News Flash:

Dupa 16 ani Fanfara Ciocarlia se afla in TURNEU NATIONAL - VIDEO

23 Aprilie 2013
1226 Vizualizari | 0 Comentarii
Primul Turneu National al legendarei "Fanfare Ciocarlia” dupa 16 ani are loc in perioada 23 aprilie - 1 mai. Este primul eveniment de amploare dupa recitalul din decembrie, de la Oslo, la decernarea premiului Nobel pentru pace.
Datele si orasele de turneu sunt urmatoarele:
- 23 aprilie - Timisoara, Porky’s Pub
- 25 aprilie - Cluj, Fabrica de Bere 
- 27 aprilie - Iasi , Curtea Berarilor Timisoreana
- 28 aprilie - Suceava, Club Padrino
- 30 aprilie - Brasov, Tequila Club
- 01 mai - Sibiu, Pub Ursus
Fanfare Ciocarlia este una dintre cele mai mari trupe live. Emana o energie si o ingeniozitate ce i-a adus de-a lungul timpului fani din toate colturile lumii, de la Melbourne la Memphis, de la Tokyo la Toulouse. Dupa ce au invatat meseria de la parintii si bunicii lor, membrii Fanfare Ciocarlia au abordat cu mandrie sustinerea fiecarui concert, luand ca pe o provocare modul de a distra publicul, dar si de a pastra adevaratul spirit al muzicii tiganesti. 
Cand Fanfare Ciocarlia - orchestra de alamuri din satul "ascuns" Zece Prajini, aflat in nord-estul Romaniei – sustinea primele concerte, publicul primea muzica tiganeasca 100%.
Izolarea satului Zece Prajini de lumea exterioara – sat situat intr-o vale cetoasa, cu drumuri murdare strabatute de gaste, cai si carute; in care locuiesc optzeci de familii de tigani fermieri, care traiesc un stil de viata rurala traditionala dictat de anotimpurile naturii – a continuat chiar si sub comunism. Cumva vechi fanfare de traditie otomana, care insoteau armate, nunti si inmormantari au continuat sa existe aici, pe cand altele murisera de mult in restul Romaniei. Henry Ernst, un fan tanar al muzicii germane, ratacit in sat in 1996, a gasit acolo o traditie vie pe care stia ca lumea intreaga o va imbratisa. 
Asa s-a nascut Fanfare Ciocarlia - al carui nume se traduce prin "cantecul ciocarliei " .
Trupa a asaltat Europa in 1997, ritmurile sale explozive cucerind deopotriva fanii muzicii punk jazz, funk si pe toti cei care iubesc pur si simplu, muzica. Pana si fanii muzicii clasice au imbratisat Fanfare Ciocarlia, de atunci aceasta concertand in numeroase sali de prestigiu si filarmonici. Viteza ametitoare, detaliile tehnice, ritmurile explozive si sunetele dulci-acrisoare fac diferenta de orice alta fanfara.
Toti cei care au ascultat Fanfare Ciocarlia au fost de acord asupra unui singur lucru – este cea mai rapida fanfara din lume. Fanfare Ciocarlia a continuat sa cucereasca pe rand Statele Unite ale Americii, Japonia si Australia. Tiganii poate ca vorbeau numai dialectul lor, dar muzica rromani vorbea o limba de circulatie internationala si publicul a raspuns acesteia prin transformarea concertelor in adevarate petreceri explozive.
Renumita publicatie londoneza „The Times” descria Fanfare Ciocarlia ca fiind "un sunet greu, foarte puternic". De-a lungul timpului, Fanfare Ciocarlia s-a facut cunoscuta si iubita in intreaga lume, a fost sarbatorita de catre critici si promovata in toate tipurile de mass-media. Are aparitii in mai multe filme si interpretari inedite ale unor piese celebre, cum ar fi tema muzicala a seriei "James Bond" si "Caravana" lui Duke Ellington, carora le-a impregnat amprenta muzicii rome.
Varianta lor pentru piesa "Born To Be Wild" a fost inclusa, in 2006, in filmul "Borat", cantecul fiind folosit si intr-o campanie publicitara pentru televiziune a IKEA Marea Britanie.
Fanfare Ciocarlia nu a creat doar muzica excelenta, ci a adus un aport imens si teatrului muzical - Gypsy Queens & Kings (care a reunit multi dintre cei mai mari muzicieni romi din Europa) si Balkan Brass Battle (in care romanii se confrunta cu o orchestra sarba), sunt exemple de spectacole sustinute in cadrul unui turneu mondial de mare succes. 
Fanfare Ciocarlia a lansat opt albume, multe dintre ele dominand topurile europene. In 2006 trupa a primit prestigiosul premiu pt Europa la BBC Radio World Music Awards .
DVD-ul „Brass On Fire” a fost declarat de catre revista Songlines ca "stabilirea unui nou standard pentru documentare muzicale".
Pe 11 decembrie 2012 Fanfare Ciocarlia a fost invitata sa cante la Oslo Spektrum in onoarea castigatorului premiului Nobel pentru Pace, alaturi de Jennifer Hudson, Seal, Ne-yo, grupul portughez OqueStrada, cantareata norvegiana Susanne Sundfør, duetul Karpe Diem si cantareata suedeza Laleh. Evenimentul a fost deschis printr-un recital sustinut de Kylie Minogue. Prezentatori au fost Sarah Jessica Parker si Gerard Butler. Reprezentantii Uniunii Europene, printul si printesa Norvegiei, presedintele Comisiei Europene, Printul Haakon al Norvegiei si presedintele Comitetului Nobel i-au aplaudat la scena deschisa pe membrii fanfarei Ciocarlia.
Cu peste 1.200 de concerte sustinute in cei 15 ani de cariera, Fanfara Ciocarlia este considerata un bun exemplu de succes. O spun toti pur si simplu: nimeni nu o face mai bine, nu depune mai mult efort, nu o face mai repede, si intr-un mod mai traznit decat Fanfare Ciocarlia.

sursa:stirileprotv.ro 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

turneu national fanfare ciocarlia eveniment amploare oslo nobel iasi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1944 (s) | 23 queries | Mysql time :0.026981 (s)