News Flash:

Dupa succesul cartii "Mein Kampf" se pregateste o noua editie

15 Ianuarie 2016
516 Vizualizari | 0 Comentarii
Mein Kampf
Editia comentata a lucrarii "Mein Kampf", disponibila in Germania prima data dupa 1945, s-a bucurat de un asemenea succes la public incat se pregateste un nou tiraj al cartii lui Adolf Hitler, a anuntat joi institutul care a publicat cele doua volume.

"Este adevarat, cererea este imensa. Cei care au comandat lucrarea aparuta in doua volume trebuie sa astepte un timp" inainte sa o primeasca, a spus Simone Paulmichl, purtator de cuvant al Institutului de istorie contemporana (IfZ) din Munchen, citata joi de AFP.

IfZ a decis initial sa tipareasca "Mein Kampf", editie critica, in 4.000 de exemplare, insa a constatat inca din prima zi de vanzare, vinerea trecuta, ca "15.000 de exemplare fusesera precomandate de librari", a adaugat ea. Un exemplar costa 59 de euro.

Vezi si Romanul, de Mika Waltari

"Librarii ne-au comunicat ca multi istorici si oameni de stiinta" doresc sa cumpere acest pamflet in scop pedagogic. "El intereseaza insa si un public mai larg de clienti, preocupati de politica si istorie in general" si care vor sa stie ce a scris cu adevarat dictatorul nazist, arata Simone Paulmichl.

Ea adauga ca nu exista niciun semn ca cererea crescuta ar veni din partea unor nostalgici ai celui de-al treilea Reich sau neonazisti, amintind ca lucrarea cuprinde 3.500 de note istorice explicative si critice.

"Mein Kampf", lucrare scrisa de Hitler in 1924 si 1925, cand ispasea o pedeapsa cu inchisoarea pentru un puci ratat, este pentru prima oara disponibila in Germania dupa al Doilea Razboi Mondial.

Reeditarea sa a fost posibila dupa ce drepturile asupra cartii, detinute de Bavaria din 1945, au revenit domeniului public, in 1 ianuarie. Text fondator al nazismului, "Mein Kampf" (Lupta mea), care evoca proiectul de exterminare a evreilor, este singura lucrare scrisa de Fuhrer, aminteste AFP.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

mein kampf germania adolf hitler simone paulmichl ifz munchen istorici
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1903 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014442 (s)