News Flash:

Editia integrala a Caietelor lui Emil Cioran va aparea la sfarsitul acestei saptamani

8 Aprilie 2016
708 Vizualizari | 0 Comentarii
cioran
La aproape doua decenii de la intaia lor aparitie la Editura Gallimard, Humanitas propune o noua editie a Caietelor lui Cioran. Am ales de aceasta data publicarea intr-un singur volum, asa cum de altfel procedase si editorul francez, pentru a oferi cititorilor o versiune fara cezurile din editiile anterioare, care impartisera textul in trei volume. Am facut-o cu convingerea ca fluxul unic al gandirii lui Cioran are de castigat astfel.

Am inclus in aceasta editie si textul Caietului de la Talamanca, jurnal pe care Cioran l-a tinut intre 31 iulie si 25 august 1966. In cele peste trei saptamani, Cioran s-a aflat in vacanta la Ibiza, iar insemnarile din corpul principal al caietelor lipsesc cu desavarsire. Cum tonul celor din vacanta spaniola este apropiat pana la identitate de acestea din urma, am considerat ca nu facem decat sa redam insemnarile „ratacite“ contextului lor originar. – EDITURA

„Opera de moralist? Literatura? Filozofie? Poate ca cel mai corect ar fi sa numim paginile Caietelor lui Cioran jurnalul conditiei umane.

Vezi si Emil Cioran:"Eroismul nu e decat rezistenta la sfintenie."

Nimeni n-a vorbit cu atata sinceritate, cu atata verva si har pentru fiecare dintre noi. Niciodata inteligenta n-a fost mai destrabalata ca in paginile acestui Cioran in pijama, decontractat, eliberat de rigorile si eleganta «marelui stil» din cartile sale antume. Niciodata un necunoscut, punand pe hartie doar pentru el cele mai necenzurate ganduri care i-au trecut prin cap, n-a reusit sa-ti devina cel mai apropiat prieten.
Nu exista o alta carte pe care s-o fi recitit de-atatea ori. O tin pe noptiera mea. Pentru ca sunt convins ca nimeni, in spatiul laic al existentei noastre, nu ne-a fost atat de aproape si nu ne-a eliberat mai eficace, dinlauntrul singuratatilor si spaimelor lui, de singuratatile si spaimele noastre.

Daca ar fi stiut – cand isi rumega in acest jurnal disperarile, mefientele, dezamagirile, apetitul si sila de glorie, tortura plictiselii, bucuria de a trai si scarba de semeni – ce multime nesfarsita de prieteni se aduna la portile scrisului lui!“ (Gabriel Liiceanu)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

caietelor cioran editorul francez volume ibiza literatura filozofie
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1611 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014812 (s)