus la medic fara voia mea. Iar daca nu mergeam si nu faceam acea “simpla consultatie”, cum mi-a spus medicul, mi s-ar fi blocat cu desavarsire intestinul. Asa ca as mai fi baut putine lichide, dupa care s-ar fi terminat toate. O “simpla consultatie”, dupa care am intrat intr-un astfel de ciclu… Tomografii pe de o parte, cardiologul, pe de alta, globulele albe cand scad, cand cresc, taieturi, peticiri… si in cele din urma ce a iesit? Asa cum merg, se vede ca voi muri aici.

De obicei noi spunem: “Sa ne ingrijim ca bolnavii sa fie mai intai ajutati omeneste, iar in ceea ce nu vor putea fi ajutati omeneste, ii va ajuta Dumnezeu”. Dar nu trebuie sa uitam ca, pentru ca oamenii care sufera de o boala grava sa fie ajutati omeneste, trec printr-o mare suferinta, printr-o adevarata mucenicie. Trebuie sa faca o multime de consultatii, operatii, transfuzii, chimioterapii, radioterapii, intepaturi pentru transfuzii, intepaturi pentru perfuzii… Sa i se gaureasca venele, sa-i bage hrana pe nas, sa nu poata dormi… Iar toate acestea pentru ca sa se faca ceea ce este omeneste. Ai inteles? Nu este ceva simplu, ca, de pilda, o rana care a adunat puroi si trebuie sparta ca sa iasa puroiul, dupa care se tamaduieste. Ci aici toate acestea sunt o intreaga procedura. De aceea nu trebuie sa stam linistiti si sa spunem: “Este in regula, bolnavul acesta a ajuns pe mainile unor medici buni”, ci sa avem in vedere ca, pentru a fi ajutat bolnavul medical, trebuie sa treaca printr-o intreaga suferinta, iar noi sa ne rugam cu durere pentru el ca sa-i dea Hristos rabdare. Si sa-i lumineze pe medici, pentru ca ei pot face greseli, mai ales atunci cand nu au smerenie.

Vezi, cand se strica casa, stapanul ei nu poate sta nepasator. Tot astfel si stapanul trupului, sufletul, nu poate sta nepasator, daca i se strica casa, adica trupul. Acum incearca sa-l tina pe stapan in casa cu fier, cu… otel, cu vitamine A, B, C…, adica sa-i ajute pe bolnavi cu stiinta, dar nu pot fi ajutati toti in felul acesta, ci, cu ajutorul pe care il ofera nu fac altceva decat sa le prelungeasca viata lor suferinda, sau mai bine zis, sa le prelungeasca durerea. Pentru ca nu ajunge numai stiinta, ci este trebuinta si de credinta si rugaciune. Uneori vad si aici in manastire pe surorile care sunt medici ca vor sa-l ajute pe cel bolnav mai mult cu stiinta, decat cu increderea in Dumnezeu si cu rugaciunea. Rugaciunea facuta din inima le va da o diploma medicala mai inalta, care le va face sa inceteze de a mai folosi stiinta omeneasca. De obicei, cand se cultiva dragostea cu durere pentru toti oamenii, atunci lucreaza dumnezeiestile puteri, numai sa existe smerenie adanca in suflet, pentru ca acesta sa nu se mandreasca crezand ca aceste puteri sunt ale lui si astfel sa fie nedreptatit Dumnezeu.

Nu trebuie sa uitam insa ca Hristos le poate tamadui si pe cele care nu se pot vindeca de medici, dar trebuie sa existe un motiv serios si crestinul sa fie foarte credincios si foarte daruit lui Hristos.

– Adica, Parinte, atunci cand oamenii sufera, sa nu ceara ajutor medical?

– Nu am spus aceasta, copilul meu! Nu spun “nu-i da, de pilda, oxigen”, ca sa se sufoce omul. Vreau sa spun ce trage bolnavul pentru a fi ajutat omeneste si ca trebuie sa facem rugaciune pentru ca Hristos sa-i ajute pe bolnavi si sa nu sufere. Daca este ceva grav, sa-l rugam pe Hristos sa-l ia la El cu o mangaiere de a Sa. Caci atunci cand Hristos ii mangaie putin pe oameni pe mana, le dispar toate si se fac sanatosi. Iar dupa aceasta nu mai este nevoie nici de medicamente, nici de alte leacuri. Daca ii mangaie pe fata este si mai bine. Iar daca ii imbratiseaza, le inmoaie si inima. Ati inteles? Este nevoie insa de mare credinta. Daca bolnavul nu are credinta, nu se va face bine.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Viata de familie”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

hristos doamne
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1650 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018769 (s)